Muzică / Hituri

3+1 piese esențiale The Temper Trap, înainte de concert

de Scena 9

Publicat pe 13 februarie 2017

OMFG, vin The Temper Trap la București! Patru australieni, cel puțin un șlagăr (Sweet Disposition), The Mono Jacks în deschidere, multă iubire și, pun pariu, multe fete fericite. Și nu numai ele.

Ca să ne bucurăm în grup că vin băieții ăștia, după ce ne-am bucurat în cerc restrâns, cu the dance of joy prin redacție, ne-am întrebat prietenii* ce povești au cu piesele The  Temper Trap. De ce-i ascultă? Cu ce le asociază hiturile? Care-i melodia pe care-o să se entuziasmeze cel mai zgomotos la concert? Și, ca să știi să te bucuri și tu la alte piese în afară de Sweet Disposition, am făcut o listă de melodii ale australienilor pe care ar fi bine să le știi dinainte, pe 21 februarie.

*OK, mai mult prietenele - dar nu numai.

Trembling Hands, pentru dramatism, forță, pentru că e genul ăla de melodie care te face să te simți important când mergi pe stradă și o asculți în căști, și Dristorul devine buricul pământului și totul se întâmplă acolo și tu ești parte din totul ăsta. Ascultam melodia în 2012, terminasem facultatea, nu știam ce să fac mai departe, era cu tristețe, indecizii, porcării, iar piesa asta mă băga într-un film bun, gen că sunt destinat măreției, și orice o să fac o să fie super tare și super bine, slavă domnului că am mai crescut și nu-mi mai trebuie așa ceva. Dar Trembling Hands rămâne și acum un imn pentru mine, e legată foarte mult de București, așa urât cum e el: „Throw me a line / Afraid that I have come here / To win you again / With trembling hands.” (Ioan Maxim, de la Apollo111)

Ah, clapele alea de pian de la început, ca două degete de la mâini diferite, de la oameni diferiți, care încearcă să găsească ritmul perfect pentru a se atinge. Mereu începutul melodiei ăsteia m-a dus cu gândul la o nouă îndrăgosteală. Și deși nu e despre începuturi în doi, e cu siguranță despre zilele alea când încerci să îți dai seama ce e cu tine în lipsa celuilalt și decizi să iei orașul la pas; și ți-e drag de fiecare colț din lumea asta mică în care tu ești și mai mic(ă). (Cătălina Miciu, omul nostru bun la teatru)

Era august, totul arid, arșiță-n aerul de-afară, aer condiționat în mașină. Nu se întâmpla mai nimic în București, așa că m-am hotârât, cu încă doi prieteni, să mergem în Deltă, la Festivalul Anonimul. În drum spre festival, am ascultat încontinuu (nici nu mai știu exact cum am dat de ea) Trembling Hands, de la The Temper Trap. În drum spre Tulcea: The Temper Trap, în vasul care ne-a dus spre Sf. Gheorghe: The Temper Trap, pe drumul de întoarcere: The Temper Trap, când ne-am rătăcit: The Temper Trap. Festivalul s-a terminat, vara la fel, aridul s-a calmat, dar Trembling Hands a rămas piesa preferată. Vorba cântecului: „Passing the days/ Looking over the buildings/ Time seems to stop/ While the millions keep moving.” (Nona Beicu, de la Festivalier)

„Care? Ăia cu Sweet Disposition?” E ok, merită un inventar cap-coadă al pieselor. Se pun întrebări, se încearcă răspunsuri, băieții suferă din dragoste și în Australia. Trupa vine încoace și concertează fix de ziua mea. Trebuie să-mi iau bilet fie și ca să-mi imaginez cum ne-apropiem hotărât de scenă pe Drum Song și cum ne întrebăm „Where do we go from here?” Păi uite, că acum știm: „Where all the wild ones are born and heaven stretches on and on.” (Maia Teszler, pe film)

Nu mai știu cum am dat de clip și nu m-am mai putut dezlipi de el. Îmi dădea așa o stare de Moonrise Kingdom al lui Wes Anderson + poftă de aruncat în mocirlă cu picioarele goale-chestie pe care nu am mai făcut-o de la 5 ani. Tocmai ce l-am revăzut și iarăși m-a hipnotizat. Și-mi place cum se termină așa, dulce-înțepător, ca ciocolata aia neagră cu chilli: „Our love was lost, but now it's found.” Ca o problemă de matematică. QED. (Andreea Lupescu, de la Metropotam)

M-am iubit cu Miguel, actor portughez poleit cu aur, prin adâncurile Italiei și Portugaliei. Făceam cam juma de an de dulceață când am îndrăznit să ieșim de după dealuri. Mă vedeam împărțind beijinhos copiilor noștri sprâncenați anytime soon. „Amsterdam, here we come!”, eram doi proști care credeau că ce arată a căsuță de turtă dulce este căsuță de turtă dulce. Am tras câte un fum de căciulă, el a înnebunit și-a trecut prin ușă (500eur damage convertiți din RON), și-am fugit kilometri în șosete după Miguel al meu speriat de moarte. De mine. L-am luat de la nebuni pe semnătură, a fugit acasă la mama lui cu primul avion, iar cântecelul ăsta, Love Lost de la Temper Trap e ultimul link trimis mișelului care m-a lăsat cu beijinhos în aer pentru că s-a luat de la un fum. (Georgiana Laura Toea, de la J’ai Bistrot București & thedj.ro)

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK