Foto / Locuire

Periferia: stâne, drone și ghetouri pentru clasa de mijloc

de Andra Matzal

Publicat pe 10 octombrie 2016

Aproape în fiecare zi, traversez în microbuzul cu navetiști marginea de Vest a Bucureștiului. Sute de oameni vin înghesuiți în autobuze spre orașul care, pentru ei, înseamnă înainte de toate un loc de muncă. Se dau jos la depozitele, angrourile, atelierele și centrele comerciale la rândul lor înghesuite haotic în jurul șoselei de centură. Coboară cu ochii cârpiți de somn la autogara Militari, de unde se răspândesc spre șantiere, magazine și birouri, în timp ce locuitorii complexurilor rezidențiale din zonă stau blocați în trafic, în drum spre joburi. În fiecare dimineață, intrarea în București e ca gâtul unei sticle prin care varsă cu încetinitorul șiruri de mașini care leagă noile cartiere de restul orașului. Mai apare un depozit, un service auto, se mai construiește o vilă sau un bloc înfășurat în reclame la locuințe pe credit. De pe geamul microbuzului de navetiști, vezi cel mai bine cum orașul se schimbă mereu, se întinde haotic și colonizează câmpurile pline de gunoaie cu spații de muncă și de trăit.

Dintr-un peisaj din ăsta a pornit PeriferiaB, proiectul lansat azi de fotograful Petruț Călinescu și jurnalista Ioana Hodoiu Călinescu, după două luni de muncă de teren și documentare. Mai precis, de la Confort City, un complex rezidențial de vreo 12 blocuri, ridicat de frații Negoiță în apropiere de groapa de gunoi Glina. Mereu în drum spre mare, Petruț dădea cu ochii de clădirile ridicate fantomatic în câmp, așa că într-o zi a luat mașina și a făcut un tur. S-a trezit la o stână, care se-ntinde chiar în spatele blocurilor nou-nouțe. Mirosul oilor nu le-a prins bine proaspeților locuitori din Confort City, care au încercat să facă presiuni pentru mutarea lor. „Cei de la blocuri de-aici se plâng că le miroase. Dar ce, m-am dus eu peste ei, sau au venit ei peste animale?” spune Gheorghe Dauti, președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, care se află aici încă din vremea când singurele cartiere rezidențiale din București ieșeau din mâna statului. „Când au încept să construiască, au venit ăia doi frații pe biciclete (n.r. frații Negoiță), să-mi cumpere pământul. Nu-l dau. Nouă ni l-a dat Ceaușescu. Bunicul avea stâna fix pe locul unde este acum spitalul Sf. Ioan. Ceaușescu a venit în vizită și le-a zis oamenilor lui să ne dea aici pământ. Nu era nimic, câmp cât vedeai cu ochii. Ne-au mai mutat odată. De-aici nu mă mai mut.” În 2016, la marginea asta de oraș, Bucureștiul își dispută două fețe: una în care pasc oile și una în care parchează mașini scumpe. 

Primele blocuri terminate și deja locuite ale complexului Palladium Residence, din Titan, se văd printre rămășițele platformei industriale Policolor

Proiectele fotodocumentare ale lui Petruț Călinescu au mai mereu un ochi pentru felurile în care oamenii transformă locurile unde se stabilesc, fie că e vorba de noua arhitectură prin care muncitorii români plecați în străinătate schimbă la față Oașul tradițional (Mândrie și beton), așezările de-a lugul Mării Negre sau viața în „Veneția săracilor” (Makoko, Nigeria). PeriferiaB, spune Petruț, a pornit dintr-o frustrare mai veche: „Mi se părea aiurea să călătoresc tot timpul pentru fotografii. Băi, chiar nu găsesc ceva în Bucureşti? Am tot copt ideea asta şi am observat că multe din lucrurile care mă interesează sunt la periferie. Şi aşa s-au legat lucrurile, fără să găsesc vreun liant artificial. Mai mult, stau în Bucuresti de 20 de ani și parcă de la un moment dat nu am mai fost surprins de nimic. Ăsta a fost un alt motiv pentru care am început  acest proiect, să încerc să văd lucrurile de lângă mine”. De la Confort City, a ajuns în Militari Residence, apoi în cartierul Palladium din Titan și în complexul rezidențial Greenfield, a bătut la pas Pipera și Băneasa.

Aproape toate ansamblurile rezidenţiale sunt la margine, fiindcă în rest nu prea mai e loc de construit. Cu toate astea, spune Petruț, spaţiile astea noi i se par în continuare mici. „Curţile vilelor construite la periferie sunt înguste, casele sunt înghesuite. Mie mai mult mi se par ghetouri pentru clasa medie”. După primele luni de drumuri pe coclauri, pe străzi desfundate și prin câmp, cea mai puternică impresie pe care i-a lăsat-o Bucureștiul de la margini e dezordinea. „La periferie e haos şi dai dintr-una-ntr-alta. Nu vezi niciun fel de schematizare: oameni care şi-au cumpărat o bucată de teren şi au ridicat o vilă între o spălătorie auto şi un centru de dezmembrări de maşini. E ca la 6 din 49, când amesteci tot şi vezi ce iese, ba un complex rezidenţial, ba o fermă, ba un centru comercial”. 

Un bărbat face jogging în pădurea de lângă complexul rezidențial Greenfield

În locurile astea, unde oamenii își construiesc microuniversuri parter+etaj sau își trăiesc visul primei locuințe proprietate personală, într-un apartament ridicat pe fast forward de dezvoltatorii imobiliari, Petruț are impresia că e ca-n Vestul Sălbatic. „Multe părţi lasă impresia că oamenii, individual, o iau înaintea primăriei. E un oraş scăpat de sub control, fără infrastructură. Ei vin, îşi pun  steagul acolo şi-ncep să construiască. Văd apoi dacă va ajunge vreo stradă la ei. Mulţi realizează abia târziu că n-au făcut o mişcare inspirată. În Domneşti am văzut că sunt tot felul de grupuri de iniţiativă care se luptă cu primăria fiindcă, după ce s-au înghesuit mulţi acolo, au constatat că nu există drumuri. La Confort City, de exemplu, oamenii s-au mutat şi au început să facă presiuni să închidă Glina şi Protanul, chiar dacă în momentul când s-au mutat ştiau de existenţa lor.”

Chiar dacă multe din noile cartiere de blocuri și vile nu apar încă pe nicio hartă – nici măcar Google Maps nu le-a cartat pe toate – și autoritățile nu-s pregătite să le ofere tot confortul pe care l-ar presupune viața într-o suburbie, la fierul ierbii, lucrurile se așează de la sine, informal. „Am un prieten care şi-a luat o căsuţă dintr-un complex în Pipera. Acum doi ani, era primul dinspre linia câmpului, dar între timp au mai apărut două rânduri de case. La prima zăpadă mare, ne-aşteptam cu toţii să rămână blocaţi acolo, doar că la prima oră, maşinile erau în faţa caselor lor. Asta fiindcă cei plătiţi de primărie încep cu locurile de unde pot scoate un ciubuc. Ştiind că toate casele-alea nu sunt cuprinse în planuri, merg din prima la complexurile middle class izolate”. Și chiar dacă spațiile pentru activități comune lipsesc și singurele oaze sunt centrele comerciale sau părculețele cu vegetație firavă, în cea mai mare parte din cazuri, comunitatea începe timid să se întremeze virtual. „Mulţi din cei care stau în blocurile astea noi de la periferie se organizează în grupuri de Facebook. Au forumuri interioare de vânzări, unde mai zic că au găsit o maşinuţă roşie în parcul dintre blocuri şi-n trei secunde se găseşte proprietarul, iar grupurile astea funcţionează şi ca gazetă de perete. Nu ştiu cine a parcat pe locul meu, pac, dau poza să-l facă de râs pe şofer. E interesant să vezi cum arată sentimentul ăsta al comunităţii, dar pe Facebook”, spune Petruț, care a făcut cunoștință cu bulele digitale din jurul noilor cartiere prin intermediul Ioanei Hodoiu Călinescu, cea care îl ajută la documentarea PeriferieiB. 

La picnic la Argeș, sub podul de la Adunații Copăceni. În zilele bune, n-ai loc să arunci un ac aici

Unul din lucrurile care-l miră pe Petruț, după aceste prime două luni de drumuri la periferie, e puterea cu care aceste noi cartiere își absorb noii locuitori. „Orice se construieşte se vinde. Îmi zicea cineva că, într-un astfel de complex, au început să se vândă locuinţele în avans încă de când s-a pus fundaţia. Unele blocuri se înalţă super repede. La un moment dat, am dat de nişte ţigani care sortau plastice cu căruţa, între nişte blocuri în construcţie. Mi-au zis să nu le fac poză, că îi fugăresc paznicii şi a rămas să vin altă dată. Peste o lună, când am ajuns înapoi, n-am mai recunoscut locul fiindcă se înălţaseră blocurile de opt etaje”. Petruț nu înțelege prea bine cum într-un oraș ca Bucureștiul, atâția oameni au o asemenea putere economică să cumpere bani destul de mulți garsoniere, apartamente și vile. O posibilă explicație ar fi o oarecare scădere a prețurilor la imobiliare după criza economică, dar de multe ori, spune el, această scădere a prețurilor vine la pachet și cu o suprafață mai mică a locuințelor. Unele din apartamentele noilor cartiere depășesc cu puțin întinderea pe care altădată o avea o garsonieră zdravănă. În cei 20 de ani de București, Petruț a locuit, la rândul lui, în mare parte, la periferie. „Am stat în Prelungirea Ghencea, într-un bloc comunist, în faţa căruia era câmp. Acum, e plin de vile. După aia, am stat în Ghencea, într-un bloc de garsoniee destul de sinistru, de ziceai că-i Memorialul durerii. Acum stau într-un bloculeţ din Bazilescu, un cartier mult mai ok”. La un moment dat, i-ar plăcea să locuiască într-o casă, dar n-ar concepe să trăiască într-un apartament mic dintr-un cartier nou, în construcție. Ar prefera oricând un bloc din Pantelimon, unde deja s-a așezat multă viață.

PeriferiaB nu înseamnă însă doar documentarea centrelor rezidențiale și, în orice caz, proiectul nu urmărește să se concentreze pe partea de construcție, ci mai degrabă pe modurile în care oamenii folosesc aceste spații în tranziție. De altfel, imaginile deja încărcate pe site-ul proiectului spun multe povești despre timpul liber al locuitorilor de la periferie, care ignoră adesea gunoaiele și se bucură de grătare, baie, jogging, pescuit sau, mai exotic, aeromodelism. Printre protagoniștii PeriferieiB, pe care Ioana și Petruț i-au întâlnit în timpul documentării, sunt columbofilii care și-au transformat balcoanele și terasele blocurilor în care locuiesc în crescătorii de porumbei. „Columbofilia înseamnă bani, influență, putere, nu doar pasiune. E un sport al orgoliilor” spune Cosmin Tudor, columbofil și profesor de religie, unul dintre „balconarii” (crescători de porumbei pe balcon) ale căror povești Ioana și Petruț le vor umări în continuare. 

Tudose Ion, columbofil „balconar”

Lui Petruț nu i-a fost deloc ușor să-i fotografieze pe oamenii de la periferia orașului. Pe de o parte, pentru că mai cartierele astea rezidențiale se află dincolo de o barieră. Una care fie delimitează o enclacă clară sau, dimpotrivă, urcă și coboară simbolic în fața blocurilor plantate în câmp. Cu cât un cartier e mai scump, cu atât paza e mai vigilentă și necesită cereri și aprobări pentru a fotografia pe proprietate privată. Cei doi autori din spatele proiectului vor să obțină câteva asemenea aprobări, mai ales că lui Petruț i-ar plăcea mult să fotografieze instalarea unei tinere familii într-un apartament nou-nouț, momentul în care noii locuitori își așează plasma lucioasă în mijlocul camerei care miroase a curat. Pe de altă parte, mulți din cei care desfășoară activități la periferie se află în zona gri a legalității și se tem de controale. O parte din ciobanii pe care i-a întâlnit pe teren au refuzat, de pildă, să fie fotografiați, de teama proprietarilor de terenuri unde își pasc ilegal oile. Cu toate astea și cu toate că toată munca de documentare și fotografiere e obositoare, pentru că implică multe drumuri printre hârtope, prin praf sau noroi, multe reveniri la protagoniștii poveștilor urmărite, Petruț și Ioana vor să continue documentarea periferiei Bucureștiului, cu tot cu relieful ei în continuă transformare și cu oamenii care o locuiesc. De la suporterii echipelor de fotbal mărginașe, la agenții imobiliari care s-au specializat pe vânzarea locuințelor din noile zone rezidențiale. „Câteodată, îmi face plăcere să merg în locurile astea, alteori mi se pare deprimant şi-o iau ca pe-o muncă la birou. Când te plimbi prin ţară să faci fotografii, de obicei ajungi şi prin locuri drăguţe, respiri aer curat. Acum, când am mers să-mi spăl maşina, m-a întrebat omul ăla pe unde merg cu ea, fiindcă era plină de praf şi nămol”, povestește Petruț, căruia îi place însă tocmai stadiul ăsta intermediar al periferiei. Faptul că orașul nu e terminat și nici la țară nu e așa cum ți-ai imagina.

Mica metropolă și satul se contaminează reciproc și periferia se schimbă încontinuu, iar proiectul ăsta de fotodocumentare prinde în timp real expansiunea haotică a orașului, în absența sau chiar în ciuda regulilor. După ce a început să cunoască din ce în ce mai bine marginile Bucureștiului, Petruț spune că „e destul de vizibil că  Nordul e împotriva tuturor. Middle class-ul bucureștean îl găsești răsfirat peste tot, dar bogătanii trag spre nord. Dacă te plimbi cu bicicleta în jurul lacului Herăstrău, o să vezi cum mirosul de mici, de hotdog se transformă brusc în partea de nord-est a lacului în miros de fructe de mare. Cam așa și cu Bucureștiul la o scară mai mare (cu multe excepții, normal)”.

O baie răcoritoare la Lacul Ciurel

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK