Actual

Degustare: 5 forme noi de poezie

de Ioana Pelehatăi

Cerneala-mi curge din colțurile gurii.

Fericire ca a mea nu-i.

Mănânc poezie.1

(din Mark Strand, Eating Poetry)

Cu asta mă ocup: mănânc poezie. O devorez de când am învățat să citesc, acum 30 de ani - dar am trecut de la Arpagicul Blandianei și Shakespeare-ul impus de școală, la contemporanele feministe românce. Azi le citesc pe toate de-a valma cu la fel de multă plăcere, dar consum și forme noi. Ca orice gurmandă, nu pot să mănânc în continuu același fel. Ca să-ți diversific și ție dieta, am scris despre cinci tipuri de poezie apărute online în ultimii ani - toate mai mult sau mai puțin ludice, actuale și pline de prilejuri de revelații.

Generatoare de poezie

În negura copilăriei internetului, părea că nu aveai mare lucru de făcut online. Dădeai un mail, descopereai emoticoane pe Messenger ( 8==D – doar copiii anilor 90 o să își amintescă ce-i aia). Dar dacă erai șoarece de bibliotecă de poezie, ca mine, undeva prin 2000-2001 descopereai generatoarele de poezie. Sunt câteva linii de cod care randomizează cuvinte și-ți permit să pastișezi orice formă vrei tu: de la sonete și rondele, la parodii asumate după Sylvia Plath, vers alb, poezie cinetică etc.

Am vrut să fac o poezie despre PMB, a ieșit cu Prut și pljeskavica.

Preferatul meu e denumit după o celebră melodie a lui Laurie Anderson: Language Is a Virus. Ca majoritatea site-urilor de gen, și ăsta a rămas blocat undeva în anii 2000, dar designul curat, ușor depășit, îmi amintește de tinerețe, cam ca stațiunile balneare pentru bunicii noștri. Apropo de texte generate de algoritmi, merită amintiți aici și cei trei farseuri geniali2 de la MIT, una dintre cele mai bune universități pentru studii de informatică din lume. În 2005, studenții de la Laboratorul de Informatică și Inteligență Artificială al instituției au trimis spre publicare un text generat cu ajutorul unui soft conceput de ei, SCIgen. O conferință academică a mușcat momeala, demonstrând astfel, exact ce-și propuneau studenții: să arate că nu tot ce poartă eticheta „academic” garantează calitatea.

Pentru cei pe care-i mână curiozitatea să descopere mecanismele de sub astfel de generatoare, un tocilar cu pălărie a comparat diversele tipuri de soft de genul ăsta. Și s-a scris și academic, dintr-o perspectivă evoluționistă, despre ele. Așa am aflat, de exemplu, că există un „poet cibernetic” inventat de Ray Kurzweil și un proiect de inteligență artificială numit POEVOLVE, despre care se spera că, odată hrănit cu destulă poezie, va ajunge să genereze și el astfel de literatură. Nu s-a întâmplat încă, dar orice e posibil. Trăim în viitor, zău.

Poezie Google

Și, că tot veni vorba de inteligențe artificiale și algoritmi, unii zic că Google, care știe să ne controleze casele, drumurile și, în general, viețile, știe și să facă poezii. Are, de fapt, o poetică proprie.

De prin 2012 încoace plutește pe internet o memă, apărută, ca majoritatea memelor, pe Tumblr și propagată pe Reddit. Enciclopedia memarilor KnowYourMeme datează apariția „curentului” pe 25 octombrie 2012, când a pornit cineva un blog pe Tumblr cu un singur subiect: cvasi-poeziile generate de Google, atunci când începi să tastezi un șir de termeni de căutare în câmpul motorului.

Înainte de Google Poetics, apăruse Googlism, o aplicație care promitea să-ți spună tot ce crede Google despre tine și prietenii tăi - deci cumva funcționa după același principiu. Ulterior, #GooglePoems a invadat Twitterul, reddit-ul și revistele online. Odată atins zenitul, adică peak internet, interesul față de forma asta de flarf poetry3 a rămas constant, dar la cote relativ mici.

Instapoezie

Pe Instagram, hashtagul #instapoetry are peste două milioane de postări. #instapoezie, în schimb, are doar 500 și ceva de postări, dintre care majoritatea se datorează colegilor polonezi. În română, în mod notabil, n-am găsit decât versurile de mai jos, ale Antoanetei Dan, care spune despre ea însăși că e „young writer” și autoarea volumului Poezii despre a fi, care s-a lansat la începutul anului la Cluj, în prezența, printre alții, a unui coach de mindfulness.

Fenomenul plutește pe felia de internet numită instagram, altminteri suprasaturată cu pisici, selfie-uri și poze de la brunch, de aproape trei ani, însă a explodat odată cu cariera lui Rupi Kaur. Antreprenoare și autoare de cărți incredibil de bine vândute, tânăra canadiano-punjabi de 26 de ani a spart internetul când a postat un selfie cu sânge menstrual între picioare în 2015.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

thank you @instagram for providing me with the exact response my work was created to critique. you deleted a photo of a woman who is fully covered and menstruating stating that it goes against community guidelines when your guidelines outline that it is nothing but acceptable. the girl is fully clothed. the photo is mine. it is not attacking a certain group. nor is it spam. and because it does not break those guidelines i will repost it again. i will not apologize for not feeding the ego and pride of misogynist society that will have my body in an underwear but not be okay with a small leak. when your pages are filled with countless photos/accounts where women (so many who are underage) are objectified. pornified. and treated less than human. thank you. ⠀⠀⠀⠀⠀⠀ ⠀ ⠀⠀⠀⠀ ⠀⠀⠀⠀ ⠀ ⠀⠀⠀ ⠀ this image is a part of my photoseries project for my visual rhetoric course. you can view the full series at rupikaur.com the photos were shot by myself and @prabhkaur1 (and no. the blood. is not real.) ⠀⠀⠀⠀⠀⠀ ⠀ ⠀⠀⠀⠀ ⠀⠀⠀⠀ ⠀ i bleed each month to help make humankind a possibility. my womb is home to the divine. a source of life for our species. whether i choose to create or not. but very few times it is seen that way. in older civilizations this blood was considered holy. in some it still is. but a majority of people. societies. and communities shun this natural process. some are more comfortable with the pornification of women. the sexualization of women. the violence and degradation of women than this. they cannot be bothered to express their disgust about all that. but will be angered and bothered by this. we menstruate and they see it as dirty. attention seeking. sick. a burden. as if this process is less natural than breathing. as if it is not a bridge between this universe and the last. as if this process is not love. labour. life. selfless and strikingly beautiful.

A post shared by rupi kaur (@rupikaur_) on

Controversă, intenții feministe, artă. Instagram i-a dat jos poza, după care Kaur a replicat acid: „Li se scurge patriarhatul. Li se scurge misoginismul.” Instagram și-a cerut scuze, reprezentanții companiei au spus că au scos postarea din greșeală, dar cauza era deja celebră pentru Kaur și pierdută pentru aplicația deținută de Facebook. Pentru autoare n-a fost o modalitate deloc rea de a atrage atenția – a continuat s-o exploateze prin postări aproape zilnice, constând în 2-3 versuri + o schiță alb-negru, toate perfect încadrate în pătratul cu latura de 512 pixeli.

În 2017, primul volum al lui Rupi Kaur, tradus și la noi ca Lapte și miere, a ajuns pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărți de poezie, după ce petrecuse o jumătate de an în eșaloanele superioare ale clasamentului. Evident, n-au întârziat să apară detractorii, mai mult sau mai puțin luddiți4.

Cum e posibil ca o puștoaică, practic, să vândă de zece ori mai multe cărți decât Homer, cu milenara lui Odisee? De ce cărțile ei (ca și cele ale altor vloggeri, instapoeți sau youtuberi) sunt atât de duios recomandate de cititori, pe agregatoare de cronici literare de amatori precum Goodreads? De ce a fost acuzată, împreună cu alți „antreprenori literari” care aleg să-și publice cărțile în regie proprie, că subminează puterea absolută a marilor edituri și distruge industria? De ce criticii profesioniști scriu despre ea cu o blândă indulgență, malițiozitate mascată și tentative (vizibil) căznite de a nu o distruge, ca să nu zică fanii că au pierdut contactul cu vremurile?

Kaur, ca și alți poeți născuți în mediul preponderent vizual de pe Instagram, e asociată cu o estetică twee: pe românește, lucruri drăgălașe. Versurile ei apar adeseori în același cadru cu volume de Coelho, căni de ceai, flori etc. Feminismul ei vandabil e considerat neoliberal în cercuri radicale. Parodiile după poemele ei sunt delicioase: înșiruiri de cuvinte mai mult sau mai puțin aleatorii, o oarecare cadență și cuvintele „rupi kaur” la final.

De succesul lui Kaur râd mulți. Dar singura care râde tot drumul până la bancă, vorba englezului, e autoarea însăși. Cam ca Iv cel Naiv la noi, circa 2011.

Poezii-status de Facebook, din declarațiile persoanelor publice

Sună mai complicat decât e, de fapt. În baza principiului „orice poate fi poezie, dacă arată a poezie”, scriitorul Andrei Crăciun și jurnalistul Sorin Breazu, la noi (printre alții) practică genul ăsta de found poetry5. Selectează cele mai absurde declarații publice și le așază în versuri, cu rezultate adeseori super amuzante. Citiți mai jos, din fotbaliști și politicieni:

Fenomenul nu e, bineînțeles, unic la noi. Iată mai jos niște creații populare din opera omului de afaceri și fost politician australian Clive Palmer, așa cum le-a postat chiar el pe Facebook.

Și cum am putea da uitării, în anul de grație 2018, superbele creații întâmplătoare ale celui care va face America măreață din nou:

I am the best1

I predicted Apple’s stock would fall2

I will build a great, great wall3

I build buildings that are 94 stories tall4

My hands – are they small?5

----

1 Tweet, 8 August 2013

2 Tweet, 28 January 2014

3 Presidential bid announcement at Trump Tower, 16 June 2015

4 Campaign rally in Plymouth, New Hampshire, CSPAN, 7 February 2016

5 Hannity, Fox News, 29 February 2016

Versurile de mai sus au fost colate de Rob Sears, autor la McSweeney’s – o publicație literară satirică, unde titlurile Ce-i asta: Un citat din Hemingway sau dintr-un mail primit de la maică-mea? sunt la ele acasă. De menționat că The Beautiful Poetry of Donald Trump, din care am extras versurile de mai sus, nu e nici pe departe primul volum de poezii create accidental de președintele american. Mai avem Bard of the Deal (2015), de Hart Seely, al cărui titlu se joacă cu cel al cărții pe care chiar a scris-o Trump, Art of the Deal, două colecții numite Make Poetry Great Again și, în curs de apariție, semnalat de The Guardian, Bigly: Donald Trump in Verse, scrisă de ex-scenaristul sitcomului Cheers, Rob Long. Și alții scriu poezie inspirată de marele om de stat: A Hundred Limericks for a Hundred Days of Trump, Trumpetry și Shit My President Says Poetry.

Toate cele de mai sus se califică drept poezie accidentală (sau involuntară, conform #-ului lui Andrei Crăciun). Au mai descoperit-o și alții, chiar prin publicații altminteri serioase, precum Financial Times. Un IT-st al publicației a creat din greșeală un algoritm în timp ce învăța un nou limbaj de programare. A sfârșit prin a inventa o aplicație care alege din orice text fragmente numai bune de un haiku. Respectă, de altfel, și structura fixă, de 17 silabe dispuse în trei rânduri de câte 5-7-5. Iată, de exemplu, ce iese din raportul Financial Times despre efectele devastatoare pe care le-ar putea avea Brexit-ul asupra Uniunii Europene.

Triumphant flourish

as the plates and glasses come

flying to the ground

Aici, un critic mai serios decât mine ar chestiona limitele poeziei contemporane. Este acesta un haiku sau o întâmplare? O glumă sau un text cu reală valoare literară? Eu aleg să răspund ca Robert Frost: poezia este atunci când ceva „începe cu desfătare și se termină cu înțelepciune”. Se poate aplica la exemplele de mai sus? Da. Și oare asta le califică drept poezie „serioasă”, de studiat în școli? ¯\_(ツ)_/¯

Noul slam pe YouTube

Poezia slam are 34 de ani. S-a născut din cenușa beatnicilor din anii 1950-60 (Ginsberg, Kerouak, Ferlinghetti, printre alții) și în siajul intrării muzicii rap în mainstream. A răsărit la Chicago, într-un club care avea seri de amatori pentru poeți – de obicei e prezentată în concursuri, cu cinci jurați, care dau note de la 0 la 10.

În spațiul liric românesc, mai greu cu tradiția beat, slam sau spoken word. Dacă ne întoarcem în zilele Cenaclului Flacăra, dăm de-un Pittiș recitând, de exemplu, versurile poetului comunist Mihai Beniuc. Recită frumos Moțu’, dar nu e nici creație proprie și e o înregistrare de studio, nu direct de pe scenă; ca atare, se califică doar la spoken word, nu și la slam.

Dacă ne apropiem de zilele YouTube-ului local, poemele românești poate cel mai aproape de slam îi aparțin lui Dan Sociu. Poți să asculți unul chiar pe Scena9 sau să faci ca mine: să lași Bolintin, Spre dimineață, să-ți bântuie nopțile deja prea lungi de iarnă timpurie.

Sau poți să arunci un ochi la celălalt capăt al continentului. Unele dintre cele mai puternice voci feministe, angajate politic și răzbătătoare din peisajul cultural actual vin de pe YouTube – iar unele fac și poezie. Sunt multe, dar dacă nu știi de unde să începi, Kate Tempest e artista de care ai nevoie:

Nu știu ce nu face tipa asta de 32 de ani. Scrie poezii, texte dramatice, face rap, ia premii din partea unor societăți de poezie consacrate – dar, poate cel mai important, face ce fac cei mai buni poeți de când lumea. Se uită în jur și extrage esențe din tot, și ce-i bun și ce-i urât. În versurile ei te întâlnești cu islamofobia, efectele crizei financiare asupra generației ei, reflectarea corpului femeii precum un câmp de luptă și câte altele, toate livrate de o voce sigură pe ea, precum cea a unei profetese de 2018. A, și dacă ajungi prin Marea Britanie și vezi că are concert, nu sta să te gândești de două ori. Ia-ți bilet.

1 Ink runs from the corners of my mouth.

There is no happiness like mine.

I have been eating poetry.

2 Dacă ești curios să afli cum au făcut, uite aici
3 flarf poetry e un curent poetic cât se poate de legitim, inventat la începutul secolului XXI de poetul avangardist Gary Sullivan, prin minarea de date de pe net de către un grup de practicanți care colaborau pe mail. Avem azi poezii, piese de teatru și tot felul de alte texte flarf mai mult sau mai puțin haioase și/sau bizare, la liber pe net.
4 În secolul XIX, luddiții au fost muncitorii englezi care și-au distrus mașinile, bănuindu-le că sunt cauza șomajului; termenul a ajuns să denote oamenii care se tem de progresul tehnologic.
5 Adică poezii noi, create din bucăți preexistente de text puse în altă ordine decât cea inițială.

Imaginea principală: Kim Dong-kyu.
X Revista Scena9