Muzică / Festival

Când oamenii vorbesc o singură limbă: Outernational

de Andrei Crăciun

Publicat pe 28 octombrie 2016

Astă-vară, Grădina Uranus din București a fost, timp de trei zile, un melting pot pentru muzici din mai toate colțurile lumii, de la ultimele gonguri indoneziene, până la coloana sonoră hipnotică a unor ritualuri îndepărtate, de la sincopa manelelor, la beat-uri electronice îmbibate cu atmosfera orientală a Libanului. Toate astea, la Outernational Days, prima ediție a unui festival care-și propune să facă un spațiu de întâlnire pentru toate muzicile care scapă, din fericire, uniformizării și tendințelor comerciale. Pentru ca Outernational să meargă mai departe și să ne deschidă urechile și mințile către sunete și frecvențe din toată diversitatea lumii, e nevoie de ajutorul nostru. Puteți contribui la campania de crowdfunding lansată recent de organizatori, pentru organizarea celei de-a doua ediții Outernational Festival, în 2017. Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă fenomenul Outernational, l-am invitat pe Andrei Crăciun, unul dintre cei care a contribuit la punerea pe picioare a festivalului, să ne răspundă la câteva întrebări. Dar înainte să-l citiți, puneți-vă ceasul să sune pentru diseară: Jerusalem in My Heart (Liban-Canada) și Impex (România) vor umple cu sunet sala de la JAZZ PONG din București, la cel de-al doilea eveniment Outernational Night, organizat de The Attic Magazine. 

Care-i filosofia Outernational?

Outernational se situează undeva între o mişcare (culturală dacă vreţi) şi o condiţie, sau stare de fapt. În ciuda aparenţelor, cadrul de elemente definitorii pentru ce ar fi outernational nu este determinat de estetică, stil, mediu, sau ideologie. Tocmai despre asta e vorba. După cum sugerează şi termenul, este opusul a ceea ce ai putea numi internaţional. Este ceea ce a refuzat să adere la valorile produsului de consum, la tiparele vestice sau capitaliste, cum vă e comod să le numiţi.

Multă lume identifică Outernational cu World Music, dar nu e chiar aşa. World Music este un gen care face parte din international, este ceea ce a fost asimilat de către piaţă, izolat de contextul socio-cultural, pentru a fi mai ușor de digerat, fiind evindeţiate stereotipurile şi clişeele estetice exotice, şi transformat în entertainment. Nu mai este relevant pentru bagajul cultural originar, pentru „mesaj”, ci doar pentru estetica sa, care devine un reper universal valabil.

Din punct de vedere al poziţionării geografice, la nivel macro, sunt cam aceleaşi zone, Africa, America de Sud, Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat, Europa de Est şi Balcanii. Ambele au rădăcini în obiceiuri sau folclorul unor culturi sau subculturi, dar dacă World Music este muzică tradiţională, Outernational este un produs autentic care se foloseşte de bagajul cultural etnic, sau specific unei subculturi, pentru a explora noi orizonturi ale muzicii, sau ale experienţei sunetului.

Este vorba, în primul rând, de o abordare complet diferită a aceluiaşi subiect. Tradiţiile nu sunt vechi, sunt noi, sunt rezultatul instituţionalizării unor obiceiuri în aşa fel încât să fie la îndemână oricui are nevoie de să se indetifice cu ceilalţi, să creeze un sentiment de apartenenţă. Acesta este un proces de conservare, care evident, sub pretextul salvării unor valori culturale, nivelează şi egalizează tot, inhibă orice posibilitate de a explora aceste teritorii şi de a duce lcururile mai departe. Condiţia Outernational este refuzul de a te identifica cu norma, cu tradiţia, şi efortul de a descoperi resurse şi materie primă în vechi pentru ceva actual şi relevant pentru acum şi pentru mâine.

Un alt aspect important şi definitoriu este relaţia dintre muzică şi valori sociale.  Dacă muzică tradiţională, de multe ori, se regăseşte în aceeaşi oală cu naţionalismul, world music  încurajează adesea ignoranţa şi stereotipurile, outernational este despre lispa barierelor, a graniţelor, este despre egalitate, despre nou, despre viitor, despre progres, îţi spune că lumea are atât de multe de oferit şi te încurajează să fii mai atent la ceilalţi, să îi cunoşti şi să fii mai aproape de ei, fără să trebuiască să fii hipiot.

Outernational a fost în primul rând un termen, folosit mai mult în teorie sau printre muzicieni, muzicologi, pentru a încadra cumva toată muzica şi trupele, artiştii care au urmat aceste principii. Nu e necesar să încerci să o încadrezi într-un gen sau stil, poate fi orice ca structură, de la noise, jazz, la  chestii mai funky sau manele. Nouă ne place să credem că suntem printre primii care au încercat să o pună într-un context organizat sub forma unui eveniment dedicat doar acestei mişcări.

De ce e important să avem Outernational Days la București?

 

În primul rând, pentru noi a fost important să existe acest festival, undeva, în lumea asta şi cel mai la îndemână a fost să îl facem în Bucureşti. Bineînţeles, şi contextul e potrivit, cel puţin din punct de vedere geopolitic. Suntem acolo, în lumea care a făcut posibilă şi a generat chiar această mişcare. România livrează la capitolul outernational.

Feedbackul după prima ediţie a fost foarte foarte bun, nu doar de la publicul local care a participat, ci şi de la artişti, jurnalişti, muzicologi sau oameni pasionaţi din toată lumea. Este destul de clar pentru noi că Outernational Days 2 are foarte mult potenţial să atragă mulţi străini şi că este un eveniment care va creşte de la ediţie la ediţie. Cred că puţini din publicul român au înţeles că acest festival este extrem de relevant, nu doar pentru Bucureşti, ci pentru întreaga scenă Outernational. Dacă ne facem treaba bine, ar trebui să devină un fel de „international meeting point” pentru comunitate (da, există o comunitate outernational). De aici cred că putem trage destul de multe concluzii, legate de sustenabilitatea evenimentului şi impactul asupra scenei locale.

Dar pentru Bucureşti, cred că unul din cele mai importante motive pentru a susţine şi a dezvolta acest proiect este unicitatea lui. Cel puţin din punct de vedere muzical, este complet altceva faţă de tot ce poţi să asculți în mod normal. Ai posibilitatea să trăieşti o experienţă muzicală complet diferită de fiecare dată. Fără cadrul insitituţional şi fără resursele de care dispune acest festival, cred că ar fi imposibil să aduci în Bucureşti o mare parte din proiectele pe care le-am adus la prima ediţie şi pe care vrem să le aducem în continuare, şi asta într-un mediu foarte prietenos şi relaxat.

Unul din obiectivele noastre, când ne-am decis să facem acest festival, a fost să construim un mediu în care să dispară orice fel de prejudecăţi şi bariere, şi am reuşit. Am adus în acelaşi spaţiu şi fanii lui Dan Armeanca, şi pasionaţii de jazz, ascultătorii de world music, party goers pe care deobicei îi vezi doar la evenimente de muzică electronică, familii cu copii care au ieşit din casă din curiozitate, cei care bifează toate festivalurile de vară. Şi culmea, toţi s-au simţit bine împreună. Cel puţin pentru mine, ăsta a fost motivul pentru care am considerat că prima ediţie a fost un succes. 

© Alex Negulescu — with Concert Okay Temiz ;i Harry Tavitian @ Outernationnal Days. Foto: Alex Negulescu

Cum îi găsiți și-i descoperiți de artiștii pe care-i invitați?

Cum spuneam, există o comunitate deja, la nivel global. Dragoş Rusu, partenerul meu care este şi creierul din spatele programului, are o revistă online, the-attic.net, unde a promovat destul de mult toată mişcarea.

Cu ocazia asta, ne-am construit un network solid, care, evident are o contribuţie vitală în descoperirea unor proiecte noi, sau vechi, dar interesante. Partea de research e ongoing deja de ani de zile, şi implică mii de ore de ascultat muzică şi căutat, fie prin colţurile mai obscure ale internetului, sau cutii de viniluri, sacoşe de rafie cu casete, CD-uri promo primite pe adresa redacţiei the-attic.net sau albume şi EP-uri primite direct pe email.

Cum v-ați descurcat la prima ediție?

Având astfel contextul destul de clar definit, din punct de vedere al programului şi al implicării partenerilor internaţionali, lucrurile au mers foarte lin. Toţi cei pe care am vrut să îi implicăm au empatizat cu iniţiativa noastră, ne-au încurajat şi ne-au susţinut necondiţionat. A fost destul de clar de la început că nu este vorba doar despre Bucureşti, România, ci că este un eveniment „internaţional”. Nu ne aşteptam să beneficiem de atâta susţinere din toată lumea. Şi feedbackul de după eveniment a fost foarte bun, toţi aşteaptă cu entuziasm a doua ediţie. Rabih Beaini, Vincent Moon, Idris Ackamoor de la The Pyramids, Okay Temiz, Harry Tavitian şi Khidja chiar ne-au trimis niste clipuri video de susţinere super simpatice pe care le găsiţi pe campania noastră de susţinere de pe indiegogo.com.

Mai dificil a fost cu partea de implementare, pentru că aşa e la noi de obicei. Şi să reuşim să transmitem mesajul posibililor parteneri locali, să îi facem să înţeleagă de ce e important şi relevant acest festival. Dar în momentul în care am făcut într-un final public festivalul, din nou am fost surprinşi că s-a viralizat destul de repede. Foarte mulţi oameni, din diverse domenii, pe care îi apreciem mult, dar cu care nu ne cunoaştem poersonal, au susţinut iniţiativa noastră by default. Acesta a fost alt moment care ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun.

Iniţial, proiectul trebuia să se întâmple în Club Control şi MNAC, ar fi fost mult mai simplu din punct de vedere logistic şi al producţiei. Din păcate, din motive de natură ISU, la MNAC nu a mai fost posibil, aşa că am fost forţaţi să regândim tot festivalul, într-un timp foarte scurt. Dar din fericire, aşa am ajuns la Grădina Uranus, care e o locaţia mult mai potrivită. Am încercat să putem să asigurăm măcar strictul necesar, în condiţii optime, adică o locaţie relevantă, plăcută şi accesibilă şi un sunet foarte bun. Cred că am reuşit să facem şi asta.  Acolo a avut loc partea de concerte live din cadrul festivalului, evenimentele discursive, workshopurile şi proiecţiile şi la Control afterparty-urile oficiale şi încă unul mai intim la Ponton, în ultima zi a festivalului.

Au fost niste momente în care ne-am gândit că poate e mai safe să renunţăm, dar na, Outernational nu este despre a fi safe, aşa că ne-am revenit rapid şi nu ne pare rău deloc.

Pentru ediţia următoare, scopul ar fi să extindem şi programul muzical, să ne focusăm mai mult şi pe celelalte medii: film, instalaţii, performance, evenimente discursive, să ne creştem capacităţile de producţie şi inclusiv să ridicăm ştafeta la capitolul calitatea producţiei. Şi pe lângă toate astea, să găsim o formulă în care festivalul ar fi accesibil financiar oricui. Pare cam mult, dar cu sprijinul vostru, noi zicem că e realizabil. 

Foto main: Andrei Mușat

28 octombrie 2016, Publicat in Arte /

text de

  • Andrei CrăciunAndrei Crăciun

    Manager cultural cu experienţă în zona artei contemporane și muzicii. A coordonat activitatea centrului pentru artă contemporană Pavilion din Bucureşti, a curatoriat mai multe expoziții, iar în 2016 a produs prima ediție Outernational Days.


Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK