Film / Adolescenți

Se caută profi care să le vorbească liceenilor despre cinema

de Oana Ghera

Publicat pe 2 septembrie 2016

Programul de educație cinematografică pentru liceeni Éducation à l’image revine de săptămâna viitoare cu o nouă ediție și se află în căutare de profesori pasionați de cinema din București, dornici să afle alături de elevii lor cât mai multe lucruri despre filme și felul în care se fac ele. 

Anul acesta Éducation à l’image aduce la cinema Domnișoarele din Rochefort (regia Jacques Demy, Franța, 1967), Oslo, 31 august (regia Joachim Trier, Norvegia, 2011) și O vară de neuitat (regia Lucian Pintilie, România-Franța, 1994), iar sesiunile de formare pentru profesori vor avea loc pe 7, 8 și 9 septembrie la Cinema Elvire Popesco.

Ca să aflăm mai multe despre program și de ce cred ei că e atât de necesară educația cinematografică astăzi, i-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări pe coordonatoarea programului, Yvonne Irimescu, pe criticii de film Andrei Gorzo și Ionuț Mareș și pe regizorul Tudor Cristian Jurgiu, cei care vor susține cele trei sesiuni de fomare pentru profesori de anul acesta.

 

De ce e importantă educația vizuală/ cinematografică astăzi? 

Andrei Gorzo: Unele dintre argumentele în favoarea educației cinematografice în licee sunt argumente în favoarea educației artistice în general: pe scurt, dacă e bine făcută, aceasta deschide uși spre autocunoaștere și spre o anumită cunoaștere a lumii (măcar sub anumite aspecte și din anumite unghiuri). Apoi, cinematograful - în calitatea sa de artă, dar și în cea de tehnologie, în cea de limbaj, de cultură populară, de instrument de arhivare a realității ș.a.m.d. - e o prezență fără de care istoria recentă (de la începutul secolului XX încoace) e de neconceput. Iar în prezent, la câte interpelări vin dinspre mass-media, la cât divertisment se consumă, la ce cantități de text multimedia se produc și la cât de mare e ponderea imaginii și a sunetului în toate acestea, nevoia de reflecție, de instrumente critice, de educație cinematografică și audiovizual-mediatică ar trebui să fie evidentă. 

Tudor Cristian Jurgiu: Copiii și adolescenții sunt supuși unui volum foarte mare de conținut vizual. Tot mai mult informația pe care ei o acumulează se transmite pe canale audio-vizuale. Chiar și domenii care erau tradițional rezervate lecturii sunt acum adaptate mediului audio-vizual: textul din manualul de istorie este înlocuit de un documentar istoric, lecția de biologie include și un  film științific etc. Educația cinematografică este necesară deoarece le dezvăluie mecanismele și uneltele care stau în spatele producerii unui material vizual. Ei trebuie să fie conștienți că e vorba de un construct artificial, care folosește un limbaj specific pentru a influența emoțiile și intelectul spectatorilor. Asimilând o astfel de înțelegere, ei pot alege cu mai mult discernământ ce le place și ce nu și de ce. Cred că unul dintre scopurile educației în general este de a crea un reflex critic în tinerii adulți, un reflex care să-i facă să chestioneze și analizeze orice bucată de informație li se oferă și felul în care le este oferită. Cred că educația cinematografică/vizuală ajută la crearea acestui reflex.  

Ionuț Mareș:  Filmul ca expresie artistică este parte din cultura şi viaţa noastră. Ne rafinează emoţiile şi ne ascute gândirea. Ne învaţă să privim. Prin urmare, este firesc să încercăm să îl înţelegem. Să îi desluşim sensurile. Să vedem de ce ne fascinează. 
În afara efectelor imediate, eu văd programul Éducation à l'image ca un fel de investiţie în viitor, atât în cel apropiat, cât şi într-unul mai îndepărtat. Profesorii şi elevii care iau parte la proiect pot dobândi un instrumentar de bază care ar trebui să îi ajute să privească altfel filmele şi implicit imaginile de care suntem cu toţii înconjuraţi. Programul pregăteşte un public. Un public cultivat, deschis, inteligent, care ştie să se bucure de un film bun la cinema, să îl înţeleagă şi să îl discute.

Kirsten Scott Thomas și Claudiu Bleonț în „O vară de neuitat” regizat de Lucian Pintilie, 1994

Ce înseamnă mai exact programul Éducation à l'image?

Andrei Gorzo: În fiecare an le propunem liceenilor câte trei filme: primul e un film românesc, al doilea e un film francez, al treilea e un film care poate proveni din orice altă cultură. Toate trei filmele pot proveni din orice epocă și se pot încadra în orice curent estetic. Pentru selecție ne uităm întotdeauna la ce-au făcut colegii francezi (programul pus pe picioare de ei rămâne modelul nostru), dar nu ne luăm neapărat după ei. Ei au adunat un repertoriu de filme (mai multe zeci, majoritatea canonice) și pentru fiecare au elaborat câte un dosar pedagogic. Fiecare dosar e de fapt un substanțial studiu critic despre filmul căruia îi este dedicat - o cărticică în toată regula despre filmul respectiv, concepută astfel încât să fie cât mai utilă la clasă, dar suficient de consistentă încât să contribuie serios la literatura critică produsă deja pe marginea acelui film. În unele cazuri alegem filme din repertoriul lor și folosim dosarele pedagogice elaborate de ei; în alte cazuri - în special la filmele românești, dar nu numai - venim cu noi propuneri de titluri și elaborăm dosare noi, despre care ne dorim să stimuleze discuții cât mai interesante între profesori și elevi și, în același timp, să contribuie cât mai solid la documentarea filmelor respective. (Există destule filme românești importante, chiar canonice, despre care nu s-a scris suficient de mult și de aplicat.)   

Yvonne Irimescu: Din punct de vedere organizatoric, programul Éducation à l’image constă într-o serie de traininguri pentru profesorii înscriși, (la începutul anului școlar, pe marginea fiecăruia dintre filmele alese pentru anul respectiv), proiecții pentru elevi în sala de cinema pe toata durata anului școlar, întâlniri și discuții cu cineaști invitați (regizori de film, critici, monteuri, scenariști etc.), ateliere practice construite în jurul diverselor aspecte ale facerii unui film (până acum am avut ateliere de montaj, de scriere de scenarii, de sunet). El pune în mișcare componente diferite ale acestei așa-zise „industrii” cinematografice: cinematografele care găzduiesc proiecțiile din cadrul programului (și pe care elevii, majoritatea obișnuiti cu mall-urile,  le vizitează poate pentru prima dată), distribuitorii de film (cărora le solicităm copii ale unor filme ieșite de ceva timp din circulație), cineaștii invitați (regizori de film, critici, monteuri, scenariști) care vin și discută cu elevii după fiecare film vizionat, și această noua categorie de public – adolescenții – pe care ni-i dorim cu toții să se transforme în publicul obișnuit al filmelor de „artă”sau al filmelor românești. În al doilea rând, deschide ușa elevilor către meseriile din cinema, a căror diversitate puțini și-o imaginează. 
Nu în ultimul rand, un program de genul acesta contribuie la construirea unei altfel de relații între profesori și elevii lor, o relație mai aproape de felul în care ni se pare nouă ca ar trebui sa fie, una în care exista un dialog liber, o relație în care se împărtășesc experiențe și emoții. La cinema, pentru început. 

Anders Danielsen Lie și Malin Crépin în „Oslo, 31 august” regizat de Joachim Trier, 2011

De ce filme „de artă”/ de autor?

Tudor Cristian Jurgiu: Ce mai mare parte a educației cinematografice a tinerilor este făcută de mainstream-ul american. Cred că e important să li se ofere o alternativă. Dacă suntem de acord că un film impune prin mijloace estetice care țin de narațiune, imagine, montaj sau sunet, o perspectivă asupra lumii, cred că e important ca tinerii să se întâlnească cu mai multe astfel de perspective. Această varietate nu poate fi asigurată doar de mainstreamul hollywoodian, așa că e nevoie și de explorarea, pe de o parte a istoriei cinemaului mondial și pe de alta a unui mod (încă activ) de a face film diferit de cel american.

Andrei Gorzo: Sigur că una dintre mizele programului nostru este să contribuie la formarea unui public deschis și spre alte tipuri de cinema în afară de cel hollywoodian, dar asta nu înseamnă cultivarea unui dispreț pentru tot ce este cinematograf „de masă”. Din repertoriul colegilor francezi - care inclusiv în privința asta mi se pare un model demn de urmat - fac parte și filme americane din anii '40 sau '50, care, deși sunt acceptate azi, în general, ca făcând parte din panteonul cinematografului universal, la vremea apariției lor n-au fost văzute ca filme „de artă”, ci ca modeste westernuri sau filme cu gangsteri. Și nu doar filme din anii '40 și '50, ci și un blockbuster SF relativ recent ca Starship Troopers al lui Paul Verhoeven, care e un film foarte demn de interes. În ceea ce mă privește, dintre toate discuțiile pe care le-am avut cu liceeni pe marginea filmelor proiectate până acum la Éducation à l'image, cele mai captivante mi s-au părut cele despre The Fly, filmul din 1986 al lui David Cronenberg, care, sigur, e în mod incontestabil un film de autor, dar e și un horror fără complexe.  
Revenind, ce mi se pare important să încercăm este să dăm o idee despre diversitatea practicilor, a tradițiilor cinematografice și audiovizuale. Și despre numărul mare de lucruri demne de atenție pe care o privire trează și antrenată le poate găsi într-un film.   

Ionuț Mareș: Accesul la filme comerciale, de mare public, este foarte uşor. Promovarea lor este uriaşă. Astfel de filme ocupă practic aproape tot repertoriul multiplexurilor. Apoi, pot fi găsite şi pe internet cu doar 2-3 click-uri. De cealaltă parte, filmul de artă/de autor este greu de găsit în România. Şi nu mă refer la internet, ci la proiecţii publice pe marele ecran. Nu prea există cinematografe pentru filmul de autor. Noroc cu unele festivaluri. Asta le face mai greu accesibile unui public tânăr ca cel reprezentat de liceeni implicați în Education à l'image. Apoi, filmul de artă are propriile reguli. Are un limbaj aparte, deşi diversitatea stilurilor regizorale este uluitoare. Și e nevoie de un efort suplimentar pentru a-l înțelege. Iar misiunea unui program de educație cinematografică ar trebui să fie și suplinirea acestei nevoi.

Catherine Deneuve și Françoise Dorléac în „Les Demoiselles de Rochefort” regizat de Jacques Demy, 1967

Organizat sub umbrela NexT Film Education de către Societatea Culturală NexT, programul Éducation à l'image se bucură de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Francez din București și al Inspectoratului Școlar București.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, puteți trimite un mail pe adresa oana@nextproject.ro sau puteți suna la numărul de telefon 0732 909 024.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK