Intră la idei / Arhivă

În căutarea evreilor din fotografii

De Raul Ștef

Publicat pe 9 februarie 2022

Prezentarea arhivei fotografului clujean Sárdi Elemér e o formă de-a recupera identitățile unor oameni care au pierdut totul.

În anii ‘30 și 40 ai secolului trecut, Sárdi Elemér era cunoscut în Cluj-Napoca ca „fotograful vedetelor” sau „fotograful femeilor frumoase”. Adunase experiență la Budapesta și se specializase în portrete la studioul său din centrul Clujului. În arhiva lui, estimată undeva la aproape 20.000 de negative, s-au strâns portrete de români, maghiari și evrei.

Fără ca el sau cei fotografiați să bănuiască, peste 1.000 de imagini realizate de Sárdi Elemér între 1935 și 1944 au rămas singurele dovezi ale existenței a sute de familii de evrei stabilite sau aflate în trecere prin Cluj. Mulți dintre acești oameni aveau să sfârșească în lagărele naziste. Din comunitatea evreiască din județ, care în perioada interbelică fusese de peste 18.000 de persoane, s-a întors la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial mai puțin de 10%. Pentru acești oameni, deportarea în lagărele naziste însemna că li se confisca totul, atât material, cât și spiritual: le dispărea casa, întreaga agoniseală, amintirile imprimate în albume de fotografii; își pierdeau libertatea, numele le era înlocuit cu un număr, iar, într-un final, dispăreau și ei, cu totul. 

Foto: Raul Ștef

Într-un fel, fotografiile lui Sárdi devin o formă de salvare. Aproape 70 de ani mai târziu, peste 4.000 de clișee pe sticlă din arhiva lui ajung în colecția unui anticar și în talciocurile din toată țara, iar amintirile celor dispăruți ies la lumină. Din 2019, timp de un an, Asociația Renascendis cumpără de la un anticar, din fonduri proprii și din donații, cea mai mare parte a arhivei Sárdi. 
 

Unul dintre plicurile în care au stat negativele lui Sárdi.

Acum mai bine de-un an, proiectul a trecut în etapa următoare, cea de identificare a persoanelor din imagini. Cercetătorii pornesc de la datele trecute pe plicurile de arhivare: nume și numere de comenzi. 

Iar de aici lucrurile se complică, în funcție de firele istoriilor personale. „Nu toți au fost deportați în sensul clasic al cuvântului deportare”, spune președintele Asociației Renascendis, istoricul Radu Bârlă. „O bună parte a populației masculine în putere a fost mobilizată în batalioane de muncă forțată ale armatei austro-ungare de unde există un număr mai mare de supraviețuitori decât din lagărele naziste. Mulți care s-au întors s-au trezit fără nimic. Odată ce au fost evacuați din casele lor, lucrurile lor au fost distruse, furate, luate de alții și nu sunt foarte multe cazuri în care să fi supraviețuit fotografii de familie”. 

Fotografia Verei Grünwald, de opt ani, realizată de Sárdi Elemér în 1940. Patru ani mai târziu este deportată și ucisă la Auschwitz alături de sora și părinții ei.

Dintre copiii din fotografii, majoritatea nu au supraviețuit Holocaustului. „Nu știu dacă au supraviețuit cinci. La exterminări bătrânii erau primii, după care copiii, pentru că erau inutili. Femeile puteau fi folosite la diferite munci, erau multe fabrici care făceau asta”, spune Radu Bârlă.

Odată ce sunt făcute publice imaginile, au un impact mare, adaugă Bârlă. „Ne-au contactat urmași, cunoscuți, chiar persoane care erau copii atunci în fotografii. Avem și mai multe cazuri în care suntem întrebați dacă avem portrete cu unii sau alții”, povestește istoricul. 

Acum, imaginile sunt prezentate în expoziția „Evreii lui Sárdi. Portrete de evrei clujeni”, ce poate fi vizitată la MUZEON, în Cluj-Napoca, până în 27 martie. MUZEON a fost înființat cu intenția de a păstra povești personale din trecut și de a lupta împotriva antisemitismului și a prejudecăților. 

Foto: Raul Ștef

Am adunat mai jos câteva povești ale unor personaje identificate din imagini, alături de cele ale unor oameni care încă își caută înaintașii printre fotografii. 

Léber Gyula, bijutier din Clujul anilor 1930, alături de soția sa, Ibolya

În anii 1930, Léber Gyula lucra ca bijutier în Cluj. În 1939 se căsătorește cu Leőb Ibolya și au o fetiță, pe nume Zsuzsa. Patru ani mai târziu, Gyula este mobilizat într-unul dintre batalioanele de muncă forțată ale armatei maghiare, iar soția și fiica ajung la Auschwitz, unde sunt ucise, iar el află abia după întoarcerea sa la Cluj după încheierea războiului. Se recăsătorește și are un fiu.

„În decembrie 1944, Gyula este arestat la Budapesta, iar o lună mai târziu este încolonat, pe un ger de -12 grade, alături de alți evrei din Budapesta, pe malul Dunării, unde urmează să fie executați. Deși majoritatea sunt uciși de gloanțe sau înecați, bărbatul de care era legat Gyula, pe nume Andor Kecskeméti, reușește să fugă și să îl salveze și pe el. Înoată până într-o ascunzătoare aflată sub podul cu lanțuri. După câteva ore și bătut la uși care rămân închise, un militar maghiar le deschide poarta și îi salvează”, povestește fiul său, Andrei Léber, într-un articol din revista Baabel.

Rafael Zoé

Pe când era în ultimul an de liceu, Rafael Zoé, o fată din Bonțida, o comună din apropierea Clujului, ajunge prin 1941 la studioul Foto Sárdi, pentru fotografia de promoție. Trei ani mai târziu este deportată în lagărul de la Berge-Belsen, dar reușește să supraviețuiască Holocaustului. 

În căutarea tatălui

Simon Krisztina are 78 de ani și este printre primii care sosiți la vernisajul expoziției „Evreii lui Sárdi”. Vorbește cu organizatorii și privește cu mare atenție imaginile expuse. 

Simon Krisztina. Foto: Raul Ștef

Încă speră să găsească detalii sau o imagine cu tatăl său, dispărut în 1944. Avea cinci luni când tatăl său Alexandru Friedmann, în vârstă de 38 de ani, și bunicii din partea lui au fost luați din Cluj și duși în lagăr. 

Nu auzise de fotograful Sárdi Elemér, dar spune că mama sa sigur îl știa, mai ales că erau de aceeași vârstă. A venit cu speranța că va recunoaște pe cineva sau chiar să găsească o imagine cu părinții săi.

Tot ce știe despre tatăl său este din poveștile mamei și din trei fotografii pe care le are cu ei. „Una înrămată, acasă, pe care nu o scot niciodată, una de pe o carte de identitate și una în care apare împreună cu mama, Margareta. Fotografia a fost făcută, cel mai probabil, înainte de căsătoria din 1938. Mama și bunicii din partea ei au scăpat cu viață fiind jumătate maghiari, jumătate nemți, de religie reformată. Așa am scăpat și eu pentru că eram botezată reformată, după mama.”

Părinții Krisztinei. Foto: Raul Ștef

Beatrix Manduc, fiica lui Sárdi, s-a născut în 1955, după închiderea studioului. Povestește cum, odată cu venirea comunismului, tatăl ei ajunge să lucreze la un studio foto local. Al său fusese închis din cauza unor reclamații care au apărut după schimbarea regimului politic. „El fotografia multe nuduri artistice și au fost o serie de reclamații din cauza cărora a fost nevoit să închidă. A fost chiar miliția la percheziție în vreo două rânduri”.

Era un studio prin centru, unde din când în când Sárdi le poza pe Beatrix și pe sora sa. Alteori mergea pe la licee să fotografieze absolvenți. Developarea o făcea acasă, unde mai păstrase un loc amenajat pentru așa ceva.

Într-una dintre amintirile pe care le păstrează cu tatăl ei e vară, geamurile și ușile sunt larg deschise, iar o lumină colorată învăluie locuința și fostul studio foto al familiei Sárdi. „Și acum îl văd cum stătea la masa din mijloc plină de rebus și cărți, citea foarte mult și la bătrânețe”, își amintește Beatrix Manduc.

Beatrix Manduc. Fotografia din copilărie e făcută de tatăl ei, Sárdi Elemér.

Beatrix Manduc s-a uitat cu atenție la fotografiile expuse, dar nu recunoaște pe nimeni. A cunoscut mulți prieteni de-ai lor evrei, care au avut norocul să nu ajungă în lagăr: din Cluj au plecat spre Israel, Suedia, Germania, America sau Australia.   

Beatrix Manduc. Foto: Raul Ștef

„Îmi aduc aminte, mai ales vara, când se întorceau mulți prieteni evrei de-ai tatei prin oraș, cum era plin tot timpul la noi. Întotdeauna îl căutau și veneau la noi și era un mare du-te vino. Dar așa era în general. Cum trecea vreun prieten prin centru veneau pe la el unde citeau ziarul și povesteau diverse. El avea un obicei simpatic: stătea în fața clădirii [pe strada Regele Ferdinand - n.r.] și alegea personajele care îi plăceau, care îi spuneau ceva și îi invita la studio pentru o ședință foto.” 

Curtea de pe strada Regele Ferdinand nr. 16, locul în care a funcționat studioul lui Sárdi.

De arhiva de fotografii, Beatrix nu a știut: bănuiește că era într-un depozit în spatele apartamentului. Acum vreo doi ani a sunat-o o prietenă și i-a zis că a văzut un anunț pe internet despre arhiva Sárdi, așa a aflat și ea de fotografii. Crede că cele strânse sunt doar câteva din cele făcute de tatăl său: „O parte din arhivă cred că s-a distrus, chiar el să fi aruncat câteva. Singurul lucru care l-a interesat pe tata a fost să facă ce-i place și să trăiască cum dorește și așa a și făcut.”

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK