Salon

Spania, pământ românesc. Despre migrație, cu un cercetător al rețelelor sociale

de Andra Matzal

Luna trecută, am stat de vorbă la București cu José Luis Molina, cercetător în antropologie economică și profesor la Departamentul de Antropologie Socială și Culturală, al Universității Autonome din Barcelona. Molina e specializat în apariția structurilor socio-economice și în analiza rețelelor personale - „țesăturile” de relații umane din jurul fiecăruia dintre noi, din care fac parte rudele, prietenii, cunoscuții și colegii noștri, și care, dacă facem un zoom out, ajung să totalitatea persoanelor pe care le cunoaștem, cu care interacționăm etc. Deja de mulți ani, antropologul spaniol urmărește migrația românilor în Spania, iar de anul trecut face parte, împreună cu alți cercetători români și spanioli, din echipa ORBITS - un proiect prin care sunt analizate două enclave importante de români stabiliți în Spania, în legătură cu zonele de proveniență ale migranților. În prima parte a proiectului, care a constant în sute de interviuri cu români din Spania și România, a fost documentat culoarul de migrație Castellón - Dâmbovița (județul de unde provin marea majoritate a românilor din orașul valencian), iar în viitorul apropiat va începe cercetarea celui de-al doilea culoar, Roquetas de Mar - Bistrița Năsăud. Molina și echipa de cercetători din ORBITS reconstruiesc, cu ajutorul interviurilor, rețelele personale ale migranților, care alcătuiesc laolaltă o rețea socială uriașă și extrem de densă. Prin intermediul acesteia, putem înțelege mult mai bine cum se formează o enclavă demografică, iar autoritățile publice pot crea politici mai bune pentru noii locuitori. Am stat de vorbă cu José Luis Molina după conferința despre rețele personale pe care a susținut-o la workshop-ul Analyzing multiple networks from diverse perspectives, organizat de echipa proiectului iCoNiC.

Ce v-a stârnit curiozitatea și v-a determinat să cercetați migrația românilor în Spania?

Românii anu început să vină în Spania în anii 90, iar în 10 ani, erau cel mai numeros grup de migranți din Spania, imediat după marocani. Și acum, mult după intrarea României în UE, tot la fel sunt. De asemenea, țin ținte că mă interesau îndeosebi românii, datorită limbii și culturii, dar când am mers la universități spaniole, am găsit doar vreo două cărți cu și despre români. Pentru noi, era o țară cu totul necunoscută. Așa că am început să vizitez România împreună cu familia, apoi l-am invitat pe profesorul și sociologul Dumitru Sandu la Barcelona, să începem o colaborare. Din păcate, Agenția Europeană pentru Cercetare era mult mai interesată de America Latină decât de România, așa că mi-a fost greu să găsesc timpul și resursele să încep să studiez migrația românilor.

Pentru acest proiect concret, am primit ajutor din partea multor colegi prin contribuțiile cărora am putut să arăt că migrația românilor către anumite orașe spaniole nu este întâmplătoare. Împreună cu colega mea, Miranda Lubbers, am dezvoltat un proiect prin care să aplicăm aceeași metodologie folosită în America pentru a studia migrația mexicanilor. În acest moment, tocmai am terminat prima fază - coridorul de migrație Castellon-Dâmbovița. Am făcut sute de interviuri cu români din Castellon, care ne-au oferit contactele altor români atât acolo, în oraș, cât și acasă, în Dâmbovița, astfel încât echipa din Dâmbovița i-a intervievat pe cei de acolo, de la care iarăși am primit alte contacte. Încercăm să reconstruim uriașa rețea de interacțiuni dintre aceste două orașe - de la comunicarea pe Facebook, până la transport de mărfuri și persoane ș.a.m.d. Și e uimitor. Acum suntem pe cale să începem să cercetăm, prin aceleași metode, cel de-al doilea coridor - Roquetas de Mar - Bistrița Năsăud.

Ceea ce observăm la Castellon nu mai e demult un simplu oraș de destinație și tranziție. Este un loc în sine - o nouă bază pentru oameni. În timpul crizei economice, mulți migranți români de aici au plecat spre Germania, Marea Britanie și Norvegia, dar acum se întorc la Castellon, nu în România. Fiindcă aceea este acum casa lor. Comunitatea de acolo este asemenea unei colonii în toată puterea cuvântului. Are loc o transformare culturală foarte amplă, posibilă datorită Uniunii Europene, care a permis această mobilitate.

Spuneați în timpul prezentării că ce se întâmplă cu imigranții români de la Castellon e un exemplu de bună practică pentru integrare. De ce?

Cred că motivul pentru care Castellon e un exemplu așa bun de coeziune socială, e fiindcă oamenii au șansa să ducă o viață decentă. Bineînțeles, femeile lucrează în munca domestică, mulți lucrează în sectorul turistic - unde munca e sezonieră -, așa că există dificultăți. Dar aș spune că existența contractelor oficiale de muncă are o mulțime de consecințe indirecte. Îți permit să administrezi mult mai bine situația.

Dacă instituțiile își fac datoria, societatea e mult mai coezivă. Și în același timp, dacă ai instituții publice solide, ai șansa mai mare să diversifici rețelele sociale, să reduci inegalitatea etc.

Iar la Castellon implicarea instituțiilor există - Biserica Ortodoxă, de exemplu, e foarte activă acolo și are legături foarte strânse cu Biserica Catolică din Spania. Chiar spațiul în care funcționează acolo biserica ortodoxă a fost pus la dispoziție de catolici, ceea ce e incredibil: au desacralizat o biserică, pe care au oferit-o ortodocșilor. Pe lângă biserică, există școli, asociații culturale foarte active, care se implică în politica locală. Și ăsta e un lucru foarte interesant, fiindcă politicienii locali sunt conștienți că populația română din oraș e importantă, atâta vreme cât votează la alegerile locale.  

În același timp, această enclavă e interesant de studiat fiindcă e un fenomen emergent: un număr enorm de oameni merg într-un loc fără ca cineva să fi planificat asta.

Figura 1. Legături sociale transnaţionale. Legendă: Cercurile (nodurile) reprezintă persoane. Liniile dintre noduri reprezintă legături sociale între persoane (e.g., două persoane unite printr-o linie se cunosc). Săgeţile negre indică spaţiul geografic în care trăiesc persoanele. Nodurile circumscrise sunt persoane care locuiesc în anumite spaţii geografice. Spre exemplu, nodurile indicate prin ESP sunt persoane care trăiesc în Spania. Nodurile indicate de săgeţile ROU sunt persoane care trăiesc în România. Săgeţile marcate prin „Not ESP, Not ROU” ilustrează persoane care trăiesc în alte ţări decât România şi Spania. Culorile care marchează nodurile reprezintă fie prieteni, fie membrii ai familie sau cunoştinţe ale persoanelor intervievate. Persoanele intervievate sunt indicate prin săgeţile roşii.

De ce credeți că românii au ales Spania ca destinație principală, alături de Italia?

În anii 90, atât cadrul legal din Spania, cât și cel din Italia au permis un proces masiv de reglementare a migranților. În Germania, de exemplu, era imposibil acest lucru: acolo poți să-ți petreci chiar și toată viața, și să nu devii german. Așadar, în acea perioadă legislația din Spania și Italia le-a transformat în țări de destinație pentru migranți. Țin minte că, de pildă, la o singură sesiune de reglementare, au fost incluși în Spania 250.000 de cetățeni de origini diferite.

Un alt factor important a fost că, în această perioadă, atât în Spania, cât și în Italia, era o explozie în ceea ce privește construcțiile, iar asta a însemnat un volum uriaș de muncă necalificată. În unele cazuri, s-a petrecut chiar o devalorizare a capitalului uman, pentru ca oamenii să poată pătrunde pe piața muncii, intensiv bazată pe forța de muncă. De exemplu, prietenul meu, Dragoș, care la bază e inginer, a fost nevoit să se angajeze la început în sectorul serviciilor, și abia apoi a fost angajat ca tehnician, însă nici acum ca inginer.

Apoi, cum spuneam, la început era extrem de dificil și de costisitor să obții viză. Astfel că, atunci când poarta s-a deschis chiar și puțin, au început să vină din ce în ce mai mulți români. Inițial au venit la Castellon și la Madrid, iar de acolo s-au împrăștiat, în funcție de unde și-au găsit de lucru. După 2007, când nu a mai fost nevoie de viză, oamenii au fost ușurați fiindcă nu mai erau mereu în pragul ilegalității: până atunci, o dată la fiecare trei luni, viza trebuia reînnoită. Un coșmar pentru familii și pentru toată lumea. După eliminarea vizei, s-au stabilizat, iar dacă ai stabilitate, poți începe să faci planuri și să iei decizii.

Aș mai adăuga că românii sunt la fel ca noi, în sensul în care nu îi poți distinge la prima vedere. Pe români poți să-i auzi, dacă vorbesc română, dar nu-i poți recunoaște din priviri dacă îi vezi la cafenea sau în tren.

Ar mai fi faptul că ei nu sunt un colectiv antreprenorial, cum sunt chinezii sau alte populații din Asia, obsedați să înceapă o afacere pe cont propriu. Românii preferă să lucreze pe piața muncii.

În timp ce analizați rețelele sociale ale migranților români din Castellon, ați observat care ar fi nodurile - categoriile de oameni în jurul cărora se construiesc mai multe legături?

Cei mai importanți sunt primii veniți, antreprenorii. Aceștia au o mare influență, iar noi suntem norocoși să-i cunoaștem pe toți. Iar ei sunt importanți fiindcă ei au stabilit condițiile pentru ca lanțul de migrație să funcționeze.

Acești câțiva oameni care au venit la început au oferit suport oricărui român care ajungea în zonă. Și fiindcă erau bine conectați - mulți dintre ei erau foști angajați în armată sau foști polițiști etc. -, au putut să-și mobilizeze nu doar propriile resurse, ci și pe cele ale instituțiilor spaniole, cum ar fi biserica sau consiliul local. Dacă, de pildă, aveai nevoie de scaune sau de paturi sau de orice, ei găseau o cale să te ajute. Astfel, acești oameni au reușit să ducă lanțul de migrație la un cu totul alt nivel, și anume la acela instituțional. Iar acest lucru înlesnește accesul la o mulțime de resurse: iar dacă ești român, te bucuri de mult mai mare susținere decât dacă ești, să zicem gambian. Aceasta este o posibilă explicație pentru apariția enclavei din Castellon, dincolo de faptul că aici există oportunități de angajare în multe sectoare economice.

În același timp, intervine și diviziunea sexuală a muncii: femeile lucrează, în principiu, în munca domestică, iar bărbații în construcții sau agricultură, așa că aceștia din urmă pot jongla cu opțiunile. De exemplu, în timpul crizei, mulți bărbați au migrat spre alte părți ale țării, unde își puteau găsi de lucru, dar femeile și copiii nu s-au mutat, ceea ce a contribuit la menținere enclavei. Totodată, atunci când ai o comunitate, poți aduce preoți, care joacă un rol foarte important, fiindcă îi conectează pe toți. Vorbesc foarte bine spaniolă, sunt foarte bine educați și încearcă să îi ajute pe ceilalți din resursele proprii sau să atragă alte resurse.

I-aș mai menționa pe antreprenorii locali: sunt câțiva români care își creează organizații locale sau își deschid firme, prin care organizează festivaluri, nunți etc. Iar când ai deja toate acestea, vine compania Digi și sponsorizează evenimentele românilor din comunitate.

Acest fenomen poartă numele de completitudine instituțională. Mai întâi, ai câțiva indivizi, apoi un lanț de migrație conectat la instituții, apoi ajungi la această completitudine instituțională, în sensul în care apar sărbătorile, nunțile, informația, evenimentele culturale etc. Ceea ce înseamnă că, mai mult sau mai puțin, poți avea aceeași viață ca orașul din România de unde ai plecat.

Figura 2. Legături sociale transnaţionale între Castellon (Spania) şi Dâmboviţa (România). Legendă: Cercurile (nodurile) reprezintă persoane. Liniile dintre noduri reprezintă legături sociale între persoane (e.g., două persoane unite printr-o linie se cunosc). Săgeţile negre indică spaţiul geografic în care trăiesc persoanele. Grupurile de noduri circumscrise sunt persoane care locuiesc în anumite spaţii geografice. Spre exemplu, nodurile indicate prin Castello sunt persoane care trăiesc în Spania, în Castello. Nodurile indicate de săgeţile Romania sunt persoane care trăiesc în România. Nodurile indicate prin săgeţile Dâmboviţa sunt persoane care trăiesc în Dâmboviţa, România. Săgeţile marcate prin „Not Castello, Not Dâmboviţa” ilustrează persoane care trăiesc în alte spaţii geografice decât Castello şi Dâmboviţa sau România. Culorile care marchează nodurile reprezintă fie prieteni, fie membrii ai familiei sau cunoştinţe ale persoanelor intervievate.

Ce ați observat, însă, legat de primele generații de copii ale migranților români născuți și crescuți în Spania?

Cu asta se petrece ceva minunat. Asociațiile de români tind să aibă un caracter etnic foarte pronunțat: că porți România în inimă, că limba-mamă e româna și în limba asta gândești etc. Într-o zi, eram la o ședință la primărie, și o tânără de 19 ani a spus: Eu nu am nicio contradicție în a fi eu însămi. Vorbesc valenciana, vorbesc și româna, dar sunt foarte bine așa. Ce voia să spună e că toate contradicțiile astea pe care le percepeți sunt în mintea voastră, ele nu au legătură cu viața mea, fiindcă eu aici am familia, prietenii, școala, munca. Aș spune că acesta este genul de transformare culturală pe care îl căutăm. Sau un alt exemplu, acela al unei poete românce care locuiește în Spania și care a lansat un volum de poezie bilingv, român-spaniol. Ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestor exemple, fiindcă lucrurile se schimbă continuu, în vreme ce noi folosim aceleași structuri învechite.

Ați urmărit și felul în care presa spaniolă reflectă integrarea migranților români?

Ăsta e un coșmar. Am făcut un studiu în care am analizat știrile despre români și România apărute pe parcursul a șase luni în El Periodico, La Vanguardia și El Pais, cele trei mari ziare din Barcelona. Din nefericire, românii sunt constant asociați cu infracțiuni, cu prostituție, droguri etc. Presa are, în general, o problemă cu România. Am observat același lucru și la BBC, care a făcut un reportaj în Moldova, iar când am fost acolo, nu am găsit nimic din reportajul respectiv. Probabil că toată această presă e în căutare de știri tabloidale, de teme care să atragă atenția, dar aceste reprezentări nu sunt adevărate, ba chiar mi se par cu totul nedrepte. Sigur că mai ai și situații neplăcute, că peste tot găsești oameni săraci. Dar cu toate astea, nu-mi dau seama ce nu merge în relația dintre media și România. Guvernul român a încercat să schimbe această percepție printr-o campanie în Spania, intitulată Soy rumano (Sunt român, n.r.). Au prezentat, de exemplu, la televizor, o femeie medic din România, care spunea Soy rumena. Soy un doctor. Sau un programator român ș.a.m.d.  

Aș spune, însă, că mass-media joacă împotriva societății. Dacă te uiți la știrile din Castellon, nu reflectă câtuși de puțin realitatea de acolo. Dacă vorbești cu politicieni, cu oamenii de rând, cu asociațiile de acolo, perspectiva lor nu are nimic de-a face cu ce spun știrile.

Ce ați observat legat de rolul pe care îl au social media în comunitățile de migranți români?

Să vă povestesc: în timp ce pregăteam cina, l-am rugat pe prietenul meu român Te rog, aș vrea să mă uit la meciul de fotbal al Barcelona. De ce? Fiindcă deși el are televizor, nu are niciunul canal TV pe el. Are doar Facebook. Așa că toate știrile pe care prietenul meu le primește despre lume sau despre România sunt filtrate de acești algoritmi. Pe peretele lui curg mereu mesaje rasiste - despre musulmani și altele -, știri distorsionate despre catalani etc. Tot din feed-urile lui am aflat că ar exista această mișcare spiritualistă în România, care încearcă să caute nu știu ce origini ascunse ale poporului român. Și absolut toți oamenii de acolo folosesc Facebook. Fără Facebook, nu te poți conecta la această comunitate. Iar combinația asta pe care o folosesc toți, de Facebook și Whatsapp, e criminală.

Figura 3. Reţea socială compusă din români şi românce care locuiesc în Spania şi România. Legendă: Cercurile (nodurile) reprezintă persoane. Nodurile albastre reprezintă persoane care locuiesc în Spania. Nodurile roşii reprezintă persoane care locuiesc în România. Săgeţile indică cine pe cine cunoaşte. Nodurile mari reprezintă persoanele de la care au început interviurile pe baza cărora se construieşte reţeaua. Fiecare persoană intervievată a fost rugată să nominalizeze trei prieteni din România şi trei prieteni care trăiesc în Spania. Reţeaua indică un câmp social transnaţional (un coridor de migraţie) la nivel individual, din care fac parte persoane care locuiesc în România şi Spania. Această ilustraţie vizuală marchează faptul că două spaţii geografice (România şi Spania) sunt unite prin legăturile sociale ale indivizilor.

Care credeți că e cel mai puternic al acestei filtrări a realității de către social media?

Aș spune că oamenii sunt mult prea influențați de algoritmii Facebook, care nu oferă niciun fel de diversitate și acre afectează dramatic coeziunea socială. Prietenul meu trăiește într-o bulă digitală și, în afară de mine, nu are nicio altă sursă diversificată sau independentă de informații despre lumea socială. Crede că în Catalonia omorâm spanioli.

Deși ar putea ieși pe stradă, să vadă că nu e adevărat.

Din propria experiență, am ajuns la concluzia că oamenii nu își schimbă ideologia prin intermediul faptelor. Faptele nu fac decât să-ți transforme ideologia într-o versiune și mai sofisticată. Dacă ai anumite convingeri sau viziuni politice, pentru orice dovadă care contrazice așteptările tale, vei găsi explicații foarte alambicate. Tot trebuie să-ți adaptezi narațiunea la complexitatea lumii din jur, dar dacă lumea pe care o percepi e așa de omogenă, lucru e cauzat de faptul că e filtrată de algoritmi comerciali, al căror scop este să genereze cât mai multă interacțiune socială, ești mort. Aceasta este o explicație pentru comportamentele violente din societatea noastră. Aș spune că acești algoritmi alimentează procesul foarte amplu de radicalizare a tinerilor și ne transformă societatea într-una mai puțin diversă, mai puțin democratică, mai puțin publică, mai puțin tolerantă.

Foto main: Arhiva personală a lui José Luis Molina

de

  • Andra MatzalAndra Matzal

    Editor. Jurnalist multitasking, navetist. Mai multe despre Andra, aici. O găsiți la andra@scena9.ro.

     

19 October 2018 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9