Actual

De ce tace Dumnezeu?

de Diana Meseșan, fotografii de Ioana Cîrlig

Un bărbat se caută pe sine între identitatea religioasă și orientarea sexuală.

Sigur pe el, Victor Ciobotaru a început să predice în fața oamenilor adunați la biserica Institutului Teologic Adventist, în ultimul lui an de facultate, în primăvara lui 2011. De ce e nevoie ca o călătorie să fie reușită, i-a întrebat pe participanți. Ați făcut vreodată călătorii pe care nu ați vrut să le faceți, dar a trebuit? Avea carisma unui pastor cu experiență, deși, oficial, încă nu era.

Predica era despre cum Dumnezeu îți oferă mereu o soluție, chiar și în călătoriile cele mai grele. Trebuie doar să îi încredințezi Lui problema. „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut”, a încheiat Victor zâmbind.

Dar în spatele siguranței se ascundea multă suferință. Victor și-a dat seama de când era mic că are altă orientare sexuală și aștepta ca Dumnezeu să-l vindece de păcat.

„Au trecut atâția ani și minunea pe care o așteptam nu se întâmpla. Din contră, eram mai conștient ca niciodată de cine eram eu.”

Biblioteca lui Victor

Îl întâlnesc pe Victor la sfârșit de septembrie, în plină campanie de referendum pentru schimbarea definiției familiei, și cu câteva zile înaintea unui concert al creștinilor pro LGBT în București.

Bărbatul de 30 de ani vorbește foarte calm, într-un fel care te face să ai încredere în el instantaneu. L-am căutat după ce am aflat că el se ocupă de pagina de Facebook „Creștini pro LGBT România”. M-a uimit că există o astfel de comunitate într-o țară ca România, unde toate bisericile mari girează referendumul și se poziționează clar împotriva homosexualității.

În ultimii ani, mai multe biserici și-au schimbat discursul față de homosexualitate la nivel internațional, inclusiv cea catolică. În cadrul cultelor neo-protestante, există biserici independente care au programe afirmative pentru persoanele gay. Dar nu este cazul în România.

„Sunt persoane care nu se simt reprezentate în niciun fel de discursul ăsta instigator la ură, promovat de biserică", spune Victor. Se identifică, în schimb, cu valorile care stau la baza creștinismului. Principiul iubirii de semeni și al iubirii față de Dumnezeu”.

Victor s-a născut într-un sat de lângă Iași. A început să meargă la biserică din proprie inițiativă. „Momentul convertirii mele a fost rezultatul unui proces care a început pe la 9 ani, după ce am început să citesc Biblia.” La 14 ani a decis să treacă de la religia ortodoxă la cea adventistă.

„Mă simțeam bine, era o atmosferă deschisă, aveau program special pentru copii. Sunt lucruri pe care le apreciez încă la biserică, lucruri foarte bune pe care le face.”

Simțise că e diferit de ceilalți copii din punct de vedere al orientării sexuale cu câțiva ani dinainte să se boteze adventist. Doar că nu știa cum să își explice asta. A căutat răspunsuri în Biblie, unde a aflat termenul de sodomie și că ar fi un păcat.

A mers apoi la biblioteca comunală, unde a găsit o cărticică de educație sexuală din perioada comunistă. Homosexualitatea era trecută la capitolul devianță sau perversiune.

„Eu reușisem să fiu la mine în comunitate, în școală, un copil model. Am realizat că voi distruge mitul copilului model dacă e deviant. Nici măcar nu aveam înțelegerea a ce e deviant, dar știam că nu-i de bine.”

Lucrurile nu păreau să stea de partea lui, dar s-a gândit că există o soluție.

„Dacă ești credincios și Dumnezeu condamnă păcatele, păcatele pot fi învinse. Dar eu trebuia să mă înving pe mine însumi.”

În timpul adolescenței, Victor a devenit mult mai conștient de orientarea lui sexuală. Însă amâna tot mai mult confruntarea directă cu identitatea lui, până spre finalul facultății, când ar fi trebuit să se căsătorească.

Nu voia să îl preseze pe Dumnezeu. „El știe mai bine când să răspundă rugăciunilor și de ce îngăduie încercarea asta”.

Ba chiar a încercat să îi dea o mână de ajutor lui Dumnezeu și să aibă relații heterosexuale. Dar cu fiecare relație pe care o avea, îi devenea tot mai clar că nu făcea parte din povestea respectivă.

Nici eșecurile astea nu l-au speriat. Își spunea că lucrurile se fac cu exercițiu și că trebuie să aibă răbdare.

Apoi a dat admitere la Facultatea de Teologie Adventistă din Cernica, cu gândul să devină pastor.

„Pentru mine, asta era soluția cea mai bună de a face ceva cu viața mea, a face o schimbare în comunitate, de a contribui la binele celor din jurul tău, de a le oferi repere morale, de a mă dezvolta intelectual, pentru că a fi un preot bun înseamnă să te pregătești, nu să te duci în fața oamenilor și să le spui doar vorbe goale”, povestește Victor.

În timpul facultății, unul dintre studenți l-a întrebat pe coordonatorul de an, un pastor cu experiență, ce crede despre homosexualitate.

Profesorul a răspuns cu dispreț că nici nu merită discutat subiectul ăsta, iar apoi a adăugat că Homosexualii sunt niște bestii care se ucid între ei cu brutalitate.

Victor a vrut să urle că el nu este un criminal. Dar a tăcut.

Acasă la Victor

Bărbatul crede că nivelul ridicat de homofobie din România se leagă de legislația represivă din perioada comunistă, care a continuat și în primii ani ai democrației. Incriminarea homosexualității a început chiar mai devreme, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea.

Articolul 200, care pedepsea homosexualitatea cu închisoarea, a fost abrogat abia în 2001.

„Legislația a avut efecte nu numai asupra persoanelor heterosexuale, care văd persoanele gay ca pe niște delicvenți ori ca pe niște persoane de care să îți fie teamă, dar și asupra persoanelor gay”, spune Victor. „Câte persoane gay asumate avem? Chiar dacă legislația a fost eliminată, frica persistă în spațiul public. Ți-e teamă că, chiar dacă nu vei fi băgat în închisoare, cineva ți-ar putea da un pumn la colț de stradă”.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut, de asemenea, un rol esențial în perpetuarea discursului homofob, explică acesta. La mijlocul anilor ’90, când se discuta abrogarea articolului 200, Patriarhul Teoctist a trimis parlamentarilor o scrisoare prin care le cerea acestora să revină asupra deciziei lor.

„Reformularea Articolului 200 privitor la practicile contra firii într-o perspectivă echivocă și indirect aprobativă ne produce mâhnire și îngrijorare. De aceea simțim că este de datoria noastră să ne facem ecoul și interpretul conștiinței moral spirituale creștine și românești și să vă cerem, cu toată considerația pe care v-o purtăm, să reveniți asupra acestei formulări care lezează învățătura moral-românească, fondată pe Revelația biblică, despre demnitatea și vocația omului ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu”, a scris Teoctist în octombrie 1994.

Scrisoare Teoctist

Acum câteva zile, Biserica Ortodoxă i-a îndemnat oficial pe toți cetățenii să voteze DA la referendum. „Participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român”, conform unui comunicat al Patriarhiei.

Victor crede că, din punct de vedere al libertății de conștiință, oricine poate să creadă orice, pe baza Bibliei. „Ca Biserică, ca enoriaș, poți afirma că homosexualitatea e un păcat. Da, asta e înțelerea ta, ți-o respect.”

Din punct de vedere teologic, toți oamenii sunt păcătoși, explică el. Problema apare când discursul merge dincolo de păcat/nepăcat. „Când ajungi să îți justifici convingerile religioase spunând că homosexualitatea e o boală, atunci intri pe o zonă care ține de știință, iar știința e clară aici. Organizația Mondială a Sănătății spune negru pe alb de atâta timp că homosexualitatea nu e o boală.”

Spre finalul facultății, Victor a fost cuprins de o depresie puternică. Și-a dat seama că miracolul pe care îl așteptase atâția ani nu se va produce, iar el era tot gay.

„Descopăr că Dumnezeu mă condamnă pentru cine sunt și că ar trebui să mă schimb, eu sunt sincer în relația mea cu Dumnezeu și îi spun Schimbă-mă, nu îl forțez pe Dumnezeu, din contră, îi dau marjă în care să acționeze, lungă de zece ani, cel puțin, și totuși minunea aia nu se întâmplă.

Unde e Dumnezeu în toată povestea asta?

Există, nu există?

Dacă există și tace, de ce tace?

Dacă eu nu am primit răspuns din cauză că Dumnezeu nu există, tot ce am crezut eu până acuma a fost ceva în vânt, fără nicio bază.

Dacă Dumnezeu există și mă condamnă pentru cine sunt, nu am nevoie de un astfel de Dumnezeu care mă condamnă și nu îmi oferă niciun sprijin în a mă schimba. Schimbarea chiar nu ținea de mine.

Dumnezeul căruia eu mă rugasem și pe care mă pregătisem să-l slujesc nu răspundea rugăciunilor pe care eu i le-am făcut sincer.”

La puțin timp după predica pe care a ținut-o la final de facultate, în 2011, a decis să abandoneze ideea de a fi pastor. Și-a luat un an de gândire. Valorile pentru care intrase în pastorație, autenticitatea, lipsa ipocriziei, l-au ajutat să și iasă din ea.

„Am realizat că, dacă eu intru în pastorație negându-mă pe mine însumi, am eșuat în scopul pentru care m-am pregătit, pentru că nu m-aș mai fi putut vedea după aia vorbind oamenilor despre cum să nu fie ipocriți, să nu mintă, când eu nu le puteam vorbi despre cine sunt eu cu adevărat.”

În momentul acela, habar n-avea încotro s-o ia. A sperat că Dumnezeul care l-a ghidat până atunci o să-l ghideze și de-atunci încolo, indiferent de decizia de a se accepta sau nu. S-a înscris la Facultatea de Sociologie, iar apoi a început să lucreze într-o organizație de drepturile omului. La distanță de câțiva ani, crede că a fost decizia corectă.

„Nu îmi pot închipui cum ar fi fost să fiu pastor acum și să vorbesc despre referendumul pentru familie și să aduc argumente împotriva celor ca mine. Aș fi fost un un om mort pe interior.”

În perioada când a încercat să se descopere pe sine, relația cu divinitatea a intrat într-un fel de pauză. „Eram destul de supărat la nivel personal pe Dumnezeu.” Și, deși începuse să se accepte ca persoană gay, Victor încă avea o mulțime de prejudecăți.

Revelația cea mai mare cu privire la el însuși a venit în momentul în care s-a îndrăgostit.

„Ăla a fost momentul în care mi-am spus Stai un pic, nu e absolut nimic greșit cu mine. Iubirea e cel mai nobil sentiment pe care îl poate nutri cineva. Și când am realizat că sunt un om la fel ca toți ceilalți, capabil să iubească, cu nimic diferit de alții, atunci a venit împăcarea și atunci am început să fac pași înapoi către Dumnezeu, către relația cu Dumnezeu. Nu făceam doar pași înapoi spre Dumnezeu, făceam pași înapoi către trecutul meu, de care încercasem să mă rup. Ori trecutul ăla mă modelase. Eram cine eram datorită trecutului.”

Concert al creștinilor pro LGBT în București
Concert al creștinilor pro LGBT în București

O dată pe lună, Victor și alți creștini LGBT se întâlnesc într-un grup de suport. Studiază pasaje din Biblie, se roagă împreună, se împărtășesc, vorbesc despre experiențele lor. „Iisus Hrisos a spus că ori de câte ori vă veți întâlni să frângeți pâinea și să beți vinul în numele meu”.  La unele întâlniri vin cinci, șase persoane, la altele numărul poate ajunge la 25-30 de oameni.

Tot acum un an și ceva, Victor a lansat pagina de Facebook  „Creștini Pro LGBT România", pentru persoanele creștine care nu se simt reprezentate de homofobie. Au fost oameni care i-au mulțumit în privat și i-au spus că descoperirea acestei pagini a fost un motiv să creadă că umanitatea nu s-a pierdut cu totul.

„Biserica e o instituție, e formată din oameni. Valorile pe care eu le aveam interacționând cu biserica sunt în continuare aceleași. Dacă biserica eșuează în punerea în practică a acestor valori, eu pot cel mult să renunț la biserică, dar nu să renunț la valori ori la relația pe care o am cu divinitatea.”

În ultima vreme, Victor a început să vorbească mai mult despre identitatea lui religioasă și sexuală. Vrea să îi facă pe oameni să conștientizeze că dușmanul ăla închipuit despre care vorbesc nu este un dușman abstract, că homosexualii, lesbienele, bisexualii și persoanele trans sunt persoane reale, pot fi foști colegi de teologie, colegi de muncă, membri ai bisericii, oameni pe care îi iubești și îi apreciezi.

Victor crede că există și o parte bună în toată povestea cu referendumul. Nedreptatea situației îi scoate pe mulți cetățeni din zona de confort. Oameni care altfel ar fi fost pasivi se mobilizează pentru a susține persoanele LGBT.

„Din mocirlă pot să iasă la iveală și lucruri strălucitoare.”

text de

  • Diana MeseșanDiana Meseșan

    Reporter. Îi era frică de animale până când a întâlnit-o pe pisica ei, Sumi Jo. Crede că oamenii se pot schimba.

fotografii de

  • Ioana CîrligIoana Cîrlig

    Fotografă & Editor foto. Niciodată prea mult timp în același loc. O găsiți aici.

1 October 2018 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9