Remix / Jocuri

Tot ce ai vrut să știi despre boardgames (dar ți-a fost frică să întrebi)

de Monica Ploeșteanu, ilustrații de Simina Popescu

Publicat pe 11 mai 2022

În care o profă de română, care nu e doar boardgame geek, dar mai și folosește jocurile la clasă cu elevii, te introduce în această lume minunată a distracțiilor ludice pentru (aproape) adulți. Bonus: recomandări de 5+1 jocuri noi pe care să le iei acasă.


Boardgaming-ul e intersecția dintre multe lucruri care-mi plac. Un pic de imersiune și escapism, o lume ficțională în care te adâncești, care poate fi fascinantă (și mai interactivă decât o carte sau un serial pe Netflix). Apoi, socializarea. Și nu în ultimul rând, partea de joacă și relaxare - plus că îți strică ochii mai puțin decât un RPG pe calculator și ieși din vizuina ta ca să comunici cu persoane reale, în carne și oase, ceea ce nu putem decât să ne dorim, având în vedere cum na afectat pandemia viața socială a multora dintre noi. Asta, sau chemi oamenii la jocuri în vizuina proprie, nu degeaba unul dintre magazinele de profil se numește Bârlogul cu jocuri.

Înainte de pandemie, funcționau bine întâlnirile de boardgaming - era forumul dedicat cu subsecțiuni pe orașele mari ale țării, unde jucătorii discutau și apoi se întâlneau în barurile și cafenelele de profil (în București, în prezent, Snakes & Wizards și Lente Lupu). Pe forum, aranjamentele la masă se făceau de dinainte, pentru că era vorba și de un număr maxim de jucatori/joc, chiar de un număr ideal de jucători/joc. Cineva propunea o idee de joc, locurile se ocupau în funcție de „primul venit, primul servit”, restul spuneau dacă se alătură, mai venea cineva cu o altă propunere și tot așa.

La întâlnirile de profil, de multe ori, venind seara după muncă, îmi dădeam seama că nu mai ducea creierul regulile noi ale unui joc super complex - dacă beam și o bere, deja era game over. Cu o cola/cafea la bord și videoul de how to play văzut în prealabil, veneam pregătită și dornică să demonstrez că I can do it - orice, dar să nu ies pe ultimul loc. Mai ales că nu sunt un jucător prea competitiv; miza mea e mai degrabă să mă bucur de experiență și de poveste. Lucru care mă face, poate, un jucător mai puțin strategic. A fost o perioadă de learning curve abrupt pentru mine, dar și cu multe laturi pozitive. Jucători mai avansați în hobby au stat să-mi explice regulile și am avut ocazia să joc de fiecare dată jocuri noi fără să mi le cumpăr. Ce mai, eram un copil lăsat liber la magazinul de dulciuri. 

E un hobby scump, mai ales când nu te poți baza pe colecția unei cafenele de profil. Un joc de complexitate medie începe de pe la 150-200 de lei și se duce până spre 600-700 de lei (celebrul Gloomhaven).

Poți să te joci pentru distracție, antrenament intelectual sau socializare, dar poți să te-apuci și să-ți faci colecție, chestie care uneori devine vecină cu hoarding-ul (zeci de jocuri în țiplă, nejucate - unele Collector’s edition). Grupurile dedicate de pe Facebook, de exemplu, conțin poze de la sesiuni de joacă, oferte de vânzare-cumpărare, întrebări despre reguli de joc, însă și momente de laudă de sine: 

Exhibit A: Noua comandă de pe Red Goblin / Regatul jocurilor / Jocozaur etc. de la magazinele de profil din străinătate - peste 10 jocuri, deja monument al consumerismului). 

Exhibit B: Noua bibliotecă Kallax IKEA cu colecția frumos așezată la dungă într-o tentativă de feng shui/design interior - pentru a stârni admirația/invidia privitorilor și a crește capitalul social. Next level, noua masă specială pentru boardgaming

Exhibit C: Postări tip „haz de necaz” despre binge buying de jocuri de Black Friday și reacțiile dezaprobatoare ale partenerei de viață.

Hobby-ul la categoria grea e mult la sută masculin. Se putea observa și din faptul că femeile ce veneau de obicei la serile de jocuri de strategie la care mergeam și eu erau deseori plus unu-ul cuiva: partenera, sora, amica etc. În perioada în care mergeam eu în grupul respectiv, femeile care veneau ca free agents, din propria pasiune, fără fie doar susținătoare la cea a partenerului, eram două. În alte grupuri, diferențele de gen nu erau chiar atât de mari, dar, oricum, profilul jucătorului de strategie de la noi ar cam fi: white, male, white collar, job în IT, sau măcar prin vreo corporație.

Și apoi a venit pandemia. Cluburile și întâlnirile au dispărut, iar jucătorii s-au retras să joace în propriile sufragerii, cu grupul restrâns de prieteni, fix așa cum s-au retras populațiile în obștile sătești de frica invaziei barbarilor, în Evul Mediu timpuriu. Consecința a fost că s-a mărit cumpărarea de jocuri. Așa că, dacă și tu te-ai apucat să-ți cumperi jocuri - sau te tentează ideea, uite cam ce-ar trebui să știi despre fenomen.

Boardgaming pentru (foarte) începători 

Indiferent dacă îi zici board game sau joc de societate (cum am adaptat de la francezi), vorbim despre o tablă de joc, cu sau fără pioni, cu sau fără zaruri, cu sau fără niște cărți de joc pe lângă și alte componente. Cu diferite mecanici de joc, unele mai înspre noroc (datul cu zarul), altele mai înspre strategie. Cu câțiva jucători, deși mai nou există din ce în ce mai multe jocuri care includ și solo gameplay, împotriva jocului. Numai tabla de joc să fie (sau să se creeze pe parcurs), că altfel avem de a face cu un card game.

Fiecare joc nou implică reguli noi, mecanici de joc noi. Cineva mereu trebuie să își asume sarcina că învață regulile citind regulamentul sau vizionând un how to play. Iar la jocuri cu grad de complexitate mare, există, pe lângă rulebook principal și anexa cu excepții și clarificări la reguli.

Boardgaming-ul e și pe categorii de greutate. La categoria ușoară, jocurile populare, de începători. Party games, cu accentul pus pe socializare. Clasicul Monopoly. Nu te supăra, frate. Jocuri pe care le joci sâmbătă seara sau când te duci cu gașca la cabană la munte. Alias, Activity (variante cu suport ale clasicului joc de mimă), WerewolvesSecret Hitler (variante cu suport ale clasicului joc de Mafia).

Apoi avem gateway games - care fac trecerea dintre jocurile de începători la cele mai complexe de strategie, care îți stârnesc apetitul de mai mult și te introduc mai bine în hobby. Catan, Pandemic, Ticket to Ride, chiar și 7 Wonders. Mai există aici și categoria jocurilor de logică și deducție, unde le-aș include și pe cele de tip escape room la cutie. 

Pasul următor mută complet accentul de pe socializare, pe strategie. Aici vorbim de Top 100 de pe BGG (site-ul Board Game Geek, acest go-to pentru informații, recenzii, forum, păreri etc. al boardgamerilor), de jocuri cu nivel de complexitate peste 3 (din 5), ba chiar și peste 4 - unde jucătorii des se blochează în analysis paralysis, gândind câteva mutări înainte ca la șah. Genul ăsta de jucători te întreabă „Ce gen de jocuri preferi?", iar întrebarea asta funcționează ca un filtru foarte bun, mai ales dacă nu știi că există mai multe genuri. Astfel se verifică dacă ai auzit de diversele categorii: ameritrash, euro, area control, worker placement, engine building etc. sau dacă, dimpotrivă, răspunzi cu Monopoly, ceea ce te-ar plasa cu totul în afara acestei ligi (să zicem că asta ar însemna că joci prin divizia Ț la fotbal). La o discuție de genul, o dată am răspuns cu ce nu trebuie și mi s-a indicat (politicos, ce-i drept) în ce zi a săptămânii era seara de party games, că eu mă nimerisem la cea de strategie. Retrospectiv, pot zice că nivelul meu de jucător fusese bine evaluat. Eram pe la gateway games ca Dixit și Mysterium și eram pregătită să descopăr mai multe. 

Dincolo de jocurile de strategie, pasul următor e nivelul de creație - boardgame design-ul. Eu am intrat în hobby jucând jocuri mai ușurele, cu prietenii, pentru ca, mai apoi, să iau parte la un proiect internațional, Edugaming for Diversity, prin care am învățat să fac design de jocuri educative, pe care le folosesc cu elevii mei. 

Dar să trecem la lucruri concrete. Ce să te joci, din ce-a apărut în ultimii ani? Uite aici:

O selecție de jocuri (relativ) recente, care la mine prind des masa de joc.

Lost ruins of Arnak (2020), Czech Games Edition

1-4 jucători, 30-120 minute, complexitate 2,86/5

Un joc foarte fain tematic, unde jucătorii sunt exploratori, un fel de Indiana Jones care descoperă situri arheologice din ce în ce mai îndepărtate și apoi trebuie să învingă gardienii (un fel de monștri sacri) care le protejeaza. Jocul e destul de rejucabil, datorită mecanicii de card drafting - multe cărți cu artefacte care îți dau alte puteri speciale în joc. Poți dobândi și un asistent la un moment dat, poți investi și în cercetarea ruinelor, ceea ce îți aduce avantaje și puncte bonus. De jucat cu prietenii cu care planifici următorul city break sau următoarea expediție în Egipt, la piramide. 

Mențiune onorabilă: Tikal (1999), un worker placement în care descoperi temple în junglă și excavezi nivelurile inferioare ale acestora pentru a găsi comori.

Wingspan (2019), Stonemaier Games

1-5 jucători, 40-70 minute, complexitate 2,44 /5

Un joc chill, de jucat la clubul ornitologilor amatori și nu numai. De preferat, cu muzică ambientală cu triluri pe fundal. Colecționezi păsări care trăiesc în habitate diferite, care iși fac cuiburi de variate forme. Ilustrațiile cu păsări sunt foarte frumoase. Mai afli și ceva trivia, câte o informație despre fiecare pasăre în parte. Componentele sunt și ele tare simpatice: ouă de diferite culori pe care le depun păsările din rezervația ta. Și bonus: ai zaruri care au diferitele tipuri de hrană a păsărilor desenate pe fețe și un dice tower (în care arunci zarurile în formă de căsuță de păsări pentru a dobândi resurse). 

Mențiuni onorabile: Parks (2019) și Santa Monica (2020) – alte două jocuri chill, cu vibe similar. În primul cutreieri parcurile naționale americane, iar în al doilea construiești o promenadă la malul mării.

Mansions of Madness (2016), Fantasy Flight Games

1-5 jucători, 120-180 minute, complexitate 2,67/5

Jocul nu e 100% boardgame, are o aplicație PC care îl însoțește și care automatizează unele întâmplări din joc. De data asta, e un joc cooperativ, unde lupți împreună cu ceilalți jucători împotriva jocului. De jucat cu niște persoane foarte competitive, care se supără de fiecare dată când nu câștigă. Riscul e că vor abandona jocul înainte de final (mai ales că poate dura câteva ore) dacă văd că pierderea lui este iminentă, însă cel puțin nu se vor supăra pe tine, pentru că, ori câștigați împreună, ori pierdeți împreună. Genul acesta de jocuri salvează prietenii. La finalul unei runde, e și rândul jocului, care în faza de Mythos, produce efecte negative asupra investigatorilor, de regulă un atac al vreunui monstru. 

Este inspirat din universul literar al lui H.P. Lovecraft, în care monștri din alte lumi invadează realitatea noastră. Jucătorii pun pe masă table de joc care reprezintă diferite camere, pe măsură ce personajele lor, investigatorii, explorează case bântuite, se luptă cu Ancient Horrors și Star Spawns și nu trebuie să își protejeze doar sănătatea fizică, ci și pe cea mentală, deoarece contactul cu supranaturalul generează groază. 

Mențiuni onorabile: Alte două jocuri lovecraftiene, Eldritch Horror (2013) și Arkham Horror, în care de asemenea investigatorii fac echipă să închidă porți de acces în lumea noastră, să învingă monștri și să prevină trezirea unui Ancient One și distrugerea lumii as we know it

Scythe (2016), Stonemaier Games

1-5 jucători, 90-115 minute, complexitate 3,43/5

Este un joc tip engine building plasat într-o lume fascinantă, o rescriere a istoriei ce urmează primului război mondial. Grafica este superbă, lore-ul este suficient cât să îți stârnească interesul de a afla mai multe. Controlezi un erou și niște lucrători, reprezentând o națiune care amintește de cele europene în această istorie alternativă. Încerci să controlezi harta, în timp ce pe board-urile tale își dezvolți industria, faci rost de resurse. Fiecare jucător primește o combinație de două board-uri, ceea ce face jocul rejucabil. În mijlocul hărții se află fabrica, un fost oraș-stat care a dominat în primul război mondial prin tehnologia sa, dezvoltând mechs, un fel de roboți – mașini de război. Jocul permite și bătălii între jucători, cu ajutorul mech-ilor. De jucat cu niște doctoranzi la istorie sau, de ce nu, cu membrii vreunui club de robotică. 

Spirit Island (2017) Greater than Games

90-120 minute, complexitate 4,04/5

Un joc cooperativ foarte complex, în care o insulă este colonizată de invadatori, iar jucătorii sunt spirite ale elementelor naturii (Forța vitală a pământului, Umbrele licăresc ca flacăra, Cel ce vorbește cu tunetul ar fi câteva exemple). Pe insulă se mai află un popor primitiv, Dahanii, care trăiește în armonia cu spiritele și natura. Pe măsura ce invadatorii explorează și construiesc orașe, aceștia distrug insula, iar spiritele au sarcina de a o apăra și de a-i înfricoșa pe coloniști. Ca mecanici de joc, spiritele au puteri rapide sau lente, acestea fiind pe numeroase cărți de joc care fac acest boardgame rejucabil. Există jetoane de prezență cu care spiritele controlează diferitele regiuni ale insulei. La finalul rundei, invadatorii își continuă explorarea, construcția și devastarea insulei, jucătorii trebuind să analizeze strategiile de echipă prin care pot preveni acțiunile coloniștilor. De pus pe masă cu niște jucători mai antrenați. Sau, alternativ, cu rudele care se autoinvită în vizită, ocazie cu care trebuie insistat mult pe termenul de invadatori în timpul jocului.  

Bonus: Root (2018), Leder Games

2-4 jucători, 60-90 minute, complexitate 3,73 /5

Root e un joc care conține animăluțe simpatice din pădure perfect capabile să fie nemiloase atunci când situația o cere. Cu multele sale expansions, Root are acum posibilități și de joc competitiv, și de joc cooperativ, pe lângă multe facțiuni din care poți alege. Scopul este de a domina pădurea și, în jocul de bază, poți juca, de exemplu, cu Marquise de Cat, care dezvoltă industrie și stăpânește de la început aproape toate poienile din pădure. Altă opțiune sunt păsările, o grupare militară destul de agresivă care, însă, dacă nu își îndeplinește toate ordinele, cade în anarhie, ceea ce îi încurcă mult planurile. Woodland Alliance e o grupare de gherilă, formată din animalele pădurii, care luptă haiducește împotriva celorlalți. Și mai e și Vagabondul, un oportunist simpatic care face comerț și ajută pe ce alt jucător îi convine, în funcție de propriile interese. De jucat cu prieteni care încă se mai uită la desene animate sau cu amatori de fabule. 

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK