În expoziția „The Impossible body / Corpul imposibil”, Adrian Ghenie investighează mutațiile corpurilor noastre în relație cu tehnologiile de care nu ne mai putem dezlipi. Cristina Beligăr a fost la Timișoara și a luat notițe de la dialogul public al lui Adrian Ghenie, unul dintre cei mai relevanți artiști contemporani. O discuție despre simbioza cu ecranul și informația, despre transformările privirii și singurătatea în în mijlocul mulțimii. Lucrările pot fi văzute la Pavilionul ISHO din Timișoara până pe 18 iunie.
Forme umane hibride, chiar grotești, un fel de mase învolburate absorbite de ecranele din fața lor lucrările pe care le avem în față. Pe trei pânze mari, în ulei, Adrian Ghenie a pictat modurile în care ecranul ne-a contorsionat limbajul corpului și ne-a așezat într-o nouă siluetă. Poate fi chiar el în propriul studio, sau putem fi noi în propriile locuințe. Peste tot, în picturi și desene, vedem mărci ale vieții contemporane, logo-uri cunoscute, care servesc drept ancore pentru lumea fizică. Prin cadrul lucrărilor intrăm într-un spațiu domestic, cu fotolii, scaune și canapele unde aceste forme umane distorsionate par să evolueze în forme de viață și mai înfiorătoare. Nu știm încă dacă trec printr-o transformare sau suferă o deteriorare și nici nu-și dau seama că au ajuns în punctul în care le este imposibil să se mai deconecteze de la rețea. Aceasta e lumea în care te invită să plonjezi „The Impossible body / Corpul imposibil”, expoziția lui Adrian Ghenie, unul dintre cei mai cunoscuți artiști europeni contemporani.
M-am apropiat de universul artistic al lui Ghenie în ultimii opt ani, văzând o mare parte din expozițiile pe care le-a avut în Paris, Berlin, Veneția sau Londra. L-am descoperit la și la Edinburgh, ca autor de colaje. Am urmărit și parcursul lucrărilor lui în cele mai cunoscute case de licitații, pentru a mă familiariza mai mult cu temele fiecărei perioade artistice și am scris despre lucrarea falsă atribuită lui Ghenie, expusă și scoasă la vânzare în 2018 într-o galerie de artă din Cluj-Napoca.
M-a interesat să văd la Timișoara cum Adrian Ghenie continuă, de fapt, subiectele mai multor expoziții din 2022, generate în urma perioadei marcate de pandemie și izolare, în atelierul lui din Berlin. Cum percepe el această izolare, cum surprinde un moment în timp, ce curiozități are despre omul de secol XXI și despre ce vor deveni artistul și arta lui în mijlocul tuturor instrumentelor de inteligență artificială care creează noi limbaje vizuale de expresie. L-am descoperit și pe Adrian Ghenie care recurge acum la desen, folosind cărbune pe hârtie pentru a-și clarifica incertitudinile. Se vede foarte clar cum aceste suprafețe îi îngăduie mai multe încercări care îl vor conduce la viitoare picturi pe aceeași temă de gândire. În trei dintre aceste desene le schițează cu aceleași tușe grotești pe activistele care au aruncat cu supă peste un tablou de Van Gogh, lipindu-și apoi mâinile de pereții muzeului. E greșit să trăim cu senzația că, dacă un lucru e considerat frumos, va scăpa, pare să ne amintească Ghenie. „Să nu ne facem iluzii că legile patrimoniului sau 500 de ani de educație vor fi salvatoare și vor ține arta în muzee ca până acum”, spune chiar artistul.
Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare, a studiat artele la Cluj, iar în prezent trăiește la Berlin. Picturile sale sunt inspirate din traume istorice colective sau au ca personaje centrale arhetipuri ale răului absolut, sau reimaginează dialoguri cu artiști precum Vincent van Gogh, Marcel Duchamp, Francis Bacon sau Picasso.
Ghenie e printre principalii artiști din portofoliul Galeriei Plan B, pe care a deschis-o inițial în 2005 la Cluj-Napoca, împreună cu Mihai Pop și alți artiști apropiați. În 2008, Plan B a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin. La început de aprilie 2023, noul spațiu al galeriei situat în Strausberger Platz 1 a fost inaugurat cu cea de-a cincea expoziție a lui Adrian Ghenie la Plan B Berlin, în care artistul investighează relația complicată a omului cu tehnologia, în jurul căreia e construită și expoziția de la Timișoara.
Toate lucrările pe care le puteți vedea în „The Impossible body / Corpul imposibil” au fost realizate anul acesta, special pentru expoziție, și au fost prezentate în premieră la Timișoara. Ghenie nu a ales să le expună în palate baroce sau brâncovenești, nici dialoguri în amfiteatre nu a ținut. Pavilionul ISHO, unde lucrările pot fi văzute până pe 18 iunie, reprezintă o mică parte dintr-un amplu proiect rezidențial, descris drept „noul centru vibrant” al Timișoarei. Pe o singură fațadă a clădirii principale din acest complex de clădiri de birouri, orientată spre Bulevardul Take Ionescu, un afiș cu lucrarea „Studio Scene 8”, anunță expoziția.
Din stradă, câteva săgeți roșii indică direcția pavilionului unde ești pus în fața unei alegeri. Intri în spațiul galeriei de artă sau încerci o abordare timidă, un minim contact vizual cu artistul, care se află în holul cârciumioarei de la intrare, înconjurat de lumea artelor.
În ultimii ani, Ghenie a participat foarte selectiv la expoziții din România, cele mai recente fiind la Bienala Art Encounters de la Timișoara în 2015, unde a prezentat o variantă restrânsă a proiectului „Darwin’s Room”, expus și la Bienala de Artă de la Veneția. Titlul se referă nu doar la o serie de portrete și autoportrete care pleacă de la figura naturalistului britanic, ci și la explorarea istoriei secolului XX ca un laborator extins al evoluției. Seria de lucrări schițează, de fapt, viziunea artistului asupra lumii contemporane, definită de memorie, dorință, traume și tulburări. „Darwin’s Room” s-a materializat și în 2018, la Muzeul Naţional de Artă Modernă-Centrul Pompidou din Paris. Instalația a pornit de la tabloul lui Rembrandt „Filozof meditând” (1632) expus la Muzeul Luvru din Paris și adus la Centrul Pompidou ca parte a expoziției lui Adrian Ghenie. S-a vorbit atunci despre „efortul fantastic” pe care l-au făcut cele două muzee pentru artistul român.
În 2021, Ghenie a avut o intervenție în expoziția EXPO_03_VERNACULAR a Salonului de Proiecte din București. „Scena locală e importantă. Fie că o respingi total, fie că o accepți, e o anumită lume care a crescut cu noi, iar noi cu ea”, explică artistul Mihai Pop, cofondator al Galeriei Plan B din Cluj și Berlin, în legătură cu prezența lui Ghenie în România.
„Omul și-a dorit dintotdeauna să nu mai privească realitatea”
„The Impossible body / Corpul imposibil” înseamnă o serie de autoportrete, atât desene, cât și picturi, care dezvăluie influența intruzivă a lumii digitale în viața de zi cu zi: capetele și trunchiurile sunt aplecate deasupra ecranelor, în timp ce mâinile țin telefoanele mobile sau telecomenzi. Ghenie continuă să dezvolte și în lucrările expuse la Timișoara noua temă a corpului, care a început să-l preocupe din timpul pandemiei și care a făcut subiectul unei expoziții majore, „The Fear of NOW/Frica de ACUM”, pe care a avut-o la Londra, la Galeria Thaddaeus Ropac, în octombrie-decembrie 2022.
O cheie de înțelegere a temei expoziției de la Timișoara o oferă chiar artistul, care invită la un exercițiu de imaginație destul de simplu: o privire în timp asupra unei teme recurente din istoria artei și umanității, corpul și postura umană. Tot ce trebuie să facem este să ne imaginăm o încăpere cu lucrările realizate în istoria artelor, spune Adrian Ghenie, în care fiecare artist al epocii redă prin arta lui un limbaj corporal foarte specific. Egiptenii cu postura hieratică, înghețată parcă, greco-romanii cu postura atletico-eroică, Evul Mediu cu adorația, sărind peste epoci până la posturile împăraților și papilor. Erau idealuri ale acelor epoci. Astăzi vedem o schimbare de paradigmă și o schimbare de postură esențială, pe care Ghenie a vrut să o exploreze și să o clarifice prin propriile lui instrumente artistice.
Adrian Ghenie definește acest nou limbaj corporal prin expresia „pasivitate anxioasă”. În toată istoria lumii, spune artistul, oamenii nu au avut un alt limbaj corporal în afară de propria fizicalitate. Astăzi, însă, suntem martori la o inversiune. Nu mai avem o reprezentare vizuală care să definească clar fiziologia epocii, în schimb avem un limbaj de facto, spune Ghenie.
„Mă fascinează că în timpul vieții mele am putut să asist la nașterea unui limbaj corporal uman pe care noi, cu puterea noastră, l-am creat. Orice gadget pe care îl ții în mână îți creează un soi de postură. Aș defini acest limbaj corporal prin cuvintele pasivitate anxioasă. Un telefon te pune în suspans, te face pasiv, pentru că urmează să îți preiei de acolo o informație care îți va defini o stare. Dar în primă fază te duce într-un fel de pasivitate, după care devii anxios, fericit, furios.”
„Discuția în jurul bun-rău nu mi se pare relevantă”
Acest nou limbaj al corpului vine cu posturi diferite și cu dezvoltări anatomice specifice, cu prelungiri ale membrelor prin instrumentele tehnologiei. Artistul empatizează cu acești hibrizi, fără a emite judecăți de valoare foarte critice.
„În această ecuație a pasivității anxioase vedem azi tot. Dacă mergi acum pe o plajă sau te afli în fața unui apus de soare, prima reacție pe care o ai provine din lumea veche, prin care exclami cât e de frumos, următorul pas este să scoți telefonul și încerci să surprinzi ce vezi, ceea ce te oprește din contemplare și te face să te concentrezi asupra pozei. Urmează apoi frustrarea că poza nu a ieșit cum ai vrut, că vrei mai bine un selfie. Așa ne uităm la artă, la oameni, prin această formulă. Avem o anxietate în a privi tot ce vedem în jur”.
Transformarea aceasta este, în opinia lui Ghenie, ireversibilă. Nu știe dacă e bună sau rea, atâta vreme cât discuția în jurul bun-rău nu i se pare relevantă, ci o cataloghează drept o mutație culturală.
„Vizual vorbind, mă interesează să îi găsesc o reprezentare în pictură. Eu vreau să pictez această schimbare, nu să o înțeleg. Nu am o viziune nici critică nici favorabilă.”
Chiar dacă pandemia a accentuat obsesia și grija pentru propriul corp, această obsesie este o constantă a istoriei, care ia astăzi o formă particulară.
„S-ar putea ca social media să creeze un soi de epidemie narcisistă prin care ori ne iubim exagerat corpul, ori ne detestăm exagerat corpul. Dar asta e veche de când lumea. Toți au fost obsedați de corp în aceeași cheie la fel de anxioasă. O speculație de-a mea este că tehnologia pe care a dezvoltat-o omul e de fapt ceva ce ne-am dorit dintotdeauna. Să nu mai privim realitatea.”
Frica de ACUM
Momentul ACUM, în jurul căruia Ghenie și-a construit și expoziția de anul trecut de la Londra, are pentru artist o definiție particulară, mai ales în relație cu acest corp imposibil. Pentru Ghenie, ACUM se definește prin imposibilitatea de a fi singur. Dacă în trecut atelierul artistului reprezenta un spațiu al solitudinii, acum sentimentul colectivității este mereu prezent prin rețelele de socializare, prin informațiile de pe ecranul aprins al telefonului sau al laptopului. Este o voce colectivă care pătrunde neinvitată în spațiul atelierului. Singurătatea, în schimb, apare în momentul în care te afli în mijlocul mulțimii. Adrian Ghenie este preocupat de aceste teme, pe care vrea să le vadă cum se reflectă în practica artistică.
„Pentru toți artiștii cred că e o întrebare esențială. Câtă singurătate poți duce, câtă singurătate ai nevoie? Nu îmi imaginez că arta se poate face fără elementul de singurătate și de aceea cred că tehnologia va influența arta enorm în viitor. Nu spun dacă în bine sau în rău.”
Ghenie nu s-a îmbarcat în caravana social media sau, mai bine spus, a coborât din ea cândva în 2008, înainte ca aceasta să plece cu elan la drum. De la o zi la alta are senzația că ea se îndepărtează tot mai mult de el și că, la un moment dat, nu o va mai vedea. Rămâne totuși fascinat de efectele pe care le produce, inclusiv asupra trupurilor noii paradigme tehnologice, pe care artistul le pune în valoare prin obiecte precum ecranul lucios al telefonului, plasticul telecomenzii sau lumina albastră a laptopului.
„Dacă ar mai veni o pandemie și aș avea un an în care să pot să pictez ce vreau, aș încerca să pictez la o dimensiune mare un telefon mobil. Telefonul mobil are o textură imposibilă, abstractă, care aproape nu are traducere. Acel ecran are un luciu, o suprafață goală care e încărcată psihologic, nu material. Genul acesta de textură, la fel și în cazul unei telecomenzi este o textură pe care creierul o vede, dar pe care nu o poate traduce. Aș reuși să pictez telefonul doar figurativ, pentru că nu aș ști să îi ofer o încărcătură psihologică. Aș da temă studenților unei academii de artă să picteze un telefon mobil și sunt curios câți dintre ei ar reuși să spargă codul. De aceea am încercat să pictez o mână cu un telefon, pentru că mâna încă este o textură pe care știu să o traduc în sens pictural și o pot încărca cu o textură.”
„Gelozia este unul din motoarele esențiale ale unui artist”
Artistul continuă și în seria „Frica de ACUM”, dar și în „Corpul Imposibil” dialogul cu sursele sale de inspirație, care de fiecare dată l-au învățat să iasă din „criză”. În acest caz, se bazează pe diverse repere istorice ale artei și culturii contemporane pentru a-și construi stilul figurativ, de la frescele sociale ale lui Otto Dix, la opera lui Hyeronimus Bosch sau Philip Guston, la extratereștrii hibrizi și monstruoși din seria animată Rick și Morty.
„Vezi ceva ce te inspiră și ai vrea să faci varianta ta la ceea ce vezi. Gelozia este unul din motoarele esențiale ale unui artist. Te uiți la lucruri și unele te fac gelos și vrei o variantă personală a lor. Nu vorbesc despre gelozia pe contemporani care la un moment dat devine toxică. Dacă merg într-un muzeu clasic și văd o lucrare de El Greco în care două personaje au fețele luminate de la jarul unei cărți aprinse, mă gândesc la două persoane în beznă care se uită în ecranul unui telefon. Acelei lucrări i-aș putea găsi o variantă proprie, o traducere, o transpunere. De fapt, cred că toată pictura s-a făcut în acest fel.”
Deși presa generalistă vorbește cu precădere despre sumele cu care se vând lucrările sale, Adrian Ghenie nu trăiește în perimetrul etichetelor generate de „succesul de piață” sau al „bucuriei” de a-și vedea lucrările în galerii mari sau în licitații. I se pare că aceste cuvinte nu au nicio legătură cu domeniul artei în care se mișcă. Ele reflectă, spune Ghenie, doar o viziune din exterior. În ceea ce privește eșecul, crede că îl regăsește în momentul în care se află în atelier. „Eșecul primului gest duce la al doilea și speri să vină succesul raportat la acea suprafață, nu succes raportat la nivel social. Victoria personală nu are legătură cu asta.”
Expoziția „Adrian Ghenie: The Impossible body / Corpul imposibil”este curatoriată de Diana Marincu, directoarea artistică a Art Encounters.
