Carte / Femei

„Noi, femeile, ne-am deșteptat”

De Scena9

Publicat pe 24 martie 2023

La editura Vellant urmează să apară Manifestele sufragetelor,  o selecție de scrieri și discursuri care documentează lupta femeilor din Marea Britanie pentru dreptul de vot, reunind vocile femeilor din diferite clase sociale care au militat pentru drepturi egale și reprezentare. Volumul va face parte din colecția Idei esențiale. Citește un fragment din prefață și unul dintre discursurile prezentate în carte. 


Această carte este despre o parte din aceste vieți; despre trezire și emancipare. Despre lupte, deznădejdi și îndârjire. Despre sacrificii și pierderi de vieți. Despre importanța reprezentării, responsabilitate și putere de decizie. Despre tratament egal, mentalități și practici și sisteme opresive. Despre munca sufragetelor și feministelor; și despre munca a mii de femei lucrătoare în fabrici, ateliere, azile de muncă, spălătorese, bucătărese, îngrijitoare și infirmiere; ziariste și mame, fiice și mame singure; văduve, cusătorese și lucrătoare de munci fizice; culegătoare și înălbitoare; scriitoare, poete, actrițe, tipografe, avocate și activiste. Femei care s-au implicat în mod activ în Mișcarea pentru Sufragiul femeilor și care, prin experiența proprie de viață, educație, privilegiu, conștientizare, sensibilitate, preocupare și îndârjire, căsătorite, văduve sau celibatare, sărace sau înstărite, au extins prin obiective și idei noi, mai cuprinzătoare, toate, în feluri diferite, imperfecte, această mișcare.

(…)

Discursuri ale membrelor Uniunii Sociale și Politice a Femeilor este unul dintre textele care reflectă ce se întâmpla, de fapt, la demonstrațiile organizate de sufragete, cum se desfășurau ele, ce consecințe au avut. Cum, în timpul acestor demonstrații femeile erau arestate și trimise la închisoare în încercarea de a potoli agitația și a descuraja femeile în a se alătura cauzei sufragetelor.

Textul descrie eliberarea din închisoare a mai multor sufragete, printre care se aflau Annie Kenney și Emmeline Pankhurst, cea din urmă fiind una dintre cele mai cunoscute, vocale și vizibile sufragete britanice. Emmeline Pankhurst a fost adepta unor abordări mai radicale pe care le-a și pus în practică în privința obținerii dreptului de vot pentru femei, și a ceea ce atunci (și astăzi) se considera a fi militantism: simpla exprimare a opiniei de către o femeie era judecată drept o atitudine „nefemeiască” și militantă.

Emmeline este, așadar, eliberată din închisoarea Holloway, mai devreme cu o zi decât era inițial termenul stabilit. Majoritatea sufragetelor care au fost arestate în această perioadă, până la obținerea dreptului de vot condiționat în 1918, au ajuns în închisoarea Holloway, unde au fost ținute în izolare (carceră), împiedecate să comunice unele cu altele, brutalizate și supuse tratamentului hrănirii forțate în baza legii care a devenit cunoscută drept „Legea pisicii și a șoarecelui.”

(Medeea Iancu, Prefață la Manifestele sufragetelor)

Manifestele sufragetelor

Traducere în română de Deniz Otay
Editura Vellant
2023

Discurs al lui Emmeline Pankhurst la Royal Albert Hall, 19 martie 1908

În această dimineață eram în închisoare! (râsete) Și mă gândeam la întâlnirea din această seară, la cum, din singurătatea celulei mele, gândurile mele ar fi fost cu voi, femeile de aici, care vă revendicați libertatea politică.

La ora două a intrat în celula mea gardianca-șefă. Mi-a spus „Trebuie să ieșiți“, iar eu i-am răspuns „Durata arestului meu se încheie abia mâine dimineață. Cine mi-a autorizat ieșirea?“ „Există un ordin de eliberare pe care, presupun, vi l-au procurat prietenele dumitale“, a spus ea. (râsete) „Nu prietenele mele“, i-am răspuns. Ei bine, a trebuit să ieșim. Să fi fost din cauză că guvernul știa că v-ar fi dezamăgit absența mea aici în această seară, să fi fost din bunătate? Ei bine, așa ceva ar fi greu de crezut, pentru că, dacă li s-ar fi părut nedrept să închidă în divizia a doua, în carceră („rușine“), deținute politic care nu au încălcat nicio lege, să le priveze de hârtie, stilou și creion, să le priveze chiar și de a comunica unele cu celelalte, ordinul de eliberare ar fi venit, cred, mai devreme decât cu o zi înainte să fim eliberate prin lege. Nu, presupun că au ales răul cel mai mic dintre două rele, gândindu-se că preferă o Demonstrație în loc de două (râsete și aplauze). Deci cred că putem conchide că din acest motiv eu și prietenele mele, care ar fi trebuit să dormim astă-seară în Holloway, suntem acum cu voi, la această întâlnire. Ei bine, cât timp noi am fost în închisoare, voi, cele de afară, ați depus o muncă nemaipomenită. După mulți ani, proiectul de lege – căci lucrurile acestea se află chiar și în închisoare – a trecut de a două dezbatere. Ei bine, nu e puțin lucru, dar cum voi, femeile, nu ați studiat procedura parlamentară mai mult decât unii dintre tinerii parlamentari liberali, nu trebuie să vă gândiți prea mult la a doua dezbatere a Proiectului de lege privind dreptul de vot al femeilor. Noi, cele care înțelegem procedura parlamentară, știm că aceasta nu reprezintă mai nimic și că, dacă vom depăși vreodată acest stadiu, noi, femeile, trebuie să depunem de zece ori mai mult eforturi decât în trecut pentru a ne asigura că proiectul de lege va intra într-o a treia dezbatere. Cât timp am fost în închisoare, am aflat că ați ținut două ture de alegeri parțiale. Una s-a încheiat – și este o mare înfrângere pentru guvernul liberal – iar cea de-a două nu e finalizată, astfel că noi, femeile, care, în mod proverbial, facem presiuni, vom continua până vom afla rezultatul, dar înțeleg că mâine, noi, cele care am fost atât de mult timp închise, vom merge acolo și vom face tot posibilul să provocăm o nouă înfrângere guvernului („auziți, auziți“). Înțeleg că membrii guvernului au spus că trebuie să facem demonstrații pentru dreptul de vot, așa cum au făcut bărbații înainte de a li se acorda. Ei bine, cu o seară înainte de a venit la Londra, am ținut o demonstrație în Yorkshire, chiar în locul care a devenit obiectivul istoric al marii demonstrații pentru Dreptul de vot din anii șaizeci. La Hunstead Moor, în Leeds, au manifestat mii de bărbați, militând pentru dreptul de vot. Cu o seară înainte de a veni la Londra pentru Parlamentul femeilor, noi, femeile am organizat o demonstrație în Leeds. Ei bine, cred că întregul Leeds s-a alăturat demonstrației noastre („auziți, auziți“). După demonstrație, ne-am întâlnit la Hunstead Moor, unde ne sfătuise domnul Herbert Gladstone, iar bătrânii din Leeds care își aminteau de mișcarea aceea au spus că niciodată în istoria vreunei mișcări pentru reformă nu s-au mai strâns la Hunstead Moor, atât de mulți oameni ca în noaptea aceea (aplauze). Dar noi, femeile, pentru că suntem femei, trebuie să facem mai mult decât au făcut vreodată bărbații pentru a arăta că suntem hotărâte să obținem aceleași drepturi cetățenești. Așa că mă gândesc cu bucurie la acest program conceput pentru lunile de vară, care, dacă va fi dus la bun sfârșit, va dovedi, chiar și spre satisfacția membrilor guvernului, că femeile își doresc cu adevărat dreptul de vot și că sunt hotărâte să-l obțină (aplauze puternice). Și va trebui să fim pregătite să nu precupețim niciun efort pentru obținerea dreptului de vot.

Femeile cer de mai bine de cincizeci de ani acest drept elementar comun. Întotdeauna am avut nevoie de dreptul de vot, întotdeauna ni l-am dorit, dar niciodată atât de mult ca acum. Astăzi avem un nou tip de politică, foarte diferită de politica de modă veche – căci astăzi politica are, ca niciodată până acum, o legătură cu noi toți, cu viețile noastre de zi cu zi („auziți, auziți“). Există, ca niciodată până acum, propuneri în Parlament și în afara lui pentru reglementarea vieților noastre. În mod cert cu cele mai bune intenții – căci toată lumea are intenții bune –, însă noi, femeile, avem nevoie de o nouă reprezentare pentru a ne asigura că acest nou tip de legislație nu va constitui o tiranie și o opresiune și mai mari decât orice alt tip de legislație de până acum („auziți, auziți“). Se spune că femeile nu au simțul umorului (râsete), dar dacă nu ar fi prea [atât de] serioase, ar dobândi acest simț din cauza acțiunilor bărbaților (aplauze și râsete). Îmi pare rău dacă unii dintre domnii din public își simt rănită sensibilitatea de ceea ce voi spune acum (un bărbat: „Nu!“), dar pentru o femeie este amuzant să vadă cum bărbații par să creadă că sunt potriviți să se ocupe de chestiuni care, de când există rasa umană, au fost în grija femeilor, lucruri pe care femeile de înțeleg (aplauze puternice). Acum bărbații cred că pot decide până și cum vor fi aduși pe lume copiii! Bărbații vor să dea legi pentru a decide cu privire la creșterea și nașterea copiilor, îngrijirea celor bolnavi, a bătrânilor, ridicarea și amenajarea caselor noastre, fără a ne acorda măcar dreptul elementar de a decide care bărbați vor lua aceste decizii de o importanță majoră! (aplauze) Un singur exemplu este suficient: acest proiect de lege inițiat de guvern, prin care se va decide problema controlării minunatului corp al femeii, care ne îngrijește bolnavii în spitale, va presupune adoptarea de reguli și reglementări fără a se fi luat măcar în calcul ca femeilor cu experiență să li se solicite punctul de vedere asupra acestor reguli și reglementări. Ei bine, prieteni, eu una, privind în jur la necazurile pe care le-au creat bărbații („auziți, auziți“, din partea bărbaților), privind acum la copiii înfometați, privindu-le pe membrele trudite și vlăguite ale sexului meu, consider că bărbații au controlat destul timp aceste lucruri și nicio femeie care simte în ea însăși scânteierea faptului de a fi femeie nu va consimți ca situația aceasta să mai dureze („auziți, auziți“). Așa că anul acesta vom rezolva această problemă („auziți, auziți“). Ne-am săturat și vrem să fim de folos, vrem să avem această putere pentru a încerca să facem lumea un loc mai bun decât e astăzi, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Așa că fac apel la voi, femeile din acest magnific auditoriu, ca fiecare dintre voi să facă ceea ce este necesar. Nu e nevoie să mergeți la închisoare. Cu toate acestea, dacă ați face-o cu toatele, așa cum am făcut-o noi – și nu e nevoie de un curaj atât de mare precum cred unele dintre voi –, dacă ați hotărî toate să o faceți, nu ar trebui să o facem decât o singură dată („auziți, auziți“ și aplauze). Ei bine, noi am planificat acest program. Veți auzi mai multe despre el de la celelalte vorbitoare, pentru că eu am fost închisă, așa că nu vă pot spune despre el la fel de multe, dar un lucru știu sigur: că nu putem duce la îndeplinire acest program, care înseamnă reunirea, în luna iunie, a 150 000 de femei hotărâte, decât dacă avem mijloacele necesare pentru a o face. Acum, politicienii știu mai bine decât femeile – căci suntem novice în politica practică – de cât timp, energie și bani e nevoie pentru a realiza o asemenea manifestație, dar permiteți-mi să vă spun următorul lucru: avem nevoie de voi toate, de energia voastră, de timpul vostru, de ajutorul vostru, de banii voștri (râsete) și totuși, aceasta e cea mai mică parte („auziți, auziți“ și aplauze). Așadar, sunt foarte fericită să mă aflu aici în această seară. Mă bucură mult să văd ceea ce acum câțiva ani nu credeam că voi trăi să văd vreodată. „Nu le veți deștepta niciodată pe femei“, se spunea. Ei bine, am reușit ceea ce s-a crezut și s-a speriat că este imposibil: noi, femeile, ne-am deșteptat („auziți, auziți“ și aplauze). Poate că este dificil să le stârnești pe femei, iar ele sunt îndelung răbdătoare cu suferința, însă acum, că ne-am deșteptat, nu vom mai tăcea niciodată.

Imagine principală generată cu Midjourney AI. 

24 martie 2023, Publicat în Arte / Carte /

Text de

  • Scena9Scena9

    Conștiința colectivă de pe Scena9


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK