Actual

Ca pe tine însuți

de Diana Meseșan

Țăran român, ortodox și gay. Cristi Marcu, cantor la biserică timp de 20 de ani, le-a bifat pe toate trei, până când a înțeles că trebuie să renunțe la una.

Îl vad pe Cristi Marcu prin fereastra murdară a microbuzului care intră în autogara din Cluj-Napoca. Așteaptă pe peron, cu mâinile în buzunar, printre oameni agitați care trag după ei  bagaje sau stau la coadă la Fornetti să-și ia provizii pentru drum. E un bărbat masiv, cu barbă și cu chelie, cu o față rotundă, copilăroasă. Ne îmbrățișăm ca niște vechi prieteni, deși nu ne-am mai întâlnit niciodată.

Planul e sa mergem la Sălicea, un sat de lângă Cluj, unde locuiește cu bunica lui. Ne oprim mai întâi la o sală de fitness deschisă în fosta fabrică de mobilă Libertatea. Din clădire iese un bărbat tânăr, cu un zâmbet jucăuș. Culege o păpădie din iarbă și i-o întinde lui Cristi, apoi îl îmbrățișează. Ce faci, Bursuc? E prietenul lui, Paul Mureșan, unul dintre cei mai importanți ilustratori tineri de la noi. Ți-am luat niște mănuși pentru grădină, îi răspunde Cristi. Azi vor să planteze semințe de ceapă, morcovi și păstârnac, iar în solar ridichi și spanac.

„Nu știe doar familia mea, știe tot satul”, îmi spune Cristi despre relația lor. „După o perioadă de 35 de ani în care pot să zic că am fost un pic homofob.”

Paul a făcut o ilustrație inspirată de Cristi, după protestele de la Muzeul Țăranului Român față de proiecția filmului Soldații, care prezintă o poveste de dragoste între doi bărbați. Protestatarii susțineau că Muzeul Țăranului Român e un spațiu sacru și că homosexualitatea nu există în satul românesc. Desenul lui Paul înfățișează un bărbat bărbos, îmbrăcat în costum țărănesc, cu un cocoș pe umărul drept, alături de cuvintele „Un țăran român gay nu e mai puțin țăran, nu e mai puțin român”.

Ne urcăm toți trei în mașină și pornim spre Sălicea, pe lângă vilele nou construite de la periferia Clujului, sub un cer perfect albastru, de aprilie. În 15 minute ajungem în sat, iar Cristi parchează mașina lângă magazin ca să facă niște cumpărături. Peste drum e biserica, unde bărbatul a cântat în strană peste 20 de ani.

Pentru ce?

Bunica lui Cristi a fost cantorul bisericii din sat, iar el a preluat funcția asta de la ea pe la 14-15 ani. Era un fel de conducător al corului, mai întâi într-un singur sat, apoi în două. Ca om de bază în biserică, îl însoțea pe preot la toate activitățile importante, luau împreună masa de Paști, erau ca o familie. Cristi încerca să își convingă vecinii și prietenii să meargă la biserică și să fie mai credincioși.

Știa că e atras de tipi de la 11, 12 ani, dar nu vorbise cu nimeni despre asta. Credea că ce simte e o abominație, ceva ce nu-i sănătos, nu-i ok, nu-i bine. A încercat în adolescență să aibă câteva relații cu fete, nu au mers, iar apoi a renunțat să mai caute orice apropiere. Nu cunoștea persoane LGBT. Singurul lui contact cu lumea gay erau niște filme și apoi, în perioada Mirc-ului, discuțiile pe care le avea pe internet. Până la 35 de ani, a avut trei, patru aventuri sexuale, trăite cu rușine, pe care le considera scăpări. „Am scăpat, am greșit, asta este, o luăm de la capăt”, își zicea. În grupurile sociale, făcea glume despre gay ca să înlăture orice bănuială.

 

A crescut în Cluj-Napoca, dar s-a mutat la țară la 23 de ani ca să scape de scandalurile din familia lui, de un tată care avea probleme cu alcoolul. A început să renoveze casa, a crescut animale, a plantat legume și flori. Apoi în 2005, mama lui s-a îmbolnăvit și a avut grijă de ea. Viața exterioară îl ținea ocupat și departe de propriile conflicte interioare. Dar treptat s-a trezit cuprins de o deznădejde fără ieșire, care se rezuma la două cuvinte, pentru ce. Pentru ce să mai continue?

„De multe ori stau și mă gândesc la ultimii zece ani de viață. După 2008 până în 2015 e o perioadă moartă. În care nu am făcut absolut nimic. Am supraviețuit și atât. Și în perioada asta am murit încet încet încet. Unul din barometre îs florile. Acum 15 ani aveam flori cum nu avea nicio găzdoaie din sat. Și am ajuns până nu am mai avut nicio floare. Am iubit întotdeauna florile. O mai rămas în grădina ce o mai rămas, dar la ghiveci mi-o murit toate. Nu m-am mai ocupat, nu am mai avut energie.”

Dar apoi s-a întâmplat ceva neașteptat.

În dimineața de 1 septembrie 2015, Cristi s-a trezit cu un gând foarte limpede. Bă, nu-s singur.  În noaptea dinainte fusese la un chef, unde un amic cu care nu mai vorbise de ani de zile i-a mărturisit că e gay.

„Mi-am dat seama că nu-s singur. M-am gândit de multe ori. Nu pot să găsesc o explicație foarte clară, dar era efectiv gândul că nu-s singur. Nu-s singur. Uite mai este cineva cunoscut de-al meu care trece prin chestia asta. Și-i ok. Nu i-o dat nimeni în cap. Probabil am văzut în el un umăr lângă care să-mi pun umărul.”

Gândul a fost ca un bulgăre care a tot crescut, iar în zilele care au urmat a început să se accepte pe el, așa cum e. Avea 35 de ani și nu avusese nicio relație până atunci. „La momentul respectiv am făcut pace cu Dumnezeu spunând în rugăciunile mele, Doamne, așa m-ai făcut. Asta este. Și practic în 1 septembrie 2015, râd și cu Paul, e ziua în care am renăscut.”

Puiul de barză

În curtea casei lui Cristi se joacă patru pisici care au blana încinsă de la soare. Bunica lui stă întinsă pe o bancă, la aer. O cheamă Ana și are 88 de ani. Pe fundal se aude televizorul pornit pe Trinitas TV, să iertăm toate pentru Înviere.

Paul se schimbă în haine de lucru, pune o piesă de la trupa Arcade Fire la telefon, apoi merge în grădină și începe să sape șanțuri pentru semințe. După ce stă zile în șir cu nasul în desene și subiecte apăsătoare, e o ușurare să lucreze pământul. De curând a terminat o animație despre frica de moarte, la care a făcut aproape 10.000 de ilustrații. Tot printr-o animație le-a mărturisit părinților că e gay.

 

Cristi îmi face turul gospodăriei: casa, fântâna, atelierul lui de tâmplărie unde a construit recent decorul pentru piesa de teatru 3milioane, care vorbește despre strângerea de semnături pentru schimbarea definiției familiei în Constituție. Apoi ne așezăm la povești, la umbra unui copac. Pe masa de lângă noi sunt câteva legături de păstârnac, care au fost plantate anul trecut. Au rămas în pământ toată iarna, iar acum le-a scos. Unele dintre ele sunt un pic zbârcite, dar cele mai multe au rezistat impecabil în lunile friguroase. „Nu mai e acel pentru ce”, spune Cristi, privindu-l pe Paul, care muncește. „Îs așa fericit că îi place aici.”

Cristi nu s-ar mai întoarce în Cluj. Și-a dat seama de asta la sfârșitul iernii. A ieșit să facă curat în curte, să îngrijească pomii și a simțit că prinde viață.

Singurul cuib de berze din tot satul e în curtea lui. E vechi de vreo 15 ani. Berzele își aruncă uneori puii din cuib, iar într-un an, Cristi a salvat un pui care căzuse printre ramurile liliacului de sub cuib. Lucra la renovarea casei cu un meșter din Sălicea. Vecinul a luat puiul la el acasă. L-au îngrijit, l-au hrănit cu broaște, insecte și pești din iazul preotului, l-au învățat să zboare. Devenise animalul de companie al satului. Apoi, într-o dimineață, barza s-a trezit pe la 5, mult mai agitată decât de obicei. S-a plimbat o vreme pe acoperiș, apoi și-a luat zborul.

Canonul de pocăință

În primele luni după revelația din septembrie 2015, Cristi a încercat să împace cele două lumi care se ciocniseră pe muțește în el ani de zile: credința și orientarea lui sexuală. A continuat să cânte la biserică, dar a început să vorbească despre faptul că e gay cu familia, cu prieteni apropiați, cu oameni din sat.

Undeva la sfârșitul lui ianuarie 2016, a mers la preotul din sat, pe care-l considera de peste 20 de ani un prieten foarte apropiat. I-a spus că are depresie, iar preotul l-a îndrumat spre un duhovnic. „Roagă-te, nu te lăsa. Ăsta ar fi mesajul pe care mi l-au spus și preotul duhovnic, și cel din sat. Adică a nu face nimic din ceea ce înseamnă a duce o viață de persoană gay. Să nu fac sex, să nu fac nimic în legătură cu lucrul ăsta. Să trăiesc în castitate. Biserica consideră în continuare că homosexualitatea este o boală, care, mai mult, se vindecă.”

Cel mai tare l-a durut gândul că ar trebui să își petreacă viața în singurătate, fără afecțiune.

Preotul duhovnic i-a dat să spună niște rugăciuni, printre care și Canonul de Pocăință al Mântuitorului. Eu nevrednicul și păcătosul nu sunt vrednic de dragostea ta. La o săptămână s-a dus din nou la el să se spovedească. A fost o eliberare timp de câteva ore, dar apoi a simțit că a căzut într-o prăpastie și mai mare. Din momentul acela, a urmat o săptămână în care a plâns aproape continuu. Fără de nădejde. A început să ia Xanax ca să-și liniștească depresia.

Apoi, în martie, a mers o săptămână în Cluj, la fratele lui. Își amintește foarte clar seara când a înțeles că trebuie să facă o alegere. „Eram în pat și zic, ok, trebuie să renunț la una dintre astea două. La mine nu pot renunța. Și nu o mai fost nevoie să îmi spun, ok, renunț la biserică că deja, deși sună ciudat, aproape că am simțit cumva cum în mine începe să se dărâme ceva.”

Săptămâna care a urmat a fost începutul ieșirii din starea depresivă, dar și începutul unei libertăți pe care nu știa încă să o gestioneze. Și-a pierdut stâlpul de rezistență al personalității, care era biserica. „M-am simțit timp de câteva luni ca și-o cârpă care nu are de ce să se agațe.”

 

A stat de vorbă cu preotul din sat. Cristi l-a întrebat care e cea mai mare poruncă a lui Iisus, iar acesta i-a spus: Să îți iubești aproapele. Cristi i-a răspuns că nu e porunca completă. „Să îți iubești aproapele ca pe tine însuți. Partea cea mai puternică a acestei porunci este ca pe tine însuți. Voi o negljați. Voi nu învățati oamenii să se iubească, învățați oamenii să se urască pe ei. Și atunci dacă eu am fost învățat de mic să mă urăsc pe mine, să urăsc ceea ce simt eu, să mă urăsc practic pe mine, eu ce dragoste mai am să dau altcuiva dacă eu nu am dragoste pentru mine?”

I-a spus preotului că s-a simțit părăsit de el. „Am avut nevoie ca pentru cinci minute să îți pui reverenda deoparte și să mă întrebi Mă, tu ce mai faci? Cum ești? M-am apucat de plâns. O simțit și el chestia asta, că nu o făcut ceva ce ar trebui să facă. I-am spus: Ți-am simțit lipsa foarte mult. Dar degeaba. Fișa poștului e atât de mare și de grea încât nu poate să renunțe.”

Voia să dea de un preot care să îl liniștească, du-te dracului că n-ai nimic, ești ok. Abia după ce a mers la terapie, și-a dat seama că asta nu l-ar fi ajutat cu adevărat. „Pentru că în momentul când aș fi găsit acel preot care să îmi spună lucrul ăsta, el ar fi ieșit din cadrul bisericii. Și mi-am dat seama că eu am nevoie de validare din partea întregii bisericii ortodoxe în cazul meu. Și m-am gândit ce dracu, ești prost? Vrei să schimbi tu biserica? Adică nu am fost niciodată un om care să cred cu jumătăți de măsură. Am crezut. Și atunci o fost cu atât mai grea povara.”

Pastila

Teoria la baza terapiei de conversie susține că homosexualitatea este o boală care poate fi vindecată, de cele mai multe ori prin credință sau abstinență sexuală. Ceea ce preotul din sat și duhovnicul i-au sugerat lui Cristi.

În 2012, Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a decis că terapiile de schimbare a orientării sexuale nu au bază medicală și sunt o amenințare pentru sănătate. „Din moment ce homosexualitatea nu este o tulburare sau o boală, ea nu necesită un tratament”, a spus Mirta Roses Periago, fost director al Organizației Panamericane a Sănătății (PAHO).

La o căutare rapidă pe Google a cuvântului homosexualitate, primele rezultate te duc spre site-uri care prezintă homosexualitatea ca o boală tratabilă. Dacă ești un tânăr care are întrebări despre orientarea lui sexuală, sau o mamă care încearcă să înțeleagă ceva despre orientarea sexuală a copilului ei, vei citi că homosexualitatea se poate trata, că în rândul homosexualilor se înregistrează cele mai mari procente de boli mentale și că cei mai mulți pedofili sunt homosexuali.

Unele dintre site-urile acestea sunt conectate, direct sau indirect, cu Coaliția pentru Familie.

Pe prima pagină de căutare apare site-ul homosexualitate.ro, care promite „Speranță și Vindecare pentru Homosexuali”. Oferă informații despre reducerea şi eliminarea „atracţiilor homosexuale, mărturii ale unor persoane care au reuşit aceasta şi comentarii şi analize de natură socială.” Fostul IP al site-ului a mai găzduit paginile Coaliției pentru Familie, PRO VITA București și Cultura Vieții.

 

Tot pe prima pagină de căutare pe Google apare un articol despre „10 mituri privind homosexualitatea” publicat pe activenews.ro. Articolul este preluat din cartea Fața Nevăzută a Homosexualității, de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău, apărută la editura Christiana, deținută de Pavel Chirilă, membru în Comitetul de Inițiativă al Coaliției pentru Familie. Cartea își propune să-i ajute „pe cei asupriți de devoratoarea pasiune homosexuală să realizeze că există întoarcere la normalitate” și să ne facă conștienți că „propaganda homosexuală constituie cea mai puternică ofensivă împotriva ființei umane din întreaga istorie”.

Co-autorul cărții, Virgiliu Gheorghe, este specialist în bioetică, efectele devastatoare ale pornografiei și dependența de televizor. În plus, Virgiliu, pe numele lui real Virgiliu George Vlăescu, este asociat cu George Becali în compania Imunomedica ProVita SRL, care propune tratarea cancerului prin metode alternative, cum ar fi oxigenoterapia sau termoterapia.

Una dintre ideile de bază ale cărții Fața Nevăzută a Homosexualității este că schimbarea orientării sexuale este posibilă. Este citat psihiatrul american Robert Spitzer: „La fel, Robert Spitzer, psihiatru pro-gay, a constat și el că schimbarea este reală și nu există nicio consecință negativă (Spitzer, 2003).” Cartea omite, însă, o informație importantă. După ce s-a pensionat, Spitzer a recunoscut că studiul său a fost eronat și și-a cerut scuze comunității gay.

Dacă societatea privește homosexualitatea ca o boală, unii își vor dori să se „vindece” de ea. Sau să te „vindece”. Acum 10-15 ani, Cristi s-a gândit că dacă ar exista o pastilă miraculoasă care să te „scape” de homosexualitate, ar lua-o. Nu ar mai fi avut probleme cu biserica, și-ar fi putut face o familie normală și ar fi devenit din nou funcțional.

După ce a început să se accepte pe el în 2015, și-a pus aceeași întrebare. De data asta i-a fost clar că nu ar mai lua acea pastilă ipotetică. „Ar fi însemnat să renunț la mine, să mă transform în ceva ce nu sunt. Să mă mint pe mine.”

Tanti Anica

Una dintre primele persoane cu care Cristi a vorbit despre orientarea lui sexuală a fost nepoata lui de 22 de ani. Era în toamna lui 2015. Au mers împreună la mall în Cluj, iar la final, fata l-a întrebat ce planuri are pentru restul serii. I-a zis că se vede la o pizza cu cineva și i-a arătat o poză cu băiatul respectiv, apoi i-a mărturisit că e gay.

„Eram în atac de panică în momentul ăla. Și aveam un șoc de hiperventilație ieșit din comun. Și face, Tu ești prost? Nu te cred. Nu mă crezi? I-am luat mâna și i-am pus-o pe pieptul meu. Și bătea inima cred că cu vreo 200 de turații pe minut.”

Apoi a vorbit cu mama fetei, sora lui mai mare. Era cu o săptămâna înainte de Crăciun și ține minte că trebuia să taie niște păsări. După ce le-a murit mama în 2005, sora jucase rolul de matriarhă a familiei, așa că i-a fost greu să îi spună. S-a pregătit cumva de șocul ei. „Pregătindu-mă pentru șocul lui soră-mea, n-am anticipat că există posibilitatea să nu se șocheze. Și atunci eu m-am șocat că ea nu s-o șocat.” L-a întrebat dacă i-ar fi fost mai ușor dacă mama lor nu murea. Apoi l-a sfătuit să nu mai spună și altora. „Și i-am zis stai liniștită, nu o să mă sinucid din punct de vedere social. Dar lucrurile au stat altfel. Nu m-am sinucis din punct de vedere social, dar am spus.”

Tot în perioada aia a mers la o cafea la tanti Anica, o vecină care are peste 60 de ani. L-a întrebat ce se întâmplă cu el, că pare apăsat. „Știi că putem vorbi despre orice.” Și-a făcut curaj și i-a mărturisit. A fost șocată la început, dar și curioasă. Au povestit câteva ore. „Și la un moment dat, în timpul discuției, o zis, Mă, cred că și pe ăla cu care ai să fii am să îl iubesc la fel de mult cum te iubesc pe tine. Îți dai seama că în momentul ăla m-am apucat de plâns.”

 

Treptat, Cristi a lărgit tot mai mult cercul celor cărora le-a vorbit de orientarea lui sexuală. A lansat vestea la două, trei persoane din sat prin care a știut că informația se duce ca focul de paie. În câteva zile a aflat tot satul. Au fost câțiva care l-au întrebat pe Facebook dacă e adevărat. Le-a confirmat că așa e și i-a chemat să stea de vorbă.

„Nu am povestit cu tot satul, dar am povestit cu fiecare om care o avut curiozitatea să întrebe sau am văzut oarecare curiozitate”, spune Cristi.

Oul verde

„Cristi, am aici niște lemne”, îl strigă Dan, vecinul de jos, un bărbat de 70 de ani cu o expresie blândă. „No, dă-mi-le mie. Le poți zvârli?” În mijlocul curții lui Dan e un corcoduș înflorit, care strălucește în lumina de după-amiază. „Sărut mâna”, îi răspunde Cristi.

După ce Paul termină de scos buruienile și săpat șanțurile pentru semințe, Cristi pune masa. Aduce orez cu legume și cu friptură și ceapă verde. În timp ce mâncăm, Paul își aduce aminte de o poveste. Mergea într-o seară cu taxiul, iar la radio era o știre despre referendum. „Mă, ăștia nu-s normali. Ăștia-s niște bolnavi, așa ceva nu se poate”, i-a spus taximetristul despre persoanele gay. „Uai, ce interesant, de ce ziceți asta?”, i-a răspuns Paul curios. „Nu știu mă, nu-i normal, no. Amu gândește-te și tu. Tu n-ai prietenă, mă băiete, amu zi și tu, cum ar fi să…?” Paul i-a zis că nu are prietenă, că are un prieten. Bărbatul a rămas un pic uimit, dar apoi a adaugat: „Amu foarte bine, că nu faci rău la nime.”

Paul nu a fost surprins de schimbarea de reacție. „Noi învățăm foarte mult prin interacțiunile astea umane cu vecinul, cu taximetristul, cu ăla de la sală când vorbești. Ca să vadă că e un om acolo, după teoriile alea.”

Mentalitatea s-ar schimba mult mai repede dacă fiecare ar face activism în locul în care stă, cu oamenii cu care interacționează, explică Cristi, în timp ce pe fundal se aud cocoșii vecinului Dan. Cea mai bună muncă o poți face în locul în care ești. Să stai de vorbă de la egal la egal. „Am avut destul de multe mici lupte în mediul online cu diverși prieteni de pe Facebook pe care îi cunosc și în viața reală. Și în momentul în care am ajuns față în față și s-o confruntat cu umanitatea, le-a pierdut din putere.”

Cristi crede că, de fiecare dată când vezi că omul este curios, chiar dacă curiozitatea are conotație ostilă, e important să îi dai omului voie să fie curios. Pentru că el nu e nervos pe tine, ci pe el pentru că nu înțelege. Deși nu este religios, Cristi este în continuare spiritual. Crede că toate filozofiile de pe pământ sunt oarecum o piesă de puzzle.

„Neexistând un ecumenism de calitate, nu reușesc să își adune piesele de puzzle și să facă o lucrare împreună. Dacă iei fiecare divinitate și dezbraci acea divinitate de dogmă, de legiuiri, de orânduieli, ce mai vrei tu, ai să ajungi la esență. Ai să găsești un singur lucru care poate fi definit printr-un singur cuvânt. Iubire. Necondiționată. Iubire pe care suntem datori să o dăm unul altuia,  dar în primul rând să ne iubim noi pe noi. Și mi-am dat seama că luptându-te, fiind ostil, fiind agresiv, luptându-te pentru drepturile tale cu orice preț și bătându-te la propriu, prea puțin reușești să obții. Ostilitatea vine la pachet cu ostilitatea din partea celuilalt. Dar în momentul când ești asertiv și arăți omului bă, îs om care iubesc și vreau să învăț să mă iubesc și pe mine ca să te pot iubi și pe tine mai departe, în momentul în care omului îi arăți umanitate, se domolește și atunci începe să își pună întrebări. Atâta timp cât omul e ostil și instinctul lui de supraviețuire e activat, nu o să poată raționa.”

După ce terminăm de mâncat, Cristi se duce în casă să aducă desertul: clătite cu gem de mere și prune. Vecinul Dan îl cheamă din nou, de peste gard. Cristi nu îl aude, așa că omul îl strigă pe Paul.

„Paul, hai încoace că am ceva pentru voi.” Merg cu Paul să luăm cadoul. Sunt niște ouă mici, de găină. Printre ele, unul verzui. „Ați mai văzut ou verde?” întreabă vecinul zâmbind.

Bunica

În ultimii doi ani, Cristi a ajuns să se simtă confortabil la el în sat. Suficient de confortabil încât să vină Paul la el în vizită. „Ok, nu 100%, există tot timpul o parte din mine care e în alertă. Dar e de 100 de ori mai bine decât mi-am putut imagina vreodată.”

Decizia de a vorbi cât mai deschis despre el a fost una pragmatică. Acum doi ani, și-a setat foarte clar că ar vrea să găsească pe cineva cu care să trăiască în casa de la Sălicea. Iar pentru asta era nevoie să nu își mai ascundă orientarea sexuală față de oamenii din jurul lui, familie și vecini.

Unul dintre momentele cele mai dificile a fost să vorbească cu bunica lui, o femeie religioasă de 88 de ani. „E persoana responsabilă în mare parte de educația mea și a fraților mei. E o persoană pesimistă, o persoană bună, dar nu blândă. O fost întotdeauna o femeie puternică. O femeie la care i-o plăcut ordinea și curățenia. O persoană care o suferit destul de mult. O pierdut primul copil când avea opt ani. Al doilea, pe mama, când avea 55 de ani. O femeie cu care pot să zic că m-am înțeles destul de bine.”

I-a mărturisit că e gay și că și-ar dori la un moment dat să găsească pe cineva cu care să își trăiască viața. Nu a fost neapărat ușor, dar femeia a acceptat treptat. Când îi zic lui Cristi că a fost foarte curajos din partea lui, îmi răspunde instant: „Mie mi se pare super curajos din partea ei. De a accepta și a înțelege. Mi se pare atât de curajos din partea ei să-l accepte pe Paul.”

 

În timp ce Cristi și Paul lucrează în grădină, bunica mănâncă pe o bancă din curte salată de boeuf. Pisicile se adună la picioarele ei, iar ea le spune glumind: „V-am dat ieri să mâncați.” Mă întreabă de unde sunt, cum îi cheamă pe părinții mei, dacă am venit cu blugii ăia rupți de la București. O dor oasele, așa că nu mai poate merge la biserică. „Mi-i dor de oameni, da' oamenii s-o gătat.” Apoi îi privește pe cei doi cum sapă pământul și zice despre Cristi: „O avut dipresie. Dar îi tare fericit de când îi cu copchilu ăsta.”

Înserarea se lasă treptat peste sat. O barză se întoarce la cuib aducând niște crengi în cioc. Sunt și multe vrăbii care se agită pe lângă berze. „Unul dintre secretele pentru care cuibul rezistă în picioare e pentru că vrăbiile își fac în el cuiburi. Practic îl blindează”, explică Cristi.

„Mă simt foarte norocos. Că am avut oameni în jurul meu care m-o acceptat. Că am avut puterea să fac pasul. Că am reușit să devin conștient că am nevoie de terapie”. Vrea să ajute și el mai departe, așa că s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Cluj, unde e student în anul 2.

Ne adunăm cu toții în jurul bunicii. Cristi se așază pe bancă lângă ea, iar Paul pe un scaun. „Cristi, a cui îi casa aia cu două etaje?” „Care, tu babă?” o întreabă cu duioșie și o ia de după umeri. Privesc amândoi în depărtare și în următoarea jumătate de oră se contrazic despre proprietarul casei. Amândoi sunt ferm convinși că știu tot ce mișcă în Sălicea. Satul unde bunica a trăit 88 de ani, iar nepotul ei 15 ani. Și restul care vor veni.

de

  • Diana MeseșanDiana Meseșan

    Reporter. Îi era frică de animale până când a întâlnit-o pe pisica ei, Sumi Jo. Crede că oamenii se pot schimba.

6 May 2018 ora 21:33


Tag-uri


X Revista Scena9