Am stat de vorbă cu cercetătorul James Poskett despre „Orizonturi. Originile globale ale științei modernei”, cartea sa recent apărută la Editura Trei. Poskett scrie o istorie a științei în care protagoniștii nu sunt superstarurile cu care ne-a obișnuit canonul, ci nume puțin cunoscute, din afara spațiului occidental. Chiar dacă moștenirea lor este cât se poate de valoroasă, a fost de cele mai multe ori trecută cu vederea.
Care este legătura dintre un sclav african și știința europeană? Graman Kwasi s-a născut în 1690 în Africa de Vest, a fost capturat când avea 10 ani și a devenit sclav pe o plantație din Surinam, colonie olandeză la acea dată. Vindecător, botanist, spion, a fost un personaj controversat, dar de reținut este că el a fost unul dintre cei mulți cu origini din afara Europei care și-au adus contribuția la știință, contribuție însă uitată. Pasionat de plante și remedii, a descoperit pe plantație (sau a aflat de la un alt sclav amerindian) o plantă care putea vindeca malaria. La acel moment, tratamentul pentru malarie era mai valoros decât aurul. Așa că proprietarul plantației a decis să trimită niște exemplare lui Carl Linnaeus, marele naturalist suedez, „părintele taxonomiei”. Acesta, impresionat de descoperire, a publicat-o, iar comerțul cu planta numită de el Quassia (după Kwasi) amara a devenit extrem de important pentru negustorii olandezi. La rândul său, Graman Kwasi a ajuns să se elibereze din sclavie și să devină proprietarul unei plantații.
Graman este doar unul dintre multe exemple despre care scrie James Poskett, istoric al științelor și tehnologiei, arătând cum știința europeană a fost mereu strâns legată de cea din alte spații geografice și culturale. În același timp, avansul științei s-a bazat pe expansiunea imperiilor, pe comerțul global, pe sclavie și războaie – moșteniri mai puțin confortabile, care la rândul lor sunt trecute cu vederea.
Orizonturi. Originile globale ale științei moderne
În cele opt capitole ale cărții sale, Orizonturi. Originile globale ale științei moderne, recent tradusă de Bogdan Ghiurco la Editura Trei, James Poskett ne poartă din Lumea Nouă descoperită de conchistadori în secolul 15, până la cercetările de genetică din anii 2000, trecând prin toate continentele. Descoperim poveștile unor eroi din diverse părți ale Globului care au modelat știința așa cum o știm astăzi. Aflăm că împăratul Moctezuma II înființase o grădină botanică cu plante aduse din toate colțurile Imperiului Aztec, grădină care apare cu un secol înaintea celor europene. Descoperim poveștile astronomilor africani din secolul 16 și mergem pe urmele expediției din Anzi din anii 1730, care a încercat să determine forma Pământului: oare era turtit la poli sau la Ecuator?
James Poskett este profesor asociat în istoria științei și tehnologiei la Universitatea din Warwick, Marea Britanie, și are un doctorat la Universitatea din Cambridge. Interesele lui sunt legate de istoria globală a științei și tehnologiei, variind de la fizica secolului al XVII-lea până la biologia secolului XX. Am stat de vorbă de la distanță despre noua lui carte și realitățile pe care ni le aduce la lumină.
În cartea ta prezinți un caz convingător, conform căruia ideea că știința modernă a fost inventată în Europa este un mit. Când și unde a apărut acest mit? Spui, de asemenea, că acesta nu este doar un fenomen european.
Mitul că știința modernă a fost inventată în Europa își are originile în secolul al XIX-lea. În epoca înaltului imperialism european, istoricii au început să facă o distincție între știința antică din „Est” și știința modernă din „Vest”. Abia în secolul al XX-lea, în special în timpul Războiului Rece, a apărut o diviziune clară între știința „occidentală” și cea „orientală”. Aceasta făcea parte din narațiunea Războiului Rece, care prezenta „Occidentul” ca având o cultură socială, politică și intelectuală unică, care a produs știința modernă. Termenul de „revoluție științifică” a devenit popular în secolul al XX-lea, în special în manualele școlare și universitare din Statele Unite. După cum poți observa, ideea că există o diviziune strictă între știința „occidentală” și cea „orientală” a fost preluată și în afara Occidentului, adesea în scopuri naționaliste în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Arăți prin multe exemple minunate legătura inextricabilă dintre descoperirile științifice europene și colonialism, sclavie și comerț. Poți explica această idee în câteva cuvinte pentru cititorii noștri? Care este exemplul tău preferat pentru a ilustra această idee?
Cel mai bun exemplu este Isaac Newton. Se știe că Newton nu a părăsit niciodată Marea Britanie. Dar munca lui pe tema gravitației ar fi fost imposibilă fără rețelele globale de sclavie și imperiu pe care s-a bazat. De fapt, Newton însuși a investit în comerțul cu sclavi, prin intermediul South Sea, și în comerțul colonial, prin intermediul East India Company. Multe dintre observațiile pe care Newton s-a bazat, în special diferențele mici de forță gravitațională pe suprafața Pământului, au provenit din aceste contexte coloniale. Un set important de observații a fost realizat de un astronom francez care călătorea la bordul unei nave de comerț cu sclavi către Africa de Vest și Caraibe. De când am scris Orizonturi, am realizat o hartă digitală a tuturor acestor observații, care este disponibilă gratuit la www.isaacnewton.world.
De-a lungul cărții devine clar modul în care știința, politica și puterea sunt conectate. Descoperirile majore au fost posibile datorită patronilor bogați sau au fost finanțate pentru interese comerciale. În zilele noastre, avem tendința de a vedea știința ca pe o afacere dezinteresată, iar oamenii de știință ca fiind detașați de activitățile obișnuite. Crezi că în prezent știința este încă în legătură cu politica/economia?
Cred cu tărie că știința are în prezent un caracter politic. Acesta este parțial motivul pentru care am devenit istoric al științei – pentru a arăta cum politica științei din prezent a fost modelată de politica științei din trecut. În epilogul cărții Orizonturi, discut mai detaliat modul în care politica secolului XXI modelează lumea științei, în special în ceea ce privește inteligența artificială, schimbările climatice și știința spațială. Susțin că aceste științe ale secolului XXI sunt un produs al combinației ciudate de globalizare și naționalism care caracterizează prezentul. Pe de o parte, știința este văzută ca un mijloc de a proiecta puterea pe scena globală. Pe de altă parte însă, știința este văzută ca un mijloc de a consolida naționalismul etnic în cadrul unor țări anume. Acest lucru se vede clar în modul în care Partidul Comunist Chinez abordează știința și, ca să fiu sincer, și în modul în care Marea Britanie și Statele Unite vorbesc adesea despre știință.
Unul dintre mesajele-cheie ale cărții este modul în care cunoașterea călătorește prin spațiu și timp. Cartea ta este, de asemenea, un bun exemplu în acest sens, fiind tradusă și în limba română. Crezi, în acest sens, că știința este un limbaj universal, care trece peste barierele culturale? La un moment dat dai exemplul lui Charles-Marie de La Condamine, care a făcut parte dintr-o echipă internațională trimisă să măsoare forma Pământului în anii 1730. Se pare că metodele lui de a lua măsurători și de a face observații astronomice în Anzi erau perfect comprehensibile pentru lucrătorii lui incași. La urma urmei, deșertul Nazca a fost traversat de șanțuri similare, folosite pentru alinierea măsurătorilor.
Abordarea mea față de istoria științei se bazează pe un fel de umanism. În esență, cred că toți oamenii – din trecut și din prezent – împart aceeași lume. Prin urmare, cred că există întotdeauna posibilitatea unei traduceri culturale. Aceasta nu este întotdeauna o treabă ușoară, nu funcționează întotdeauna și nu se realizează mereu într-o manieră echitabilă. Dar este întotdeauna posibilă. Trecutul e o țară străină, dar nu e o altă planetă. Acestea fiind spuse, nu cred că știința e un fel de limbaj universal special. Cred că lucrurile pe care le asociem cu știința modernă - matematizarea, legile naturale, abstractizarea - sunt doar un mod de a încerca să comunicăm dincolo de barierele culturale. Există multe altele. O parte din ceea ce încearcă cartea mea să arate sunt numeroasele moduri creative în care culturile cunoașterii sunt traduse și făcute inteligibile.
Ce a presupus cercetarea pentru această carte? Ai ajuns să călătorești din Anzi până în Samarkand, pe urmele acestor mari figuri istorice? Citind cartea, am descoperit monumente și locuri fascinante despre care nu știam, cum ar fi observatorul astronomic indian Jantar Mantar sau sextantul Fakhri din Uzbekistan.
Am călătorit destul de mult, dar nu atât de mult pe cât mi-ar fi plăcut. Am scris o mare parte din carte în timpul pandemiei de COVID-19 și, prin urmare, am avut un sentiment ciudat – la fel ca unii dintre personajele istorice pe care îi studiez – de izolare, dar conectare de la distanță. Am vizitat Jantar Mantar din Varanasi, care este un loc minunat, și chiar am folosit propria mea fotografie pentru una dintre imaginile color din Orizonturi. Acestea fiind spuse, o mare parte din carte a implicat de fapt o cercetare demodată – multă lectură! Am citit și am citit și am citit. Citeam toată literatura secundară pe care am putut să o găsesc despre științele din diferite culturi, iar apoi am parcurs cât mai multe surse primare – adesea în curs de traducere – pe care le-am putut găsi. A fost o bucurie să citesc traduceri ale Crónica Mexicayotl* și autobiografii ale oamenilor de știință bengalezi. Cred că acest lucru m-a ajutat să aduc lumea la viață, chiar dacă eram blocat în studiul meu.
Vreau să profit de această ocazie pentru a te întreba despre cartea ta anterioară, Materials of the Mind. Phrenology, Race, and the Global History of Science, 1815-1920 (University of Chicago Press, 2019). În acea carte scrii despre istoria frenologiei ca fiind parte din istoria globală a secolului al XIX-lea. Ai putea să le spui cititorilor noștri câte ceva despre cercetările tale pe această temă?
Prima mea carte a fost, de fapt, un studiu de caz despre cum se scrie istoria globală a științei. Frenologia a fost o știință a minții incredibil de populară în secolul al XIX-lea și, susțin eu, și o știință rasială. Am vrut să arăt că este posibilă scrierea unei istorii globale a frenologiei drept primă carte. Pentru a face acest lucru, m-am concentrat pe cultura materială – literal, „materialele minții” din titlu. Astfel, cartea urmărește craniile, mulajele din ghips, fotografiile, precum și cărțile și periodicele în timp ce călătoreau prin lume. Argumentul principal al cărții este că ideea unei științe populare universale a minții – întruchipată în frenologie – a fost un produs al acestei lumi a circulației materiale globale. Am avut, de asemenea, ocazia să călătoresc mult mai mult pentru această carte. Am făcut cercetări în India, Australia, Africa de Sud și Statele Unite, printre alte locuri. A fost o experiență foarte bună pentru învățare.
Care este următorul tău proiect?
În prezent scriu o carte intitulată provizoriu: The Scientific Revolution as Global History, 1000–1800 (Revoluția științifică ca istorie globală, 1000-1800). Este o carte deliberat ambițioasă, după cum sugerează și titlul. Mă întorc la conceptul de „revoluție științifică” și susțin că putem vedea culturi paralele de revitalizare a cunoștințelor științifice în culturi din întreaga lume, cum ar fi Dinastia Ming din China, Imperiul Indian Mughal și Imperiul Otoman. De asemenea, extind cronologia revoluției științifice pentru a încorpora ceea ce este adesea văzut ca o perioadă medievală foarte distinctă. Va fi o carte mai academică decât Orizonturi, dar preia unele dintre argumentele pe care le aduc în primele două capitole ale cărții. Argumentul general este că ceea ce vedem ca o revoluție științifică europeană unică este de fapt doar punctul central al unei transformări globale mult mai ample.
*O cronică a Imperiului aztec scrisă de Fernando Alvarado Tezozómoc în jurul anului 1598, în nahuatl și spaniolă.
Traducere din limba engleză de Vlad Hodrea
Imaginea principală: Gravură realizată de Giulio Ferrario, care-l înfățișează pe Graman Kwasi. Sursa: Blakequarterly
