Radu Cosașu, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, a împlinit de curând 90 de ani. Îl sărbătorim prin acest șotron alfabetic.
A. Autoficțiune
Termenul de „autoficțiune” (formulă literară care combină autobiografia și ficțiunea) a pătruns în România după 1989 pe filieră franceză. Literatura scrisă de Radu Cosașu poate fi descrisă foarte bine prin această etichetă. Astfel, în Supraviețuiri – principala scriere a autorului – întâlnim un narator care, identificându-se cu biografia și bibliografia lui Cosașu, își îngăduie față de ele libertăți pe care doar ficțiunea le oferă. Se poate spune că adevărata sursă a Supraviețuirilor sunt autobiografiile pe care în comunism fiecare era obligat să le scrie pentru dosarul de cadre (autobiografii care întrețineau raporturi variabile cu adevărul), laolaltă cu autocritica de rigueur pe frontul ideologic în anii ʼ50.
B. Burghez
Burgheză sau mai degrabă mic-burgheză: așa își descrie Cosașu familia în seria Supraviețuiri, care spune de fapt povestea desprinderii de această familie, de „rămășițele mic-burgheze”, a unui tânăr convertit imediat după al Doilea Război Mondial la un comunism romantic: el alege să nu meargă la înmormântarea tatălui, să nu-și mai vadă mama (care emigrează în cele din urmă în Israel), să-și atragă mânia rudelor ș.a.m.d. doar pentru a fi consecvent cu visul său revoluționar. Dar „rămășițele mic-burgheze” vor continua să-l urmărească, începând cu un unchi emigrat, bănuit de spionaj, care îi strică dosarul, trimițându-l la munca de jos, și continuând cu șirul nesfârșit de mătuși, de prietene ale mamei, de cunoștințe care îl vor cocoloși în continuare pe tânărul comunist, îndulcindu-i contactul cu asperitățile uneori brutale ale realității.
C. Comunism
Supraviețuiri (1973-1989) este cea mai bună carte despre comunismul românesc. Pentru că îi spune povestea nu doar din exterior, ci și din interior; pentru că îi arată nu doar erorile (eufemistic spus) și fanatismele, ci și magnetismul, forța de seducție. Supraviețuiri este în același timp povestea unei iubiri și povestea unui divorț: cele două fețe ale filei nu pot fi despărțite.
D. Dilema
Titlul publicației Dilema, înființată în 1993, a fost dat de Radu Cosașu. Scriitorul a făcut parte de la început din redacție și a deținut rubrica numită (mic-burghez!) „Din vieața unui extremist de centru”.
E. Evreu
Nu puțini evrei au intrat în Partidul Comunist după 1944, reacționând la fascism, dar asta nu înseamnă că au scăpat peste noapte de antisemitism:
„Niciodată nu mă interesase, în scris, ca şi în viaţa mea de activist, că sunt evreu şi rămăsesem uimit, prin ’55, chemat, după ani de idolatrie declarată, în casa unui genial prozator român, la întrebarea acestuia, venită dintr-un fotoliu luminat de un glob pământesc, dacă sunt evreu. Îmi dăduse un măr şi am rămas cu dinţii înfipţi în coaja lui, confirmându-i bănuiala printr-o mişcare neconvinsă a bărbiei. Omul îmi explică liniştit că evreul există – la orice serbare şcolară, când pe scenă se dansează Banu Mărăcine, vei vedea un copil care, prins în horă cu ceilalţi, are alţi paşi şi o altă mişcare a umerilor şi şoldurilor: «Acela care dansează altfel Banu Mărăcine, să ştii că e un evreu». Parabola nu mă încântă; nu venisem până la el, tremurând, ca să-mi ţină – proiectat pe un planetarium japonez – teorii rasiale. I-am replicat că, pentru mine, problema evreiască e o simplă diferenţă de lungime… Problema naţională o asimilasem – fără durere – cu ateismul: nemaicrezând în Dumnezeu din noaptea când îmi murise tatăl, nu mă mai interesau no- şi naţiunile create în numele lui.”
F. Filme
Radu Cosașu a scris scenariul pentru Un film cu o fată fermecătoare (1966), regizat de Lucian Bratu, un film de referință pentru dezghețul ideologic din anii ʼ60 care păstrează până azi o neașteptată prospețime.
Dar cinefilia lui Cosașu are numeroase forme de manifestare. A scris multe cronici și eseuri despre cinema și a lucrat aproape 20 de ani la revista „Cinema”. În literatura lui apar frecvent trimiteri precum „Pachetul alb de la «Nestor» strălucea în noapte ca paharul cu lapte din Suspiciune”.
G. Groucho
De la Karl Marx la comicul Groucho Marx: iată un posibil rezumat al vieții lui Radu Cosașu. „Am rămas marxist de nuanţă Groucho”, spunea după 1989 scriitorul.
H. Hochei
N-am văzut niciodată un meci de hochei. Pentru generația mea acest sport practic nu există. Dar în anii ʼ50-ʼ60 lucrurile stăteau diferit. Iată o pagină de neuitat din Supraviețuiri despre un vânzător de cărți care încearcă să-și plaseze marfa în timpul partidelor de hochei:
„În timpul pauzelor se plasa la bufet, în timpul meciurilor venea în tribună şi îşi desfăşura marfa acolo, pe băncile neocupate, strigând cu o voce foarte pătrunzătoare, incredibil de puternică pentru un om la peste 60 de ani
— Margaret Mitchell, tovarăşi!
— Octav Dessila, tovarăşi!
— La răscruce de vânturi, tovarăşi!
— Edgar vă las cu bine…
Avea de toate – de la cărţi poliţiste la Iorga –, dar ştia că energia sonoră nu trebuie cheltuită decât pe bestselleruri. Ştia ce însemna Pe aripile vântului în acea perioadă literară. Nu făcea mari afaceri, dar era nelipsit şi – când m-am ataşat durabil de el – voluptatea cea mare consta în a auzi interferenţa dintre strigătele lui şi ale publicului: «Hai şobolanii!», urla cîte un glas, şi el – după ce lăsa ca urletul sportiv să-şi facă efectul – intervenea răspicat:
— Cronin, domnilor, Citadela!
Înţelegea bine jocul, nu tulbura nici un atac, respecta pasiunile mulţimii, nu bruia nici una din precizările crainicului:
— Jucătorul Ganga – eliminat pe două minute pentru crosă la patină!
Ganga lua loc pe banca pedepsiţilor în huiduielile mulţimii – cu atât mai multe şi mai vehemente cu cât jucătorul făcea parte din echipa marilor favori(za)ţi –, anticarul aştepta cu o bună ştiinţă a regiei sonore ca indignarea să se epuizeze şi atunci lansa, în tăcerea de gheaţă hârşâită doar de sunetul croselor de lemn:
— La Medeleni, doamnelor şi domnilor! La Medeleni – Olguţa – Dănuţ – Ionel Teodoreanu!”
Hipodromul – alt cuvânt cu „h”, alt cuvânt inexistent pentru generațiile actuale – ocupă de asemenea un loc important în biografia și literatura lui Cosașu.
I. Ideologie
Cei pasionați de ideologie găsesc în cărțile lui Cosașu un manual sur le vif.
J. Jurnalism
Și-a dorit de mic să devină cronicar sportiv. A și devenit, deși această etichetă este în cazul de față diminuantă: Cosașu a practicat cam toate speciile jurnalismului (nu doar sportiv), de la reportajul realist-socialist la tableta lirică și de la demascarea erorilor ideologice în presa de partid până la textele de publicistică din care răzbate un umanism transideologic.
Dar în ce privește cronicarul sportiv, el poate fi citit și azi în paginile ziarului Gazeta sporturilor. O culegere cu articolele despre fotbal din anii ʼ90 apare în volumul Fotbal plus ai mei şi ai noștri (2017). N.b., Radu Cosașu este fan Manchester United.
L. Labiș
Cu Labiș, scriitorul emblematic al anilor ʼ50, Cosașu a fost coleg la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.
M. Maimuțele personale
Cosașu consideră volumul Maimuțele personale (1968) „adevăratul meu debut literar”. Dar până atunci mai publicase Servim Republica Populară Română! (1952), Opiniile unui pământean (1957), Energii (1960), Lumină!, Din cronica hidrocentralei „V.I. Lenin” (1961), Nopţile tovarăşilor mei (1962), Un surâs la 6 dimineaţa (1964), A înţelege sau nu (1965), Vieţi paralele în toamna lui ’44 (1965), Omul după 33 de ani scapă (1966). Cosașu se impune cu adevărat prin seria Supraviețuiri, editată în anii ʼ70-ʼ80, care îl transformă peste noapte în unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. Nu cunosc în literatura română alt mare autor care să se impună atât de târziu, după atât de multe cărți publicate. Întâlnim de regulă mai curând inversul acestei situații: unui prim volum excepțional îi urmează diluarea. Cosașu în schimb... E drept că l-a ajutat și contextul istoric.
N. Nuvele
Specia predilectă a lui Radu Cosașu este nuvela. Dar a scris și romane, începând cu A înţelege sau nu. Seria Supraviețuiri, compusă din nuvele mai mult sau mai puțin independente, poate fi citită foarte bine ca un roman.
O. Opere
În seria de Opere de la Polirom au apărut șase volume. Baza o reprezintă cele trei volume de Supraviețuiri, reordonate cronologic.
P. Pseudonime
Numele la naștere al lui Radu Cosașu a fost Oscar Rohrlich. A debutat editorial cu pseudonimul Radu Costin, folosind apoi semnătura care l-a consacrat (după cum se spune în limbaj sportiv). Apropo de limbaj sportiv, a publicat cronici sportive sub pseudonimul Belphegor. Volumul Viața ficțiunii după o revoluție (2016) l-a semnat Radu Cosașu (Oscar Rohrlich).
R. Recitire
Cosașu poate fi recitit oricând. I-am descoperit literatura cu uimire, dar abia recitind-o periodic i-am explorat cu adevărat nesfârșitele subtilități.
S. Sebastian
Mihail Sebastian este unul dintre scriitorii preferați ai lui Radu Cosașu. De altfel umanismul fundamental optimist din publicistica lui Sebastian își găsește în Cosașu cel mai legitim urmaș. O frază antologică despre Sebastian apare în Logica, unde tânărul Cosașu își critică ideologic idolul: „limita lui Sebastian nu e în teatrul său, prea naiv, într-adevăr, ci în faptul că nu ar fi putut niciodată redacta un memoriu către C.C. pentru a-şi explica greşelile ideologice”
Alți scriitori preferați: „Kafka, Proust şi Isac Babel, Malraux, Platonov şi Scott Fitzgerald, Bacovia, Camil Petrescu”. Din secolul al XIX-lea nu trebuie uitat Stendhal, a cărui Mănăstire din Parma i-a marcat educația sentimentală și i-a sugerat cognomenul celei mai celebre mătuși, Sanseverina.
T. Traducere
Din opera lui Cosașu nu s-a tradus mai nimic. Nici măcar în perioada în care Institutul Cultural Român, condus de Patapievici, a sprijinit și finanțat sute de traduceri în străinătate. Oare de ce? Să fie stilul mai degrabă ironic decât demascator folosit de Cosașu? Oricum, nu găsesc nici un răspuns logic. După cum spuneam, Supraviețuiri este cea mai bună carte despre comunismul românesc pe care o avem. O selecție de 5-600 de pagini avea un potențial de succes internațional mai mare decât al majorității scriitorilor români contemporani.
U. Uzină
După ce a fost exclus din redacția ziarului „Scânteia tineretului” din pricina unchiului din străinătate, tânărul Cosașu a ales să meargă la munca de jos spre a se reabilita și a lucrat ca frezor la Uzina Timpuri Noi. S-a reabilitat.
V. Viața ficțiunii după o revoluție
Cel mai bun volum – o adevărată capodoperă – publicat de Cosașu după 1989. În special prin partea a doua, Oscar Rohrlich și un fost șef al cenzurii, care imaginează cum după căderea comunismului fostul șef al Culturii și al cenzurii din timpul realismului socialist, Leonte Răutu (ficționalizat sub numele Reznicek), îi trimite o serie de scrisori în același timp autocritice și justificative.
Z. Ziare
Știu că există pe această listă și un paragraf numit „jurnalism”, dar rolul ziarelor în biografia lui Radu Cosașu trebuie subliniat cumva. În volumele Un august pe un bloc de gheață, Alți doi ani pe un bloc de gheață, Ocolul Pământului în 100 de știri scriitorul folosește știrile citite în ziare ca sursă de inspirație pentru o literatură extrem de personală, fragmentară, care îmbracă diferite forme – schițe, poeme, eseuri, liste de obiecte și întâmplări. Reprezintă echivalentul volumelor lui Mircea Horia Simionescu Dicționar onomastic și Bibliografia generală. Pe vremea aceea nu exista Facebook, dar literatura lui Radu Cosașu – deși autorul ei rămâne până azi un fidel al cuvântului tipărit pe hârtie – este perfect adaptată, după ce a ieșit cu bine din comunism, și la mutațiile produse de tehnologiile capitalismului târziu.
Fotografie principală via Adevărul
