Cât de des te întrebi care e procesul din spatele cerceilor pe care îi porți? Sau al inelelor de care îți este greu să te desprinzi? Suntem obișnuiți să purtăm bijuterii și să le cumpărăm, însă rareori știm și care a fost intenția artistului din spatele acelor creații și de cât de multă muncă a fost nevoie până când accesoriile respective au ajuns pe corpul nostru.
Artiștii pe care i-am întâlnit la târgul de bijuterie contemporană Autor, de la Muzeul Național de Istorie din București, reușesc să combine materiale mai puțin convenționale precum rășină UV, praf, scoici, păr cu cele clasice cum ar fi metalul sau argintul, ajungând într-un final să creeze, practic, propriile lor compoziții.
„Bijuteria este bijuterie atunci când ajunge pe corpul uman, iar purtătorul este publicul și vizitatorul care vine să-și achiziționeze aceste accesorii. Și din acest motiv noi nu suntem doar o expoziție, un pavilion, un salon. Noi suntem un târg, care are și această componentă de expoziție cu vânzare”, explică Dan Pierșinaru, organizatorul evenimentului, care este ideea din spatele târgului. Undeva în primii ani de facultate a întâlnit pe cineva care realiza bijuterii de autor și împreună cu care a organizat o expoziție la Muzeul Banatului. Atunci a înțeles că bijuteria este mai mult decât cerceii de botez sau verighetele. Ulterior, prin 2005 - 2006, când s-a mutat la București, a început să organizeze evenimente similare cu târgul Autor.
Pentru prima dată în 17 ani, Muzeul Național de Istorie a lansat invitația către ca evenimentul să aibă loc în cadrul expoziției Lapidarium, care adăpostește 165 de piese litice reprezentative pentru spațiul românesc din perioada greco-romană, epoca romană târzie și evul mediu românesc. „E nevoie de genul acesta de deschidere instituțională către o platformă independentă și care are și această valență comercială, care n-ar trebui să sperie pe nimeni, pentru că, surpriză, artiștii trebuie să și vândă până la urmă”, continuă Dan Pierșinaru.
Am fost la târg și am selectat opt designeri din țări precum Ucraina, Spania sau România, care ne-au plăcut și pe care credem că merită să îi urmăriți. Evenimentul a adus împreună 100 de artiști de peste tot din lume pe care îi puteți găsi aici.
Marina Cabrera Sabata, Spania
Când ai început să faci bijuterii?
Aș putea să spun că acum sunt un bebeluș în domeniul bijuteriilor, pentru că abia ce am început la sfârșitul anului trecut, când am terminat școala la Escola Massana, în Barcelona. Cu toate astea, simt că am deja o traiectorie destul de clară, în care îmbin ceea ce îmi place să fac cu arta textilă, obiectele decorative mici (trinkets) și miniaturi, toate cu scopul de a mă vindeca pe mine și pe ceilalți.
Cum ai descrie stilul tău?
Stilul meu este playful (jucăuș), colorat, dar îmi plac atât lucrurile distractive și senzuale, cât și cele profunde, emoționale și mai dificile. Asta ar fi stilul meu: merge de la ceva brut și autentic până la ceva vesel și ludic.
Ai menționat că prin practica ta artistică ajungi să te vindeci pe tine, dar și pe ceilalți. În ce fel reușești să faci asta?
Mă consider femeie și persoană queer, așa că în arta mea vreau să integrez și istoria pe care o avem, de multe ori plină de suferință, agresiune și violență. Mi-am dorit să arăt părțile care au fost respinse și să le fac să strălucească într-un fel. Mă refer aici atât la părțile corpului, cât și ale sufletului.
Care a fost prima bijuterie pe care ai făcut-o și cum s-a schimbat stilul tău de atunci?
Adică, dacă răspund sincer, primele „bijuterii” sunt cele pe care le făceam când eram copil, cum ar fi brățări din mărgele sau cu pietre din râu pe care le colecționam și le păstram ca amulete. Prima mea piesă propriu-zisă, însă, a fost o broșă care este dedicată, practic, lesbienelor din trecut: pentru Sappho și alți autori precum Virginia Woolf.
Ce anume te inspiră în perioada asta?
Obiectele pe care le creez în munca mea. Am început să fac miniaturi, dar am început și să colecționez miniaturi ale unor obiecte pierdute și mici comori, pentru a le reutiliza. Obiectele ajung să reprezinte emoțiile oamenilor cărora mă adresez, adică cei abandonați, cei interziși. Așa am început cu aceste mici comori care, inconștient, pentru mine aveau sens ca o formă de vindecare. Lucrez cu textile și cusături pentru că este un act de vindecare, de închidere a rănilor, iar partea cu hârtia și textele, cu mesajele, există pentru că ceva trebuie să iasă la suprafață, ceva trebuie spus. Acesta este procesul meu.
Cum reușești să păstrezi o balanță între partea comercială și cea artistică?
Pentru că sunt încă la început, încă încerc să mă descopăr și să înțeleg partea aceasta. Dar este vorba despre a găsi acele simboluri cheie pentru mine, ca să pot să trec de la textile și la lucruri mai comerciale, cum ar fi metalul simplu. De exemplu, am acest colier din alamă, iar piesa care este mai comercială, să spunem așa, este un inel simplu cu un sfârc perforat. Cred că cum poți să păstrezi un echilibru și să reușești să te și susții este să iei simbolurile tale și să le transformi în obiecte mai purtabile, pentru viața de zi cu zi.
Instagram: @magiadesang
Xvarog, Ucraina/Germania
Când ai început să faci bijuterii?
Am început să fac bijuterii acum aproximativ doi ani, ca hobby. Îmi doream foarte mult să găsesc un alt mod de a trăi, pentru că am terminat o facultate de economie, iar aceasta a fost alegerea părinților mei. Așa că am decis să o iau în direcția mamei mele care este pictoriță și simt că am în mine, să zic așa, „genele creativității” și m-am gândit că aș putea încerca să lucrez cu argintul. Mi se pare frumos faptul că, atunci când cineva creează bijuterii, ele pot fi găsite în pământ și peste 5000 de ani, precum bijuteriile romane, de exemplu. Sunt de asemenea foarte fascinată de brățările moștenite din strămoși. Este minunat și cred că este un mod atât de frumos de a lăsa ceva în urmă după tine.
Acum studiez la o școală de bijuterie din Pforzheim. Este o școală de bijuterie foarte, foarte mare, una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de bijuterie din lume, și studiez acolo timp de opt luni. Așa că sunt foarte entuziasmată și emoționată că am fost selectată în calitate de artistă tânără. Este o responsabilitate foarte mare cu care mă acomodez.
Cum ai descrie stilul tău?
Cred că are puține influențe medievale. Adică am multe piese din piele. Mi se pare uimitor să combini lucruri diferite, nu trebuie să folosești mereu doar metal. Folosesc și materiale precum metalul, însă îmi place să mă joc cu cele care rămân cu noi foarte puțin timp, cum ar fi părul, pielea sau chiar dinții cuiva. De exemplu, la piesele cu dinți, unul provine de la un mistreț. Iubitul meu a găsit un craniu în pădurile din Germania și l-a adus acasă. Apoi am decis să refolosim părți din el pentru a face bijuterii, iar celălalt face parte din comenzile mele. O persoană a decis pur și simplu să-i ofere măseaua de minte celei mai bune prietene.
Ce te inspiră în această perioadă, care sunt referințele tale?
Cred că stau foarte mult pe Pinterest. Pe lângă asta, mai este o bijuteriă din Paris – middaia. Face foarte multe piese prin tehnici de turnare și lucrează inclusiv cu accesorii precum genți. A devenit tot mai cunoscută și are un stil puternic inspirat din estetica medievală. Am simțit imediat că ceea ce creează rezonează foarte mult cu mine și m-am gândit că poate și eu aș putea să mă exprim în felul acesta.
În timp, însă, am realizat că relația mea cu materialele este foarte intuitivă. La început eram foarte apropiată de ele, fără să am neapărat o idee clară despre ce urma să creez. Acum încerc să mă învăț să adun mai multe materiale și apoi să aleg cum vreau să le folosesc, în funcție de ceea ce îmi inspiră fiecare.
De exemplu, aceste două piese sunt realizate din bucăți de lemn pe care le-am găsit pe o plajă de pe una dintre insulele Germaniei. Tipul acesta de lemn nu poate fi găsit oriunde, aspectul lui apare doar prin contactul îndelungat cu apa, care îl erodează și îi creează textura aceasta aparte. Abia după ce le-am găsit am decis ce vreau să fac din ele, iar rezultatul final mă bucură foarte mult.
Cum reușești să îmbini partea artistică cu cea comercială?
La școala noastră suntem formați, în general, într-o direcție foarte comercială și foarte tehnică. Școala are cumva două componente: una foarte artistică și una extrem de tehnică. Pregătim oameni care să devină bijutieri profesioniști, iar eu fac parte din această zonă. Așa că, în timpul liber, pot crea piese ca acestea, însă la școală abordarea mea este mult mai strictă și mai controlată. Simt că, prin proiectele personale, încerc să mă exprim și, mai ales, să mă bucur de proces cât de mult pot. Cred că oamenii care înțeleg ceea ce transmit prin munca mea mă vor găsi și vor fi interesați să împărtășească aceeași experiență și aceeași viziune. Nu încerc neapărat să creez ceva foarte comercial. Mai degrabă sunt interesată să dau naștere unor obiecte pe care le consider valoroase și autentice.
Instagram: @xvarog
Jam Inc, Ucraina
Când ai început să faci bijuterii?
Am început să fac bijuterii în mod serios, cred, în 2012, când am început să lucrez cu metalul. Înainte de asta făceam și eu, la fel ca toată lumea cred, bijuterii încă din copilărie. Însă lucrul cu metalul a început atunci, în 2012. Și de atunci, sincer, cred că nu a trecut nicio zi în care să nu fac bijuterii.
Cum ți-ai descrie stilul?
Cred că stilul meu este unul neconvențional. Fac foarte multe experimente și l-aș descrie mai degrabă ca experimental, pentru că îmi place să combin materiale neobișnuite, chiar și lucruri găsite într-un magazin pentru copii sau materiale pe care le găsesc întâmplător. Încerc să nu îmi impun limite și să fac pur și simplu ceea ce îmi place.
Ce fel de materiale folosești de obicei?
Pentru colecția aceasta am lucrat foarte mult cu rășină UV, cea care se întărește la lumină ultravioletă. Este, de fapt, un material folosit frecvent de nail artiști. Și chiar m-am inspirat mult din lumea nail art-ului, urmăream videoclipuri, tehnicile lor și am început să folosesc unele dintre materialele și metodele lor de lucru.
Am folosit foarte multe scoici, evident. Toate sunt adunate de mine. Colecționez scoici, este unul dintre hobby-urile mele. Apoi metalul, pentru că vine din zona clasică a bijuteriei, și îl folosesc la inele sau cercei. Mi se pare frumos ca părțile care ating corpul să fie din metal, din argint. Mai folosesc perle, ador perlele, și, practic, orice este strălucitor. Am lucrat cu pigmenți holografici și pigmenți reflectorizanți tocmai pentru a obține un efect cât mai îndrăzneț și luminos. Ceea ce fac este exact opusul minimalismului.
Ce te inspiră în perioada aceasta?
Cu siguranță viața marină, însă nu doar ea. Aș spune că mă inspiră toate formele biologice și botanice. Colecția aceasta este puternic influențată de universul marin. De fapt, nici nu știu dacă „inspirată” este cuvântul potrivit, pentru că atunci când creez aceste piese am senzația că inventez specii noi.
Cum reușești să menții un echilibru între practica ta artistică și partea comercială?
Cred că aceasta este întrebarea cu care se confruntă orice artist, nu doar cei din bijuterie. Eu am, de fapt, două direcții separate în ceea ce creez. Ceea ce prezint aici este mai puțin comercial, deși există oameni care cumpără și aceste piese, însă sunt obiecte de nișă, mai experimentale. În paralel am și o linie de bijuterii mai accesibile pentru purtarea de zi cu zi, piese mici, delicate, mai ușor de integrat în cotidian.
Cred că, în esență, am rămas fidelă mie însămi și continui să creez ceea ce îmi place cu adevărat. Probabil aș putea câștiga mai mulți bani dacă aș urma tendințele și aș face lucruri despre care știu că ar plăcea unui public mai larg, însă nu asta mă interesează. Prefer să creez ceea ce îmi aduce bucurie și plăcere în procesul de lucru.
Simt că ceea ce fac a început, în ultima vreme, să devină parte dintr-o estetică tot mai prezentă. Îmi place să cred că am avut și eu un mic rol în asta. Și mai simt că, așa cum coralilor le stă la bază ideea de organism colectiv, iar multe dintre piesele mele sunt inspirate de corali, și noi, ca societate, funcționăm într-un mod asemănător. Există un fel de spațiu comun al ideilor, o energie colectivă, un sentiment comun care plutește între noi. Eu doar preiau fragmente de ici-colo, iar toate acestea se transformă apoi în munca mea.
Instagram: @jam_inc_jewelry
Departamentul Ceramică - Sticlă - Metal, Specializarea Metal, UNARTE
Gîrbovan Mihai, 24
Când ai început să faci bijuterii?
Parcursul meu artistic a fost relativ nou. Eu nu am făcut liceul de Arte. Am studiat matematică-informatică și am dat la Politehnică. Abia după primul an de facultate, am aplicat și la secția Metal. Foarte multe lucruri pe care le-am învățat le-am învățat la facultate, iar lucrările de bijuterie au fost făcute în al doilea an. Inspirația din spate sunt porțile maramureșene, în principal spicul și îmbinarea elementelor de-a lungul porții în sine, care sunt făcute din alamă. Le-am luat și le-am trecut la minor, subțiat, îngroșat, lățit, pentru a reda linia și după luate și îmbinate între ele. Am folosit sârmă, dar am folosit și țeavă de alamă pentru a le face. Au ajuns într-un final trei seturi, fiecare având un alt tip de îmbinare și plecare de la îmbinarea respectivă. Unele sunt mai mult pe suprapunere, altele curg mai direct din ideea de spic și arată de parcă ar fi înnodate.
Cum ți-ai descrie stilul?
Fluid? Aș putea să zic că foarte multe elemente țin de fluiditate. Foarte multe dintre ele sunt relativ simple, însă îmbinarea și suprapunerea lor le dă volum, formă și complexitate. În final cred că sunt foarte multe linii în toate.
În ceea ce privește materialul, îmi place mai mult cuprul. Are de-a face cu patina care rămâne după ce a fost încălzit și după ce a fost călit, îi lasă un roșiatic mai puternic și pete negre care-i dau mai multă culoare.
Te inspiră ceva anume în perioada asta în ceea ce faci sau ai anumite referințe la care apelezi mai des în perioada asta?
Ideea de amintire, de lucruri care te trimit la amintiri pe care le-ai avut, trăiri pe care le-ai avut. Asta se regăsește în toate lucrările. Aș vrea ca cel care privește lucrarea să înceapă să-și amintească lucruri pe care le-a trăit, în funcție de propriile experiențe.
Matei Alexandru Simog, 21
Când ai început să faci bijuterii?
Am început să fac bijuterii prin clasele a XII-a și a XII-a, dar metalul l-am descoperit pe la vârsta de 14 ani. Am lucrat și prin sârma, am făcut inele, cercei, coliere din sârmă împletită cu o piatră și pe urmă am făcut o școală de bijuterie, unde am învățat să fac prinderi pe inele de argint, alamă sau cupru. Mi-a plăcut foarte mult și am zis că vreau să continui cu asta, așa că m-am înscris la Facultatea de Arte din București. Sunt acum în ultimul an și îmi place foarte mult.
Îți mai amintești care a fost prima bijuterie pe care ai făcut-o și cum s-a schimbat stilul tău de atunci?
Îmi amintesc prima bijuterie pe care am făcut-o. Era o colecție de cercei și un colier realizate din sârmă de cupru și ametist. M-am jucat foarte mult cu formele sferice, inspirate parcă din ghemurile de ață, și am experimentat diferite moduri de prindere și compoziție. Am reușit să creez un ansamblu armonios, iar procesul mi-a adus o bucurie enormă. În perioada aceea am realizat foarte multe bijuterii în stilul acesta.
Acum aș spune că stilul meu este unul destul de geometric și calculat. Observ că mă îndrept tot mai mult către linii drepte, planuri clare și forme bine definite. Există și o influență tactilă și structurală în ceea ce fac, iar în spate se simte, cred, o anumită tentă arhitecturală. Ambii mei părinți sunt arhitecți, așa că am crescut înconjurat de această iubire pentru arhitectură, geometrie și percepția spațiului.
Ai anumite referințe sau surse de inspirație care te influențează constant în practica ta artistică?
Da. Acum trei-patru ani am început să vizitez târguri de bijuterie contemporană. Am participat periodic la Romanian Jewelry Week și la AUTOR, iar prin programele Erasmus am ajuns și la evenimente din străinătate. Ce m-a inspirat cel mai mult a fost, de fapt, comunitatea de oameni, atât bijutieri, cât și artiști, care există în jurul acestui domeniu. Vorbim între noi, ne ajutăm reciproc și descoperim constant ce lucrează fiecare. Există un schimb foarte sincer de idei și experiențe, iar asta aduce multă bucurie și, în același timp, ne oferă tuturor motivația și speranța de a continua să lucrăm în acest domeniu.
Central Saint Martins
Katharina Dettar, lector senior la CSM
Când ai început să faci bijuterii?
Am început la 17 ani, chiar după liceu, deci deja de foarte mult timp. Acum am 38 de ani. Apoi am studiat în Barcelona, Germania și, într-un final, Anglia, mai exact Londra, unde locuiesc de 13 ani. Inițial am fost studentă la CSM, acum predau.
Cum ți-ai descrie stilul în care creezi bijuterii?
Aș spune că stilul meu este unul în care povestea poartă sensul lucrării, iar apoi decidem cum arată piesa și ce materiale folosim. Dar uneori și materialele vin ele însele cu propriile lor povești, iar tu ajungi să lucrezi cu ele. Cred că este un stil bazat pe o formă de simbioză, un element îl influențează pe celălalt, iar în funcție de situație, unul conduce procesul, iar celălalt îl urmează. Aș spune că este un mod de lucru bazat pe cercetare, destul de metodic, pas cu pas, mai degrabă o metodă de lucru decât o estetică fixă.
Aici vedem o selecție de lucrări de la Central Saint Martins. Ce ne poți spune despre ele, despre materialele folosite?
Lucrăm cu multe materiale diferite, într-un mod exploratoriu. De exemplu, într-una dintre bijuterii sunt ace de cusut, folosite ca element de bază, ca un fel de „top” sau lucrările lui Sally, care sunt realizate integral din materiale reciclate: lemn găsit, metal pictat manual, iar argintul este de asemenea reciclat. În alte cazuri ai combinații precum acrilic și lemn găsit, iar apoi elemente turnate în argint care completează structura piesei.
Aici, de exemplu, sunt lucrările lui Will, care sunt foarte interesante deoarece sunt realizate dintr-o varietate de materiale: nisip, cristale, dar și elemente precum pământ și praf. El își creează practic propriul material compozit, pe care apoi îl transformă în bijuterie, exact cum se vede în aceste piese.
Alteori e un lucru care în aparență pare simplu, precum un lanț de argint. Este un lanț normal, dar modul în care Punch folosește argintul și ceea ce face cu el îl transformă într-una dintre piesele-vedetă de aici. Toată lumea se oprește să o vadă, toată lumea vrea să o studieze. Pentru că seamănă foarte mult cu fața de pernă a bunicii ei. Este despre amintire.
Care e povestea din spatele lucrării tale?
Sunt sculptor în piatră. Cioplesc piatra și lucrez, de exemplu, cu lapis lazuli – piatra albastră care provine de obicei din Afganistan. Din ea se obținea pigmentul ultramarin. Știi, în biserici, albastrul acela intens este făcut din acea piatră. Eu folosesc piatra pentru a crea piese, iar la final adun tot praful și resturile rămase, le curăț și obțin pigmenți diferiți. Este, de fapt, un proces de reciclare: transform resturile resturilor într-o piesă finală.
Iar aceste terminații sunt din mătase, transformată într-un fel de frânghie, tricotată ca o funie, inspirată de Drumul Mătăsii, de modul în care, de-a lungul secolelor, materiale și idei au ajuns din Orient în Europa. Am vrut să reflect această idee.
Nehora Chajes*, Israel
Proiectul Nehorei, War Badge, a început atunci când poliția israeliană le-a interzis protestatarilor din Tel Aviv să afișeze imagini care arată genocidul din Gaza. „Aceste piese sunt o reflecție asupra capacității noastre de a ne întoarce privirea de la violență. Ele sunt concepute ca obiecte ce nu pot fi ignorate”, spune despre acest proiect artista pentru Autor.
Fotografiile folosite sunt realizate de Jehad Alshrafi, un jurnalist care locuiește între Gaza și Ierusalim.
Instagram: @nehora_chajes
*Nehora Chajes nu a fost prezentă la târg, din cauză că nu poate să călătorească. Din acest motiv nu i-am luat un interviu, la fel ca în cazul celorlalți artiști menționați mai sus.
