O simplă plimbare printr-un magazin poate fi o experiență intensă, un trip ce variază cromatic între roz electric, albastru jandarm și flacăra violet. E aproape ca un traseu inițiatic, care începe cu jucăriile din prima fază a copilăriei, cu pianul omidă și ciocănelul educativ cu biluțe și se încheie cu etapa (pre)adolescentină, dominată de jucării ceva mai dubioase: cătușe, peruci și păr fals de pus pe piept. Ca să nu mai zic că, după o plimbare din asta, îți faci o idee legată de felul în care se împart jucăriile în funcție de gen. Roz la fete și albastru la băieți, pe asta o știam. Ce nu știam e că există multe jucării pentru fete de tipul: set de bucătărie, set menaj, mătură & mop, (mini)fier de călcat & (mini)mașină de spălat. Plus măsuță de călcat rufe. Tot roz și aia. Iar la baieți e haos: săbii, drone și armament la greu, de zici ca ai nimerit în The Bourne Supremacy.

Am dat o tură printr-un magazin de jucării într-o seară seară liniștită de joi, când nu era prea multă lume. Am rugat-o pe Mădălina Muscă, doctorandă la SNSPA, specializată în antropologia copilăriei și educației, să mă însoțească, ca să înțeleg ceva din treaba asta cu jucăriile și rolurile de gen.

Luăm un cărucior de cumpărături și străbatem parcarea magazinului, învăluiți de lumina caldă a apusului. Imediat cum intrăm, un torent de culori se revarsă peste noi, în timp ce la radio se aude vocea Deliei (feat. The Motans):

Eu te iubesc până la cele mai grele păcate
Dar tu ai grijă şi mă ţii să nu le fac vreodată.

Ajungem la raionul pentru ăi mai mici (categoria 0-3 ani), unde se găsesc tot felul de jucării educaționale, mingiuțe pufoase, mutrițe albastre, roz și milioane de păpuși. Undeva în dreapta sunt cădițe, iar deasupra lor atârnă niște bebeluși de plastic, o gașcă de mini Chuckies care te țintuiesc cu privirile lor apăsătoare.  Cu ocazia asta, Mădălina pomenește de cartea Pink and Blue: Telling the Boys from the Girls in America, în care autoarea, Jo B. Paoletti, vorbește despre pink-ification, un fenomen relativ nou, de pe la începutul secolului XX, când a avut loc trecerea de la moda unisex la haine specifice fiecărui gen, roz pentru fete, albastru pentru băieți.

Intrăm în zona jucăriilor pentru fete (3-6 ani) și dăm peste o pisicuță interactivă cu sunet și mișcare (descriere: dă din coadă, merge & miaună, funcționează cu două baterii) și un cățel interactiv mângâie-l!. Lângă un raft, are loc o mică ceartă între doi soți. „Las-o să gândească singură și să aleagă ce păpușă vrea”, îi zice ea lui. Între ei stă fetița, care ține în brațe două păpuși și privește în gol debusolată.  
 
Urmează jucăriile de „uz casnic”: seturile de menaj și bucătărie, de pe cutiile cărora care ne zâmbesc fete fericite care calcă rufe și cară găletușe cu mop. Pe multe dintre ele scrie Fashion Girls. Pe lângă mașinuțe de spălat și măsuțe de călcat, mai sunt aici chestii de genul: set tigaie cu accesorii pentru bucătărie, set curățenie care conține mop roz, mătură, făraș roz, perie roz, set cu mop și găletușă și set burger happy meal.

Cum treci de astea și faci stânga, dai peste jucăriile pentru băieți: pistoale, puști, tancuri, avioane, săbii, echipamente SWAT, kalașnikoave, seturi cu grenade & măști de gaz, drone și nșpe mii de cuțite. Însoțite de imagini cu băieței în uniforme militare și de poliție prinși în focul luptei. Odată ajuns aici, intru și eu în filmul ăsta, privirea mi se rotește în toate părțile, încep să testez o mitralieră și mă joc cu un nunceag și o sabie. 
 
Și în timpul ăsta o ascult pe Mădălina, care îmi vorbește despre influența pe care o au jucăriile asupra rolurilor sociale pe care și le asumă viitorii adulți. „Jucăriile în sine nu au gen, ar putea foarte bine să se joace atât băieții, cât și fetele cu ele”, zice ea. „Contează, însă, modul în care sunt marketate, strategia asta vine la pachet cu roluri stereotipe. De aici toată discuția din jurul pink-ification și a industriei prințeselor și supereroilor. Evident, sunt și alți factori care îi influențează, dar există și o legătură între jucăriile lor și opțiunile lor profesionale de mai târziu.” Mădălina amintește și niște studii recente, în care se vorbește despre procentul scăzut de femei din zona high-tech, care ar fi influențat de copilăria timpurie și de jocurile și jucăriile la care au fost expuse. Cât despre jucăriile pentru băieți, multe dintre ele promovează abilități vizuale și spațiale, spre deosebire de cele pentru fete, care încurajează comunicarea și skill-urile sociale.

Trecem de zona de război și ajungem la raionul adolescenților, în care se îngrămădesc jucării de bal mascat & carnaval: dinți de vampir, eșarfe cu pene, măști, cătușe (plușate cu roșu și neplușate) și, firește, păr fals de pus pe piept. Probabil că astea sunt la mare căutare în săptămâna altfel. La radio cântă Corina:

Yummi yummi yummi
Hai mami, hai să facem nani
Să ducem un război în pat ca dacii şi romanii
Nici Caragiale n-are o noapte furtunoasă
Atât de lungă şi intensă ca a noastră
Hei şi nu te opri
Doar tu ştii să mă ţii pe ritmul inimii.

De aici încolo începe lumea adulților. Plictiseală maximă. Se sting culorile și de jur-împrejur nu vezi decât oale, pahare, prosoape, perne, șosete, ibrice și capcane electrice pentru insecte.
Îmi aduc aminte că trebuie să cumpăr și eu niște chestii. Iau trei prelungitoare, câteva prosoape de bucătărie și niște rame foto.

Suntem la casă. Arunc o privire la prelungitoarele din coș, și, dintr-o dată, îmi vin în cap câteva întrebări: „oare ce jucării aș cumpăra dacă aș avea copii?”, „l-aș lăsa pe copilul meu să aleagă cu ce să se joace sau aș alege eu?”. Și îmi dau seama că știu prea puține lucruri despre copii și lumea lor, și cu atât mai puțin despre jucării și rolurile de gen. Mădălina e de părere că nu prea există discuții pe tema asta în România. „Dar e important să vorbim despre lucrurile astea, pentru că nu e vorba de a fi pro sau anti-roz, ci mai degrabă anti-limitare”, îmi zice ea după ce ieșim din magazin. „Separarea asta nu înseamnă doar că rozul și păpuşile sunt pentru fete, albastrul şi armele pentru băieţi. E despre îngrădirea opţiunilor copiilor în a-şi înțelege şi exprima identitatea, care ajunge să fie definită în termeni de băiat sau fată.”

Turul ăsta și discuția cu Mădălina mă fac să-mi dau seama că eu n-am prins toată treaba asta cu roz și albastru; din câte îmi amintesc, jucăriile și hainele mele, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, erau neutre din punctul ăsta de vedere. Dar mă jucam și eu cu mașinuțe, roboți, arme și soldați. Și țin minte cât de strictă era delimitarea între jucăriile pentru fete și băieți. Acum, însă, vin în plus și strategiile de marketing și advertisingul agresiv, care complică lucrurile și mai tare. Ca reacție de respingere, în UK a avut loc o campanie care a mobilizat părinți frustrați de modul în care sunt promovate stereotipuri prin cărțile și jucăriile pentru copii. Mesajul lor este: Lăsați jucăriile să fie jucării!