Salon - Biblioteca

Viața secretă a lui William Shakespeare

de Scena 9

William Shakespeare a murit în 1616. Până să apară primii biografi interesați de viața lui au trecut câteva decenii. Prea târziu pentru a se afla ceva în afară de prea vagi legende. Viața lui Shakespeare rămâne până azi o hartă plină de spații albe. Și acum biografii săi recurg la piese și sonete pentru a construi nu atât o biografie, cât ipoteze cu privire la această biografie. De aceea, viața lui Shakespeare oferă un material mai potrivit pentru romancieri. Nu întâmplător, romancierii au încercat adesea să compenseze prin fantezie lipsurile hărții. „Viața secretă a lui William Shakespeare” de Jude Morgan, recent apărută la Editura Nemira, este unul dintre cele mai recente și complexe romane dedicate marelui dramaturg. Fragmentul pe care îl oferim în avanpremieră este plasat în timpul epidemiei de ciumă din 1593, care provoacă închiderea teatrelor și o serie de revolte urmate de represiuni. Tot acum moare Christopher Marlowe, cel mai important dramaturg de până la Shakespeare, cu care acesta din urmă s-a aflat într-o relație ambivalentă (prietenie și concurență). (Mihai Iovănel)


Marlowe răsare dinaintea lui Will în Bishopsgate, din senin, de parcă ar fi intrat printr-o trapă. Îl prinde cu o mână de ceafă.[...] Dar pe Will mirosul îl face să se tragă înapoi. Oare ce o fi băut de a ajuns să-i duhnească așa răsuflarea?  
– Ești liber? Ce s-a întâmplat? 
– Liber, toți suntem liberi, dacă retezăm lanțurile care ne țin mintea în robie.  [...] 
Marlowe se oprește să se uite iscoditor la fețele câtorva trecători și, stând pe loc, zâmbește larg și neliniștitor. 
– Doamne mare, orașul ăsta s-a umplut în ultima vreme de dobitoace fără simțire și fără viață. Lasă ciuma, ar fi nevoie de invazia de broaște și lăcuste pentru ca turma asta să înceapă măcar să-și dea seama că e vie. [...] Aproape nimeni n-a citit Faust-ul meu. 
– Eu l-am citit.  
– Și ce crezi? 
O clipă Marlowe pare nesigur, stânjenit chiar. 
– Ce crede, probabil, toată lumea. Că este o operă mai puternică decât tot ce s-a scris până acum.  
– Ah, așa ar trebui să creadă, dar de știut, știm numai noi doi. 
Din nou mâna aceea care dă să-l rețină. 
– Ia zi, Will, dacă ar fi să faci un târg cu diavolul, care ți-ar fi dorința? Viață lungă, poate? O situație trainică pentru tine și ai tăi, o femeie sau un bărbat care să aibă asemenea daruri neîntrecute, încât să uiți de toate... 
– Tot aici ne-am întors, nu-i așa? Iar încerci să-ți vâri degetele în mintea mea. Și apoi, de unde știi că n-am făcut deja un târg cu diavolul? 
Marlowe îi dă drumul, slobozind încă o dată spre el răsuflarea aceea otrăvitoare. 
– De unde știu? Păi, sunt încă în viață, nu? 
Simți mai pe urmă că s-a întrupat ceva în văzduhul acela puturos al Londrei, că undeva, la capăt, se află un deznodământ inevitabil, ursit, poate, ca forma piesei noi, pe când întoarce filele unei povești prăfuite și dezlânate. Între timp, însă, este doar viață, cât se poate de comună. Tulburările rămân doar tulburări, cu toată  panica autorităților; nu se nasc răzmerițe adevărate din raziile ucenicilor, nu sunt măcelăriți veneticii și nici nu se revarsă sângele pe străzi. Cine știe? Poate altă dată. Molima încă persistă; gropile se umplu de morți. [...] Teatrele rămân închise și, odată cu ele, și arenele de lupte de urși și câini, așa că se duce vorba despre lupte organizate ilegal în ocoluri și în pivnițe – oamenii găsesc întotdeauna o cale de a se distra. Trupele de actori pleacă pe unde pot prin țară. La Theatre, ierburile au năpădit curtea interioară, unde Will pășește alături de Burbage, vorbind despre viitor și încercând să-l provoace; aici se află în momentul când sosesc veștile.   
– Ce să zic? Încercarea de a uni companiile poate fi, la urma urmei, o profeție, zice Burbage, ronțăind nepăsător la un măr. 
Se tot străduiește să slăbească.  
– Când se va isprăvi cu molima, nu vom mai putea să ne risipim din nou atât de departe. Nu că vom mai rămâne destui ca să ne risipim, cred. Dar putem totuși să ieșim mai puternici din încercarea asta. O companie trainică, cu doar câțiva acționari, toți actori vechi, toți devotați până în pânzele albe... 
Deodată își face apariția fratele lui, Cuthbert; gâfâie, iar pântecele gigantic i se hurducăie. Ipostaza înspăimântătoare a lui Burbage. Nu actor, ci director, omul cu banii și cu relațiile și primul la curent cu noutățile.  
– Ați auzit? A murit Marlowe. 
Din gura lui Will iese un soi de sunet. Mai mult un icnet. Dar cuvântul pe care l-a rostit să fi fost cum sau cine?
 
Pun totul cap la cap, atât cât pot. Will, Nashe și încă alți câțiva care îl cunoșteau pe Marlowe. Se dovedește că, la fel ca mai toți cei duși, nu avusese chiar așa de mulți prieteni. 
Și se pare că a fost vorba tot de una din ciocnirile lui Marlowe, vârtejurile violente care îi dădeau târcoale. Era cu un grup de bărbați într-o casă din Deptford. Stăpâna casei le-a oferit mâncare și băutură din belșug probabil. Cine erau bărbații? Străini, cunoscuți de-ai lui? Cunoscuți, probabil, dar, cu Marlowe, poți să știi? A izbucnit o ceartă. Nashe, care se duce fără zarvă până în Deptford ca să iscodească în stânga și-n dreapta, crede că a fost din pricina notei de plată. Sau poate că de aici s-a iscat și s-a ajuns mai departe. Necazul este că deja l-au îngropat acolo și acum zvonurile sunt singurul zgomot care se mai face pe această temă; iar zgomotul acesta este mai spart ca oricând, dată fiind reputația îndoielnică pe care o avea Marlowe dinainte. Cineva a văzut cum era cărat un cadavru, dar a crezut că este o victimă a ciumei. O prostituată care cunoștea locurile zicea că a fost o răfuială între sodomiți, iar Deptford, cu docurile și marinarii lui, e cunoscut ca loc al sodomiților, care adesea că se încaieră din pricina altor sodomiți. Nu se știe cum, dar cineva a scos un pumnal și, oricum o fi început totul, s-a isprăvit cu pumnalul străpungându-i țeasta lui Marlowe, punându-i capăt zilelor și, astfel, punând capăt și multor alte lucruri.

Foto main: Remix după o gravură germană (autor necunoscut, cca 1890) cu Shakespeare recitând din „Hamlet” familiei sale: soția sa, Anne Hathaway se află la dreapta, pe scaun, fiul său Hamnet, în spate, la stânga, iar cele două fiice, Susanna și Judith, de-a dreapta și de-a stânga.

de

  • Scena 9Scena 9

    Conștiința colectivă de pe Scena9

4 April 2019 ora 11:00


Tag-uri


X Revista Scena9