Teatru / Comunitate

Hendrix la Căminul „Moses Rosen”

de Oana Stoica

Publicat pe 16 septembrie 2019

• RosenKabarett - spectacol aniversar Vârsta4 (următoarea reprezentație are loc pe 18 septembrie la Centrul Național al Dansului)

Mâini și voci tremurătoare. Dragoste, război, boli. Mici bucurii. Mari suferinţe. Pornind de la toate astea, rezidenţii Căminului „Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen" (centru de îngrijire pentru persoane vârstnice) creează spectacole, reconstituind-şi vieţile şi vremurile în care au trăit, lăsând din loc în loc pete oarbe în memorie. Artiştii David Schwartz, Alice Monica Marinescu, Paul Dunca, Mihaela Michailov, Katia Pascariu (cărora li s-au adăugat în timp Carmen Coţofană, Irina Gâdiuţă, Vlad Arghir, Lucia Mărneanu, Maria Sgârcitu) derulează aici programul Vârsta4, prin care implică rezidenţii în activităţi artistice. Scoţându-i din monotonia rutinei şi explorându-le poveştile, tinerii artişti au conectat prin teatru istoria „mare", oficială, cu istoriile „mici", individuale, într-un demers care combate discriminarea persoanelor vârstnice). Cele 8 spectacole în care au jucat timp în ultimii 10 ani au avut şi valoare terapeutică atât pentru rezidenţi (prin reactivarea lor socială), cât şi pentru public (prin antrenarea empatiei).  

„Sunt 10 ani de când au venit tinerii la noi în cămin", zice Pompiliu Sterian, decanul de vârstă al rezidenților, la cei 100 de ani ai săi. Aniversarea este marcată printr-un nou spectacol, RosenKabarett, cu dansatoare - prezentatoare (Alice Monica Marinescu şi Paul(a) Duncă), un MC (Pompiliu Sterian), o cântăreaţă (Maria Sgârcitu) şi comedianţii de la cămin. RosenKabarett este cel mai teatral spectacol de până acum de la cămin, are un scenariu complex (texte, muzică şi coregrafie) şi o scenografie strălucitoare la propriu: costume cu paiete şi cortină cu sclipici. Formatul artistic trimite la cabaretul german, doar că aici scheciurile prezintă elemente din biografiile personale ale rezidenţilor pe fundalul istoric al ultimei sute de ani. Iudith citeşte ultima scrisoare a bunicii de la Oradea, înainte de deportarea acesteia la Auschwitz. Margareta corectează informaţiile despre cele peste 50 de arestări ale tatălui său, ilegalist comunist. Mathilda povesteşte cum a câştigat o maşină la CEC şi a fost şoferiţă într-o vreme în care maşinile erau conduse aproape numai de bărbaţi. Lippa, nepot de rabin, îşi aminteşte cum încălcat dorinţa familiei sale şi s-a căsătorit cu o creştină (au venit împreună la cămin, dar soţia s-a stins între timp). Dorotea îşi aminteşte cum a respectat dorinţa tatălui său şi nu s-a căsătorit cu un creştin. Anuţa povesteşte despre 70 de ani de fericire casnică. Marcu şi cei doi Marius arată cum boala scoate omul din societate. Mihaela fredonează şlagăre pe care le cânta în copilărie împreună cu mama sa. Pompiliu, într-unul dintre cele mai complexe roluri ale sale, îi prezintă pe toţi în catrene duios - ironice, cu generozitatea vedetei care împarte lumina reflectoarelor cu alţi artişti. 

Foto: Ioana Rădulescu

Spectacolele sunt independente unele de altele, însă cine a avut norocul să vadă mai multe producţii de la „Moses Rosen" poate lega firele narative între ele, ca un teatru - serial care transformă artiştii într-o trupă şi spectatorii într-o comunitate. Scrisoarea bunicii lui Iudith Ardeleanu face parte dintr-o serie de epistole, publicată în română şi maghiară, care a mai fost invocată şi în Post-Scriptum. Tatăl Margaretei Eskenazy a ajuns cu familia în Uzbekistan, de unde au revenit în România mai mult pe jos, iar drumul ăsta, în căutarea unui acasă, s-a transformat într-un leitmotiv al spectacolelor. Existenţa lui Lippa Segal este marcată de relaţia sinuoasă cu credinţa şi religia, despre care a povestit mereu. Existenţa Mihaelei Bîrlegi este marcată de precaritate, în primul rând una a locuirii - a copilărit într-o cameră mică, pe care o împărţea cu mama ei, iar mai târziu a trăit pe stradă, experienţă povestită în Domiciliu instabil. Boala lui Marius Armaşu, care l-a adus la cămin de tânăr, îi restricţionează interacţiunile şi manifestările sociale (este interiorizat), aşa că a fost prezentă ca poveste, dar i-a marcat şi stilul artistic (detaşat). Marius este un învingător pentru că face un mare efort ca să apară în spectacol, să funcţioneze în public şi în grup. Aceeaşi luptă o duce şi Marius Rădulescu, dar acum a vorbit prima dată despre boală (de obicei cântă). Marcu Solomon, la debut în RosenKabarett, vorbeşte greu despre accidentul vascular care l-a imobilizat, transformându-l dintr-un om activ într-unul dependent de ajutorul celorlalţi, o traumă fizică şi psihică. Anuţa Brill este posesoarea, poate, a celei mai fericite experienţe: un mariaj pasional şi tandru, lung cât o viaţă de om. A fost fericită şi se vede asta pe chipul ei.  

Dorotea Weissbuch, care dansează remarcabil şi zâmbeşte mereu, a avut, de data aceasta, cea mai apăsătoare poveste. 

„Am trăit 48 de ani împreună, dar nu l-am iubit. (...) Pasiune şi tandreţe? Nu a existat aşa ceva în căsnicia noastră." 

Ei spun poveşti despre oameni pe care i-au iubit şi despre oameni pe care nu i-au cunoscut: părinţi şi bunici, dispăruţi în uraganele istoriei, care au trasat graniţe şi au eliminat etnii. Spun poveşti despre ziua în care au fost fericiţi ori s-au resemnat, despre cum se adună dragostea şi suferinţa şi despre cum se pierd bunuri, drepturi şi libertăţi ale corpului şi ale minţii. Ei spun poveştile părinţilor şi bunicilor noştri pe care, poate, nu am avut niciodată timp să îi ascultăm, iar acum nu mai putem să o facem. Cu fiecare spectacol „văd" tot mai multe absenţe. Medi Dinu, pictoriţa excentrică, plecată la 107 ani, după ce jucase cu mult umor. Berta Liebovitch, cu recunoştinţa ei permanentă faţă de cei care o ajutaseră când şi-a pierdut vederea. Scriitoarea Eva Szemlér Lendvay, care trecea cu eleganţă peste incovenientul de a nu mai putea merge. Lidia Fonea, profesoară de limba română, a cărei legătură cu lumea era reprezentată de cărţi.   

Spectacolele de la Căminul „Moses Rosen" sunt dincolo de artă, teatru, terapie sau istorie: sunt experienţe unice în care o generaţie predă altor generaţii ştafeta umanităţii. Imaginea finală din RosenKabarett, cu cei doi Marius drept chitarişti ai lui Jimmy Hendrix, cântând Machine Gun, mă lasă fără lacrimi. 

RosenKabarett 

Echipa: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Anuța Brill, Ioseph Cotnăreanu, Margareta Eschenazy, Mathilda Iaroslavitz, Marius Rădulescu, Lippa Baroti Segal, Marcu Solomon, Pompiliu Sterian, Dorotea Weissbuch, Vlad Arghir, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Irina Gâdiuță, Alice Monica Marinescu, Lucia Mărneanu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz, Maria Sgârcitu.
O producție Vârsta4 & Asociația ADO
Parteneri: Căminul „Amalia și șef rabin dr. Moses Rosen”, Centrul Național al Dansului, Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Evreiesc de Stat.
Evenimentul face parte din proiectul „Vârsta4: primul deceniu - dansăm comunitar de 10 ani”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Spectacolul se joacă în diferite spaţii: Căminul "Moses Rosen", Centrul de Teatru Educaţional Replika,  Teatrul Evreiesc de Stat. Următoarea reprezentaţie: 18 septembrie 2019, la CNDB. 

Fotografii de Ioana Rădulescu.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK