O expoziție momentan inaccesibilă publicului, asumată nu de unul sau mai mulți curatori, ci de o instituție diplomatică de stat, ridică întrebări despre folosirea artei ca vehicul pentru narațiuni politice.
„În Pavilionul Contemporan avem probleme cu iluminatul”, spune un tânăr de la recepția Art Safari New Museum, proaspăt deschis la final de martie într-o clădire modernă din Piața Amzei, în centrul Bucureștiului.
Este joi, 2 aprilie, spațiul a fost inaugurat în urmă cu mai puțin de o săptămână și sunt la a treia tentativă eșuată de a vedea expoziția Her Pain, Her Power – Voices of October 7th, amplasată în respectivul Pavilion. Conform organizatorilor, expoziția este un omagiu adus femeilor victime și supraviețuitoare ale atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023 și un semnal de alarmă cu privire la violența de gen.
Vernisată odată cu deschiderea Art Safari Museum pe 26 martie, expoziția este alcătuită din 21 de lucrări „inspirate din expoziții curatoriate de Primăria orașului Holon din Israel și more&אשחר”. Aceasta din urmă este, potrivit descrierii de pe pagina sa de Facebook, o „agenție de publicitate pentru sectorul religios național” din Israel. Textul curatorial al expoziției nu este semnat de o persoană sau de un grup de curatori și nu se regăsește pe site-ul Art Safari, de unde lipsește, de altfel, orice referință la această expoziție. Singurele informații despre ea sunt disponibile pe canalele de comunicare ale Ambasadei Israelului în România, care a organizat expoziția alături de Complexul Educațional Laude-Reut și compania Rightman.
O expoziție momentan inaccesibilă publicului, asumată nu de unul sau mai mulți curatori, ci de o instituție diplomatică de stat, ridică întrebări despre folosirea artei ca vehicul pentru narațiuni politice. În lipsa accesului direct la spațiul expozițional, am încercat să reconstituim Her Pain, Her Power – Voices of October 7th din informații publice și mărturii ale unor persoane implicate în producția expoziției.
Pe 7 octombrie 2023, gruparea Hamas a lansat un atac coordonat din Fâșia Gaza asupra sudului Israelului. Aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise în Israel, majoritatea civili, și peste 240 de oameni au fost luați ostatici, potrivit autorităților israeliene. La momentul de față nu există o cifră oficială la nivelul Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind numărul exact al femeilor israeliene ucise în atacurile din 7 octombrie 2023, însă, conform datelor prezentate de ONG-ul Action on Armed Violence, femeile au reprezentat aproximativ un sfert din victimele identificate. Organisme ale ONU au documentat existența unor acte de violență de gen, inclusiv violență sexuală.
În urma atacului, Israelul a declarat stare de război și a început o campanie militară extinsă în Gaza, incluzând bombardamente aeriene și, ulterior, operațiuni terestre. Autoritățile israeliene au afirmat că obiectivul este eliminarea Hamas și recuperarea ostaticilor israelieni. În mai 2025, branșa ONU pentru femei estima că începând cu octombrie 2023 peste 28.000 de femei și fete au murit în Gaza din cauza atacurilor forțelor armate ale Israelului.
În acest context, organizații internaționale precum ONU și Amnesty International au semnalat o criză umanitară severă în Fâșia Gaza, provocată inclusiv de distrugerea infrastructurii civile de către armata israeliană, strămutarea a milioane de oameni și accesul limitat al populației la apă, hrană și servicii medicale. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, atacurile Israelului au ucis peste 72.000 de persoane în Gaza până în 2026, dintre care circa 80% civili; estimări independente indică un bilanț mai ridicat, de peste 75.000 de morți.
În decembrie 2023, Africa de Sud a acuzat Israelul la Curtea Internațională de Justiție de încălcarea Convenției privind genocidul. În ianuarie 2024, Curtea a cerut prevenirea actelor de genocid și facilitarea accesului civililor la ajutor umanitar. În 2026, Gaza continuă să se confrunte cu o criză umanitară extrem de gravă.
O expoziție, mai mulți politicieni
Expoziția Her Pain, Her Power este amplasată într-un subsol al celor „4.500 de metri pătrați de artă contemporană” din Piața Amzei.
Textul curatorial al expoziției explică legătura cu atacurile de la 7 octombrie: „Lucrările expuse prezintă întunericul acelei zile, atacurile asupra femeilor, precum şi eroismul femeilor care şi-au sacrificat viața pentru a-i salva pe ceilalţi”. Expoziţia „este structurată în două părți: Întuneric, inspirată din expoziția Feminin-AL, curatoriată de Primăria oraşului Holon din Israel, şi Lumină, bazată pe Women &War, curatoriată de more & אשחר”.
Expoziția Feminin-AL este prezentată pe site-ul primăriei din Holon, pe care, însă, nu l-am putut accesa în timpul documentării acestui material. Situația s-a repetat și cu site-ul more&אשחר. Totuși, am găsit aici informații despre expoziția Women. Heroines & War. Swords of Iron 2023. Deși site-ul este prezentat și în engleză, numele autoarele lucrărilor apar doar în limba ebraică, pe fiecare imagine în parte. Lucrările sunt postere realizate de „femei designer, ilustratoare și creatoare”, bazate pe mărturii despre atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, adunate de la martori, supraviețuitoare, medici sau cadre militare din armata Israelului. O parte din aceste lucrări pot fi identificate în materialul video realizat de TVR Info la avanpremiera Her Pain, Her Power.
Dincolo de dificultatea de a găsi online informații substanțiale despre expoziție, ea nu apare nici pe site-ul Art Safari. Este absentă din comunicatele de presă remise de instituția culturală privată înainte de deschiderea spațiului din Piața Amzei. Nu e menționată în știri despre conferința de presă dinaintea vernisajului și nici în materialele de promovare postate de conturile de instagram și facebook ale instituției culturale private. Lipsește, de exemplu, din acest reel postat de Art Safari, care prezintă toate celelalte expoziții din spațiu.
Practic, singurul promotor instituțional al expoziției Her Pain, Her Power – Voices of October 7th este unul dintre organizatorii săi, Ambasada Israelului în România. Partenerii instituției diplomatice în acest demers sunt Complexul Educațional Laude-Reut, o instituție de învățământ care îl are drept președinte onorific al consiliului de administrație pe Lior Ben Dor, ambasadorul Israelului în România, precum și compania Rightman, o agenție de „recrutare și resurse umane (...) pentru personal asiatic”. În 2024, publicația de investigație RISE Project a arătat că această companie a fost fondată în România de Rony Bargig Aharon, cetățean israelian „condamnat în 2018 în Portugalia la zece ani de închisoare sub acuzația de trafic de persoane”, dar ulterior achitat.
La avanpremiera deschiderii Art Safari New Museum din 25 martie, ambasadorul israelian Lior Ben Dor a declarat reporterilor televiziunii naționale: „Toți trebuie să ne unim vocile împotriva femicidului”. În aceeași zi, parlamentarii români adoptaseră legea împotriva femicidului, iar una dintre inițiatoarele proiectului, deputata PNL Alina Gorghiu, a fost prezentă, la rândul său, la deschiderea expoziției, postând ulterior că aceasta este „mai mult decât un act cultural. Este un act de memorie și de responsabilitate. Ne reamintește un adevăr dureros: violența împotriva femeilor nu are granițe. Poate apărea oriunde. Inclusiv în România.”
Printre demnitarii prezenți la deschiderea Art Safari New Museum și a expozițiilor găzduite acolo, printre care și Her Pain, Her Power – Voices of October 7th, s-au numărat Ministrul Culturii, András István Demeter, primarul Sectorului 1 al capitalei, în care se află spațiul expozițional, George Tuță, și consilierul prezidențial Sorin Costreie. Art Safari New Museum își desfășoară activitatea sub înaltul patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan.
Fact check: Textul curatorial
Pe 7 octombrie 2023 au fost comise crime de război și crime împotriva umanității împotriva civililor israelieni, documentate inclusiv de organizații precum Amnesty International. Cu toate acestea, unele dintre afirmațiile incluse în textul curatorial trimit la informații care au fost ulterior contestate sau infirmate prin fact checking de către numeroase organizații de presă sau care luptă pentru drepturile omului.
Referințele la „decapitare” și „incendiere” în mod special sunt asociate cu narațiuni viralizate imediat după atac, precum cea privind „40 de bebeluși decapitați”, deși ele nu au fost confirmate de investigații jurnalistice ulterioare. O analiză realizată de publicația israeliană Haaretz arată că, deși au avut loc crime grave, acestea nu trebuie „contaminate de povești neverificate”. „Nu există dovezi că copii din mai multe familii au fost omorâți împreună”, scriu jurnaliștii de la publicația israeliană. Nici investigații ulterioare (inclusiv cea a Le Monde) nu au găsit dovezi care să susțină aceste afirmații.
Un raport al Națiunilor Unite din martie 2024, bazat pe o misiune de teren, arată că există „motive rezonabile” pentru a crede că pe 7 octombrie 2023 au avut loc acte de violență sexuală, dar nu confirmă existența unor sute sau mii de cazuri, așa cum susținuse inițial guvernul israelian. Pramila Patten, reprezentanta specială pentru violență sexuală în conflicte din cadrul ONU, a declarat atunci: „Nu am descoperit nimic de o asemenea magnitudine.” De asemenea, unele dintre cazurile larg mediatizate nu au putut fi verificate, iar cel puțin două acuzații de violență sexuală, larg difuzate în mass-media, au fost catalogate drept nefondate.
Deși unele publicații internaționale au susținut existența unui tipar larg de violență sexuală (de exemplu, articolul „'Screams Without Words': How Hamas Weaponized Sexual Violence on Oct. 7” publicat de New York Times), aceste afirmații au fost ulterior contestate, inclusiv în interiorul breslei jurnalistice. O investigație realizată de The Intercept a ridicat întrebări privind rigoarea metodologică a articolului, iar peste 60 de profesori de jurnalism au cerut public clarificări redacției. În paralel, peste 300 de scriitori și cercetători au criticat modul în care subiectul a fost tratat editorial.
Acest tip de construcție narativă, în care fapte documentate sunt amestecate cu afirmații neverificate sau exagerate, a fost descris în literatura de specialitate ca o formă de amplificare a atrocităților ce poate distorsiona percepția publică asupra evenimentelor. Astfel de controverse nu neagă existența violenței sexuale pe 7 octombrie 2023, însă indică faptul că amploarea și caracterul sistematic al acesteia rămân subiecte de dezbatere și necesită prudență în formulări.
„Arta și instituțiile culturale sunt folosite pentru a spăla narațiuni de stat”
La câteva zile după vernisajul Art Safari New Museum, o parte a scenei artistice locale a reacționat. Peste 420 de „semnatare și semnatari din România și din afara ei – artiști, curatori, cineaști, jurnaliști, scriitori, cercetători, manageri și lucrători culturali” au trimis o scrisoare deschisă conducerii Art Safari și politicienilor prezenți la vernisaj. Textul său este disponibil integral aici.
Demersul, inițiat de Asociația Culturală Manekino, pune sub semnul întrebării expoziția Her Pain, Her Power – Voices of October 7th, găzduită de Art Safari în parteneriat cu Ambasada Israelului. Semnatarii acuză că „arta și instituțiile culturale [sunt] folosite pentru a spăla narațiuni de stat cu limbajul durerii”, într-un context în care publicului i se oferă „o singură narațiune politică, sub acoperirea artei”.
Miza semnatarilor este de a chestiona nu doar conținutul expoziției, dar și cadrul în care aceasta este prezentată, contextul care îi lipsește. Scrisoarea vorbește despre „un cadru unilateral și strict controlat al empatiei”, care exclude „rolul Israelului în distrugerea vieții civile din Gaza și folosirea documentată a violenței de gen în mașinăria sa mai largă de război, nu doar în Gaza, ci și în Cisiordania, Liban și, cel mai recent, în Iran”. În același timp, autorii atrag atenția că Art Safari nu poate pretinde neutralitate, în condițiile în care conducerea sa ocupă și roluri oficiale de reprezentare culturală a statului român – CEO-ul Art Safari Ioana Ciocan este actualul comisar al României pentru Bienala de la Veneția.
Scrisoarea cere evaluarea etică a parteneriatului, transparentizarea finanțării și clarificarea rolului Ambasadei Israelului în conceperea expoziției. Semnatarii solicită „o declarație contextuală clară și imposibil de evitat” din partea Art Safari și a politicienilor privind acuzațiile internaționale la adresa Israelului și oferirea unui „spațiu instituțional echivalent vocilor palestiniene”. În România, după 7 octombrie 2023, vocile palestiniene au fost prezente mai ales în cadre culturale punctuale: festivaluri de film, proiecții speciale, artiști invitați de bienale sau alte platforme curatoriale, dar nu și într-o expoziție dedicată, amplasată într-o instituție de artă mainstream, cu profil și vizibilitate comparabile cu cele ale Art Safari.
Bianca Oana, una dintre inițiatoarele scrisorii deschise, ne-a declarat că până la data publicării acestui material a primit răspuns doar din partea Primăriei Sectorului 1. Conform documentului, consultat de Scena9, autoritatea locală „nu are atribuții în stabilirea conținutului expozițional, a textelor curatoriale sau a modalității de prezentare a lucrărilor, iar deciziile privind contextualizarea și comunicarea publică aparțin în totalitate organizatorului”.
„Întrebări fără răspuns”
În Pavilionul Contemporan sunt prezentate și lucrările altor două artiste din afara României, conform unor surse din interiorul Art Safari New Museum care au dorit să-și păstreze anonimatul. Cum expoziția nu poate fi vizitată din cauza „problemelor tehnice” aflăm dintr-un material Curatorial.ro publicat în urma vizionării spațiului expozițional în avanpremieră pentru presă că artista germană Karoline Babette Kaiser expune în vecinătatea expoziției Her Pain - Her Power o instalație despre „tricotaj social”, o practică participativă care transformă tricotatul într-un proces de co-creație comunitară. Anastasiia Lisnycha, o artistă ucraineană stabilită în Republica Cehă, prezintă State of Flux, o lucrare despre instabilitatea realității și intersecția dintre experiența personală și contextul actual al războiului Rusiei în Ucraina. Prezența lor este susținută de Goethe-Institut, respectiv de Centrul Ceh.
Contactată de Scena9, Karoline Babette Kaiser a declarat că nu a fost informată în prealabil despre contextul în care urma să-și expună lucrarea. „Am aflat în ziua deschiderii. După ce mi-am ținut discursul și am coborât să văd celelalte lucrări, ne-am confruntat cu o revelație șocantă.” Artista spune că a întrebat în repetate rânduri cine mai expune în același spațiu, dar „aceste întrebări au rămas fără răspuns”, iar informațiile pe care le-a primit înainte de deschidere au fost incomplete. „Cu doar o săptămână înainte de vernisaj am primit un e-mail prin care mă informau că Felix Aftene și Anastasiia Lisnycha își vor expune și ei lucrările”, fără nicio mențiune despre expoziția legată de atacul din 7 octombrie.
Artista sugerează că lipsa de transparență a organizatorilor ar fi o alegere deliberată: „Mi se pare că s-a luat decizia de a nu comunica public acest lucru. Îmi imaginez că (organizatorii, n.r.) erau conștienți că subiectul ar putea fi controversat și ar putea îndepărta atât publicul, cât și artiștii.” Kaiser afirmă explicit că dacă ar fi avut informația completă din timp ar fi decis să nu își expună lucrarea în acel context.
Kaiser adaugă și că s-a simțit instrumentalizată: „Frica mea inițială, ca artistă queer nonbinară care intră într-o instituție foarte conservatoare, de a nu fi văzută, se împletește acum cu sentimentul neliniștitor de a fi folosită tocmai pentru această identitate”.
Artista întărește că nu contestă traumele provocate de atacul Hamas asupra Israelului din octombrie 2023: „Vreau să fie clar că în niciun moment nu vreau să pun la îndoială durerea și suferința cauzate de 7 octombrie.” Însă, după părerea ei, expoziția „folosește suferința femeilor luate ostatice […] pentru a prezenta statul Israel drept victimă, deturnând atenția de la violența exercitată asupra femeilor palestiniene după 7 octombrie”.
***
Pentru a contextualiza limita dincolo de care arta se sfârșește și începe propaganda, l-am contactat pe poetul, eseistul, traducătorul, teoreticianul și jurnalistul Bogdan Ghiu. Acesta a explicat astfel diferența dintre cele două manifestări, dar și modurile în care ele sunt interconectate:
„Din păcate, istoria independenței (măcar declarate) a artei față de stat este foarte recentă, abia arta modernă, începând din secolul al XIX-lea (în special prin cei trei eroi declarați de către Pierre Bourdieu: Baudelaire, Flaubert și Manet), reușind să se autonomizeze (măcar declarativ, ca voință și tendință) din punct de vedere economic și politic față de stat. În istoria ei pre-modernă, dar glorioasă, arta a depins de politic, adică în special de biserică, dar nu numai. Or, noi, azi, trebuie să încercăm să ducem proiectul de modernitate – arta ca o contra-economie și ca o contra-politică independentă – la capăt, adică să-l apărăm și să luptăm permanent pentru el. Și nu politicul instituit o va face, ci noi, artiștii, trebuie să ne păzim să cădem în plasa instrumentalizării, adică a utilizării și exploatării politice.
Tentația oamenilor politici instituiți de a subordona și a utiliza arta este mare și permanentă, are în urmă o lungă istorie și constituie o tentație permanentă, adică o imensă inerție. Nu de la omul politic trebuie însă să aștepte artistul să nu-l înjosească și umilească transformându-i produsele în artă oficială sau în armă de război, făcând arta complice la asuprirea altora, la promovarea unor adevăruri partizane. Nu: artistul trebuie să fie primul care veghează asupra propriei arte, adică, de multe ori, împotriva capcanelor întinse de stat prin comenzi, finanțări și expunere favorizantă, în dauna altor artiști. Nu de la omul politic aflat la putere trebuie să așteptăm să nu se folosească ignobil de artă, ci de la artistul însuși, a cărui politică trebuie să fie neîncetat o contra-politică.”
„Artistul este primul și poate chiar singurul responsabil pentru arta sa, care nu încetează odată cu terminarea operelor, ci privește și sociologia și politica acestora: felul în care pot fi folosite, unde, cum și de către cine sunt expuse și promovate. Doar aparent paradoxal, «autonomia esteticului» cuprinde toate contextele artei: unde expui, cine te plătește etc. Artistul este primul responsabil pentru utilizarea artei sale. Arta, repet, nu se termină unde se termină opera, ci presupune vigilență în ceea ce privește utilizarea ei. Iar tentația omului politic este mai curând de a instrumentaliza, deci de a umili arta.” (Bogdan Ghiu)
Vineri, 3 aprilie, am făcut o ultimă încercare de a vedea expoziția controversată de la Art Safari New Museum. Am trimis un mesaj pe contul de instagram al instituție, în care întrebam dacă s-a rezolvat problema becurilor din subsolul Pavilionului Contemporan. „Bună ziua! Ne pare rău pentru situație, încă se lucrează la problema semnalată de colegii de la recepție. Astfel, expoziția Her Pain, Her Power este momentan închisă.”
Am contactat-o pe Ioana Ciocan, CEO Art Safari, în repetate rânduri și pe multiple canale, pentru a clarifica situația expoziției. Până la momentul publicării, aceasta nu ne-a transmis un punct de vedere.
La realizarea acestui material au contribuit reporterii Mara Oglakci și Ioan Stoleru.
Fotografie principală: Ambasada Israelului în România via instagram (@israelinromania)
