Bunica Sarei a cunoscut-o pe Alec sub un alt nume, cel din buletin. Odată ce ea a ales „Alec”, Sara i-a spus bunicii că așa i se va adresa de atunci încolo. Sunt momente, însă, când bunica folosește numele din buletin – îi e mai ușor, spune ea –, iar asta iscă certuri mari între ea și Sara. Când am vorbit prima oară, Sara tocmai se certase și cu mama ei, din același motiv. „Eu cred că ea (mama, n.r.) doar încearcă să se prefacă că sunt straight sau că Alec nu e trans”.
Alec se identifica până de curând drept bărbat trans. În jurul vârstei de 14 ani, căuta toate informațiile posibile despre care model de binder (bustieră de aplatizare a sânilor, n.r.) e sigur de folosit și care nu, navigând complet singură o situație foarte dificilă. Urma să înceapă să ia și testosteron pentru a tranziționa, până când s-a certat cu mama ei și nu a mai continuat.
„Chestiile pe care le-am simțit sunt reale, știu că sunt reale. Și foarte multe persoane au privilegiul și slash, din păcate, burden-ul de a le simți. Privilegiul pe care l-am avut eu să simt pentru prima oară când am purtat un binder sau toate chestiile astea. Aș dori ca cineva să simtă euforia pe care eu am simțit-o secunda aia. Parcă ești tu în momentul ăla. Tu-tu, persoana ta originală. E ceva... Nu pot să pun efectiv în cuvinte. De-asta sunt foarte, foarte grateful pentru perioada aia.”
Îmi spune că prefera să aibă dureri fizice foarte mari, ca un binder purtat 12 ore, decât să simtă durerea psihică. Simt ceva visceral când îmi povestește cum a început să plângă, privindu-se în oglindă cu binderul; se regăsea din toate punctele de vedere în reflexie.
„Asta e chestia cu persoanele trans. Ai o durere constantă, dar faptul că la un moment dat poți să te simți tu, e de ajuns încât să facă momentele alea să dispară”. Compară eliberarea pe care a simțit-o cu momentul când reușești să scapi de o pietricică din pantof. Una pe care o porți cu tine de ani de zile.
Acum Alec se identifică drept persoană nonbinară (care nu se identifică nici cu genul masculin, nici cu cel feminin, n.r.), iar relația cu Sara pare că a ajutat-o să accepte că varianta ei din trecut nu i se mai potrivește.
„Nu știu cum am făcut… Eu tot cred că datorită Sarei, pentru că nu cred că aș fi avut curajul să fac chestia asta, pentru că era foarte scary.” O ascult și-i sunt recunoscătoare că îmi împărtășește o poveste atât de personală.
Detransition-ul (adică, în cazul lui Alec, detranziționarea de la persoană trans la persoană nonbinară) poate să vină la pachet cu multă rușine, vinovăție și responsabilitate față de comunitatea trans. Alec îmi spune că toate persoanele trans dinaintea o aduseseră în acel punct al vieții sale, că ar fi fost corect să continue și să arate că aceasta comunitate există. Iar, ca miză personală, pentru Alec părea o regresie să facă trecerea de la ascultarea și atenția pe care le primea când era masculine presenting la a arăta din nou feminin. Abia reușise să capete acceptarea celor din jur și tranziția înapoi părea ceva ce ar decredibiliza întreaga comunitate. Toată greutatea asta de purtat pe umerii unei persoane de 18-19 ani.
Alec povestește că a primit ca temă la facultate să realizeze o emblemă. A făcut o spirală: „În față e alb și în spate e negru. Și albul care se vede e persoana mea de acum, care continuă traseul. Și negrul e, cumva, eu din trecut, care mă urmăresc pe mine, dar nu într-un sens rău. E acolo, dar nu mă deranjează că e acolo.”
Relația lui Alec cu părinții ei pare că s-a îmbunătățit odată ce a acceptat că e nonbinară. Sara spune, totuși, că iubirea acestora e condiționată: „Te iubesc, doar dacă nu e evident că ești trans”.
Relația lui Alec cu mama ei e mai complexă de-atât. Mai ales în raport cu Sara, am putut observa multe suișuri și coborâșuri. Progresul făcut de mama lui Alec, de la a nu o saluta pe Sara la a o invita la masa de Crăciun în familie și a o îmbrățișa uneori, se simte imens.
Însă, de Crăciunul trecut, chiar dacă ideea de a o invita pe Sara în familie a fost a mamei lui Alec, iar tatăl a părut ok cu asta, cele două au aflat ulterior că, de fapt, el ascundea alte opinii. Chiar și fratele lui Alec, pe care tânăra îl descrie drept homofob, era în dezacord cu părerea tatălui lor, conform căruia Crăciunul se petrece doar împreună cu familia „creștină”.
Alec și Sara își petrecuseră Crăciunul anterior, primul împreună, cu tatăl Sarei. Odată ajunsă singură în România, Sara a vrut să se reconecteze cu părintele cu care nu avusese cea mai bună relație în copilărie. Părinții ei au divorțat când ea avea 3 ani.
De-a lungul timpului, Sara încercat să își cunoască tatăl, să îl viziteze și să dezvolte o relație. Într-o vară, când s-a întors acasă și a stat cu el, a venit și întrebarea: „Sunt băieți în State care îți plac?”. Și-a primit rapid răspunsul: „Nu, dar sunt fete”. Chiar dacă tatăl ei nu era de acord și spunea că asta nu e fata pe care a crescut-o, Sara îmi povestește că ea a rămas mereu fermă în ce privește sexualitatea ei. „I-am zis chestia asta doar ca să-i arăt că nu cunoaște nimic despre mine și nu poate să mă schimbe.” Chiar și când au încetat să-și mai vorbească, tânăra se asigura că poza ei de profil de pe Whatsapp era întotdeauna cu Alec. Îmi spune că-i reamintește tatălui constant că e fericită alături de iubita ei.
Pe de altă parte, când mama Sarei a vizitat-o în România, cele două au petrecut timp împreună alături de Alec. „Cred că în punctul asta, ea (mama, n.r.) este fericită pentru mine pentru că sunt cu o persoană care mă iubește și pe care o iubesc, dar sunt sigură că dacă ar fi avut de ales, ar fi ales altceva.” În plus, pare că alegerile profesionale ale fiicei o nemulțumesc. „Cred că și-ar fi dorit să fiu altfel și-mi dă mereu impresia asta: că nu-i place faptul că eu sunt o persoană mult mai artistică decât sunt academică”.
Realitatea e că ambele tinere au rude homofobe, care sunt în profund dezacord cu alegerile lor romantice. Bunica paternă a Sarei, de exemplu, pare foarte vocală în a-și exprima dezaprobarea. „Bunică-mea din partea tatălui îmi trimitea paragrafe despre cât de dezamăgită este de viața pe care o duc și cum mă îndepărtez de Dumnezeu. I-am trimis o poză cu două lesbience care se pupă și i-am zis că sunt foarte fericită cu iubita mea”, povestește Sara.
Ultima dată le-am fotografiat pe Alec și Sara în apartamentul în care au locuit temporar împreună. Sara îmi povestea lucruri mărunte în timp ce pregătea o prăjitură. Când a vărsat un pic de ovăz pe jos, Alec s-a grăbit cu aspiratorul să strângă. Sunt atente una la cealaltă constant, se încurajează și se completează.
