Student la Litere în Cluj-Napoca. Scrie cronică literară și poezie. Este redactor-șef la Revista Echinox și co-organizator al clubului de lectură Nepotu' lui Thoreau.
În dezbaterea despre rasismul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, pare mai simplu să faci cascadorii formaliste decât să îi dai pur și simplu dreptate lui Valeriu Nicolae.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Tot ce privesc, privesc printr-un filtru”. Fraza descrie bine estetica generației de poeți de după 2010, pe care Daniel Coman o preia mimetic, însă doar în literă.
★★★★★☆☆☆☆☆
După un roman fantastic, Cosmin Perța schimbă macazul în direcția realismului social, prin „Ca să nu se aleagă praful de toate”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Debutul în proză scurtă al Cristinei Chira, „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor”, îndeamnă la „dezarhivarea” tinereții.
★★★★★☆☆☆☆☆
În cazul volumului de poezie „Cai verzi pe pereți” de Cristina A. Bejan, observ un nou fenomen îngrijorător: monetizarea identității est-europene, pe spatele aceluiași anticomunism de toate zilele.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Voci la distanță”, cel mai nou roman al Gabrielei Adameșteanu, nu dezamăgește.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Theodoros” de Mircea Cărtărescu a fost unul dintre cele mai așteptate titluri ale lui 2022. Este surprinzătoare direcția pe care o deschide autorul: cea a unui roman de aventuri palpitant și polifonic.
★★★★★☆☆☆☆☆
Romanul „Adunare” reușește, într-un spațiu restrâns, să ridice toate problemele care leagă rasa, clasa și genul în societatea britanică.
★★★★★☆☆☆☆☆
După exact un secol și jumătate de la publicarea „Sărmanului Dionis” (1872), Florin Chirculescu publică „Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Nemira, 2022), un roman maximalist despre Mihai Eminescu.
Evident, ultimul lucru pe care îl vreau este să le propun cititorilor niște „povești de citit sub brad”.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Tot mai multă splendoare” de Alina Purcaru este veriga lipsă dintre literatura feministă contemporană din România și poezia mai senzorială și mai cosmopolită a poeților ce au debutat după 2010.
★★★★★☆☆☆☆☆
★★★★★☆☆☆☆☆
★★★★★☆☆☆☆☆
În „A râs și tata”, ieșirea din băiețeală se face, în mod paradoxal, tot prin băiețeală.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cu ce ajută poezia românească volumul „Nimic din ce face nu e vina ei”.
★★★★★☆☆☆☆☆
E sexy ideea lui Laurent Binet de a scrie „A șaptea funcție a limbajului”, un roman în care îi folosește pe filosofii poststructuraliști pe post de personaje.
★★★★★☆☆☆☆☆
LSD fabricat la Cugir, cocaină importată din Cuba, sesiuni de nudism la 2 Mai. Acesta e imaginarul comunismului din „Gioco di mano” de Radu Demetriades.
La nici o săptămână după protestul AUR la București, mă gândesc că se subînțelege de ce am simțit nevoia să încropesc această listă, chiar dacă este sumară și incompletă.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul volum al lui Teodor Dună, flașneta babel (Nemira, 2022), e un flashback dintr-o epocă îndepărtată, de când douămiiștii erau încă tineri și furioși.
Criticii literari Mihnea Bâlici și Mihai Iovănel discută despre unul dintre cele mai importante romane ale ultimilor ani: „Dezrădăcinare” de Sașa Zare, o bornă în literatura queer și feministă din România.
★★★★★☆☆☆☆☆
Al treilea roman al lui Sally Rooney, „Lume frumoasă, unde ești?” e construit pe o radiografie în mișcare.
Zona nouă a continuat să facă ce a făcut mai bine din 2015 încoace: un festival fresh și exemplar, care ne pune pe harta world literature.
★★★★★☆☆☆☆☆
Artistul Mihnea Mihalache-Fiastru revine cu „ȘPEC”, o proză despre jurnalismul senzaționalist al anilor 2000.
★★★★★☆☆☆☆☆
Termenul de „Väterliteratur” se referă la romanele scrise de autorii celei de-a doua generații de după Holocaust. Romanul „Sunt oare un călău?” al Liliei Calancea reprezintă o variantă est-europeană a unei astfel de proze.
O incursiune în lumea Teach for Romania, ONG-ul care de opt ani pregătește profesori pentru comunitățile vulnerabile din România.
O călătorie înapoi spre curtea școlii în care ghizi sunt scriitorul și arhitectul Mihai Duțescu și fotografii Ioana Moldovan, Remus Țiplea, Hajdu Tamás, Andrei Becheru și Ciprian Hord.
În mijlocul pandemiei, 347 de școli și grădinițe cu „grupuri sanitare neconforme” și fără bani d erenovări. Am condus 1200 de kilometri, să vedem cum îi primesc pe copii cele mai sărace școli din sate și comune.
Cine pe cine abandonează de fapt atunci când vorbim despre abandonul școlar? O cercetare într-o comună din Bistrița-Năsăud.
Ce pierdem odată cu orele de educație artistică din școală, care devin opționale? La urma urmei, desenul, așa cum e numită în mod eronat educația plastică sau vizuală, e la fel de prezent precum aplicațiile matematice.
O elevă de 12 ani din București s-a tăiat pe mâini din cauza colegilor ei. Deși trebuiau să intervină, profesorii n-au știut ce să facă. Bullying-ul este, în continuare, un fenomen necunoscut pentru multe școli din România.
