După exact un secol și jumătate de la publicarea Sărmanului Dionis (1872), Florin Chirculescu publică Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit (Nemira, 2022), un roman maximalist despre Mihai Eminescu, Nu doar că romanul este foarte actual, dar și împrumută de la nuvela poetului o temă centrală: călătoriile fantastice în spațiu-timp. „Coincidența” – ca, de altfel, orice se întâmplă în raza de acțiune a Solomonarului – e complet premeditată.
SF-ul românesc reprezintă o curiozitate pentru piața de carte de după 1989. În timp ce Literatura Înaltă a primit o lovitură grea odată cu liberalizarea postdecembristă, această formă „paraliterară” nu doar că s-a născut și a înflorit în noile condiții de viață ale literarului, ci a devenit o nișă artistică în toată regula, cu un fanbase compact și fidel. Din păcate, majoritatea criticilor n-au luat în serios fenomenul, excepție notabilă făcând Mihai Iovănel, care i-a acordat câteva pasaje bine documentate în Istoria sa. Cu toate acestea, SF-ul este o formă literară fascinantă: nu doar că este o mostră exotică de world literature, dar are și o istorie locală mult mai lungă decât ne-am fi așteptat, rădăcinile sale ajungând până în interbelic.
Revenind la timpurile noastre, probabil că exponentul cel mai de seamă a literaturii SF din România este Florin Chirculescu. Autorul bucureștean – medic chirurg de profesie – a semnat sub pseudonimul Sebastian A. Corn o serie impresionantă de romane science fiction/fantasy pe parcursul anilor ’90 și 2000, a căror complexitate megalitică ar putea ține piept în orice competiție marilor romane maximaliste ale Occidentului. În 2017, Chirculescu publică pe numele său real un nou opus, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu (Nemira, 2017), ce a avut un succes la critică bine-meritat. La finalul anului trecut, Chirculescu publică, sub același nume, Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit (Nemira, 2022), un roman de 900 de pagini care are în prim-plan un personaj istoric cât se poate de provocator: poetul Mihai Eminescu. Rezultatul e splendid.
Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit
Înainte de orice, aș vrea să mă opresc asupra unei întrebări: ce face diferit „noul” Florin Chirculescu față de „mai-vechiul” Sebastian A. Corn? În primul rând, deși păstrează toate strategiile care i-au definit literatura din prima etapă (ucroniile, suprapunerile temporale, călătoriile exotice, conexiunile rizomatice dintre planuri etc.), Chirculescu își ancorează acum narațiunile în situații verosimile din istoria factuală a lumii. În al doilea rând, deși sunt total de acord că SF-ul este din start un gen literar încărcat de adânci dezbateri filosofice (fie ele morale, ideologice sau ontologice), cele două romane de după 2017 pun niște probleme politice aplicabile contextului nostru apropiat. Dincolo de decorul lor fantastic și caleidoscopic, n-ar fi complet tras de păr să vedem Greva păcătoșilor ca pe un răspuns la privatizarea câmpului medical, iar Solomonarul ca pe o oglindire a haosului ideologic în care s-a cufundat spațiul public al ultimelor decenii. De fapt, asta îmi place cel mai mult la Chirculescu: faptul că este un aventurier pragmatic.
Astfel, în Solomonarul, pot fi identificate trei planuri temporale: trecutul (finalul veacului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea), prezentul (primele decenii din secolul XXI) și viitorul apropiat. Primul reliefează viața ficționalizată a lui Eminovici de dinainte și de după înscenarea morții sale din 1889, al doilea are în prim-plan raportul delicat dintre afaceristul Max Murgescu (avatarul lui Emin) și jurnalista Louise Baghiu (strănepoata poetului), iar al treilea prezintă o anchetă retrospectivă a acestui triunghi de personaje. Toate planurile comunică între ele cu ajutorul celui de-al patrulea membru al ecuației, solomonarul, o entitate ce distorsionează constant fibra spațio-temporală a narațiunii. Instrumentul cu ajutorul căruia solomonarul face asta este „caietul” secret al lui Eminovici, deținut în prezent de Max și pe care Louise încearcă să pună mâna. Deși totul pare simplu până acum, o sinteză a acțiunii din Solomonarul rămâne dificilă. Cititorul nu este introdus cu centura de siguranță în toată această rețea complexă a conspirațiilor și intrigilor ce au fost create în jurul lui Emin. Dimpotrivă, povestea îl aruncă direct în mijlocul haosului. Ca orice autor care știe că suspansul implică efort susținut, Chirculescu lasă foarte mult spațiu pentru imaginație și speculație. Pe parcursul sutelor de pagini, informațiile se acumulează și creează o imagine de ansamblu abisală, dar incompletă.
Într-adevăr, ne dăm seama în timp că Emin se dovedește a fi membrul unei societăți secrete (Hansa), al cărei plan este să construiască de la zero „un nou Sion” (adică o societate modernă și democratică) într-una dintre periferiile lumii. La fel, deducem faptul că societatea românească a anilor 2000 din carte conturează, de fapt, un prezent alternativ distopic, nu foarte îndepărtat de al nostru, în care inflația a lăsat economia pe vine, iar partidele politice și-au pierdut cu totul credibilitatea, ducând la conflicte civile violente. Cu toate acestea, multe punți narative rămân blocate. Probabil cel mai mare mister rămâne: cine e solomonarul și ce vrea el de fapt? Aș zice că solomonarul este un virus naratologic sau, mai bine zis, un troll. Jocul său laborios duce întotdeauna către distrugere și haos. Istoria creată de el este o „revoluție fără început și sfârșit”: un vârtej irațional de interese, jocuri de putere și idealuri imposibile.
Până în prezent, fiecare tabără a ales de la Eminescu ce a vrut: de la moderniști la legionari, de la realismul socialist la protocronism, lumea s-a raportat la modelul poetului național cu reverență. Chirculescu profită de asta și dinamitează mitul lui Eminovici, coborându-l de pe piedestalul pe care a fost pus. Dar, totodată, el păstrează ceea ce a legat gândirea romanticului de epoca noastră: încercarea de a scoate România din stadiul ei de simplă colonie periferică. E o surpriză, așadar, să-l vedem un Emin revoluționar în Solomonarul, integrat într-o mișcare internaționalistă ca Hansa sau complotând cu anarhistul antibolșevic Nestor Mahno. Pe urmele lui, toate facțiunile politice sau civile din prezent – Calea Dreaptă și libertariană de pe partea Louisei, partidul social-democrat de pe a lui Murgescu, ortodoxiștii de la Sutanele Negre, anarhiștii din squaturi, ecologiștii, Sovieții ș.a.m.d – încearcă să clădească ceva durabil în societatea românească. Solomonarul pune în joc entropia istorică, adunând toate aceste subiectivități laolaltă doar pentru a le da, în cele din urmă, foc.
Sunt scriitori români care au încercat să integreze imaginarul burlesc al distopiilor SF în romanele lor: mă uit la Bogdan Suceavă, Petru Cimpoeșu sau Dan Lungu. Florin Chirculescu vine antrenant din cealaltă parte, integrând istoria politică în matricea literaturii fantastice. Din acest punct de vedere, romanul e un eveniment. El prezintă, de fapt, inerția ce urmează după ce Revoluțiile s-au încheiat, taberele și-au strâns armele și noile forme doar se succed fără un fond (era evident că personajul Titu Maiorescu va apărea în poveste). Nimic nu se schimbă în lumea confuză a Solomonarului. Vorba poetului, „ce e val ca valul trece”.
Imagine principală generată cu Dall-E
