Schimbare / Coronavirus

Cum ajutăm în vremea pandemiei?

de Ioana Pelehatăi

Publicat pe 18 martie 2020

Zilele astea au răsărit pe facebook multe inițiative de a-i ajuta pe vârstnici și alți vulnerabili, de la oameni singuri sau organizați, care s-au prins că e loc de întrajutorare și în vremuri de izolare. I-am întrebat pe câțiva dintre ei ce le-a dat impulsul să pună umărul - și cum se asigură că își iau toate măsurile de precauție, pentru a nu-i expune la COVID-19 pe cei pe care vor să-i ajute?


„Noi suntem mai hârciogi, cum știi. Avem ce ne trebuie, dar dacă poți să ne mai iei câte o pâine…”, îmi zice tata la telefon. Părinții mei (62 de ani) tocmai s-au întors din Portugalia și au decis să nu iasă din casă 14 zile. Avem noroc unii cu alții - locuim aproape, suntem stabili financiar și n-am prea avut probleme de sănătate. Le-am dus patru pâini feliate într-o dimineață însorită și rece, iar apoi m-am întors acasă, la propria autoizolare, cu gândul la „noroc” și vulnerabilitate.

Ambele au fost teme recurente de gândire în bula virtuală în care locuiesc. Apelurile la responsabilitate au fost însoțite de îndemnuri la solidaritate pentru cei tineri și sănătoși. Cei deja însingurați, fie că sunt vârstnici, deja bolnavi sau imunodeficitari, sunt cei mai expuși la riscul de a contracta virusul. (În România, unul din doi vârstnici se declară afectat de singurătate.) Dacă-i putem ajuta să iasă cât mai puțin din casă, e bine să o facem. 

Prima dată m-am emoționat, citind postarea Mihaelei Michailov, dramaturg și critic de artele spectacolului. 

 „Am crescut printre femei în vârstă”, mi-a răspuns când am întrebat-o ce a determinat-o să ajute. Apoi mi-a povestit despre ele, printre care o bunică „îngeră păzitoare” și o nașă care-i ghicea în cafea. „Încet, încet, aceste femei au plecat de lângă mine. Și-au topit cu ele o lume. În momentele astea cu fisuri în răbdarea și anxietatea noastră, m-am gândit la un cuvânt care pentru vârstnici zbârnâie înțepător. Izolare. Izolarea tuturor celor însingurați.” 

De la mijlocul săptămânii trecute am început să fiu atentă la inițiative care-și propuneau să ajute în vremea pandemiei. Prima mână de ajutor organizat pe care am reperat-o a venit de la Institutul Cultural Polonez, într-o postare de miercuri, 11 martie. S-au inspirat dintr-o acțiune a ONG-ului „W imieniu” din Varșovia, care folosise în 2018 un afiș asemănător, ca să strângă fonduri pentru copiii din Siria. Postarea, care a adunat peste 4.800 de share-uri până la ora scrierii acestui text, îi îndemna pe oameni să printeze imaginea, să completeze câmpurile libere cu numărul apartamentului și cel de telefon și s-o lipească pe ușa de la intrarea în bloc. „Nu este mult, dar este suficient pentru fi solidari”, scria echipa de comunicare a Institutului.

Ca multe idei bune, și asta a răsărit aproape simultan în mai multe colțuri de internet.

Julius Constantinescu, nume vechi din galeria umoriștilor din presa românească, cu aproape 22.000 de followeri pe facebook, spune că a pus afișul pe ușa de la intrare în bloc pentru că mama lui e singură la Beiuș, în orașul lui natal. Niște tineri de acolo i-au făcut ei cumpărăturile, așa că acum „încerc și eu să ajut părinții altcuiva. Sau poate oameni care nu au pe nimeni.” Văzuse pe net un gest similar al unor tineri din Cluj, doctoranzi la „Babeș-Bolyai”, care s-au gândit să „lase egoismul deoparte”, mai ales acum că au mai mult timp liber, odată cu suspendarea cursurilor. Când stăm de vorbă, afișul e pus doar de o zi și încă nu l-a contactat nimeni să-i ceară ajutorul. 

Românii nu prea sunt învățați să ceară sau să primească ajutor, îmi confirmă la telefon Marian Rădună, cel care a inițiat campania de livrare gratuită Cumpărături la ușa ta. „Aici trebuie să lucrăm. (...) Nu e greu, doar că era o reticență din partea [beneficiarilor].”  Rădună, inginer de profesie, tată a doi copii și manager de operațiuni la o multinațională de logistică, a început să facă activism în 2015, când tragedia de la clubul Colectiv l-a făcut să-și dea seama cât sunt oamenii de neputincioși.

Și-a pus întrebarea Cum stopăm valul de îmbolnăviri care va urma? „Ținând oamenii vulnerabili în casă - oameni în vârstă, familii monoparentale și pe cei bolnavi, sub tratament - ca să nu aglomerăm sistemul medical, că acolo e marea problemă.(...) Dacă o să umplem spitalele cu oameni bolnavi s-ar putea să fie mai rău decât la Colectiv.” Rădună îmi zice că de curând a livrat cumpărături pentru doi prieteni diagnosticați cu cancer, care și-au terminat tratamentul, dar a căror imunitate foarte scăzută nu le permite să iasă din casă.

A pornit campania Cumpărături la ușa ta tot cu un anunț pentru vecinii din bloc. „Eu sunt Marian de la etajul 1, dacă aveți nevoie de cumpărături, vine Marian și vi le cumpără. Nu vă costă absolut nimic - transportul și plasa sunt din partea mea.” A postat despre asta pe facebook, iar de-acolo a ajuns la grupul de acțiune civică Geeks4Democracy. La G4D s-au înscris primii voluntari, au apărut eforturile de organizare, apoi alte inițiative: una în Sibiu, alta la Făgăraș și așa mai departe. Acum campania se concentrează pe înființarea cât mai rapidă a unui call-center cu voluntari de-acasă, care să coordoneze eforturile de livrare. 

„N-am descoperit apa caldă, dar ideea a prins”, spune Rădună. I se pare important ca eforturile de genul ăsta să nu se desfășoare dezorganizat. „Încercăm să ne unim cu toții, ca să vorbim aceeași limbă.” Până acum, oamenii au început să sune în București, unde sunt cei mai mulți voluntari, iar pentru alte locuri din țară (Câmpia Turzii, Pitești, Arad, Focșani) au preluat cererile pe pagina de facebook și au încercat să găsească voluntari care să ajute în fiecare caz.

Smaranda Bălan și Diana Manta, două activiste cu experiență, au prins ideea de întrajutorare din mers și au creat grupul de Facebook Vă ajutăm din Sibiu pe 10 martie. Într-o zi, adunaseră peste 1.000 de oameni în „rețeaua de solidaritate”, pornind tot de la ideea că vor livra cumpărături celor vulnerabili. Pe 16 martie, când stau de vorbă cu Manta la telefon, în vocea ei se ghicește o epuizare acumulată din efortul uriaș în care a ajuns grupul să se implice în cele din urmă.

Grupul a ajuns între timp la 3.500 de membri, imposibil de coordonat doar în doi. Crucea Roșie Sibiu a intervenit să le ajute cu logistica -  contracte de voluntariat, măști și declarații pe proprie răspundere pentru cei care vor să se implice. Un antreprenor și-a pus tehnologia de call center la bătaie și cu ea vor organiza o linie telefonică cu tarif normal pentru informarea vârstnicilor, care „nu stau pe Facebook cum stăm noi”. Voluntarii psihologi vor fi folosiți și ei în sistem de call center, ca să gestioneze o posibilă „epidemie” de atacuri de panică.

 Între timp, le-a cerut ajutorul și Direcția de Sănătate Publică din Sibiu, depășită de situația celor aflați în carantină în județ (mulți aduși direct de la aeroport, indiferent din ce colț al României provin). Voluntarii din Sibiu le vor livra obiecte de uz personal. S-au mai implicat și Rescue 4x4, un grup de salvatori cu mașini off-road care se vor duce la oamenii din cele mai greu accesibile zone din județ.

Grupul de facebook încearcă și să gestioneze corect informațiile, prin moderare. „Deja cred că în toată țara au apărut cozile la supermarketuri și sunt tot felul de întrebări: Unde mai găsesc drojdie? Sau se mai duce câte unul printr-un supermarket și găsește rafturile goale sau cozi până-n parcare și iar postează să ne spune ce aglomerație e.” Încearcă pe cât posibil să nu lase astfel de postări să răsară, ca să nu sporească panica.

O întreb pe Diana Manta ce-o motivează și-mi spune că nu se aștepta să se înhame la așa un volum de muncă. Dar mai zice și că are privilegiul de a lucra într-un domeniu care „nu se închide” (IT și publishing), de acasă, unde acum a putut să stea cu fiica ei. O bucură că, la fel ca un bulgăre de zăpadă care crește când îl pui în mișcare, societatea civilă și instituțiile s-au mobilizat. Că poate oferi oamenilor informații care-i mai liniștesc. Și că „deja când suni și zici cine ești și de unde ești, oamenii sunt foarte bucuroși să ajute și să se implice.”

Pe implicare la nivel național se concentrează acum și campania voluntară de livrat cumpărături a ASCB (Asociația Studenților la Construcții din București), îmi spune la telefon Camil Dorofte, coordonatorul voluntarilor. Lui i-a venit ideea de a-i ajuta pe vârstnici vinerea trecută, când a văzut că mulți dintre ei își facă singuri cumpărăturile la Obor. La momentul respectiv nu știa de nicio inițiativă de genul ăsta extinsă în toată țara, așa că s-a gândit să-și pună la treabă comunitatea de studenți în construcții.

În 12 ore aveau un plan de acțiune, plus grupuri organizate în toate cele șase sectoare din capitală. Mai aveau și avantajul că mulți studenți erau deja plecați acasă, răspândiți prin toată România, așa că i-au pregătit și pe ei de la distanță. Când stăm de vorbă, ASCB are deja zeci de voluntari la București, echipe în opt județe și încă două în curs de organizare, la Deva și Brașov. Din Timișoara, de pildă, au fost sunați de oameni care n-au nicio legătură cu Facultatea de Construcții din București, dar care voiau să ajute.

Contează, însă, și cum ajută: și Rădună de la Cumpărături la ușa ta, și Dorofte, spun că igiena e vitală. „Este foarte important ca, din buni samariteni, să nu ajungem să facem mai mult rău”, explică primul. 

Voluntarii ASCB poartă tot timpul măști, ochelari și mănuși și au la ei dezinfectant, spune Dorofte. Momentan fac cumpărăturile din supermarketuri, în căutarea celor mai mici prețuri, iar asta se va schimba în curând - o să intre direct în depozitele lanțurilor de mari magazine, ca să nu mai petreacă foarte mult timp printre alți cumpărători. 

Și Cumpărături la ușa ta încearcă să evite timpul îndelungat pierdut în hipermarket în căutarea anumitor branduri sau produse. Vineri de dimineață, de pildă, Rădună a petrecut 47 de minute la magazin pentru cumpărăturile unei singure persoane. „Hai să fim eficienți. Vrem să ajutăm mai mulți oameni, nu doi pe zi”. Soluția, concepută de el împreună cu medicul Simona Tivadar, este un „kit” de supraviețuire cu alimentele de bază, din care o familie de două persoane poate să trăiască două săptămâni.  

Și voluntarii ACSB și cei de la Cumpărături la ușa ta au grijă la interacțiunea cu bancnotele - după ce lasă produsele pe prag și se îndepărtează, primesc banii pe prag, iar apoi îi pun într-o pungă sigilată sau măcar închisă ermetic. Cumpărături… acceptă plata online și menționează că nu au cum să dea rest. „Avem, cu ghilimelele de rigoare, norocul că banii noștri sunt de plastic și poți să mai dai cu dezinfectant pe ei”, îmi spune Marian Rădună. Bagă banii sigilați în portbagaj, doar în mașină își dă mănușile jos și își dezinfectează de fiecare dată volanul. După ce spală, la propriu, banii, bărbatul îi duce rapid la bancomat.

Dorofte insistă să le transmită oamenilor că serviciul lor e destinat celor realmente aflați în nevoie. Au avut câteva comenzi livrate unor persoane tinere, care au zis că le era frică să iasă din casă. „Înțelegem această frică, dar ideea e să nu ne supracapacităm, pentru că în momentul ăla am putea să luăm o comandă realmente necesară.”

Poate cea mai dificilă misiune pe care au avut-o voluntarii Asociației Studenților în Construcții din București a fost o livrare de medicamente pentru o doamnă care nu le mai găsea la Buzău. Doi colegi de-ai lui Dorofte s-au suit în tren, le-au livrat și s-au întors în aceeași zi în capitală.

Reacțiile la inițiativele de genul ăsta s-au schimbat treptat. La început au fost privite cu suspiciune, chiar puteți mă ajutați? Diana Manta îmi spune că la Sibiu au avut până acum doar două cazuri de cumpărături livrate - au fost contactați de copiii unor vârstnici izolați, într-un cartier din Sibiu, precum și de nepoata unei femei diabetice, care stă în afara orașului. Încetul cu încetul, expunerea în mass media le-a dat curaj oamenilor să apeleze la rețelele de solidaritate, îmi zice Camil Dorofte de la ASCB.

În ce-i privește pe studenții la construcții, reacțiile celor pe care îi ajută i-au lăsat fără cuvinte. „Mulți [dintre cei cărora li s-au livrat cumpărături] spuneau că de la al Doilea Război Mondial n-au mai văzut atâta curaj și solidaritate - deși, din punctul meu de vedere nu e la fel de mult curaj ca atunci”, spune Dorofte. Alți beneficiari, foști artiști, au sunat să le cânte la telefon în semn de recunoștință. 

Îmi aduc aminte cum și-a încheiat Mihaela Michailov răspunsul despre vecina Vera, pe care a ajutat-o cu cumpărăturile. Cu „un greu în stomac. Ca o bulă de panică păstoasă. Mi-am dorit să nu uităm, atunci când ne va fi mai bine, să ne gândim la lumea în care vrem să trăim. O lume care să nu se sfârșească abrupt doar pentru că ești singură și bătrână.” 


Dacă vrei să ajuți, poți să iei legătura cu oricare dintre grupurile de mai sus - nu-s singurele care există, în București și în țară și toate caută voluntari, pentru livrări sau pentru coordonare la telefon. Sau poți pur și simplu să pui și tu un afiș în bloc, după modelele de mai sus. Dar musai să respecți regulile de igienă. Nu te oferi voluntar dacă ești bolnav, poartă tot timpul mască și mănuși, nu intra în contact cu cei pe care-i ajuți și dezinfectează produsele și banii. Ai grijă de tine și de cei din jur.

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK