Groapa de gunoi e o oglindă a societăților noastre, bazate pe consum de cele mai multe ori excesiv. Fotografa belgiană Laura van Severen a documentat 106 gropi de gunoi din Belgia, Olanda, Spania, Portugalia și România și a povestit pentru Scena9 cum variază relația dintre oameni și resurse în diferite țări, dar și cum ajung ele să creeze un nou peisaj.
Proiectul Strata a plecat de la curiozitatea Laurei van Severen pentru felurile în care oamenii modifică mediul natural și pentru cum se integrează noile forme de relief. În cazul gropilor de gunoi, un nume paradoxal pentru un munte de deșeuri, formele sunt foarte diferite – de la pământ plat, la pereți de gunoaie, munți, dealuri, adâncituri, până la trepte și ridicături diforme. Dar una dintre observațiile care i s-au părut cele mai interesante este că gropile de gunoi, ele însele formate din straturi de materiale, alcătuiesc un nou strat al Pământului. Fundul gropii este acoperit cu un strat puțin permeabil, urmat de un strat de plastic și de unul geotextil, care funcționează ca un tampon, urmate de un strat de pietriș, după care începe depozitarea deșeurilor. Aici ajung, mai mult sau mai puțin de-a valma, lucrurile de care nu mai avem nevoie. În 2018, în Europa au fost generate 5,2 tone de deșeuri pe cap de locuitor, dintre care aproape 40% au ajuns la gropile de gunoi. În topul celor mai generoși producători de deșeuri, România ocupă locul 6, cu aproape 10,5 tone pentru fiecare cetățean, în timp ce pe locul 1 se află Finlanda, cu mai bine de 23 de tone de gunoaie pentru fiecare locuitor. Din când în când, deșeurile ajunse în gropi sunt acoperite cu straturi de nisip pentru a reduce mirosurile neplăcute și împrăștierea lor de către vânt. După ce își atinge capacitatea, o groapă de gunoi este acoperită iar cu straturi de plastic, sol și plante, pentru a integra mormanul în natură. Potrivit legislației europene, aceste spații trebuie monitorizate timp de 30 de ani, pentru a fi evitate incidente nocive pentru mediu.
Primul depozit de deșeuri pe care Laura l-a vizitat a fost în orașul belgian Ghent. Când a văzut peretele de deșeuri inerte, din categoria celor care nu mai pot fi descompuse, precum azbestul și alte materiale de construcție, și-a dat seama că trebuie să dedice un proiect special gropilor de gunoi, pentru a înțelege implicațiile acestor noi peisaje. Timp de câțiva ani, a fotografiat peste 100 de depozite de deșeuri din cinci țări, alese pentru a ilustra stadii diferite din drumul către reducerea depozitării la groapa de gunoi. Potrivit unei directive europene, la astfel de gropi nu pot fi depozitate mai mult de 10% din deșeurile colectate. Belgia și Olanda sunt cele două țări care au depășit deja obiectivul, cu un procent de depunere la groapa de gunoi de 1%, respectiv 1,4%. Spania și Portugalia se află pe la mijlocul listei, cu 51%, respectiv 48,6%, iar România este la coada listei cu 73,5% din deșeuri depuse încă la groapa de gunoi.
Spre deosebire de țările vestice, unde majoritatea gropilor de gunoi au fost închise și ecologizate de multă vreme, în România ele sunt încă răni deschise care poluează aerul, contaminează solurile și apa din comunitățile apropiate. Deși aveam obligația să închidem gropile neconforme până în 2009, încă mai sunt depozite neînchise din cauza cărora Uniunea Europeană ne amenință cu penalități financiare, pe lângă infringement și procese. În 2018, România a fost obligată și de Curtea Europeană de Justiție să închidă 68 de depozite neconforme. În prezent, 48 încă sunt deschise, cu planuri de închidere în stadii diferite. Numărul lor este cam același cu numărul depozitelor conforme care funcționează în prezent în țară: 47.
Laura van Severen a documentat 21 de gropi de gunoi din România, din mai multe județe, din Gorj și Vâlcea, până în Timiș, Brașov, Neamț, Iași și Galați. Fotografa spune că procesul de pregătire a vizitei de documentare a gropilor de gunoi din România a fost lung și greu, iar faptul că a reușit să primească acces în aceste locuri este un „miracol”. „Am obținut de la autorități o listă de 46 de depozite din România, am început să îi contactăm pe cei care le gestionează și a durat trei luni să obținem acordul pentru a vizita 21 dintre ele. Le era frică să spună da, le era frică să spună nu”, spune Laura, care a sesizat că una dintre diferențele dintre România și alte țări sunt agenții de pază. „Sunt agenți de pază peste tot în România, nu doar la gropile de gunoi, ci în general”. Opacitatea industriei deșeurilor este o trăsătură comună în toate țările vizitate, spune Laura, dar în România e chiar un pic mai mare.
Deși a încercat să ajungă la gropile de gunoi din București și Cluj, care au un impact negativ asupra mediului și vieții a mii de oameni, Laura nu a obținut acordul din partea lor. Depozitul de la Pata Rât din Cluj este un dezastru ecologic de renume internațional, fiind de multe ori o sursă de poluare cu levigat, care ajunge în apele subterane, și cu fum de la autoaprinderi pentru comunitatea care trăiește în zonă și care nu beneficiază de protecție socială din partea autorităților. La București, cele trei depozite de deșeuri de la marginea capitalei au făcut obiectul a numeroase plângeri din partea locuitorilor care reclamă poluare olfactivă. În cazul depozitului Chiajna-Rudeni, din cauza cărora bucureștenii nu pot ține ferestrele deschise, tribunalul a suspendat autorizația de mediu în 2020, în urma unui proces intentat de organizații de protecție a mediului și administrației din sectorul 1. Cu cât depozitele sunt mai controversate, cu atât transparența e mai scăzută, iar Laura nu e prima care a observat asta. A vizitat, în schimb, alte gropi din țară, atât unele deja închise, cât și unele construite recent.
Laura a remarcat că, în România, gropile de gunoi închise nu primesc cine știe ce altă destinație. În cel mai bun caz, devin un teren cu iarbă pe care se fac paie pentru animale. Alte țări au scenarii în care gropile de gunoi devenite istorie se vor transforma în zone recreaționale, parcuri naturale, terenuri de golf sau pârtii de ski. Olanda este una dintre țările care au pus deja în aplicare asemenea scenarii. Laura a vizitat foste depozite de deșeuri care au devenit puncte de belvedere, olandezii fiind chiar încântanți de noile ridicători în relieful lor plat. În alte cazuri, noii „munți” au devenit pârtii de ski neașteptate într-o țară sub nivelul mării.
La capătul opus, sunt gropile de gunoi active, surse de poluare pentru oameni și mediu. Laura a documentat un astfel de caz la Galați, unde era extrem de mult levigat în jurul gropii, iar cei responsabili nu au lăsat-o să pozeze părțile cele mai rele.
Scopul fotografei nu a fost, însă, să arate doar cazurile în care gropile de gunoi au devenit dezastre ecologice, ci să surprindă dubla modificare a ecosistemului: o dată prin construirea gropii de gunoi și apoi prin închiderea și transformarea ei. „Pentru mine e interesant să văd cum a fost modificat peisajul natural de intervențiile umane și cum se integrează noile forme în peisaj”, spune Laura. A fost surprinzător pentru ea să observe cum se raportează oamenii la aceste modificări și ce înseamnă pentru ei natural. Un angajat al unei gropi de gunoi din România, care îi făcea turul, i-a povestit cu încântare despre o zonă bogată în biodiversitate care s-a creat la câțiva metri de groapa de gunoi unde lucra. Acolo se crease involuntar o mlaștină, pe locul de unde fusese scos nisipul necesar anvelopării gropii. Balta a atras păsări și amfibieni, iar ghidul Laurei mergea chiar la pescuit cu colegii acolo. Păsările care își făcuseră casă acolo se hrăneau din groapa de gunoi din apropiere și totul devenise un adevărat ecosistem, care înglobase deșeurile poluante. Mica oază naturală improbabilă făcea parte din suprafața gropii de gunoi și exista oricând posibilitatea să fie acoperită prin extinderea gropii, iar ghidul Laurei era indignat de posibilitatea distrugerii „naturii”.
Cele mai multe dintre gropile de gunoi închise și integrate în mediul înconjurător sunt în țările nordice, care au implementat această strategie înainte ca ea să fie obligatorie la nivel european, iar acum au un procent ridicat de colectare separată și reciclare – privilegiul țărilor bogate, spune Laura. În afara unor coșuri de evacuare a gazelor, uneori nu există alt semn că stai pe un munte de 50-70 de metri de deșeuri, îngropat și acoperit cu iarbă. De multe ori nu gropile de gunoi în sine sunt problema, spune Laura, ci sistemul de dinainte de eliminarea deșeurilor, adică măsurile de prevenire, colectare, reutilizare, reparare și reciclare a deșeurilor, măsuri care garantează reducerea semnificativă a cantității de deșeuri depozitate la groapa de gunoi și trecerea la economie circuală. „Piramida” soluțiilor arată că depozitul de deșeuri este cel mai indezirabil mod de eliminare a obiectelor, la capătul opus fiind prevenția. Colectarea separată este esențială pentru a reduce deșeurile care ajung la groapa de gunoi și a le refolosi, în schimb, sau recicla în ultimă instanță. Incinerarea este, de asemenea, la coada listei, deși autoritățile din România prioritizează arderea deșeurilor pentru îndeplinirea țintelor de reducere a deșeurilor depozitate la groapa de gunoi.
Gropile de gunoi nu sunt, așa cum le zice numele, niște găuri în pământ în care se aruncă deșeuri, ci, în cazurile bune, instalații complexe, cu tehnologie avansată, cu sisteme de monitorizare. Straturile de la baza depozitului de deșeuri sunt cele care fac diferența dintre un depozit conform și unul neconform. În 2009, România avea de închis 109 de depozite neconforme și a reușit să închidă 61 până în 2020. Procesul de închidere nu este nici el simplu, ci începe întâi cu sistarea depunerii de deșeuri, urmează 3-5 ani în care corpul depozitului se stabilizează, atât ca formă, cât și ca proces biochimic, iar după o serie de procese birocratice, se face efectiv tasarea, punerea straturilor geotextile, geomembrana, instalarea drenajului, pietriș și flori. Închiderea conformă înseamnă și instalații de gaz și tratarea levigatului, adică a materialelor rezultate în urma descompunerii, ce ajung în apa freatică.
Pe măsură ce gropile de gunoi sunt înghițite de natură, Laura vede cum oglinda obiceiurilor noastre consumeriste dispare. În felul acesta, oamenii evită să se confrunte cu rezultatele modelului capitalist de consum, ascunzând gunoaiele. În ciuda strategiei de închidere a gropilor de gunoi, Laura nu crede că acestea vor dispărea cu adevărat vreodată. Societățile în care trăim devin tot mai mari producătoare de deșeuri, nu invers. În prezent, omenirea generează 2,01 miliarde de deșeuri municipale, o cantitate care va crește la 3,40 de miliarde până în 2050. „Gropile de gunoi vor exista mereu, cred, nu în același fel în care sunt azi, dar vor exista. Omenirea continuă să producă materiale greu de eliminat, cum sunt și turbinele eoliene, ale căror aripi rezistente din fibră de sticlă nu au altă soluție de eliminare, în afară de îngropare”, spune Laura. „E greu de spus ce e bine și ce e rău în zilele noastre”, mai adaugă ea.
