Teatru / Independent

Pune-o pe mama pe avarii

de Oana Stoica

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 6 noiembrie 2019

Toată liniștea din lume, textul - poem al Mihaela Michailov şi spectacolul - poezie al lui Radu Apostol, este o anatomie a mamei ca un câmp de luptă între nevoile copilului şi lumea exterioară. Căci mama din spectacol este specială pentru că are un copil special. A fi special în România înseamnă a avea nevoi pentru care nu există soluţii, a trezi curiozitatea celor din jur şi nu empatia, a fi judecat şi nu ajutat. 

Cu Marc, 16 ani şi autism sever, şi Luca, 14 ani, copil obişnuit, frate supererou şi ajutor de părinte, Mama creează o familie stabilă în instabilitate. Condiţia lui Marc necesită transformarea rutinei într-un ritual care se repetă mecanic, identic, la nesfârşit, orice deviere - un porumbel care zboară, o uşă care se trânteşte - determinând crize majore. Aşa că Mama creează un tipar de viaţă, doar că viaţa este impredictibilă şi tiparul, mereu avariat de un claxon ascuţit sau o periuţă de dinţi prea aspră, trebuie recitat ca o mantră de zeci de ori pe zi pentru ca Marc să îl recunoască, să se calmeze şi, eventual, să integreze un nou element în litania cotidiană. Mai mult, acest microunivers nu se poate izola de existenţa generală aşa că Mama trebuie să facă faţă şi cursului normal al vieţii şi, eventual, loviturilor pe care aceasta le aduce, altele decât cele din capsula propriei familii. 

Foto: Oana Monica Nae

Marc-mama-Luca-pat-bună dimineața... papuci-baie-periuță... bucătărie... masă-fulgi- iaurt...
O lingură - Luca, o lingură – Marc.  
Mestecă, Marc. E tot al tău.
O lingură – Luca, o lingură – Marc!
Nu strânge dinții, Marc! Nu mușcăm castronul, nu-l mușcăm!
Luca, adu betadina! Repede! Adu betadina! Și un plasture, Luca! 
Marc-mama-Luca-pat-bună dimineața... papuci-baie-periuță... bucătărie... masă-fulgi- iaurt... plasture...

Toată liniştea din lume prezintă o zi din viaţa Mamei, de la liniştea de dinaintea trezirii lui Marc, până seara, când liniştea se lasă pentru mult timp. Nu e o zi obişnuită, nu e o mamă obişnuită, nu e o situaţie obişnuită. E o femeie cu simţuri şi reacţii ascuţite, cu mintea limpede, chiar şi când e obosită, pentru că ea trebuie să fie, clipă de clipă, omul de legătură al copilului cu o lume în care nu poate funcţiona.

Spectacolul aparţine mamei, nu copilului. Pe scenă este un singur personaj, Mama, decupat chirurgical din realitate: o vedem cum acţionează, o auzim cum vorbeşte şi îi ascultăm gândurile, dar toţi stimulii exteriori la care ea reacţionează - copii, străini, trafic auto - sunt invizibili, percepuţi numai prin reacţiile ei. Marc este construit din sonorităţi, din efectele gesturilor sale asupra Mamei, din tresărirea unor obiecte (nasturii cu care se joacă, lanţul cu care este legat în maşină, brăţara - lesă cu care este ţinut la aeroport), din modul în care el percepe cuvintele (în subtitrarea în limba română a conversaţiilor mamei în alte limbi, literele se adună şi se risipesc una câte una). Luca se conturează din tăceri acuzatoare, îi simţi reproşurile fără să îl vezi. Asta este uluitor în acest spectacol, că individualizează personajul principal prin pulverizarea mediului său înconjurător, ca şi cum ar trăi în vid, iar personajele invizibile devin prezente pentru că „se imprimă” pe corpul Mamei. 

Foto: Oana Monica Nae

Creat pe baza unor interviuri cu mamele unor copii cu autism sever, spectacolul preia temele şi problematicile, nu şi datele reale ale cazurilor. O preocupare comună - grija părinţilor pentru viitorul copilului după dispariţia lor - este explorată ficţional într-o direcţie posibilă, radicală, chestionabilă. Şi aici, lungimea spectacolului (aproape două ore) este esenţială căci îi oferă spectatorului timpul necesar ca să simtă cum e să fii prins în acest mecanism de durere şi frustrare al Mamei, fără posibilitatea de a scăpa sau a-l remedia. Spectacolul nu explică, nu citează cazuri sau statistici, nu filozofează asupra condiției umane, nu teoretizează, nu exploatează emoţiile, doar pune spectatorul în cercurile concentrice de suferinţă în care înoată Mama și îl ţine acolo ca să simtă, nu să înţeleagă, cum e să nu mai poţi. Şi ca să înceteze să judece.

Când era mic, Luca m-a întrebat o dată dacă Marc are înger păzitor.
I-am zis că nu știu, și-atunci a zis că i-l dă pe-al lui.
I-am spus că ar avea nevoie de mai mulți îngeri, de vreo cinci...
Și-atunci Luca i-a desenat pe toți cinci...
”Unul ca să-i traducă lumea.”
”Unul care să-i stingă zgomotele când devin insuportabile.”
”Unul care să vadă fiecare pericol din jurul lui.”
”Unul care să-i ordoneze nasturii.”
”Unul care să-l țină la un loc, când e rupt în zeci de bucăți.”
”Cinci îngeri păzitori?... Nici nu-i așa mult! Nu, mamă?”

Radu Apostol gestionează inteligent melodrama şi evită să facă din Mama o victimă. Tăbăcită de durere, ea este o supravieţuitoare. Fascinantă în cel mai complex rol al ei de până acum, Katia Pascariu este un corp lovit pe un podium alb, ca un pat de spital. Oboseala i s-a cuibărit în voce, gesturile îi sunt grele, iar în clipe dramatice, disperarea o face euforică. Mama este pragmatică, ironică, chiar acidă, capabilă să se amuze în momente tragice sau inconfortabile cu detaşarea pe care i-o dă experienţa suferinţei. Este o mamă funcţională, nu perfectă, o supereroină, dar nu pentru că are soluţii miraculoase pentru situaţii imposibile, ci pentru că le gestionează, făcând ce e mai bine pentru fiecare. Uneori cedează, se revoltă sau ia decizii controversate. Alteori îi trebuie „un sprijin” ca să suporte realitatea. Este o mamă singură, nu pentru că tatăl copiilor este „o liniuţă”, ci pentru că cei din jurul ei, sistemul medical şi de asistenţă socială, oamenii care o judecă în loc să o ajute, societatea, au abandonat-o. Dar ea nu abandonează. 

Foto: Oana Monica Nae

În ziua aceea, Mama traversează nu doar nişte graniţe fizice, ci şi emoţionale şi, în funcţie de convingerile fiecărui spectator, poate chiar etice. Nu o face de voie, ci de nevoie căci viaţa, în complexitatea ei cinică, şi societatea, în indiferenţa ei cronică, o forţează să găsească o soluţie. Şi  Mama trebuie să decidă cum şi când se face linişte.  

Centrul de Teatru Educaţional Replika
Toată liniștea din lume
de Mihaela Michailov și Radu Apostol
Distribuție: Katia Pascariu
Regie & lighting design: Radu Apostol
Scenografie: Gabi Albu
Spațiul sonor & muzică: Alex Bălă
Video: Elena Găgeanu
Mișcare: Paul Dunca
Afiș: Agata Tabacu
Producător: ADO în parteneriat cu Centrul de Teatru Educaţional Replika. Proiect co-finanțat de AFCN
Spectacolul face parte din proiectul „DIFERIT - Proiect de teatru incluziv”

Cover photo: Vlad Catană

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK