Pe 7 decembrie, după 22 de ore de la închiderea urnelor în România, Ludovic Orban și-a anunța demisia din funcția de prim-ministru al României. Această știre a avut un loc aproape marginal în discuția publică încă stupefiată de ascensiunea electorală a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). De sub adăpostul unei hărți stilizate a României Mari, noul partid a readus în spațiul public tema unirii cu Basarabia, tema recuperării românilor din Diaspora, dar și o suită inspirată din naționalismul economic. Pentru mai multă amplitudine, temele au fost iscusit promovate în proteste împotriva restricțiilor guvernamentale, în care suveranismul cu nuanțe xenofobe a captivat atenția unei părți semnificative din societate. Agenda aparent desuetă pentru spațiul politic românesc a reușit să transforme AUR în a patra forță politică din viitorul Parlament. Dar cum de le-a ieșit atât de bine?
Am interogat baza de date ZeList Monitor, care cuprinde câteva zeci de mii de surse publice din online-ul românesc, inclusiv conturi publice de Facebook, YouTube și Instagram, dar nu am găsit date care să indice ascensiunea unui brand electoral. În ultimul an, Diana Șoșoacă, nava-amiral a noului partid, a fost menționată de mai puțin de 3000 de ori în (social)media românești. Nici partidul AUR nu a strâns mai mult de 4000 de mențiuni. Prin comparație, Klaus Iohannis atinge acest prag de vizibilitate în articole de presă și în comentarii pe rețelele de socializare în doar patru zile.
Totuși, o comunitate de aproape jumătate de milion de votanți nu se construiește fără mobilizare și comunicare consistente. În acest moment, cel mai la îndemână răspuns ar fi că susținătorii AUR s-au organizat și s-au încurajat reciproc în grupuri private de pe Facebook, în care nu poți adera decât în urma unei minime verificări prealabile făcute de niște admini. O altă posibilă explicație ar putea fi găsită în algoritmii folosiți de platformele sociale, care aprovizionează la nesfârșit feed-urile utilizatorilor cu conținut similar, care le întărește convingerile și îi ferește de pluralitatea de opinii. Ai distribuit o postare anti-mască? Rețeaua îți servește în buclă material pe aceeași temă. Nu este exclus ca susținătorii și mesajele noului partid să se fi dezvoltat într-o nișă ușor ferită de ochii publicului general. Încă din 2011, Eli Pariser ne vorbea despre algoritmii și bulele de pe Facebook, iar în cazul AUR, algoritmii par să-i fi fost de ajutor în organizarea comunității online.
E drept că în ultimele două luni mesajele și identitatea AUR au fost mai prezente pe rețelele de socializare, dar strategia aceasta nu seamănă a gherilă digitală, chiar dacă aveau audiențe și viteze de viralizare halucinante. La fel de drept este că e posibil să ne-o amintim pe viitoarea senatoare Diana Șoșoacă din intervențiile violente de la România TV. Însă, în octombrie și noiembrie, aceasta a avut doar 14 apariții la acest post de televiziune. Chiar dacă a fost singurul post de știri care a promovat-o pe doamna Șoșoacă, e puțin probabil ca postul de televiziune care ne umple zilnic de anxietate să fi fost un game changer.
Dar dacă strategia de comunicare a celor de la AUR a primit voluntar sau involuntar tracțiune din partea altor actori? Dacă nu este vorba neapărat despre partid, ci despre teme de discurs care au coincis convenabil cu mesajele promovate și asumate de AUR? Aici discuția devine brusc interesantă, pentru că, aparent, în ultimele nouă luni, toată societatea pare să fi contribuit la campania AUR.
Pandemia și infodemia au polarizat semnificativ diferite grupuri din societate, pe subiecte ușor inflamabile. Tribalizarea a fost accelerată, fără zone gri. Clash-ul dintre „pupătorii de moaște” și populația mai puțin dusă la biserică s-a reactivat încă din perioada Paștelui. După o stare de armistițiu ce a durat câteva luni, odată cu reluarea pelerinajelor din toamnă tonalitățile și mesajele agresive au devenit mai grave, cu participarea activă a unor clerici și susținători ce acuzau autoritățile că românilor li se fură credința. Online-ul a fost divizat de la bun început între susținătorii restricțiilor social-medicale și contestatarii măsurilor anti-COVID impuse de autorități. A fost reluată păruiala dintre vacciniști și anti-vacciniști, miza fiind ridicată de adepții teoriilor conspirației care acuzau strategii oculte de control al populației prin tehnologie. Peste aceste scheme discursive, susținătorii AUR au presărat condimente din zona conservatoare a societății, evocând obsesiv tradiția locului și lupta cu globalizarea. „Botnițarii” au devenit „sclavii Organizației Mondiale a Sănătății”, iar președintele și Guvernul au fost reduși la nivelul de „străini”.
Acest discurs rudimentar, aparent benign prin comparație cu severitatea crizei medicale, a fost fie ignorat, fie expus dezechilibrat de jurnaliști și formatori de opinie de diferite orientări. Meniul mediatic din ultimele luni a fost relativ redus și previzibil. Unele instituții de presă au ales să critice autoritățile guvernamentale și medicale, dând acces necenzurat și dezechilibrat unor voci stridente și populiste care contestau „dictatura medicală”. În contrapondere, alte instituții de presă au derulat campanii de hărțuire morală a celor care nu respectau normele sanitare sau au marșat pe ridiculizarea coronascepticilor.
Un actor cheie în campania AUR a fost, paradoxal, Guvernul României care a alimentat și chiar finanțat aceste dezechilibre din spațiul public. Decizia de a se lua la trântă cu fake news în timpul stării de urgență, blocând câteva site-uri dubioase, a creat falși martiri ai libertății de expresie și a dat și mai multă amplitudine vocilor radicale din societate. Mai mult, cele 40 de milioane de euro rezervate presei pentru difuzarea unor clipuri și mesaje informative nu foarte creative au convins o parte din publicul din România că adevărul este în alte părți ale internetului, departe de jurnaliștii vânduți. Peste și printre aceste episoade punctuale, timp de nouă luni Guvernul a livrat informații incomplete, uneori contradictorii, cu aderență scăzută la acel segment de public care căuta adevăruri alternative.
Dincolo de analize retrospective și intelectualizate, prezența AUR în viitorul Parlament este o oportunitate unică și pentru spațiul media și pentru spectrul politic care nu se autoidentifică drept radical. Vom avea ocazia să discutăm și să negociem subiectele care ne-au divizat și care au fost capitalizate cu succes de noul partid parlamentar. Miza acestei reașezări nu ar trebui să fie excluderea sau izolarea AUR, ci stabilirea unor standarde minime ce țin de viața democratică și de igiena spațiului public. Contează foarte mult însă unghiul de abordare. Ne-am lămurit de mult că, de exemplu, fake news nu pot fi oprite prin blocarea unor surse sau prin liste negre. Singura formă de limitare a lor se poate face doar prin știri corecte și complete care să conteze în formarea opiniei (publice). La fel și vocile radicale din politică au nevoie de o contrapondere formată din voci moderate.
Evident, acest scenariu de redresare abundă de naivitate. Cu toții știm că otevizarea a continuat și după ce OTV a dispărut din peisajul media local. La fel cum cu toții știm cum și de unde a apărut AUR în politica mare. Acum doar ne alintăm post-electoral.
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
