Afară sunt 36 de grade, RealFeel™ 43⁰. Pe Splaiul Independenței, traficul sugrumat de săpăturile interminabile la metroul Drumul Taberei face asfaltul să sfârâie. Niciun pic de vânt, nori - zero.  Lângă Grădina Botanică, pe Intrarea Portocalelor, e răcoare și e liniște, grădina e pustie. Ai zice că nu s-a-ntâmplat și n-o să se-ntâmple nimic aici – dacă n-ar fi cele două schele albe care se ridică, decupate din peisaj, de pe pajiștea Grădinii Italiene de la Botanică.

Asta se-ntâmpla joi, cu vreo 26 de ore înainte de Marele Picnic ShortsUP, ediția 3. Cele două zile de văzut filme scurte seara, afară, printre greieri, burgeri, cosași, concerte, limonade, plante rare și cidru, s-au făcut mari de doi ani de când există. Adună 3-4.000 de spectatori într-un loc în care mulți vin pentru prima oară la filme. Până de curând, Grădina Botanică era doar unul dintre multele secrete prea bine păstrate ale Bucureștiului. Azi are programul plin de evenimente. Bine, și azi pare încă blocată parțial în trecut: biletul de intrare e 5 lei, site-ul nu le merge, iar paznicul nu știe exact despre ce eveniment cu filme îl întreb. Ce caut? Ce vreau să văd la ora și pe căldura asta?

Vreau să văd cum readuci la viață un parc inaugurat în 1894. Vreau să aflu de ce ies bucureștenii la picnic cu filme scurte. Vreau să-i întreb pe oamenii de la ShortsUP cum au crescut evenimentul ăsta, pe care lumea pare să-l iubească.

Picnic cu stele. Fotografie de Iulian-Alexandru Popa.

Liniștea & furtuna

Joi, în liniștea dinainte de Marele Picnic ShortsUP, n-am mai apucat să văd decât cum sosesc la poarta Grădinii o dubiță și-o Dacie papuc cu niște băieți de la tehnic, întâmpinați cu vigilență de paznic. Vineri, pe la aceeași oră, urma să fie agitația în toi: cele două ecrane gonflabile de proiecție vor fi fost deja pompate și ridicate pe poziții, vor fi venit dubițele cu haleală și băuturi pentru lumea bună, amatoare de mâncare sănătoasă și distracție în aer liber. Apoi urma să vină și formația (JazzyBIT, de la Timișoara) și tehnicul să facă probe, organizatorii să pună bannere, să verifice lumini, să se asigure că budele ecologice sunt pe poziții, că locurile de fumat sunt clar demarcate și că, în general, cele câteva mii de spectatori plătitori de 25 de lei pe seară n-au motive să dea cu hate pe Facebook.

Miercuri, la M60, o aștept pe Daniela (Dani) Ștefănescu, organizator ShortsUP și mă uit pe pagina de Facebook a evenimentului lor precedent, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ediția a 8-a. Acolo au dat cu un pic de hate spectatorii: de ce n-au avut voie să intre cu termosurile proprii, de ce au fost cozi, de ce au fost prea puține toalete etc.? Dani ajunge pe fugă. E între un drum la CNC, finanțatorul public al evenimentului, și unul la o imprimerie, de unde trebuie să ridice un banner care semnalează unde-s budele. Printre altele, jobul ei e să încerce să prevadă tot ce-ar putea să meargă rău la evenimente. Sună ca un job pentru Wonder Woman, zic. În fiecare an, de când există Marele Picnic, Dani își tot promite c-o să se ducă la Grădina Botanică într-o zi obișnuită, fără sarcini de organizare, să se relaxeze și să stea în liniștea de-acolo. Nici anul ăsta n-ajunge. De fapt, azi abia ajunge să-și ia pauza asta, acum, cu mine, să stăm de vorbă și să mănânce.

Nu-i o coincidență că suntem la M60, cafeneaua ultracentrală co-fondată de Răzvan Crișan. Răzvan a înființat Asociația Oricum, de sub umbrela căreia s-a desprins ShortsUP. Desprinderea a fost amiabilă, dar un pic traumatizantă, zice Dani. Ea abia venise la ShortsUP, era 2012 și pregăteau un eveniment ambițios tare: o Noapte Lungă a Filmelor Scurte în aer liber, la pe-atunci recent inaugurata Bibliotecă Națională. S-a terminat prost: a plouat torențial, organizatorii au dat banii de bilete înapoi și au repetat evenimentul la Turbohalle, ceea ce le-a dublat costurile. Cam de-atunci, Răzvan a decis să se ocupe de alte proiecte, iar Dani și Alexandra Safriuc, selectorul filmelor, au rămas să se joace doar ele cu „jucăria” ShortsUP. O jucărie simpatică, dar din ce în ce mai mare și mai complicată.

Răzvan Crișan. Fotografie de Iulian-Alexandru Popa.
Fotograful evenimentelor, cu Alexandra și Dani, la Picnic. Fotografie de Iulian-Alexandru Popa.

Jucăria & banii

ShortsUP există din 2008, dar a început să crească prin 2010. Evenimentului  principal, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, i s-au tot adăugat altele: ShortsUP Musicology, Erotic Shorts, proiecții prin tot soiul de locuri care nu-s deloc sală de cinema (de la Roaba de Cultură din Herăstrău, la spa-ul Therme). Descrierea brandului e împănată cu toate cuvintele care-ar trebui să „vândă” în ochii sponsorilor: public tânăr, spații urbane redefinite, muzică live, industrii creative, entertainment de calitate. Nu-s aici ca să discut cu Dani dacă vocabularul reflectă realitatea – din experiența mea ca spectator ShortsUP, cuvintele astea nu reușesc să-ți transmită energia serilor lor de film. Nu știu să spună că ShortsUP ajunge fix la publicul ăla, cel mai vânat de marketeri (25-35), nu-ți povestesc cum, total neașteptat, formatul ăsta de poveste scurtă vrăjește un public larg, care n-are neapărat selectivitatea și elitismul spectatorilor „de festival”.

Sunt aici, însă, să aflu cum funcționează jucăria. Pe-afară e frumos colorată, dar pe dinăuntru cum e să faci cel puțin trei evenimente mari pe an, în doi oameni? În principiu, e simplu: Alexandra alege filmele, Dani se ocupă de „ambalaj”, cum îi zice ea, și le mai ajută și George Popa de la Oricum cu logistica. Și tot Dani îmi spune că ShortsUP se susține dintr-un mix de finanțări publice și de la partenerii comerciali, plus din vânzarea de bilete. Adică de pe unde apucă, îmi traduc eu. Da, cam așa.

Finanțarea publică de la Centrul Național al Cinematografiei a acoperit mai puțin de o jumătate din chiria cerută de Romexpo pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte din 2016. „Ca să te folosești cu adevărat de finanțările publice trebuie să fii un festival ca orice festival, cu o ediție pe an.” E mult mai ușor așa să aduni în jurul tău toate sursele de finanțare și resursele de care ai nevoie. Ori, ShortsUP încearcă de la început să împingă ideea unei platforme de evenimente care se petrec pe tot parcursul anului. „Nici nu există surse de finanțare publice care să poată susține mai multe evenimente pe an. (...) Ne-am gândit mult, și probabil e o discuție pe care o s-o mai purtăm, dacă n-ar fi mai bine să rămânem la un singur eveniment pe an. Pe de altă parte, e trist, pentru că se strică toată jucăria.”

Jucăria e amuzantă pentru potențialii sponsori, dar nici ei nu vor neapărat să vadă ce arcuri și rotițe are pe dinăuntru. E și-o jucărie un pic ciudată, atipică. Nu-i tocmai o petrecere, deși e cu distracție, nu-i nici festival de film – „n-a existat niciodată o rețetă care să ne-arate «Uite, ăștia fac așa, hai să luăm un studiu de caz de best practice»”, zice Dani. Îi abordează lumea cu cereri de genul: „Vreau și eu un playlist cu 5 filme pentru eveniment.” „Ok, stai puțin”, le zice ShortsUP. „Există un efort destul de mare în spatele a ceea ce tu vezi pe ecran, chiar dacă te gândești că e un filmuleț pe care la un moment dat o să-l găsești și pe YouTube.” Efortul ăsta necesită costuri. „Toată lumea ne-ntreabă: «Vai, dar costă? Dar de ce costă?» Pentru că suntem o echipă și încercăm să ne susținem lună de lună.”

Fotografie de Iulian-Alexandru Popa.

Ambalajul & conținutul

Deci, de ce costă? Dani oftează, trage aer în piept și-mi înșiră:

„Totul începe așa: Alexandra se uită la o tonă filme, în primul rând. Multă lume nu-nțelege ce e un selector de film - «A, oricine se poate uita la filme!» Nu e chiar așa. E foarte important să fii omul care poate să facă asta: să fii omul ăla care decide că merită să le arăți în fața publicului. Dup-aia urmează partea de negociere și de contactare a oamenilor. Evident că, în timp, s-au creat niște rețele destul de clare și avem niște contacte la care putem să apelăm, nu mai e așa de greu ca la-nceput, când Alexandra se-ntreba, «Ok, ce fac, cu cine vorbesc?»”

Acum, după ce triază prin zeci de ore de filme scurte, Alexandra le ordonează după criterii de calitate și tematice. Apoi contactează deținătorul de drepturi al filmelor și negociază fee-ul de difuzare. „Nu contează dacă difuzăm filmul în fața unui public de 2.000 de oameni, sau într-un eveniment mai mic. Vrem să plătim un fee, pentru că vrem să crească piața asta,” explică Dani. După negociere vine partea de clearance a drepturilor de difuzare, semnarea contractelor și, în cele din urmă, pregătirea filmelor. Cum adică? Nu dai play pur și simplu, după ce-ai primit filmul? Nu. Îl transformi din formatul în care l-ai primit într-un format standardizat pentru proiecție, îl dai la tradus, adaugi subtitrări, adaugi „cartoanele” dinaintea filmelor... Și asta e doar pregătirea părții de conținut.”

Și ShortsUP nu înseamnă doar filme. Concerte, bar, mâncare, grafică, comunicare – o experiență, zice Dani. Ăsta e T-zero pentru toate evenimentele ShortsUP. „Ședințele care nasc ideile cam de-aici le pornim: nu neapărat de la conținut, de la filme, ci de la experiența spectatorului.” Așa a fost cu Grădina Botanică. Așa a fost și cu Noaptea Lungă a Filmelor Scurte. Prin 2012, sau, oricum, într-o perioadă cu mai multe vise și mai puține probleme pragmatice, echipa ShortsUP se-ntâlnea și arunca idei pe masă, în aer, pe unde apuca. Cineva a zis: „A, ce tare-ar fi să facem o noapte în care lumea să se uite până dimineața la filme scurte! Da’ tre’ să se numească Noaptea Lungă a Filmelor Scurte!” Și așa a și fost. Altcineva, altădată, a zis: „Mamă, ce tare ar fi să facem un picnic... Da’ să fie, așa... un picnic mare!”

Fotografie de Iulian-Alexandru Popa.

Pățită cu eșecul primului eveniment pe care l-a organizat, Dani și-a notat ideea în caietul ei cu idei „pe care știu că n-o să le facem anul ăsta, dar poate-o să le facem la un moment dat (...) De mine toată lumea face mișto, că-s «tipa de la agenție». Sunt aia care zice: «Băi, dar nu se poate implementa. Băi, da’ o să fie greu...»” Dar de la un proiect care s-a dovedit greu de implementat (Creative Est) a pornit Marele Picnic. Acolo a dat ShortsUP peste Universitatea București. Universitatea București administrează Grădina Botanică.

Grădina Botanică, mutată pe locul actual în 1884 și deschisă în 1891, ține de Facultatea de Medicină a Universității București. A fost ocupată de germani în Primul Război Mondial, iar în Al Doilea a fost avariată de bombardamente. E, ca și Palatul Cotroceni, parte din țesătura istorică a unuia dintre cele mai râvnite cartiere din București. Și până-n 2014 părea să fie istorie de-a dreptul. Dar când ShortsUP a deschis discuțiile despre Noaptea Lungă, a dat, surprinzător, peste o instituție care-ar fi vrut să se înscrie în firavul circuit turistic al capitalei – dar nu prea știa cum. Au încercat cu copiii ăștia cu filme scurte, păreau serioși, aveau un proiect POSDRU pe mână. Între timp au ajuns să-i întrebe ei: „Hai, ce facem, nu facem și la anu’?” Și între timp, se implică și comunitatea. Marele Picnic implică asociația Team Work pentru voluntariat la Grădina Botanică și inițiativa comunitară ÎnCotroceni. Anul ăsta, ShortsUP a vrut să dea ceva la schimb pentru găzduire și a documentat memoria vie a cartierului – cu povești de la biologi angajați ai Grădinii și localnici mai mult sau mai puțini iluștri (printre care poeta Miruna Vlada și scriitorul Barbu Cioculescu).

Urgii & cusurgii

Peisajul ăsta cu distracție și prietenie la Grădina Botanică prea e idilic, așa că încerc să-l dinamitez. Ce-ar putea să meargă rău? Ce n-a mers bine până acum?

Vremea. Te face cu capul. Toți oamenii care-au fost vreodată implicați în organizarea vreunui eveniment ShortsUP suferă de „norofobie”, îmi zice Dani. Dacă ești la concert și plouă, mai e cum mai e, îți mai iei o bere, o pelerină, te mai miști. Dar nu poți să stai pe păturică să te uiți la filme o noapte-ntreagă, indiferent cât de bine ar fi acoperite ecranele și lentilele proiectoarelor. După eșecul Nopții Lungi din 2012, ShortsUP a dezvoltat sindromul fricii de nori – așa că, în 2014, când și-au luat inima în dinți să scoată din nou scurtmetrajele la aer, s-au abonat la telefoane zilnice la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (INMH), unde persoana care le răspundea îi cunoștea deja: „A, voi sunteți ăia cu evenimentul!”

La acel final de iunie, înainte de primul eveniment de la Grădina Botanică, a plouat și-a tot plouat. Dani își amintește cum, cu două zile înainte de eveniment, a publicat un comunicat de presă prin care-l anula, de teama vremii. L-a scos de pe site la câteva minute după și, împreună cu echipa, a decis să meargă mai departe, la Grădina Botanică. Ziua evenimentului a fost prima în care n-a plouat, după o săptămână. Iar ei au învățat că unele săptămâni de vară sunt mai ploioase decât altele și și-au modificat calendarul de evenimente ca atare. Au acceptat, până la urmă, chiar și faptul că nu poți să prevezi ploile decât cu două zile înainte, deci nu mai stresează meteorologii. Bine, între timp, tehnologia a mai evoluat și ei au dezvoltat dependență de AccuWeather.

Ok, și altceva, în afară de urgiile naturii? Cusurgiii, zice Dani – și mărturisește că uneori are senzația că nu mai înțelege consumatorul bucureștean, care vine la eveniment, dar pare să vină setat să nu-i convină ceva. Îmi turuie lista de reproșuri, publice și vizibile pe paginile de Facebook ale evenimentelor lor: de ce a fost așa cald la Romexpo? (Pentru că te costă 200 de euro pe oră să pornești instalația de aer condiționat, iar ca să se simtă trebuie pornită cu 24 de ore înainte de eveniment.) De ce nu se fumează la Grădina Botanică? (Pentru protecția florei de-acolo.) „E foarte greu să te gândești la toate lucrurile astea. Am făcut o mie de proceduri interne, o mie de checklist-uri. (...) Câteodată am senzația că, pur și simplu, nu poți să mulțumești pe toată lumea!” Păi nu poți, zic eu – și ea parează: dar nu poți nici să nu pui suflet. Am văzut-o pe Dani anul trecut la Noaptea Lungă cu piciorul rupt, alunecase pe întuneric, în timpul proiecției, pe scări la Romexpo. A rămas în continuare pe baricade. Nu pare genul de om care să poată pune mai puțin suflet.

Fotografii de Iulian-Alexandru Popa.

„Când par să se dărâme lucrurile în jur, mă gândesc la momentele alea, când chiar era la limită. Și mă gândesc că, «băi, dac-a ieșit atunci, dacă atunci lucrurile s-au aranjat cumva, înseamnă că, whatever happens, o să fie bine.» Îți trebuie ceva forță, zic eu, să continui în condițiile astea. „Și teribilism”, zice Dani. De ce și asta? „Faza cu ShortsUP e că a supraviețuit datorită pasiunii unor oameni. (...) Există întotdeauna the simple way to do things. Am putea, de exemplu să facem Noaptea Lungă într-un cinema.” Dar? De ce nu faceți asta? „Pentru că nu e ShortsUP, nu e despre ShortsUP. Pentru că n-am putea să aducem toată energia aia mișto, care până la urmă e dată de oameni. [În puzzle-ul ShortsUP] piesa principală, ultimă și cea mai importantă, e publicul. Energia publicului care face ca totul să fie bine, la final.”

Nu-i niciun nor pe cer, când ies din cafeneaua din Amzei. Dacă o să fie în weekend, n-am de unde să știu. Știu, însă, că locuiesc într-un oraș în care primăria mătură evenimentele sub preș, sub pretext că nu-i centrul locul lor. Între timp, filmele scurte și-au reinventat propriul spațiu urban, non-central, și, momentan, cel puțin, stau bine mersi la adăpost.

Numai să nu plouă.