S-ar prea putea să fiu eu mai prăpăstios decât majoritatea, dar după săptămâna care-a trecut nu mă mai întreb dacă, ci când o s-o ia și România – oficial – razna. După Trumpocalipsă și aproape în același timp cu prezidențialele din Moldova și Bulgaria, câștigate de candidați pro-moscoviți, circoteca electorală s-a pornit și la noi: în nici unul dintre programele asumate oficial nu se menționează explicit că 40% - 40%, repet - dintre locuitorii acestei țări trăiesc în sărăcie și cu riscul excluziunii sociale sau că 225,000 de copii (cu 225,000 prea mulți) merg flămânzi la culcare. Dacă te uiți împrejur un pic mai atent, constați și că la precedentele alegeri parlamentare au votat puțin peste 7 milioane de oameni, dintr-un total de peste 18 milioane înscriși pe listele electorale: s-or fi „teleormanizat” pe nesimțite 11 milioane sau or fi constatat că nici dracu’ nu-i bagă în seamă?
N-ați nimerit peste (încă) un editorial politic, nu intrați în panică. Dar, din puțina matematică pe care o mai țin minte, am reținut că enunțul corect e primul pas spre rezolvarea unei probleme. Și, ce să vezi, o manea din 2008 identificase cât se poate de limpede cea dintâi preocupare a cel puțin 40% din populația României: din perspectiva celor care „s-au ajuns”, Frații de Aur ziceau așa: „Eu nu m-am născut bogat / Nici din cer nu mi-a picat / Pas cu pas m-am ridicat / Nimeni degeaba nu mi-a dat”. Se întâmpla, insist, în 2008, la un an după ce bubuise criza financiară care, ziceau atunci nenumărați analiști economici de pe la noi, nu prea avea cum să ne afecteze. Zici drept, țațo? Maneliștii luați peste picior și ținuți la distanță știu mai bine decât o grămadă de oameni cu școală cum funcționează stigmatizarea socială și marginalizarea economică în România momentului: să fii sărac e „păcatul” capital, cel care aneantizează toate diferențele de rasă, gen, statut social ori sexualitate.
Dar poate că un obraz subțire (și niște urechiușe așijderea) suportă cu greutate astfel de ritmuri - e de înțeles și sub nici o formă condamnabil în sine, atâta timp cât nu pretinzi, fals superior, că știi tu mai bine. Adrian Enescu, unul dintre tăticii muzicii electronice de la noi, constata fără menajamente un adevăr intens ocultat de simandicoșii de serviciu: „O manea, una cântată de Adrian Copilul Minune, de exemplu, ar putea să te facă să cazi pe spate într-o orchestrație simfonică. Acolo e muzică, chiar dacă textele o dezavantajează, chiar dacă orchestrația sună cum sună”. Îi calcă entuziasmant și demn pe urme, reciclând folclorul urban în cheie ultra-contemporană, gașca Future Nuggets, unul dintre cele mai articulate și mai proaspete proiecte recente de pe la noi.
La jazz recunosc că nu mă pricep, așa că se prea poate ca somitățile locale, cele care nu se pot produce decât dacă în crâșma în care-au nimerit e o liniște de biserică (tried and true, pe cuvânt!), să fi plecat urechea la ce se-aude și în alte locuri decât în cluburile de pe Calea Victoriei. Dar o improvizație mai plină de viață și mai cuceritoare decât „Suita de jocuri turcească” din finalul Aferim!-ului eu n-am auzit de foarte multă vreme. Unde mai pui că ea închide primul film care abordează direct alt scandal convenabil băgat sub preș, sclavia de sute de ani a romilor de prin aceste părți.
Dintre toți, însă, cobzarul Simion Bogdan-Mihai, ajuns la cel de-al patrulea sezon al proiectului Șamanul Mut, este singurul care are nu numai pasiune, ci și metodă: omul nu se limitează la a face show, ci se ocupă cu cercetarea – metodică, obositoare și cronofagă -, bate neobosit toată țara (și străinătatea) în căutarea lăutarilor și îi aduce în Mecca hipsterimii bucureștene, la Control, în încercarea de a cartografia „un underground grassroots, de la firul ierbii, efectiv, de la rădăcină”. Încăpățânarea lui de a trata pe toată lumea și pe fiecare în parte cu aceeași unitate de măsură ar fi – să-mi iertați excesul de entuziasm – cel mai bun program electoral din istoria noastră postdecembristă. Mai direct spus, muzica asta „este singura muzică pe care am dus-o și prezentat-o unui șantier de muncitori din fața blocului meu și la o masă festivă organizată de un academician și un profesor universitar și care-a fost primită cu la fel de multă bucurie în ambele cazuri“.
Foto: Șamanul Mut în concert, Valeriu Cătălineanu - Romanian Club Culture
