Au fost puse pe masă săptămâna trecută, pe 6 februarie, la o discuție cu titlul Platforme globale de comunicare vs. Libertate de exprimare, organizată de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) în colaborare cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Dezbaterea condusă de Bogdan Manolea, director ApTI, a avut loc chiar de Ziua Siguranței pe Internet și face parte din proiectul “Internet freedom Project”.

Cât avem, de fapt, acces la libertatea de exprimare pe marile platforme de socializare? Cum facem să ne luptăm cu hate speech și fake news? Cât de multă cenzură instituie algoritmii Facebook, Twitter și YouTube? Sunt întrebări importante în 2018 și tocmai de-aia e bine că există ApTI și organizează evenimente precum masa rotundă de pe 6 februarie. Pentru că organizația traduce deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la libertatea de exprimare, din legaleză în limbaj accesibil tuturor utilizatorilor de net.

ApTI se ocupă de cultura liberă, libertatea Internetului și dreptul la viață privată pe net de ceva vreme. Dacă ți se pare că-s cuvinte mari, care nu mai au prea mare greutate într-o epocă în care ne furnizăm datele private unor site-uri care ne dau la schimb răspunsuri la întrebări presante gen „Cum ai arăta ca un membru al sexului opus?” – e posibil să ai dreptate. Cultura siguranței și a vieții private pe internet, precum și ideea că avem niște drepturi și libertăți fundamentale valabile și on- și offline nu-s tocmai idei dominante în discursul public sau în educația formală.

Așa că dacă vrei să te pui cât de cât la punct, uite ce-am aflat de la Bogdan Manolea, Ioana Avădani (CJI), din broșura ApTI despre libertatea de expresie și de la participanții la conferința de pe 6 februarie.

1. Cât de liber te exprimi pe o platformă guvernată de un algoritm secret?

E evident că Facebook și celelalte rețele de socializare au schimbat regulile jocului: azi nu mai creează și distribuie conținut doar bloggerii și jurnaliștii. E ceva ce facem, mai mult sau mai puțin la liber, cam toți. Ca să-ți faci o idee despre dimensiunile fenomenului în România, poate-ar fi bine să știi că în 2016 erau 9,6 milioane de conturi active de Facebook în țară.

Suntem mulți, deci, dar cât suntem de liberi să ne exprimăm? Nu foarte. Libertatea de exprimare include și dreptul de avea acces liber la informație, ceea ce nu poți să spui că se întâmplă nici pe Facebook, nici pe Instagram, nici pe YouTube. Informația care ajunge la tine e selectată de niște algoritmi, iar aceștia nu sunt publici.

Platformele susțin că nu vor să facă algoritmii publici ca să nu ajungă să fie folosiți în scopuri negative (pentru propagandă sau manipulare, de exemplu), dar, evident, au și un interes comercial. Algoritmul e serviciul pe care-l livrează și investesc resurse importante ca să-l rafineze și să-l facă din ce în ce mai eficient.

Dar lipsa asta de transparență provoacă o grămadă de probleme în ce privește libertatea de exprimare, explică Manolea. În primul rând, algoritmul avantajează anumite tipuri de conținut, dacă plătești să fie promovat. Apoi e de presupus că dezavantajează sau blochează alte tipuri de informație. Din păcate, nu avem studii independente pe tema asta, pentru că algoritmii sunt ținuți sub cheie. Dar cu siguranță ai auzit și tu în jur speculații despre cum Facebook dezavantajează videourile postate via YouTube (companie deținută de rivalul Google), în favoarea videourilor postate direct în rețeaua lui Zuck.

Și nu-s astea nici pe departe singurele probleme. Până la finalul lui 2017, contul fondatorului Facebook nu putea fi blocat (nici cel al soției sale, Priscilla Chan). În 2014, s-a aflat că rețeaua a întreprins un studiu de proporții, pe circa 600.000 de utilizatori, intitulat grăitor Facebook Mood Manipulator. „Cum ai vrea să te simți?”, te întreba rețeaua. Pozitiv, emoționat, agresiv sau deschis? Iar apoi îți livra conținut în consecință. De notat că studiul a fost făcut pe utilizatori americani, pentru că în Uniunea Europeană ar fi fost ilegal.

Tot în Uniunea Europeană, CEDO a decis că e ilegal să blochezi accesul la informație prin interzicerea unui site. (Decizia din 2014 se referă la faptul că Turcia a blocat YouTube timp de mai bine de doi ani.) Și-atunci nu e ilegal și să blochezi parțial accesul la informație prin algoritmi? Mai sunt platformele care folosesc algoritmi non-neutri, la rândul lor, neutre? Ce garanții au utilizatorii că algoritmii nu sunt folosiți deja în scopuri negative? Cum intră aici în discuție fenomenul fake news și acuzațiile de propagandă pro-Kremlin?

Cât timp algoritmii rămân opaci, sunt întrebări la care nu putem avea răspunsuri sigure.

2. Cine și cum te cenzurează?

Libertatea de expresie e probabil cel mai des invocată împotriva cenzurii, însă Manolea ne-a explicat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului există situații, fie ele și controversate, în care cenzura e legală.

Libertatea de expresie poate fi limitată pentru că afectează exercitarea altor drepturi: la viață privată, la un proces corect, la protecția împotriva discriminării și a abuzului sau limitează libertatea de gândire, conștiință și religie. Mai poate fi limitată pentru a nu se risca încălcarea păcii sau periclitarea siguranței naționale, prin divulgarea de secrete de stat.

De asemenea, libertatea de expresie poate fi limitată atunci când nu e exercitată cu bună credință: faptele publicate nu sunt suficient verificate sau sunt prezentate într-un limbaj ofensator și care nu servește interesului public. (Limbajul ofensator în sine e protejat de libertatea de expresie, după cum arată mai multe decizii ale CEDO. Una dintre ele e cea în cazul Oberschlick vs. Austria, din 1997, în care curtea a decis în favoarea autorului un articol care îl numea pe politicianul Jonathan Haider „Trottel”, adică „idiot”.)

În România au fost aplicate amenzi cetățenilor pentru ceea ce au postat pe conturile de Facebook, în baza art. 2, alin. 1 din Legea  61/1991. E interesant de remarcat că nu există cazuri de amenzi acordate pentru lezarea demnității unor cetățeni oarecare, ci doar pentru cea a polițiștilor. În 2017, un timișorean a primit o amendă de 900 de lei, pentru că a postat pe propriul cont poze cu mașini de poliție parcate ilegal. Iar în 2016, un polițist din Întorsura Buzăului a primit prin sentință civilă daune morale de 15.000RON pentru o postare defăimătoare la adresa sa.

Fotografia de la care a plecat scandalul de la Timișoara și procesul verbal prin care se acordă amenda. Via Adevarul.ro

În cazurile de mai sus, explică Manolea, se ridică întrebarea dacă Poliția poate să dea amenzi pentru lezarea propriei demnități. Conform CEDO, o persoană juridică nu poate avea drepturi de personalitate, cum ar fi demnitatea sau onoarea, dar conform Codului Civil Român le poate avea. Deci, da, Poliția își poate aroga astfel de daune.

Acestea fiind zise, pe platformele online cenzura poate să intervină la cererea guvernelor, a instanțelor de judecată sau a unor terți – de exemplu pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Astea sunt situațiile în care platformele ne furnizează, cât de cât, niște date, ca să aflăm cum stăm.

În cazul României, din 2009 până încoace, Google a primit 27 de solicitări din partea guvernului pentru eliminarea de conținut, conform Google Transparency Report. Din păcate, în cazul solicitărilor de eliminare a unui URL din rezultatele de căutare motivate de încălcarea dreptului de autor, Google nu oferă date defalcate pe țări. Tot ce știm e că până pe 5 februarie se înaintaseră peste 3 miliarde de astfel de cereri în toată lumea.

Când vine vorba de Facebook, avem și mai puține date. Știm, de exemplu, că în 2017, s-a cerut acces la 78 de conturi din România: 74 prin decizie judecătorească, 4 pentru situații de urgență. Platforma a furnizat date în 57% dintre aceste cazuri. În cazul cererilor de eliminare de conținut pentru încălcarea dreptului de autor, nu avem date defalcate pe țări nici de la Facebook și Instagram.

Și unde nu avem date mai deloc e în situații de cenzură impuse de platforme pentru încălcarea clauzelor contractuale - adică pentru cazurile în care utilizatorul face ceva ce n-ar avea voie, conform Terms of Service. Aici situația devine spinoasă. Există așa-numita real name policy („politica numelui real”), care a afectat utilizatori de Facebook dintre cei mai diverși, de la drag queens la preoți ortodocși, fiindcă au refuzat să-și folosească numele din actul de identitate pe platformă.

Toate situațiile descrise până aici ridică o serie de întrebări importante. Cât de transparente sunt deciziile platformelor de a suspenda un cont sau de a șterge o postare? În ultimul val de Zucc (= blocări de conturi aparent inexplicabile/provocate de identificarea unor postări inofensive ca intenție, dar care citau exprimări rasiste), s-a dovedit că transparența Facebook e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Utilizatorii au fost informați că li s-au șters niște postări, fără să li se explice și de ce. Asta ar contraveni cel puțin unei decizii CEDO: Węgrzynowski și Smolczewski v. Polonia, 2013. Curtea a motivat atunci „că nu e rolul autorităților judiciare să se angajeze în a rescrie istoria, ordonând eliminarea din domeniul public a oricărei urme a publicațiilor care au fost găsite în trecut.” Arhivele de pe Internet, spune decizia, trebuie să rămână accesibile publicului.

Astfel de decizii nu sunt doar netransparente, ci nu conferă nici drept de apel, explică Manolea. Și e evident că multe dintre ele încalcă dreptul la liberă expresie, sub pretextul sancționării încălcării unor termeni contractuali (Terms of Service). Dar, se întreabă expertul, poate un contract să deroge de la un tratat internațional de drepturi ale omului? Libertatea de expresie e garantată ca drept fundamental de la Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), până la Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (2009).

3. Să folosim modelul german de lege anti hate speech?

De la 1 ianuarie 2018, în Germania a intrat în vigoare o lege împotriva discursului instigator la ură pe Internet, care obligă platformele de socializare să șteargă prompt orice postare care contravine legilor germane. Publicația Gizmodo spune că e doar una dintre consecințele sentimentului anti-giganți online, care s-a manifestat cel mai aprig în Germania.

Legea (NetzDG) vizează expres site-urile Facebook, Twitter, Google, YouTube, Snapchat și Instagram și e posibil să afecteze și alte platforme, printre care Vimeo și Flickr, dar exclude explicit rețelele de networking profesional LinkedIn și Xing, precum și serviciile de mesagerie gen WhatsApp.

Pentru că discuția de pe 6 februarie a fost organizată în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, director executiv, a vorbit pe Skype cu jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz, care a prezentat contextul adoptării legii și statutul ei actual.  

Foto: Ioana Pelehatăi

Legea a fost adoptată cu majoritate de voturi în ultimele zile ale fostului Bundestag, numai că acum pare că nimeni n-o mai susține. Atât ex-comuniștii de la Die Linke, cât și populiștii de la Alternativa pentru Germania au criticat-o vehement.

NetzDG a dus până acum la situații bizare, precum cea a publicației satirice germane Titanic, ale cărei postări sunt parțial interzise în Germania, dar nu în Austria. (Contul de Twitter al publicației a fost recent suspendat conform prevederilor NetzDG, pentru că ironiza un parlamentar AfD. NetzDG nu e în vigoare în Austria.). Momentan încă nu există un consens referitor la această lege în industria de comunicare online, pentru că toată lumea presupune că va fi schimbată.

Ioana Avădani a completat cu informația că Germania e printre țările cu cel mai mic consum de știri în rețelele de socializare, conform unui studiu din 2017. Doar circa 25% dintre repondenți au spus că-și iau știrile de pe Facebook.  Inclusiv tinerii în Germania continuă să urmărească jurnalele de știri ale posturilor publice de televiziune pentru informare. Prin comparație, deși și românii își iau știrile de la TV, 89% dintre ei se bazează și pe Facebook în același scop.

Dincolo de situația actuală a legii din Germania, care propune amenzi de până la 60 de milioane de euro pentru rețelele de socializare care o încalcă, Ioana Avădani atrage atenția asupra precedentului creat. La două săptămâni după intrarea în vigoare a legii germane, în Rusia a apărut o lege tradusă ad literam. Până și președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat interesul de a da o lege similară.

Liberalii germani susțin că limitarea exprimării e o greșeală și argumentează pentru niște standarde anti hate speech la nivel european, a explicat Robert Schwartz de la Deutsche Welle. Se pare că există un consens transpartinic în privința schimbării actualei legi anti hate speech, a explicat jurnalistul, adăugând că  „într-un stat democratic există metode de a omorî legi care se dovedesc proaste.”


Imagine principală via Bowen Press