Răzvan Andrei a publicat recent, la Editura Brumar, „Jazz pentru iguane”, despre care criticul Mihai Iovănel scrie că „e primul volum relevant de poezie în cheie LGBT din România.” Despre autor ştim asta dintr-una dintre poeziile sale: „Treizeci și de ani, 1,81 înălțime, anorexic, barbă de cinci zile” şi că „scrisul lui are forța strigătului, a spaimei înghițite prea multă vreme.” La aproape o săptămână de la protestul românilor din Diaspora, când forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă în Piaţa Victoriei, iar o femeie jandarm, în vârstă de 23 de ani, a fost lovită de protestatari, Răzvan ne-a trimis poemul de mai jos, închinat „heruvimului vigilent” care trăieşte cu salariul mediu pe economie. (Femeia a fost prinsă în mulţime alături de un coleg jandarm şi lovită de mai mulţi protestatari, până când alţi manifestanţi au făcut un scut în jurul lor, ca să-i apere. A fost externată ieri din Spitalul Floreasca, fără să fi suferit probleme grave.)

 

Poemul femeii jandarm

Când te-am văzut cum stăteai așa: heruvim vigilent –

Nici de stânga, nici de dreapta –, în față la Guvern,

În spatele gardurilor cu zăbrele,

Cu buclele tale negre transpirate și lipite de scalp

Sub cascheta de abanos metalizat strălucind sub soarele-nserării,

Mi s-a făcut așa de milă de tine că-mi venea

S-o iau pe Maica Domnului de-o aripă și să dau cu ea de pământ.

 

Ce dracu’ faci tu, Poezie?! Ce păzești?

Le bagi tot felul de gărgăuni în cap câtorva tineri zăbăuci,

Ridici monumente peste oasele marilor clasici,

Îi umpli conturile lui Bob Dylan și construiești edituri, librării,

Dar de femeia asta cu bocanci și pistol nu te-nduri;

De fetița care-și așteaptă mama-n crugul nopții să-și agațe cascheta-n cui

Să-i citească o poveste nu ți-e milă!

 

Cum stai așa: trestie îmbrăcată-n armură –

Nici de partea lui Marx, nici de-a lui Hayek –,

Îmi vine să te iau pe sus, să te purtăm pe brațe

Ca pe-un luptător din oștirea Marelui Alexandru,

Căzut la marginea falangei,

Să te scăpăm de coloneii ce-ți ordonă să-ți lași gazele lacrimogene în piețe,

Să-i faci pe oameni să plângă

Și să-ți crești fetița cu salariul mediu pe economie.

Femeia jandarm, atacată de oamenii din mulţime la protestul de vineri, 10 august 2018. Foto: Andrei Pungovschi

Cum stai așa: cu ochii de sfinx pironiți spre mulțimea bulucită –

Și mamă de copil și jandarm de oameni –,

Îmi vine să te-ntreb dacă ți-e sete sau dacă ai mâncat de prânz –

Să-ți dezleg enigma așa cum dezlegi un șiret de pantof care strânge prea tare:

Ce-ai vrut să aperi când ți-ai luat pistolul din rastel?

Ce dușmani siberieni îți torturau visele de ți-ai pus cascheta pe creștet

Și ți-ai îmbrăcat vesta cu plumb în buzunare?

 

Cum stai așa: de parcă ai păzi de diavoli intrarea-n Elizeu –

Cu vesta anti-glonț strângânu-ți sânii ca un fierbinte sutien de plumb –,

Îmi vine să te sărut pe fruntea de plexiglas,

Să-ți agăț o garofiță parfumată lângă walkie-talkie

Și astfel, orice ordin ai primi pe calea undelor,

Mai dulce să fie, milos să fie, înțelept să fie –

Iar pulanul din cauciuc să odrăslească lângă pulpa ta

Proaspăt epilată și dată cu pomezi,

Ca anticul toiag al lui Aaron.