Am început o serie de conversații cu oameni care își trăiesc autoizolarea în multe colțuri ale lumii, pentru a înțelege mai bine cum ne afectează această criză. Prima oprire a fost Austria, unde am stat de vorbă cu un îngrijitor de bătrâni rămas în autoizolare alături de pacientul său. Azi mergem în Italia.
În vremea pandemiei, cei mai privilegiați dintre noi stăm acasă și lucrăm din confortul dormitoarelor și sufrageriilor noastre. Dar mulți oameni se expun pericolului îmbolnăvirii într-o zi obișnuită de muncă. Criza globală i-a împins pe curieri în rândul celor mai riscante meserii din lume în acest moment, ei fiind nevoiți să intre în contact direct cu zeci și sute de oameni zilnic. Am vorbit cu doi români care trăiesc și muncesc în Italia de mai bine de zece ani ca să aflu în ce condiții lucrează în țara în care virusul a doborât cei mai mulți oameni, iar statisticile anunță sute de morți în fiecare zi. Vocile lor ne amintesc de curierii din România și de riscul din ce în ce mai mare la care se expun atunci când ne lasă în pragul casei produsele pe care le comandăm.
Viorel Cojocaru e unul dintre cei aproape 8 000 de locuitori ai comunei Carpaneto Piacentino, din provincia Piacenza, în nordul Italiei. În fiecare zi lucrează între zece și 12 ore și le duce acasă oamenilor pachetele comandate pe internet. Cel puțin o sută de pachete pe zi. Într-o zi, a sunat și nu i-a răspuns nimeni. L-a luat salvarea acum două ore, i-au spus vecinii, de la geam. Să nu mai sune la sonerie, că n-are cine să-i deschidă. Blocul a intrat în carantină și toată lumea s-a încuiat în casă. Altădată, a aflat că omul la care trebuia să ducă pachetul a murit înainte să ajungă la el.
„Cum poți să reacționezi? Îi spui Dumnezeu să-l ierte! dacă a murit sau Să fie sănătos!, dacă e luat de salvare, și pleci”, îmi spune la telefon Viorel Cojocaru, cu o voce joasă. Oamenii care nu i-au mai răspuns și despre care a auzit că au fost infectați cu noul coronavirus erau în vârstă și intrau în grupa de risc, adică aveau peste 60 de ani. Italia e a doua țară din lume cu cei mai mulți bătrâni (23%) și, dintre cei 7 503 de italieni infectați care au murit până acum, majoritatea avea peste 70 de ani. El are 65.
Viorel Cojocaru e curier la aceeași companie internațională de 20 de ani, de când a plecat din București în Italia, alături de soție. La vară iese la pensie și trebuie să vină în România să-și facă dosarul, dacă va mai putea ajunge. „Acum sunt bine, dar mâine nu știi”, îmi spune resemnat la telefon. „Cui dracu’ nu-i e teamă? Știi că pleci de acasă dimineața, dar nu știi dacă te mai întorci. Dacă te întorci, nu știi dacă mai ieși a doua zi”.
De când a izbucnit pandemia, să fii curier a devenit una dintre cele mai riscante meserii, alături de doctori, personalul medical și asistenți sociali. Bărbatul spune că nu s-a schimbat nimic în programul lui de lucru. Lucrează tot între 10 și 12 ore pe zi, iar italienii comandă la fel de mult, deși guvernul recomandă un consum moderat, centrat pe nevoile de bază, precum hrana și produsele de igienă. Dar oamenii comandă masiv brățări, parfumuri, pantofi și haine în timp ce sute de oameni infectați cu SARS-CoV-2 mor zilnic în toată țara.
La jumătatea lunii martie, Amazon, cea mai mare platformă de comerț online din lume și sursa celor mai multe dintre comenzile pe care Viorel Cojocaru spune că le primește, avea cel puțin cinci lucrători în depozitele din Europa infectați cu noul virus, inclusiv în zona Piacenza, aproape de orașul în care locuiește el. Expunerea angajaților la pericolul îmbolnăvirii i-a făcut pe muncitorii italieni și spanioli să intre în grevă și să critice compania care căuta, în aceeași perioadă, să angajeze alți 100 000 de oameni care să facă față comenzilor mari în Statele Unite ale Americii. „Toată lumea e foarte stresată acum. Din cincizeci de persoane care facem curierat pentru firma asta, am rămas maxim cincisprezece în fiecare zi. Am o grămadă de colegi care au refuzat să mai vină la muncă. Majoritatea își iau concediu de odihnă sau fără plată”, îmi explică Viorel Cojocaru la telefon. Merge mai departe la lucru pentru că, spune el, face parte dintr-o generație care a fost obișnuită să respecte regulile. Apoi, își păstrează zilele libere în speranța că va ajunge în România să-și completeze dosarul pentru pensie.
Acum, a intervenit și distanța pe care trebuie să o păstreze când întinde un colet. Predarea a devenit un ritual în care fiecare gest trebuie făcut cu multă grijă. Stă la doi metri de pragul ușii și evită plata cu numerar. Cu cât e mai mic pachetul, cu atât mai mult crește riscul îmbolnăvirii, pentru că trebuie să te apropii de celălalt. Ca măsuri de protecție, primește în fiecare zi la firmă o pereche de mănuși, un gel dezinfectant și două-trei măști „de hârtie sau din cârpă, din alea mai simple”. Dar protecția asta minimă nu e un scut pentru virusul care rezistă pe pachetele din carton până la 24 de ore, iar curierii ca Viorel Cojocaru sunt nevoiți să preia sute de livrări pe zi și să-și riște viața la locul de muncă. „Majoritatea firmelor sunt închise. Aproape totul e închis. E sinistru să nu te întâlnești decât cu poliția, cu garda de finanțe și cu salvările care trec încontinuu. Este foarte stresant. Cred că am îmbătrânit cu cinci ani în ultima lună de zile”, mai spune el. Acasă, soția îl așteaptă în fiecare seară îngrijorată, iar rudele și prietenii din România îl sună mai des ca oricând.
La cinci sute de km distanță, în Roma, un alt român le livrează oamenilor comenzile cu frică. „Mă tem să nu pățesc altceva și să ajung acum la spital, că în perioada asta sunt toate pline”, îmi spune la telefon Alexandru Jugariu, un curier de 32 de ani care s-a mutat din Botoșani în capitala Italiei. Locuiește aici de 12 ani și de 11 le aduce oamenilor pachetele la ușă. „Eu aș fi bucuros să închidă și să mă plătească doar 50% din salariu decât să mă duc așa la muncă”, îmi mărturisește el cu un ușor accent italian. Pentru o zi de lucru, cu aproape o sută de livrări, spune că primește de la firma unde lucrează o singură mască și o pereche de mănuși.
Deși epidemia a izbucnit în Italia încă de la sfârșitul lunii ianuarie, Alexandru spune că măsurile de protecție luate la locul lui de muncă abia încep să se vadă. Săptămâna trecută a observat că depozitul și mașina de lucru au fost dezinfectate, dar nu știe dacă asta se întâmplă zilnic. „Nu ai condiții ca să poți munci. Dacă livrezi pachete, mănușile se rup, nu poți să stai toată ziua să te dai cu dezinfectant. S-au închis barurile, ai nevoie la baie, trebuie să te speli pe mâini, cum faci?”, mă întreabă, fără să aștepte vreun răspuns.
Riscurile cresc odată ce pornește pe traseu, spre clienți. Din toate livrările pe care le are într-o zi o treime sunt plătite cu bancnote și monezi, prin care se poate transmite virusul. Alexandru mai spune că în starea de urgență, în care nu se mai intră și nu se mai iese din Roma, iar oamenii au voie să circule pe stradă numai cu declarații pe proprie răspundere, așa cum se întâmplă de ieri și în România, comenzile la papuci, haine și jocuri video de pe Amazon au crescut, după cum vede pe cutiile pe care le încarcă zilnic.
În afara orelor de lucru, Alexandru mai iese din casă doar până la alimentară și ca să dea o tură de bloc cu soția, care e însărcinată și are nevoie de mișcare. Cu părinții și fratele, care locuiesc și ei la Roma, nu s-a mai văzut de o lună, dar vorbesc zilnic la telefon. În timp ce colegii curieri scriu pe grupul de Whatsapp că se tem să meargă la muncă, dar o fac pentru că au credite de plătit la bancă, unii dintre prietenii lui îl cheamă la grătare și picnicuri. „Toți spun că e o răceală, trece. N-o să treacă prea curând. Dacă jumate stau în casă și jumate ies, n-am făcut nimic”.
În timp ce curierii se trezesc dimineața devreme și se expun pentru ore bune riscului îmbolnăvirii, familiile lor de-abia așteaptă să afle că s-au întors cu bine acasă. „Vă rog, gândiți-vă și la cei din jur înainte de a comanda lucruri neesențiale. Recunosc că stau cu inima cât un purice în fiecare zi când citesc câți oameni s-au îmbolnăvit sau au murit. Și în fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu că tatăl meu nu este printre ei. Încă. Sper și mă rog nici să nu fie”, scrie fiica lui Viorel Cojocaru pe Facebook.
