Actual

Iocan 3

de Mihai Iovănel

Către sfârșitul anului trecut a apărut no. 3 din revista de proză scurtă Iocan. După un prim număr care înțeleg că s-a vândut foarte bine (mai multe tiraje etc. etc.), revista nu a prea reușit să se înscrie în ritmicitatea trimestrială anunțată: numărul al doilea a apărut după vreo 5 luni, iar al treilea după încă două. Dar presupun că sunt detalii inerente începutului.

Câteva observații generale rapide. Coordonat de Marius Chivu, no. 3 pare să fie cel mai echilibrat valoric (anterioarele, cu Florin Iaru și Cristian Teodorescu la butoane, conțineau câte 2-3 chestii clar raşchetabile), fără însă ca numărul textelor foarte bune (2-3-4, depinde după aritmetică) să fi suferit modificări. Predomină tematica urbană, dar nu lipsesc nici piesele SF (Alex Tocilescu), fantastice (Dan Stanciu, Ana Alexandrescu) sau istorice (Cătălin Pavel). Raportul autoare/autori este de 6 la 9.

Și acum, clasamentul invers al povestirilor. Las deoparte textele traduse (acum din William Faulkner și din Philip Ó Ceallaigh), precum și bijuteria clasică de Mircea Horia Simionescu.

15. Simona Goșu, 8x9

Ziceam că nu-s texte rele în acest număr. 8x9 (compus din 3 pagini de conversație între o single mother și băiețelul ei) nu e un text rău, ci, cumva, doar irelevant/ insuficient.

14. Călin Torsan, ,

Da, titlul e o virgulă și se asortează cu conținutul, care cam dă și el cu virgulă. Începutul e funny (Comitetul Împotriva Discriminării Sâsâiților impune legea care transformă s-urile în ș-uri), dar n-o ține așa până la final, deși finalul vine repede.

13. Alexandra Coliban, Fast forward

Călătorie la mare cu o muscă în mașină. Musca intră pe la Predeal și bâzâie până la însoritul litoral. Cele câte frame-uri ale acestui text de patru pagini nu se prea leagă (vezi mai sus riscul irelevanței).

12. Daniel Timariu, Clătite cu dulceață de cireșe amare

George, fost tractorist la SMT, renunță la tractor și aduce acasă un autobuz. Povestea avea potențial, dar Timariu ratează cumva tonul, încurcat între nuanțele farsei într-atât încât poanta se cam pierde.

11. Iulian Popa, Duty-free

Un text de almanah ca la carte, în genul „povestiri cu final neașteptat”. El sosește acasă de la aeroport, dar aplicația ei arată că avionul lui e încă în aer, deci el n-a fost acolo unde a zis că a fost. Dar nici dosarul ei nu e curat.

10. Ana Alexandrescu, O noapte plină de lumină

Un text mai mult straniu de cât fantastic: un orășel danez, un pensionar care seduce în serie cele câteva pensionare din jur, fiind părăsit tot în serie. Plus o lumină ciudată pe care o vede doar el, plus cățelul Balzac. Interesant.

9. Alex Tocilescu, Astronautul

SF comic: încă un român ajunge în spațiu (mă rog, român doar după tată, altfel american, dar să nu complicăm bancul). În spațiu, e contactat de o civilizație extraterestră ca să… Nu spoileresc, dar regret că Tocilescu a fost un pic leneș și n-a dotat mise en place-ul plin de promisiuni cu un finish pe măsură, sau, oricum, nu atât de sec.

8. Flavia Cozma, Ai dreptul să nu spui nimic

O prostituată povestește cu lux de amănunte câtorva polițiști transformați în voyeuri cum a dus un client în parc și ce s-a întâmplat după aia. Excelent.

7. Dan Stanciu, Ăla cu sabia

E despre un homeless care a găsit un Excalibur din lemn. Un text fantastic (unde fantasticul poate fi doar labirintul unei minți rătăcite). Am și aici o ușoară problemă cu tonul narațiunii în câteva pasaje, dar pân’ la urmă mi-a plăcut destul de mult.

6. Cătălin Pavel, Millefiori

E povestirea cea mai literară din tot numărul – un soi de metaficțiune istoriografică alambicată, înșurubată într-o atmosferă medievală onirică și într-o narațiune necreditabilă, cu câțiva cavaleri care pleacă să pună bazele unui oraș. Un pic obositoare în contextul unei astfel de reviste care cere texte mai entertaining, totuși merită efortul.

5. Deea Avram, Farmece

Ea îl vizitează pentru sex, el o așteaptă mofluz că s-a luat curentul și că nu poate s-o ardă cu jocuri video. Amândoi tineri urbani din nișa sociologică care presupun că descrie publicul țintă al revistei.

4. Hanno Höfer, Julio Iglesias

Decor și personaje cosmopolite, Berlinul postcomunist. Textul e foarte simplu și propriu-zis n-are story, exceptând așteptarea neconfirmată cu privire la un rus care intră în cadru, dar tocmai această simplitate funcționează și învârte rotițele.

3. Cosmin Manolache, Ecou în blocare

Un cuplu tânăr vizionează un apartament și pleacă de acolo cu o enigmă. Această enigmă, care rămâne nerezolvată, e toată șmecheria poveștii, oricum profesionist scrisă.

2. Diana Bădica, Părinți

Diana Bădica a ajuns la al doilea text publicat în Iocan (ca și Ana Alexandrescu). Îmi plăcuse și primul, o combinație de falsă naivitate și comedie neagră (amintind poate de Cristian Popescu) despre moartea unui copil cu dizabilități, văzută din perspectiva surioarei lui. Părinți e un sequel din unghiul aceleiași fete, aflată în război cu părinții situați la rândul lor într-o relație toxică și antagonică. Tatăl slab și alcoolic, dar mai ales mama indolentă și în contratimp cu așteptările fiicei sunt văzuți pe rând ca adversari într-un meci „pe viață și pe moarte”, cum ar spune comentatorii sportivi. O poveste în același timp tristă și comică, având ca personaj o „voce” malițioasă, cinică și inteligentă – presupun că o vom întâlni cât de curând într-un volum independent.

1. Aron Biro, Noi, cei din linia întâi

Și, apropo de meciuri, iată marea surpriză a numărului. Aron Biro, de care cred că n-am mai citit nimic, deși a publicat SF-uri & stuff în reviste și în antologii, mi-a rupt fâșul cu această invenție briliantă și absolut delectabilă care transformă participarea echipei de fotbal a României la prima ediție a Cupei Mondiale (1930) într-o ucronie luând în balon conspiraționismul antisemit și rrromânismul verde din interbelic. Dincolo de toate apropourile savuroase (de pildă, numele jucătorilor – maghiare și evreiești – sunt românizate la presiunea lui Corneliu Zelea Codreanu,  aici ministru al regelui, care zbiară că vrea doar ortodocși în echipă), povestirea transmite un feeling în același timp nostalgic (nu în ultimul rând pentru cei care au citit cartea lui Ioan Chirilă Și noi am fost pe Conte Verde), emoționant și plin de suspans. În recenzia numărului 2 din Iocan ziceam că prozatorii români sunt preponderent autobiografici și previzibili: o cred în continuare, dar recunosc că pe asta n-am văzut-o venind.


Iocan. Revista de proză scurtă, nr. 3, Editura Vellant, 2016, 160 pag.; apariție trimestrială

Fotografie principală de Felicia Simion

X Revista Scena9