După 10 ani de abandon, procese și incertitudini, Muzeul Farmaciei s-a redeschis în proaspăt restaurata Casă Hintz din centrul Clujului. Cu mai bine de trei secole în urmă, o familie de sași din Slovacia, deschidea în această casă una dintre primele farmacii din Transilvania. Am vizitat muzeul și am invitat-o pe una dintre cele mai bune cunoscătoare ale sale să aleagă câteva dintre cele mai relevante obiecte din colecția expusă.
De la prima mea vizită a Muzeului Farmaciei, de acum foarte mulți ani, țin minte întunericul care învăluia încăperile și muzeograful în halat alb care-i ghida cu pasiune pe vizitatori. Din 2014, a urmat aproape un deceniu în care soarta lui pusă sub semnul întrebării, între 2018 și 2024 porțile lui fiind cu totul închise publicului. La începutul acestui an, l-am regăsit nu doar deschis, ci și radical transformat. Dintr-o clădire în stare avansată de degradare, Casa Hintz din Piața Unirii este azi complet restaurată. Parterul este împărțit între Muzeul Farmaciei și librăria Cărturești, mansarda luminoasă găzduiește evenimente, iar subsolul cuprinde o bogată colecție farmaceutică și o expoziție de peste 200 de piese de aparatură medicală. Un electrocardiograf Einthoven din 1915, patul de consultații al doctorului Iuliu Hațieganu, ventuze medicinale, tuburi Röntgen, o veche masă chirurgicală sunt câteva dintre obiectele care schițează schimbarea continuă a cunoștințelor și tehnicilor prin care ne vindecăm corpurile.
Istoria consemnată a doftoriilor în orașul de pe Someș începe undeva la mijlocul secolului al XVI-lea, când la Cluj, administrația transilvăneană a deschis prima farmacie din oraș. Aceasta se afla într-una din clădirile din jurul Bisericii Sfântul Mihail din centrul orașului (astăzi Piața Unirii), dar a fost demolată împreună cu alte construcții la finalul secolului al XIX-lea. Neavând pe atunci o pregătire științifică, farmaciștii vremii erau un fel de breslași, de „meșteșugari ai corpului” care se stabileau într-un oraș, semnau acte cu autoritățile și primeau dreptul de a profesa într-o farmacie. Cu ierburi cumpărate de la „materialiști”, așa cum se numeau cei care comercializau plante medicinale și mirodenii aduse din Orient, cu plante cultivate de ei sau cumpărate de la țărani, farmaciștii împărțeau sănătatea în oraș după bunul plac și puterea cunoașterii fiecăruia.
În 1710, în timpul unor privatizări făcute în Principatul Transilvaniei, farmacia a ajuns la primul proprietar privat, sasul Jakab Fojt și, ulterior, la Alexander Schwartz, care l-a primit în practică pe nepotul său, Tobias Mauksch, un sas din Slovacia. În 1750, după stadii de practică în străinătate, Mauksch a preluat afacerea de la văduva unchiului său și astfel a început cea mai prosperă perioadă pentru farmacia Clujului.
Prima măsură luată de Tobias Mauksch, ca nou proprietar, a fost să mute farmacia în actuala Casă Hintz, unde a unit două case medievale și a pregătit spațiul pentru ca noua afacere să devină cât mai eficientă. Momentul decisiv pentru succesul locului a fost anul 1760, când Mauksch a primit de la împărăteasa Maria Terezia a Austriei un privilegiu exclusiv (dreptul de monopol): astfel, a devenit singurul cu dreptul să vândă medicamente în orașul Cluj, pe atunci parte a Imperiului Habsburgic.
Acest farmacist privilegiat a notat atunci o serie de reguli clare pe care avea să le lase celor doi dintre cei 18 copii ai săi care aveau să-i ducă mai departe profesia. Angajații trebuia să nu bea, să fie harnici, atenți cu clienții, să nu joace cărți, să nu dea pe datorie. Medicii care trimiteau multe rețete primeau cadouri, cafea, zahăr fin și cinci lămâi de sărbători, iar celor care scriau mai puține, doar jumătate din cadourile amintite. Toate astea mi le povestește Ana Maria Gruia, muzeografă și curatoarea Muzeului Farmaciei, care a publicat manuscrisul lui Tobias Mauksch. În ce privește bolile care au bântuit zona la Cluj s-a întâmplat, la fel ca alte orașe transilvănene, să fie marcat cel mai mult de epidemiile de ciumă și de cele de holeră, extrem de virulente. „Dar se pot povesti multe și despre bolile infecțioase cu evoluție lentă precum lepra, sifilisul sau tuberculoza,” explicp Gruia. „Ciuma a revenit frecvent în Cluj între secolele XVI și XIX (ultima epidemie este documentată în anul 1885!), fiind urmată la scurt timp de holeră, boală tipică secolului 19. Au existat însă și episoade de variolă, tifos exantematic, difterie, scarlatină, febră tifoidă, rujeolă, dizenterie etc.”
La începutul secolului. al XIX-lea, farmacia a fost moștenită de doi copii ai lui Mauksch, Tobias Samuel și Johann Martin, care au trăit însă puțin și afacerea a ajuns, în cele din urmă, în grija văduvei lui Johann și a fiicei acestuia, Mathilda. În 1863, farmacia a fost preluată de primul farmacist din Transilvania cu studii și doctorat în domeniu, fiul Mathildei, dr. Georg Hintz, care dă și numele actual al clădirii.
Multe detalii istorice lipsesc din istoria familiei și a farmaciei Hintz. Nu se știe exact cum a trecut farmacia prin epidemii, revolte și războaie. Informațiile din documente și din amintirile urmașilor fac un salt brusc în 1949, când, în două ore, familia Hintz a trebuit să părăsească farmacia și să se retragă în locuința de la etaj.
Farmacia a fost atunci naționalizată de statul comunist român, spațiul a rămas închis și părăsit, iar majoritatea obiectelor s-au pierdut. Cinci ani mai târziu, în 1954, s-a deschis aici Muzeul Farmaciei, care aparținea de Facultatea de Medicină și Farmacie, și îi avea drept fondatori pe doi dintre profesori. Lucian Valeriu Bologa, medic și întemeietor al istoriei medicinei din Cluj, a studiat medicina la Jena, Innsbruck și Cluj, iar din 1932 și până în 1962 a predar la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj. În 1971 a fost premiat de Academia Națională de Medicină din Paris. Cel de-al doilea întemeietor a fost Samuel Izsák, medic și istoric cu studii la Bologna și Cluj. Din cauza măsurilor împotriva evreilor, Izsák a fost nevoit să-și întrerupă studiile în perioada 1941 - 1944, timp în care a fost trimis la muncă obligatorie pe Valea Oltului și la Focșani. Pe lângă contribuția la deschiderea Muzeului Farmaciei din Cluj, Izsák a organizat colecția de Istoria Farmaciei la Muzeul Brukenthal din Sibiu în 1951. Obiectele expuse la Cluj proveneau din colecțiile personale ale celor doi și din colecția de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului de toxicologie a Facultății de Medicină din Cluj, Iuliu Orient. Acesta a avut contribuții esențiale în recunoașterea profesiei de „farmacist”, prin lucrări de specialitate, cum ar fi „Istoria farmaciei din Ardeal și Banat”, publicată în limba maghiară, română și germană în 1926-1927. Orient colecționase în jur de 1800 de obiecte, de la mobilă veche din farmacii transilvănene, la recipiente farmaceutice din sticlă și faianță și diplome ale unor farmaciști.
Muzeul deschis în timpul comunismului a funcționat mai bine de cinci decenii în Casa Hintz. În 2008 a început procesul de retrocedare a clădirii, inițiat de familia Hintz, plecată în Germania încă din anii ‘70. După ce familia a câștigat procesul împotriva statului român, a fost nevoie de găsirea unei soluții pentru clădirea muzeului, aflată într-o avansată stare de degradare. Prima șansă a fost a Primăriei Cluj-Napoca să-și exercite dreptul de preempțiune, care ar fi putut să cumpere imobilul, dar Georg Hintz, urmaș al vechilor farmaciști, spune că nu s-a concretizat nimic în urma discuțiilor purtate cu administrația. Hintz face parte din a șasea generație a familiei Hintz și, din 1983, e stabilit în Germania, unde lucrează ca chirurg oftalmolog. După mai multe încercări eșuate de vânzare, Hintz s-a întors în 2011 în casa care a aparținut familiei sale, care se distrugea văzând cu ochii. „Când m-am întors a fost ca un zbor între două vieți diferite. Cunoșteam tot, dar nu cunoșteam pe nimeni,” își amintește medicul care, deși locuiește în Germania, vine frecvent la Cluj. A hotărât să păstreze casa și să o restaureze pe cont propriu.
Lucrările de restaurare au costat câteva milioane de euro și au durat cinci ani, un proces lung și costisitor despre care Hintz spune că a fost „o chestie de inimă”. „Sensul este de a păstra clădirea în familie și de a păstra muzeul și clădirea împreună, așa cum au fost mai de mult… Scopul meu nu era să câștig și mai mult, pentru că-mi dau seama că ăsta nu e scopul în viață, ci să rămână pentru alte generații. Aici au locuit bunicii mei, veneam în fiecare zi să o aștept pe mama care venea de la lucru. Era centrul familiei.”
În timpul restaurării, la care au lucrat peste 70 de meseriași, în subsolul clădirii au ieșit la lumină multe alte straturi istorice. Ziduri romane, o cameră boltită din piatră fasonată cu multe obiecte farmaceutice și de casă, posibil o ghețărie în curtea din spatele clădirii și un tezaur de care nu știa nimeni, și care este acum expus. „Ipoteza este că probabil un angajat al farmaciei, în timpul crizei economice din anii 1870, a luat două sticle de apă minerală din farmacie și le-a umplut cu aproape 1.000 de monede cu o valoare actuală de câteva mii de euro,” explică Ana Maria Gruia, muzeografă și curatoare a Muzeului Farmaciei. „În aceeași perioadă a fost și epidemie de holeră, deci posibil să fi murit și de aceea să nu-i mai fi recuperat niciodată.”
La începutul lui 2024, Muzeul Farmaciei a fost redeschis în Casa Hintz, acolo unde a fost gândit la începutul anilor ‘50 și unde, cu câteva secole din urmă, a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii din Transilvania. Muzeul îi plătește chirie lui Georg Hintz, descendentul familiei de farmaciști și proprietarul actual al clădirii. Colecția expusă acum în Casa Hintz face parte din Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și vorbește despre cele trei secole de istorie a farmaciei în Transilvania în peste 7.000 de exponate: de la recipiente din ceramică, sticlă, lemn, metal, la documente, manuscrise, cărți și lucrări de artă. Am rugat-o pe curatoarea Ana Maria Gruia să selecteze câteva dintre aceste obiecte, pe care le consideră valoroase și relevante pentru transformările acestei științe, așa cum sunt ele documentate la Muzeul Farmaciei din Cluj.
