Film / Atelier

Povești de vânzare

de Ioana Pelehatăi, fotografii de Adi Bulboacă

Publicat pe 11 iulie 2016

Ești la un festival de film sau la un workshop de scenaristică. Ai la tine proiectul vieții tale, copilașul de cuvinte la care lucrezi de luni de zile. Poate de ani întregi. Pe care-l ții la sertar din facultate. Pe care l-ai scris și l-ai rescris, l-ai crescut de la zero, l-ai plimbat prin workshop-uri și vrei să-l vezi cum ajunge mare. Brusc, te ia de-o aripă un organizator, te aruncă în fața unei camere de filmat – sau într-o cameră în care așteapă 50 de producători, complet necunoscuți – și zice: „Hai! acum! Spune-ne! Despre ce e scenariul tău? Convinge-i! Fă-i să le placă! Vinde! Zi!” Strângi din dinți, tragi aer în piept, îți zvâcnesc tâmplele, habar n-ai cu cine stai de vorbă sau pe cine trebuie să convingi și începi. Îți vinzi copilul în 30 de secunde sau în 2 minute sau în 5. Sinistru.

Așa decurg majoritatea pitch-urilor în industria de film de azi. Prin asta trece un scenarist, când își caută producător. Asta se-ntâmplă cu mai toate proiectele născute, exact ca al tău, din pasiunea unui scenarist pentru povești în general și din aproape-obsesia sa pentru o anumită poveste în special.

Nu și la Pustnik.

Pustnik e un program de rezidență de scenaristică și pitching aflat la a doua ediție, organizat de Andreea Borțun și Bryn Chainey la Portul Cultural Cetate (Dolj). Anul ăsta a avut loc între 5 și 12 iunie 2016. La Pustnik a fost rai, muzică, foc, vin și Dunăre și a fost apropiere între oameni: între scenarist-regizor, care visează povestea, și producător, care-o face reală.

La Grădina cu îngeri, povești

Pe Andreea Borțun sper c-o știi de la Ideo Ideis. De la 15 ani, adică de 11 ani încoace, Borțun organizează în Alexandria, orașul în care-a crescut, cel mai mare festival de teatru tânăr din România. A absolvit scenaristică la UNATC și în 2014 a câștigat competiția Canon Short Film de la Berlinale Talents cu scurtmetrajul Love Locker. Andreea l-a cunoscut pe Bryn, scenarist și regizor născut la Londra, crescut în Australia, acum 6 ani, la un workshop de scris, la Puglia, în Italia. Așa se-ntâmplă lucrurile în industria asta: dai, aproape la nimereală, peste un om cu care lucrezi bine și te ții de el, că-s rari. Asta au vrut și Bryn și Andreea să facă la Pustnik: să creeze contextul pentru întâlniri norocoase de genul ăsta.

Bryn Chainey și Andreea Borțun

Bine, dacă-i întrebi, o să-ți spună că s-au apucat anul trecut de Pustnik din egoism. Bryn: „e cam așa: scrisul e chestia mea preferată pe lume, iubesc scrisul. Dar aș face orice să nu scriu. Lumea mă bombardează cu tot felul de chestii care mă distrag de la scris, iar eu le îmbrățișez voios pe toate. Și cred că majoritatea scenariștilor fac la fel.” Andreea îl citează pe Thomas Mann, citat, la rândul lui, de Charlie Kaufman într-un masterclass BAFTA/BFI: „Scriitorul e acela pentru care scrisul e mai greu decât pentru oricine altcineva.” Practic, primul workshop le-a dat o scuză să le zică apropiaților, „știți, plecăm un pic ca să scriem. E timp sacru.”

Anul ăsta, însă, au pornit ofensiva generozității. Au selectat opt participanți, dintre care trei români (Anca Buja, Tudor Botezatu și Andrei Răuțu) și i-au dus la Portul Cultural Cetate, în Dolj. La Cetate, în afară de vin, apă de Dunăre și o pădure foșnitoare care despare arta de satul sărac din apropiere, există timp. Moșia pentru artiști și mâncăruri alese a poetului Mircea Dinescu e o fostă vamă fluvială de grâne, abandonată din 1945 până în 1989 și vandalizată sistematic până-n 1997, când a redescoperit-o actualul proprietar. Acum e loc de odihnă și festivaluri, de workshop-uri și rezidențe artistice, printre sculpturile care alcătuiesc „Grădina cu îngeri” de pe malul fluviului.

Acolo au visat Bryn și Andreea să se-ntoarcă în buza focului, unde s-a povestit dintotdeauna, unde nu există banda rulantă a industriei de film, care te mestecă și te scuipă apoi afară. Trecuseră amândoi prin suficiente pitch-uri neplăcute: „Majoritatea scenariștilor sunt introvertiți, urăsc să fie în lumina reflectoarelor. Și un pitch, dacă nu te bucuri de experiență, poate fi dureros,” zice Borțun, care e convinsă că toți știm să povestim, de fapt. O știau bunicii noștri, fără să aibă habar de structuri narative, dar foarte conștienți de impulsul de a spune povestea. Între timp, scenariștii și-au vârât atâtea structuri în cap, că li s-a făcut frică să povestească pur și simplu. Pustnik a vrut să-i ducă la Cetate ca să-i vindece de frică: sigur că știi să spui o poveste care convinge, dacă ai un loc primitor și suficient timp pentru așa ceva.

La târgul de filme nefăcute

La programul de anul ăsta au participat cinci străini (din Danemarca, Marea Britanie, Grecia, Spania și Italia) și trei români. Și-au petrecut prima parte a săptămânii scriind. Apoi au stat de vorbă despre povestit, doi instructori: Anca Ioniță, profesor la UNATC, care a vorbit cu participanții despre tradiția orală a povestitului, și Johan Knattrup Jensen, regizor de scurtmetraje în realitatea virtuală, care-a explicat cum funcționează uneltele astea noi ale poveștilor imersive. Apoi, odată ce s-au relaxat, au venit producătorii cărora aveau să le pitch-uiască poveștile – printre ei, Daniel Mitulescu, Oana Giurgiu și Gabi Suciu.

Daniel Mitulescu la Cetate

Aproape toți cei selectați sunt și scenariști și regizori, iar Borțun spune că ajută. Înainte să se apuce de regie, Andreea și-a pitch-uit proiectele singură și a simțit că lipsește ceva din ecuație: viziunea regizorală, cu acareturile ei specifice, de la decupaj la coloristică. Bryn, care și-a regizat întotdeauna propriile scenarii, spune că, în principiu, un pitch poate funcționa și doar cu scenaristul la masă. Proiectul povestit doar de-un scriitor e alt animal. Unul mai liber, neatașat unei viziuni regizorale concrete. Ca scenarist, prezinți doar posibilitatea unei povești, ce-ar putea ea să devină, iar proiectul aparține în egală măsură tuturor celor de la masă.

Cât despre producători, planul a fost de la bun început să existe un echilibru de proporții între producători tineri, în curs de consacrare, și cei deja titrați. Clișeul zice că scenariștii și regizorii sunt niște inocenți pasionați de artă, pe când producătorii nu-s în jocul ăsta decât „cu scopuri abjecte, de afaceri”. Așa o fi, dar nu la Pustnik. Cei care-au venit acolo sunt dintre ăia „înfometați de proiecte noi”, zice Bryn. „De fapt, suntem toți în aceeași barcă. Și, oricum, dacă vrei să faci bani din film, nu te-apuci de cinema în Europa, pe bune!”

Pustnik a fost, până la urmă, doar un prilej de a aduce laolaltă oameni care s-ar potrivi, dar care poate altfel n-ar fi dat unii peste alții. Bryn și Andreea au selectat scenariști care lucrează la proiecte personale, îndrăgostiți de ce fac. Cum spune Bryn, „scenariștii, cât or fi ei de introvertiți, sunt pasionali” – și de pasionali de-ăștia aveau nevoie, nu de angajați ai unei companii de producție, care, în mijlocul unui pitch să se lase pe spătarul scaunul și să ridice din umeri către producător: „Dacă-ți place îți place, dacă nu, nu – aia e.” I-au dus cât mai departe de imaginea standard a întâlnirilor de afaceri din industria de film, într-un grup mic, cu pălăvrăgeală la apus. Au așezat cinci producători la cinci mese și i-au pus pe scenariști să se plimbe pe la fiecare. Bryn: „Un pitch e o combinație stranie între a povesti și a face afaceri, negocieri. Majoritatea scenariștilor sunt introvertiți și nu se pricep la niciuna dintre chestiile astea. Așa că am vrut să creăm pentru ei o experiență cât mai plăcută, personală și fără durere.”

Dincolo de basme

Idilic, nu? Am luat la întrebări trei participanți să văd dacă așa a fost, pe bune.

Tudor Botezatu (regizor și scenarist) are la activ spoof-urile cu berea Budăi și mai multe scurtmetraje. A venit la Pustnik cu lungmetrajul lui de debut. Se cheamă Paza Minții și e o distopie românească despre un taximetrist. „Mai e o droaie de lucru la el. Eu am venit chitit să muncesc, doar că am descoperit că băieții ăștia au inventat o rețetă care combină și ideea de concediu. (...) O săptămână m-am simțit ca-n filmele rusești vechi: izolat într-un conac, cu mese și băuturi bune, plimbări, aer, natură, artiști.”

Anca Buja (scenarist) nu mai participase niciodată la un pitch, deși are deja un prim lungmetraj, regizat de Cristi Iftime, în post-producție. A veni la Cetate cu ZUR, un alt lungmetraj scris acum trei ani cu Iftime. Venise „pentru pustnicie și natură, pentru scris” și pentru exercițiul de povesti pe scurt în fața unui producător. Al doilea lungmetraj al Ancăi e încă în căutare de finanțare.

Tudor Botezatu
Anca Buja

Pentru Anca, producătorul ideal e „în primul rând un om care știe foarte mult cinema și care e pasionat cu adevărat de cinema, nu doar un om care știe să gestioneze eficient un buget.” Și Botezatu caută cam același lucru: pe cineva care „să înțeleagă și să creadă în filmu' pe care-l faci. În plus, să aduca eclere pe set în fiecare zi de filmare.” Cu eclere sau nu, Gabi Suciu a produs deja un lungmetraj (Miracolul din Tekir, r. Ruxandra Zenide, cu Dorotheea Petre) și mai multe scurtmetraje. Spre deosebire de participanți, Gabi n-a venit chitită să caute (proiecte), ci să descopere (oameni). A vrut să vadă dacă are o direcție comună cu vreunul dintre scenariști, să sondeze minți, să vadă cum se poate implica și să-i asculte pe invitații internaționali, care-o fac, de fiecare dată, să-și pună întrebări despre universalitatea poveștilor pe care le spune filmul.

10 ponturi despre pitching de la Pustnik

Există multe forme de pitch pe lumea asta, iar cea de la Pustnik a fost, cu siguranță, una dintre cele mai fericite. Există, deci, pitch-ul „unu la unu”, ca la Cetate, când stai față-n față cu un producător care și-a făcut temele și știe și cum te cheamă. Dar există și pitch­-ul public, în care ești aruncat în groapa cu lei, adică într-o cameră cu 50 de străini, de a căror opinie poate să depindă viitorul proiectului tău. Există pitch-ul „de lift”, când îi turui unui producător în 30 de secunde, fără să te fi invitat nimeni, ce are filmul tău mai bun de dat. Dacă ai scris un film și vrei să-l vinzi, sfaturile de mai jos s-ar putea să te-ajute, pentru că vin de la oameni care-au trecut deja prin experiența asta – sau chiar direct de la producător.

1. Joac-o!

Pentru Tudor Botezatu, cel mai greu lucru la Pustnik a fost „faptu' că a trebuit să pitch-uiesc de 5 ori la rând același proiect în interval de o oră și ceva. Cumva, la un moment dat, începusem să mă repet, să spun cam aceeași placă. Adica na, te adaptezi la interlocutor, asta e clar, da' totuși genu' ăsta de sesiuni te obligă la o structură clară de discurs, în care trebe' să bifezi anumite fraze. Ori, dacă spui același lucru de mai multe ori, ceva se banalizează. Așa că o mai accentuam și din interpretare.”

2. Întreabă un prieten...

Anca Buja zice că la Pustnik a discutat „relaxat (nici nu se prea putea altfel, doar Dunărea curgea la câțiva metri de noi, vântul bătea în teiul înflorit deasupra noastră, iar cățeii ni se perindau printre picioare) cu câțiva producători români despre proiectul meu (...) Citiseră deja rezumatul scenariului, așa că mi-au putut pune întrebări și m-au putut sfătui cum să-l prezint cât mai eficient. De cele mai multe ori producătorii participă la sesiuni de pitching alături de regizor sau scenarist, așa că ei cunosc ambele ipostaze ale pitch-ului și cred că cele mai bune sfaturi au venit din direcția asta.”

3. ... și ascultă ce zice

Zice Gabi Suciu: „Cel mai important este să fii capabil să rezumi scenariul în câteva propoziții. Nici prea general, nici prea detaliat. Sesiunile de pitching sunt foarte obositoare din punct de vedere al timing-ului și al atenției concentrate a ascultătorului pe calupuri de câteva minute, pe idei foarte diferite între ele. Când avem câteva minute să convingem pe cineva, tindem să începem cu niște detalii foarte importante pentru noi, care pentru cel din fața noastră nu înseamnă nimic, pentru că încă nu cunoaște vederea de ansamblu.”

Detalii de la Pustnik...

4. Mergi pe emoție

Pentru Anca, prezentarea unui viitor produs audio-vizual într-un discurs de câteva minute a fost un exercițiu destul de dur. „M-am gândit că fiecare spectator participă două ore la proiecția unui film, iar în clipa în care părăsește sala de cinema, experiența începe să se îndepărteze și să se condenseze în mintea lui, dar nu neapărat sub forma unui rezumat al poveștii, ci mai degrabă sub forma unor senzații și emoții.” Sfatul ei pentru tine e să nu uiți că „cinemaul nu e doar poveste, e mult mai mult de atât, să nu [te străduiești să construiești] pitch-ul perfect și să-l [reciți] ca la grădiniță. Cred că entuziasmul față de propriul scenariu și curiozitatea față de cinema ar trebui să fie armele cele mai eficiente. Altfel sistemul ăsta construit pe pitching, tutori care te învață cum să scrii în așa fel încât povestea ta să fie puternică riscă să uniformizeze limbajul cinematografic. Cred că sistemul trebuie scurcircuitat chiar de creatori.”

5. Fii regizor (măcar la tine-n cap)

Tudor Botezatu vine cu perspectiva din spatele camerei, care, însă, merge și pentru non-regizori. Mai întâi, încearcă să vezi în cap filmul pe care-l propui. „Dacă acolo e bine, se leagă, are sens și forță, atunci discuțiile din pitch sunt mult mai la obiect.”

6. Ai încredere!

Sună banal, dar e esențial într-o industrie care vinde vise. Ți-o confirmă mai întâi Tudor Botezatu: „Producătorii sunt mereu chitiți să te descoasă. Tu trebe' să le arăți că știi ce spui și ce faci. Trebe' sa le inspiri încredere, ori pentru asta trebe' în primă fază să ai încredere în tine însuți.”

Îl completează și Andreea Borțun, cu propria ei poveste de pitch, „amuzantă, tristă și penibilă”. A încercat la un workshop în Cehia, împreună cu producătoarea ei, Gabi Suciu, să facă un gimmick pitch (pitch cu schepsis) pentru Mr. Moonlight, proiectul ei de lungmetraj. Pentru că povestea avea atmosferă de epocă, s-au îmbrăcat în costume care să sugereze perioada. Au intrat entuziasmate în cameră – și atunci au simțit că energia celor care le evaluau proiectul era cu totul alta. „În primul rând, n-aveau umor. Apoi, am simțit și noi că ne chinuim prea tare”. Bryn confirmă: genul ăsta de pitch merge doar dacă ești „cel mai amuzant om din lume”. Clișeul, spune el, e că un astfel de pitch, cu recuzită și costume, poate să te omoare, dacă nu ești tu ucigător de amuzant.

... și perspectiva de ansamblu.

7. Serios, nu te lăsa.

Sfatul lui Bryn, deprins din pitch-uri: „Pitch-uiește doar când ești pregătit și doar în condițiile care-ți convin.” Își amintește experiențe care-au ieșit prost, de pe la-nceputurile carierei, în care se-ntâlnea cu oameni despre care habar n-avea cine sunt și care-i spuneau: „Ok, acum, ai 5 minute, spune-mi pitch-ul!” Azi spune despre ei că nici nu știe dacă erau producători pe bune și că, oricum, nu se mai supune la genul ăla de presiune. Dacă e pregătit să pitch-uiască, asta o să și facă; dacă nu, preferă să anunțe că o să trimită pe mail un sinopsis.

8. Unii vor să te facă

Bryn și Andreea te sfătuiesc ca, dacă participi la un pitch deschis, cu 50 de oameni în cameră, să nu te chinui să captezi atenția întregii camere. În primul rând, n-o să se-ntâmple. Dacă ești la un festival de film nici nu știi cu cine vorbești. Oamenii ăia nu-s acolo pentru tine. Nu s-au mai văzut nici ei demult, vorbesc între ei, schimbă mail-uri – practic, doar câțiva dintre ei sunt cu-adevărat prezenți. Păstrează-ți energia pentru oamenii cu-adevărat interesați de proiectul tău. Sau măcar concentrează-te pe cei care par să asculte ce ai de zis.

9. E, totuși, o chestie de compatibilitate

Sfatul producătoarei Gabi Suciu e ca fiecare participant să rămână fidel ideii lui și să nu încerce să își adapteze povestea în funcție de personalitatea celui din fața lui. „Cred foarte mult în compatibilitate ca rețetă pentru succesul unui film. Există un producător pentru fiecare proiect, cum există un scenarist sau scenariu pentru fiecare producător din lumea asta.”

10. Pe scurt, e ca-n relații

Bryn trage linie: până la urmă, un pitch e ca o întâlnire – cauți un om, un producător, cu care încerci să ai o relație. Pitch-ul nu-i despre tine, nici măcar despre proiectul tău nu e. E despre căutarea unei singure persoane care să rezoneze cu proiectul și să fie compatibil cu munca alături de tine. Mesajul tău trebuie să transmită clar ce tip de producător cauți. Flirtezi cu mai mulți, dar, până la urmă, cauți doar să găsești Alesul/Aleasa.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK