Oricât de multe trepte am urca deodată pe scara științei - pregătiri pentru viața pe Marte, intrarea criptomonedelor în Africa ori dezbaterile dacă entitățile cu inteligență artificială ar trebui să aibă statut legal de persoană -, despre sex tot nu putem vorbi cum trebuie în spațiul public și, de prea multe ori, nici în spațiul privat. Ba mai mult, în România, educația sexuală este interzisă în școli, deși aici se află cele mai multe mame minore din Europa. Tocmai de-asta, am citit luna asta în redacție cărți care întorc sexul pe toate părțile: de la ficțiune și memorialistică, la dezvoltare personală și terapie de cuplu, mistică & înțelepciuni de guru sau istoria ideilor și a mentalităților. Împreună cu prietenii de la Cărturești, împărtășim cu voi lista noastră de lecturi care, deși pornesc de la tema sexualității, ajung să facă ocolul lumii prin tot felul de felii ale ei: literatură, psihologie, politică, antropologie &co.

Dragă Nora, de James Joyce. Traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Art, 2013

 

Problema mea cu cărțile în care „se vorbește” mult despre sex e că ajung să nu le mai citesc cu adevărat. Mi se întâmpla asta și în liceu, când dădeam peste un Henry Miller, spre exemplu, iar impulsul era de a alerga pe diagonală și de găsi pasajele tari. Ceea ce nu-i rău, dar îmi dau seama că am ratat niște lucruri și că nu legam scenele de sex de alte experiențe. La fel mi s-a întâmplat și cu scrisorile lui Joyce către Nora Barnacle (scrise în 1904 și 1909, cunoscute și ca the dirty letters), pe care le-am răsfoit acum câțiva ani. Am găsit niște fragmente, m-am bucurat ca un adolescent rătăcit pe pornhub, și aia a fost. Dar abia acum, recitind cartea, mi-am dat seama cât de intense sunt, și când zic asta mă refer la tot tsunami-ul ăsta emoțional, în care se amestecă dorința și sadismul, dar și umorul, disperarea și patetismul. S-ar putea spune foarte multe despre relația lui Joyce cu Nora, dar un moment esențial rămâne prima lor întâlnire, care a avut loc în 1904, în Dublin, când ea avea 19 ani și era cameristă  la un hotel, iar el avea 22 de ani. Au ieșit împreună pentru prima oară pe 16 iunie, „zi  ce va căpăta un caracter sfânt pentru Joyce” – după cum observă Bogdan-Alexandru Stănescu, traducătorul scrisorilor – „transformând-o în data acțiunii romanului Ulise”. Privită din acest unghi, corespondența capătă o altă greutate, e aproape ca o răfuială cu trecutul și ca o încercare de recuperare (prin limbaj) a acelui moment inițial, al primei întâlniri, exploziv și inițiatic, și care l-a dat pe Joyce peste cap. Pe de altă parte, nu ar trebui forțată o interpretare printr-o „simbolizare excesivă” (așa cum recomandă și traducătorul), mai ales că e o poveste de dragoste care seamănă cu multe altele. O fi scris Joyce Ulise, dar, până la urmă, suferea și se aprindea și el ca tot omu’. (Ionuț Sociu)

„Draga mea, trebuie să încep prin a-ți cere iertare, probabil, pentru scrisoarea extraordinară pe care ți-am trimis-o seara trecută. În timp ce ți-o scriam, aveam în fața ochilor scrisoarea ta, iar privirea mi-era fixată, așa cum este și acum, asupra unui anumit cuvânt din ea. Este ceva obscen și lubric în chiar aspectul scrisorilor. Chiar și felul în care sună cuvintele lor se aseamănă actului în sine, scurt, brutal, irezistibil și diabolic.” (2 decembrie 1909)

„Draga mea, micuța mea călugăriță, trebuie că vreo stea e prea apropiată de pământ, pentru că am continuare atacul acela febril de dorință animalică. Astăzi m-am tot oprit câte un pic pe stradă scoțând câte o exclamație de fiecare dată când îmi aminteam de scrisorile pe care ți le-am trimis azi-noapte și acum două nopți.” (3 decembrie 1909)

Cartea despre sex. De la sex la supraconștiință, de Osho. Traducere de Cristian Hanu, Editura Mix, 2006

Pentru aceia dintre dvs. care n-au aflat din poate cea mai bună serie documentară a ultimilor ani, Wild, Wild Country (Netflix, 2018), Osho n-a scris cartea asta – așa cum, de altfel, n-a scris nicio carte. E bazată pe o serie de consultații private pe care le-a acordat adepților lui în India, din august până în octombrie 1968. Trebuie să fie tare să fii guru și să ai o armată de minioni care-ți transcriu înțelepciunile, pe care tu apoi le vinzi pe milioane de dolari.

Dar să revenim la sex. Suntem în anii ’60, în plină revoluție sexuală, spirituală și hippioțeală. Osho e omul potrivit în locul potrivit. În Cartea despre sex pune în pagină exact genul de bullshit care sună bine, revoluționar și eliberator, care-l face carismatic și-i câștigă fani, amestecat cu niște chestii suspecte și toxice – cel puțin după standardele unui cititor sceptic de 2018. Printre învățăturile lui Osho despre sex: religia și societatea au reprimat sexualitatea (adevărat), iar prin eliberarea ei putem să trăim plenar și să ne bucurăm de orgasm ca o culme a conștiinței umane (poetic, simpatic). Doar așa putem evita să ajungem la pornografie și perversiuni (ăă, ce?). În plus, pentru ca sexualitatea masculină să fie trăită până la capăt, femeile trebuie să se resemneze cu ideea că ei trebuie să aibă mai multe partenere (sexism, dublu standard, nu, mersi).

E un amestec de opinii cu-adevărat revoluționare pentru epoca în care sunt emise, cu așa-zise învățături spirituale menite să-i sporească imperiul lui guru. Despre imperiu, partea cu adevărat fascinantă din biografia indianului, nimic aici. Însă, dacă e să recomand ceva cu-adevărat revelator despre relația dintre putere (politică) și sex, atunci mai bine vă uitați la cele șase episoade ale documentarului produs de Netflix. (Ioana Pelehatăi)

„Deja se petrece un fenomen curios. Occidentul a devenit indulgent de câteva decenii și deja reapar tendințele represive. Există tot mai multe culte care predică astăzi necesitatea celibatului. De pildă, mișcarea Hare Krishna, la care au aderat zeci de mii de oameni. Apar peste noapte tot felul de culte noi, și toate au un numitor comun: ideea că sexul trebuie reprimat. Indiferent că își trag originile din yoga, zen sau creștinism, toate predică necesitatea reprimării energiei sexuale. Cât de curând, Occidentul va redeveni represiv.

Pe de altă parte, în Orient numărul revistelor pornografice crește de la o zi la alta. Orientalii sunt din ce în ce mai interesați de filmele pornografice. Orientul a fost dintotdeauna mai lent, mai leneș. De aceea, procesul de dezgheț a durat ceva mai mult aici. Occidentalii sunt ceva mai rapizi. Orientul tinde, însă, către Occident, și invers. Aici este toată problema. Pendulul se mișcă dintr-o parte în alta, dar nimic nu se schimbă.”

Cum să ne gândim mai mult la sex, de Alain de Botton. Traducere de Mihaela Ghiță, Editura Vellant, 2014

De ce ne incomodează mereu discuțiile despre sex? De ce sexul încă e, în destule cercuri sociale, un lucru murdar, care trebuie trecut sub tăcere? Cât de intim e legat sexul de ceea ce suntem? Sunt câteva întrebări la care scriitorul britanic (și fondatorul „Școlii vieții”) Alain de Botton încearcă să răspundă în 100 și ceva de pagini, insistând de-a lungul capitolelor despre pornografie, adulter, impotență etc. că ar trebui să vorbim mai des și mai așezat despre sex. De ce? Pentru că-i o treabă cu care avem de-a face cu toții, într-o formă sau alta. Pentru că ne produce disconfort, ne adâncește vulnerabilitățile, ne face viețile ori mai bune, ori mai groaznice. Pentru că, dacă ne-am scutura puțin de locurile comune ale discursului public, s-ar putea să ne gândim ceva mai bine la noi și la ce facem cu corpul, mintea și sufletul nostru. Specialitatea lui de Botton e că poate scrie într-un limbaj universal despre sex, Proust, știri, iubire, depresie, moarte, știe și vrea să vorbească pe înțelesul tuturor. Ceea ce face inclusiv din volumul ăsta o cărticică de dezvoltare personală deșteaptă, amuzantă și ușor de citit. (Luiza Vasiliu)

De pildă:

„Nu era atât de dificil să te concentrezi asupra lecturii povestirilor lui Cehov la lumina lumânării când singura sursă alternativă de petrecere a timpului liber se dovedea a fi o conversație cu un vecin care locuia la douăzeci de minute de mers pe jos de casa ta. Dar ce șansă mai au Cehov sau oricare alt scriitor atunci când ne putem împărți monitoarele Dell în două și în partea stângă să ne alcătuim un colaj de fotografii cu majorete dezbrăcate, iar în dreapta, cu ajutorul chatului MSN Messenger, să purtăm o conversație în timp real cu o nubilă dansatoare la bară de douăzeci și cinci de ani (în realitate, un șofer burtos de camion de 53, noi înșine pozând drept o adolescentă lesbiană curioasă, dar neștiutoare), care ne va încuraja cu blândețe să facem primii pași către propria noastră deșteptare sexuală.”

 

Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, de Andrei Oișteanu. Editura Polirom, 2016

Cartea lui Andrei Oișteanu, unul dintre cei mai erudiți istorici ai mentalităților pe care i-am citit, e, într-un fel, monumentală. Fiindcă, printr-o documentare teribil de minuțioasă și-o știință a corelațiilor, vorbește despre sexualitate ca despre o rețea de transformări prin care trece societatea. Sexul nu e niciodată doar sex, ci un câmp de forțe - sociale, politice, economice, culturale etc. Apoi fiindcă străbate cu ușurință lumea, din părțile noastre de Europă, în Orient, din trecutul foarte apropiat, în timpurile lui Ghilgameș. Și, nu în ultimul rând, fiindcă pentru spațiul cultural românesc, e un efort singular: când manualele, enciclopediile și chiar dicționarele ocolesc sexul, Oișteanu cerne o groază de surse pentru a lipi o imagine cât se poate de coerentă despre practicile & normele sexuale din colțul ăsta de lume. 

În călătoria prin studiul ăsta, dai peste cu șahul din 1001 de nopți, care omoară-n fiecare seară câte-o tânără femeie, după ce a dezvirginat-o, dar și de mărturiile lui Dimitrie Cantemir despre Bairamurile de la Istanbul. De femei acoperite de hijab, dar și de nevestele românce, care, pe la 1700, își ascundeau părul la fel cum își ascundeau sânii. De orgiile în fum de opiu ale Marchizului de Sade, până la nacrotico-afrodiziace autohtone, cum ar fi cele despre care scriau Petriceicu-Hașdeu sau Constantin Negruzzi: amestec din prafuri de gândaci de turbă și ambră din Levant. De homosexualitate în vremea domnitorului Petru Cercel - el însuși gay -,  și de boierii blindați cu privilegii sexuale asupra roabelor lor, sau de stareții mânăstirilor, cu haremuri de roabe țigănci. De primele „kiefuri cu manele” de la jumatea secolului 19, cu chiote și focuri de pistol (despre care Alecu Russo scria: „Sunt manele dulci, sunt manele mângâioase, sunt manele dureroase ce rup inimile; bătrânii închină, tineritul bea în [= din] papucii cucoanelor și se sărută cu lăutarii, ear cucoanele, cu ochii înecați în amor, cântă versuri frumoase, de se răsun codrii și se trezesc păunașii.”) și de poemele pentru care Geo Bogza a fost arestat pentru pornografie (și în care scria, printre altele: „o, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murder de provincie […] / Scriu despre tine poemul acesta / Pentru a face să turbeze de ciudă fetele burgheze / Și să se scandalizeze părinții lor onorabili”).

Sunt tare multe de zis despre cartea lui Andrei Oișteanu, dar cel mai bine-ar fi să vă avântați fiecare în ea, pentru că, într-un fel, e o notă de subsol necesară pentru tot ceea ce aflăm despre istoria & cultura poporului român într-un sistem de educație pudibond și opac. Și pentru că, în vremurile #metoo, e important să mai facem o tură prin trecut, să dezgropăm atâtea alte revoluții. (Andra Matzal)

„Revenind la secolul al XIX-lea, pulberea și tinctura de cantaride au fost utilizate ca preparate afrodiziace și în spațiul românesc. În cartea Mistere din București (1862), scriitorul Ioan M. Bujoreanu povestește că bărbații ajungeau la spitalul de nebuni amenajat la Mânăstirea Mărcuța din cauza unor supradoze de cantaridă:

Cofetarul care ține bufetul acestei grădini [=Cișmigiu] păstrează o dulceață particulară cu cantaride [și opiu] pentru practicele bune. Aceste practice sunt câteva dame venerabile, carii nemaiputând conta pe succesul atracției lor fizice, au recurs la efectul acestor insecte ce trimit pe fiecare zi câte un [domn] elegant la institutul Mărcuța.”

Inteligența erotică, de Esther Perel, Traducere de Maria Loredana Dulcea. Editura Curtea Veche, 2018

Esther Perel își începe cartea cu o ironie: cei care au luptat pentru libertatea sexuală în urmă cu 30 de ani pot face acum oricât de mult sex își doresc, dar și-au pierdut dorința. Pentru multe cupluri, acesta este genul de ironie care le trezește o doză de frustrare, dar și o familiaritate liniștitoare. Ca și cum pierderea dorinței este inevitabilă într-o relație odată cu trecerea timpului, iar asta nu este ceva plăcut, dar se întâmplă oricui și nu prea ai ce să faci. Perel, terapeută de cuplu, admite că există o tensiune între nevoia noastră de stabilitate și nevoia de pasiune. E mai greu să îți dorești ceva ce ai și mai simplu să tânjești la ceva ce e departe. Dar demonstrează că atât iluzia stabilității, cât și cea a pasiunii sunt produse ale imaginației noastre, că spațiul dintre ele e mai fluid decât credem. Pierderea dorinței nu e inevitabilă, dar implică asumarea unor riscuri. Riscul de a-l privi pe celălalt ca o persoană distinctă și curajul de a înțelege că „pasiunea într-o relație e proporțională cu gradul de incertitudine pe care îl poți tolera.” (Diana Meseșan)

„Aducem cu noi înșine în relațiile de dragoste această anxietate nejustificată. Se așteaptă ca dragostea, pe lângă faptul că asigură subzistența emoțională, compasiune și tovărășie, să funcționeze și ca panaceu pentru singurătatea existențială. Ne privim partenerul ca un zid de apărare împotriva vicisitudinilor vieții moderne.(...) Raporturile de intimitate dintre adulți sunt supraîncărcate de așteptări.”

„Convingerea mea, întărită de douăzeci de ani de practică, este că, în timp ce pun bazele unui sentiment de securitate, multe cupluri confundă dragostea cu fuziunea. Această confuzie este un semn rău pentru sex. Pentru a ne menține elanul erotic către celălalt, trebuie să existe un obstacol de depășit. Erotismul presupune o distincție. Cu alte cuvinte, el prosperă între spațiul dintre sine și celălalt.”

Viața mea de bărbat, de Philip Roth. Traducere de Horia Florian-Popescu, Editura Polirom, 2008 

În ziua în care a murit Philip Roth eram într-un hamac prins între doi copaci ai unui parc bucureștean și citeam pentru prima dată o carte de-a lui. Dădusem de Roth doar pe coperțile mângâiate în treacăt prin librării și, odată pe an, pe știrile despre favoriții Nobelurilor pentru literatură. Ca un ignorant ce mă aflu, alesesem titlul tocmai pentru că promitea ceva sex și știam că Roth se mai ocupă și cu dintr-astea. Mă așteptam la seriozitate americană și am dat în schimb de-un autor ce tratează cu umor evreiesc introspecții grele, relații între părinți și copii, între frați, între parteneri sau câte-o sinucidere, din când în când. Primele două părți ale cărții sunt variante filtrate ale povestirilor așternute de-un scriitor depresiv, într-un loc izolat din Vermont. După aia bărbatul se arată în varianta sa brută, cu toate păcatele sale. (Vlad Odobescu)

„Când Moonie a împlinit douăzeci și uni de ani și din punct de vedere legal nu a mai fost «sub tutela» mea, m-am hotărât să mă căsătoresc cu ea. La acel moment, partea cea mai rea a relației noastre, adică patima devoratoare, frenetică, precum și teama paralizantă se încheiaseră. M-am gândit că mariajul ne-ar permite să depășim plicticoasa etapă secundă, în care ea avea tendința să stea tăcută și posomorâtă, iar eu, într-un fel de surdină, să fiu permanent neliniștit, de parcă așteptam pe un pat de spital să fiu dus cu targa în sala de operații pentru o intervenție chirurgicală.”

Teama de moarte, de Erica Jong. Traducere de Bogdan Perdivară, Editura Trei, 2016

Scriitoarea americană Erica Jong a scris curajos despre sexualitate în anii ’70, când a răspândit în cultura populară termenul de „zipless fuck” („sex fără oprelişti”) - adică sex de dragul sexului, fără angajament sau implicare emoţională, între doi necunoscuţi. Am zis să văd care-i treaba cu ea, dar în loc să citesc Teama de zbor, bestsellerul internaţional din 1973, în care protagonista Isadora Wing inventează termenul de zipless fuck, am zis să citesc Teama de moarte. O carte nouă, pe care Jong a publicat-o în 2015, la 73 de ani. Aici, Isadora Wing apare doar episodic, ca prietenă şi confidentă a Vanessei Wonderman, o actriţă de 60 de ani care s-a operat ca să arate mai tânără, căsătorită cu un bărbat care o iubeşte, dar cu care citeşte necroloage mai des decât face sex.

Vanessa intră pe site-ul faraoprelisti.com, ca să-şi împărtăşească fanteziile cu necunoscuţi, în ideea unor zipless fucks. „Voiam sex ca să demonstrez că n-aveam să mor niciodată”, spune ea. Experienţele ei cu oamenii pe care-i întâlneşte prin acest serviciu - un bărbat care îi cere să poarte un costum din cauciuc sau unul care se oferă să-i fie sclav - sunt expediate şi ceea ce primează în carte e tocmai frica asta de moarte, pe care-o aduce apropierea bătrâneții. Romanul curge bine şi are bucăţi emoţionante despre temerile şi nedreptăţile pe care le simte o femeie la bătrâneţe şi lucrurile noi pe care le descoperă alături de familie, mai ales când părinţii ei mega bătrâni se sting încet sub ochii ei, într-un apartament care „miroase a urină, căcat şi medicamente”. Sexi, nu? Sexul pare o glumiţă când este pus în faţa morţii. (Ionuț Dulămiță)

„Iau prânzul cu Isadora Wing şi încerc să evoc pentru ea cât de demente au fost întâlnirile mele cu tipi ‘Fără Oprelişti’.

- Era drăguţ la faţă, blond, cam la vreo patruzeci. Şi când am deschis uşa apartamentului său - cu o cheie furnizată de portar - m-am trezit că mă mârâie şi se târăşte la picioarele mele.

- Şi ce-ai făcut?

- Am zis: ‘Salut, îmi plac câinii’. Dar era, se pare, răspunsul greşit. El, se pare, voia să fie biciuit. Şi i-am spus: ‘Nu prea cred în bătutul câinilor’. Iar el: ‘Nici dacă au fost obraznici?’ După care s-a apucat să facă pipi, în tihnă, pe duşumea. Am deschis uşa şi-am sters-o cât de rapid am putut.”

 


În Lista de citit, mai găsești:

7 cărți de știință, ca să ne-aducem aminte câte avem de învățat

6 cărți scrise de femei, pe care să le citești cu prima ocazie

7 cărți de filosofie ca să vezi lumea mai limpede

7 cărți de nonficțiune care-ți arată pe ce lume trăiești

5 cărți de istorie, să înțelegem mai bine de unde venim

Știi un adolescent? Dă-i să citească lista asta

5 cărți de poezie românească pe care să le pui în ghete

7 cărți pe care să le faci cadou de Crăciun