Cum a arătat frigiderul tău de Paștele ăsta? La mine în familie a fost doldora de drob, friptură și ciorbă de miel, pască cu brânză sărată, cozonaci, ruladă cu cireșe și șnițele pentru tot satul. E mai puțin ca în alți ani, dar tot mai mult decât poate consuma realist o familie de patru persoane.
Sărbătorile sunt un moment bun să ne gândim la risipă alimentară pentru că atunci suntem puși față-n față cu varianta ei cea mai extremă: gătim și pregătim prea multă mâncare, care ajunge apoi la gunoi. Dar risipa alimentară nu e o problemă care există doar de Sărbători sau doar la români. Să profităm de noua energie a primăverii și de burțile noastre pline, post-sărbători pascale, și să vedem cum stăm cu risipa alimentară, această problemă socială și de mediu despre care avem prea puține date concrete în România.
Cât risipim?
La nivel global, în fiecare an omenirea aruncă un miliard de tone de alimente, adică o treime din mâncarea produsă.
La nivel european, aruncăm peste 59 de milioane de tone de mâncare, conform datelor Eurostat din 2022. 32 de milioane dintre ele, adică 54% din total, provin de la gospodării și, în medie, un cetățean european aruncă 72 de kilograme de pe an. Întrerup seria de statistici pentru un mic comentariu: Aici se vede foarte bine una dintre particularitățile risipei alimentare – când vine vorba de problemele de mediu, în general consumul individului obișnuit contribuie mult mai puțin la problemă decât marile companii. 71% dintre emisiile de CO2 vin de la doar 100 de companii iar ideea de a-ți calcula amprenta de carbon individuală a pornit ca o stratagemă a companiilor petroliere de a distrage atenția de la consumul lor. Dar la risipa alimentară e un pic diferit în cazul cetățenilor din țările vestice, unde obiceiurile individuale neportrivite sunt parte din problemă. Sunt cauze structurale aici, nu e vorba de cetățeanul rău și neatent, și o să le explorăm mai încolo, acum înapoi la statistici.
E un pic mai greu să spunem cât risipim în România, pentru că multă vreme nu am colectat date. Conform unor date furnizate în 2021 de Ministerul Agriculturii, aruncăm în fiecare an 2,55 milioane de tone, ceea ce ar însemna aproximativ 129 kg/cap de locuitor. În 2022, România a fost singura țară din Uniunea Europeană care nu a trimis date pe acest subiect către Eurostat. Extrapolând din alte seturi de date disponibile, calculele ne arată că în România risipim aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor în fiecare an. Cam la fel ca Bulgaria, Cehia sau Slovacia.
Contează că risipim?
Da. În primul rând, gândește la tine și portofelul tău. Cel mai probabil îți cumperi mâncarea, fie gata preparată, fie alimentele din care o prepari tu. Hai să facem un exercițiu ca să vedem cam cât ar putea costa risipa alimentară. Un român câștiga în 2023 în mediu lunar 5.079 de lei, și cheltuia, tot în medie, 1.383 de lei de lei pe mâncare și băutură. Adică aproape o treime din salariu. Conform unor date din 2019 el consuma în medie aproximativ 430 de kilograme de alimente pe an, din care, să fim generoși cu noi înșine și să luăm estimarea mai optimistă, aruncă 70 de kilograme. Dacă păstrăm consumul și risipa din anul 2019 înseamnă că a aruncat peste 2.702 de lei la gunoi în 2023. Te rog să-ți imaginezi ce ai putea să-ți cumperi de banii ăia. (Personal, haine, dar nu fast fashion ,ca să nu o dau în altă problemă de mediu.) În plus, gândește-te la timpul și energia pe care le pierzi gătind sau cultivându-ți hrana, dacă trăiești la țară ori ai o grădină generoasă.
Costurile astea, la altă scară, sunt valabile și pentru producători – de la o fabrică mică de pâine până la cel mai mare producător de panificație, risipa alimentară costă bani. Plătești pentru materia primă, pentru energia electrică necesară să produci acel aliment, cheltuiești timp și munca angajaților. În plus, rebuturile îți ocupă spațiu în depozit, iar a arunca la gunoi ce e de aruncat costă alți bani. (Și companiile plătesc pentru ridicarea gunoiului pe care îl produc, la fel cum și tu plătești o taxă de gunoi.)
Dar, dincolo de bani, există și costul de mediu. Dacă risipa alimentară ar fi o țară ar fi a treia cea mai mare producătoare de gaze cu efect de seră din lume. În primul rând, gândește-te la toată apa, energia electrică și combustibilul necesare ca să crești plantele și animale care sfârșesc în farfuriile noastre. Agricultura este responsabilă pentru 30% din emisile de gaz cu efect de seră, 80% din despăduriri și 70% din consumul global de apă. Când aruncăm un kilogram de carne de vită stricată aruncăm 50.000 de litri de apă. Când golim în chiuvetă un pahar cu lapte uitat în soare – 1.000 de litri.
Pe lângă costurile de producție pentru mediu cu care vine mâncarea la pachet, atunci când se descompune, aceasta elimină gaz metan. Dacă doar arunci o coajă de banană pe pământ, ea se va descompune, va hrăni solul și totul va fi bine. Dar dacă aceeași coajă ajunge într-o groapă de gunoi, plină de tone de alte resturi de alimente, se va descompune fără să aibă acces la aer și va produce gaz metan, care e de 28 de ori mai puternic decât CO2 când vine vorba de a capta căldura în atmosferă (cauza încălzirii globale) și îi va lua 20 de ani să se risipească din aerul nostru. 60% din tot gazul metan pe care-l producem vine din industria alimentară și, din acesta, 20% provine din risipa alimentară. Conform unui raport ONU din 2024, între 8 și 10% din totalul emisiilor globale de gaze cu efect de seră vin din risipa alimentară (plus pierderile de pe lanțul de producție).
De ce risipim?
Risipa alimentară e prezentă pe toate zalele lanțului alimentar care transformă sămânța de plantă în hrana din farfuriile noastre.
Fermele sunt locurile unde începe. Conform unui raport WWF din 2021, la nivel global, fermele risipesc 1,2 miliarde de tone de produse, pe lângă acel un miliard de tone de care ți-am spus la început, care se pierde în retail, servicii și gospodării. E greu să măsori cât se aruncă la ferme și ăsta e parte din motivul pentru care primesc mai puțină atenție în politicile anti-risipă din zona agro. În general, ne gândim că risipa din ferme e o pierdere naturală, inevitabilă, pe când mâncarea pe care o aruncăm implică un element uman. Dar distincțiile dintre cele două situații nu sunt mereu atât de clare.
Hai să-ți dau niște exemple. Situația A: vine grindina și distruge o livadă cu meri, toate merele sunt compromise. Asta e o pierdere. Situația B: prețul porumbului scade atât de mult, încât fermierul pur și simplu nu-și mai poate acoperi costul de recoltare, așa că lasă porumbul necules, pe câmp. Sau nu mai are forță de muncă să strângă recolta. Asta e risipă. Putem vorbi de risipă și când recolta nu respectă standardele și nu mai ajunge unde trebuie. De exemplu, dacă ferma ta cultivă cartofi pentru Lay’s, o companie cu standarde de calitate foarte stricte, iar cartofii tăi ies prea mici din cauza vremii – asta este, ai ghicit, risipă. La fel se-ntâmplă și cu animalele prost sacrificate sau rău tratate în timpul vieții, a căror carne nu e îndeajuns de sigură încât să ajungă pe mesele consumatorilor. De altfel, industria cărnii nu pune prea mare preț pe calitatea vieții animalelor, care ajung să fie sacrificate degeaba. Transportul de animale vii pe distanțe mari presupune că o parte din ele își vor pierde viața pe drum, la fel cum a crește pui (sau oricare alte animale) în număr foarte mare, în ferme industriale, duce la o mortalitate mult sporită.
Următorii responsabili pentru risipa hranei în cantități mari sunt producătorii și retailerii. Pentru cei care lucrează direct cu consumatorii finali, considerentele estetice pot conta mai mult decât ai crede. Clienții tind să nu aleagă fructele sau legumele cu „defecte”, deși, chiar dacă sunt mai „trecute” pot fi încă bune pentru consum. (O roșie puțin „lovită” poate fi folosită într-o salată sau un sos.) Altele pur și simplu nu arată ca standardul pe care l-am învățat din reclame. Lăcrămioara Rediu, directoarea de fundraising și comunicare la Federația Băncilor pentru Alimente, o organizație non-guvernamentală care preia mâncare care ar ajunge la gunoi de la mari producători și retaileri și o distribuie către persoane în nevoie, mi-a povestit cum ajung la ei chifle destinate unui mare lanț de fast-food. Chiar și cea mai mică imperfecțiune (o gaură de aer la suprafață, coajă puțin prea rumenită, etc.) le face să fie refuzate de restaurant.
De foarte multe ori, risipa alimentară apare ca urmare a unor erori umane. Adesea, mâncarea produsă este comestibilă, dar nu și vandabilă. Lăcrămioara vine cu o altă anecdotă aici: un producător de conserve de carne a etichetat greșit un lot foarte mare de produse. Fiecare etichetă printată avea un procent de greșit de proteină. Conservele în sine erau perfect OK pentru consum, dar costul de timp și logistic necesar pentru a înlocui manual acele etichete greșite era prea mare pentru producător. Ca atare, acesta a decis să renunțe la tot lotul în cauză și să-l trimită către Banca pentru Alimente.
Și așa ajungem la consumatorul individual. În timp ce companiile și fermele resimt instant costul economic al risipei alimentare, care poate face diferența între a avea o afacere sau nu, pentru individ lucrurile nu se simt la fel de repede. Cum mi-a spus un om de afaceri odată: „Dacă am risipi mâncare cum risipesc oamenii, am intra în faliment imediat”.
De-a lungul istoriei, problema pentru marea majoritate a oamenilor nu a fost cum să arunce mai puțină mâncare, ci cum să facă rost de mai multă. Abundența pe care o experimentează azi unii dintre noi nu este normalitatea, la scară istorică. Din punctul ăsta de vedere, e de înțeles că încă nu știm exact cum să ne comportăm. Să ne uităm doar la trecutul recent al României: până în ’89 coziile la alimente erau o realitate, iar în capitalismul de după ’90 incertitudinea economică a rămas un spectru aproape de buzunarele noastre.
Un studiu arată că dacă scăpăm un cofraj de ouă pe jos simțim mai multă vinovăție decât dacă aruncăm aceleași ouă la gunoi, pentru că nu le-am consumat înainte să expire. Frigiderele noastre au devenit mai mari și, spun cercetătorii de la Natural Resource Defence Council, un grup de advocacy în zona de mediu, tindem să vrem să umplem orice spațiu alb pe care-l vedem, fie că e vorba de frigider sau farfurie.
Consumerismul și faptul că suntem încurajați să cumpărăm tot mai mult contribuie și ele. Magazinele vând astăzi mai multă mâncare decât în trecut, iar ofertele de tipul „cumpără un produs și îl primești pe al doilea gratis”, „extra reducere 20%”, etc., ne încurajează să cumpărăm mai mult decât avem nevoie.
„E un amestec de obiceiuri, de neatenție, de contexte istorice care și-au pus amprenta asupra noastră”, spune Lăcrămioara. Cât avem pe masă și cât consumăm ține și de a ne arăta statutul social – o masă plină este simbolul bogăției și siguranței materiale. „De cele mai multe ori, cumpărăm mai mult decât avem nevoie, doar din dorința de a nu apărea noi ca oameni mai puțin”, continuă ea.
Mai risipim mâncare și din pură neștiință. Nu știm mereu să depozităm corect alimentele ca să le prelungim viața sau să citim etichetele și aruncăm astfel mâncare încă bună, pentru că credem că este expirată. A se consuma până la data de… înseamnă că nu putem consuma după data respectivă, dar A se consuma de preferință până la data de… înseamnă că produsul poate fi consumat și după, dacă a fost corect depozitat. „Ne imaginăm că un biscuite expiră peste noapte. A expirat termenul de valabilitate – a explodat în biscuite ceva și o să ne facă rău. Nu, cel mult s-au diminuat din caracteristicile sau beneficiile biscuitelui respectiv”, spune Lăcrămioara.
Ce poți să faci tu?
Înainte să ajungem la soluțiile pentru risipa la nivel macro, uite ce poți face tu ca să risipești mai puțină mâncare.
🗒️ Fii atent la obiceiurile tale alimentare. Cel mai simplu e să ții un jurnal de risipă alimentară, ca să vezi cât arunci din ce mănânci. Am făcut exercițiul ăsta împreună cu toată redacția Scena9 și îl recomand pentru că ajută să-ți dai seama ce și de ce arunci. Așa am constatat că multe dintre legumele și fructele mele ajung la gunoi, pentru că le cumpăr aspirațional. Vreau să mănânc mai multe lucruri proaspete, deci cumpăr multe, dar, invariabil, o parte se strică înainte să ajungă în farfurie. Așa că de acum o să iau mai puține legume și fructe decât cred că mânânc și o să refac stocul la nevoie.
💲 Sfatul lui Gabriel Sescu, fondatorul Băncii pentru Alimente în România, este ca, pe o perioadă prestabilită de timp, ori de câte ori arunci un rest de mâncare, să scrii pe un bilețel contravaloarea alimentului respectiv și să pui fiecare bilețel într-o cutie. Pot să fie 2 lei, 5 lei, 10 lei, în funcție de cât și ce arunci. La final, calculează câți bani ai risipit.
🍽️ Depozitează corect mâncarea în frigider, congelator și cămară. Începe de la zero. Scoate toate alimentele depozitate afară, aruncă ce e expirat sau stricat, dar și ce știi sigur că nu vei mânca, chiar dacă e încă în termenul de valabilitate. Dă mâncarea din ultima categorie unui prieten sau vecin.
🥡Creează un raft (sau o cutie) „de mâncat repede” (sau cum vrei să-i spui). Pune în ea produsele care se apropiere de expirare, pe care le-ai deschis deja sau care au o durată de valabilitate mai mică, astfel încât, când deschizi ușa frigiderului, să te uiți din instinct prima dată acolo.
🧃Ușa frigiderului e locul cel mai cald, deci pune acolo sucurile, apa, gemurile, sosurile ca muștarul sau ketchupul. Raftul de jos e cel mai rece, deci pune acolo carnea. Fructele și legumele merg în compartimentul lor (de obicei tot jos în frigider) fără pungi de plastic. Pe cel mai sus raft pui lactatele și ouăle, iar la mijloc resturile de mâncare.
🧊În congelator poți să pui: pâine (pune foi de copt între feliile de pâine și ambalează-le în folie alimentară), carne, prăjituri (wink, wink, cozonacul și desertul de Paște), lapte, iaurt, mezeluri, dar nu și cașcaval (va deveni sfărâmicios) sau maioneză, lapte, smântână și iaurt (se vor separa la decongelare).
🫑Cei de la Food Waste Combat, un ONG din Cluj, au creat acest ghid exhaustiv despre cum anume să depozitezi alimentele ca să le prelungești viața. E sursa numărul 1 pentru sfaturi legate de depozitare și găsești acolo multe alte informații utile, cum ar fi: cât supraviețuiesc alimentele în congelator, ce să nu pui în frigider, ci în cămară, sau ce recipiente să folosești.
🛒 Fă o listă de cumpărături înainte să mergi la magazin ca să reduci cumpăratul impulsiv și să te trezești cu alimente pe care nu o să le mănânci. Nu face cumpărături când îți e foame pentru că riști să cumperi mai mult decât ai nevoie.
🏷️ Etichetează produsele – când le-ai desfăcut și când expiră. (Mai ales dacă ești ca mine și le scoți din ambalajele inițiale, pentru că estetică.)
🥫Citește mai bine eticheta și ai încredere în simțurile tale. Apa, chiar dacă are un termen de expirare, poate fi consumată încă 12 luni după acest termen, dacă nu e tulbure, nu are gustul modificat și a fost ținută în condiții normale. Dulceața și conservele mai pot fi consumate încă una-două luni, dacă nu li s-a umflat ambalajul și nu prezintă mucegai. Lactatele pasteurizate (UHT) și sucurile pot fi consumate încă 6 luni după termen. Produsele congelate mai supraviețuiesc una-două luni, dacă nu au gheață în exces sau alte forme de degradare.
🥘 Fii creativ cu resturile de mâncare. Sunt multe bloguri, site-uri și rețete de la care te poți inspira. Love food, hate waste îți arată o serie de rețete (dar și sfaturi de depozitare sau informații generale) pornind de la diversele alimente pe care le ai prin cămară, îți dă rețete pe diferite grade de dificultate sau ale căror rezultate merg direct la congelator, pentru consum ulterior. Eu m-am întors de acasă cu un cozonac de la Paște, pe care, pe baza experienței din anii trecuți, nu voi reuși să-l termin, așa că am de gând să încerc această rețetă de budincă de pâine, cu felii de cozonac în loc de pâine. Recomand din suflet și newsletterul de meal planning a jurnalistei Georgiana Ilie, pentru sfaturile de bun simț, rețetele explicate în pași simpli și în general atitudinea ei, care spune că bucătăria nu trebui să fie pretențioasă și dificilă.
👫 Ai gătit prea mult? Dăruiește altora. Du la birou și împarte cu colegii, dă unui vecin, unui prieten sau donează.
📱Folosește o aplicație. Sunt mai multe tipuri de aplicații pentru diferite nevoi, de la tracking de obiceiuri alimentare sau rețete. Mai e BonApp, care îți arată de unde poți cumpăra produse aproape de data de expirare. Pentru că nu am folosit-o personal, am să las aici și acest thread de reddit pentru mai multe recenzii.
Ce soluții mai mari există?
Ok, ne-am uitat la ce putem face fiecare acasă, dar cum rămâne cu „marii risipitori”?
O soluție testată împotriva risipei alimentare sunt băncile de alimente. Ele funcționează ca hub-uri care preiau mâncarea de la companii sau magazine și o distribuie mai departe, fie direct oamenilor în nevoie, fie unor organizații care o dau apoi mai departe beneficiarilor lor.
Prima bancă de alimente a fost fondată în 1967 în Statele Unite. În Europa, prima bancă a apărut în 1984, în Franța. În România, Banca pentru Alimente a fost fondată de Gabriel Sescu în 2016, după ce a acesta a văzut cum funcționează cea din Italia. Înainte lucrase la Asociația Caritas, unde a văzut la prima mână cât de complicat este să hrănești oamenii, mai ales când ai fonduri limitate. Banca a pornit mai degrabă de la nevoia de a-i hrăni pe cei flămânzi decât de la ideea de a nu risipi mâncarea, îmi povestește Lăcrămioara, care s-a alăturat Băncii în 2022 și este director de fundraising și comunicare.
După Banca pentru Alimente de la București, s-au deschis bănci similare și la Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați. Din 2020, toate sunt organizate într-o Federație, care este, la rândul ei, parte a Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA), o rețea care însumează 352 de bănci la nivel european. De la înființare, Banca pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 31.500 de tone de alimente, care s-au transformat în aproximativ 63 de milioane de porții de hrană.
La început, românilor de la Banca pentru Alimente le-a fost greu să convingă companiile să doneze proiectului, în parte și pentru că unele nu voiau să recunoască că făceau risipă, pe care o vedeau ca pe o dovadă a managementului defectuos. Dar în nouă ani lucrurile s-au schimbat – risipa alimentară, la fel ca ideea de sustenabilitate, a devenit tot mai prezentă în discursul public și companiile s-au reorientat. „Astăzi e clar, risipa e un dat obiectiv, nu mai putem să-l băgăm sub preș”, spune Lăcrămioara. În prezent, Banca pentru Alimente lucrează cu 160 de companii, printre care și mari retaileri precum Lidl, Metro, Penny, Auchan, Kaufland sau mari producători ca Albalact, Danone, Caroli, Alka sau Olympus.
La bancă ajung tot felul de produse de la producători și retaileri care nu pot fi comercializate din diferite motive. De la conserve cu eticheta bușită, la conopide cu defecte de frumusețe, la iepurași de Paște după Paște, Banca pentru Alimente primește orice produs, câtă vreme este sigur pentru consumul alimentar și în termen de valabilitate, și dă totul mai departe către ONG-urile cu care lucrează. Acestea deservesc bătrâni, copii și persoane aflate în sărăcie. „[Mâncarea salvată de la risipă] ajută enorm”, spune directoarea de fundraising a Federației „Îmi vine în minte un exemplu cu un copil dintr-o familie săracă, care a zis: ce să fac eu cu cartoful ăsta, pentru că nu mai văzuse în viața lui kiwi.” În prezent, cele 806 organizații cu care lucrează Federația au grijă de peste 312.000 persoane în nevoie.
Munca lor implică coordonare logistică, gestionarea TIR-urilor cu mâncare, de multe ori contra-cronometru, din cauza produselor ușor perisabile, precum carnea. Trebuie să asigure și constanța alimentară, ceea ce nu este ușor, pentru că companiile adesea nu știu ce și cât vor risipi. „Noi nu știm peste două zile ce avem în depozit”, mi-a spus Lăcrămioara. La asta se adaugă stresul finanțărilor inconstante și mereu insuficiente pentru toate proiectele, o problemă comună multor ONG-uri.
Printre provocările pe care le au acum este că-și doresc mai mulți donatori de carne. Risipa din industria cărnii poate arăta în multe feluri – de exemplu, capetele de salam și șuncă din magazine. Când mergem să luăm mezeluri, de multe ori cerem explicit să nu ni se ofere capetele, deși au aceeași valoare nutrițională ca și restul produsului. „Producătorii le videază, le etichetează cu data de scadență, cu tot ceea ce e necesar, și ajung la noi în depozite.”
Dincolo de activitatea de pe parcursul anului, de Crăciun și Paște fac colete în magazine, cu ajutorul voluntarilor, care încurajează oamenii să doneze produse pentru mesele de sărbători ale oamenilor aflați în nevoie. Anul ăsta au reușit să strângă 704 tone de alimente, adică 2.347 de frigidere ticsite cu hrană, care au ajuns la aproape 122.000 persoane. Momentele în care fac colete sunt și cele în care se conectează cu oamenii – de la echipele din diverse companii, care își iau sarcina de a completa pachete, la bătrâni din magazine, care se mișcă cu greu, dar tot contribuie, sau oamenii care, după ce inițial le spun voluntarilor că nu e treaba lor să rezolve foametea, se întorc să doneze.
Lăcrămioara spune că, de cele mai multe ori, problema nu este că o companie nu vrea să lucreze cu ei, ci că poate fi complicat logistic. Nu e ca și cum cineva spune „donăm!”, și de mâine donează, mi-a explicat ea. Mai întâi, companiile trebuie să pună la punct fluxuri logistice și interne. De obicei, celor de la Băncile de Alimente le e mai ușor dacă lucrează cu o companie mare, internațională, care colaborează deja cu o bancă într-o altă țară europeană și poate adapta procedura pentru România.
Estimativ, pentru a produce cele peste 26.000 tone de alimente salvate de Banca pentru Alimente a fost nevoie de 43.600 tone de CO2 și peste 29 de miliarde litri de apă, spune Lăcrămioara. „Există o legătură strânsă între schimbările climatice, sărăcie și risipa de alimente. În viziunea noastră, nu există două crize separate, socială și de mediu, ci mai degrabă o singură și complexă criză socio-ambientală. Iar pentru a răspunde la aceasta este nevoie de o abordare integrală, pentru a lupta împotriva sărăciei și, în același timp, pentru a avea grijă de mediu.”
Astfel, munca lor este parte a unui efort global de a fi mai conștienți și atenți la ce se întâmplă cu mâncarea noastră, pentru că crizele de mediu și sociale sunt interconectate. În Green Deal, seria de măsuri prin care Uniunea Europeană încearcă să combată încălzirea climatică și care include o secțiune dedicată risipei alimentare. Există și Agenda2030, care cuprinde Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pe care România, alături de celelalte state din UE și ONU s-au angajat să le îndeplinească până în 2030. Printre obiectivele sale se numără: reducerea risipei alimentare cu 50% până în 2030, reducerea foametei și combaterea schimbărilor climatice, iar Banca contribuie activ la aceste obiective.
Și statul român ia măsuri menite să îmbunătățească situația. Conform legii nr. 49 din 2024, care reglementează risipa alimentară, companiile producătoare de mâncare vor trebuie să adopte măsuri împotriva acesteia. Măsurile vizează vânzarea accelerată în magazine și donarea de alimente unor ONG-uri precum Banca pentru Alimente sau producătorilor de hrană pentru animale.
Noua lege a risipei alimentare e o schimbare de paradigmă și o oportunitate extraordinară, explică Lăcrămioara. Prin noua lege, lupta cu risipa alimentară nu mai e doar o chestiune de etică, ci și o obligație legală. Deja, de la apariția legii, înspre Banca pentru Alimente au venit 46 de noi parteneri. Legea prevede și sancțiuni, de până la 40.000 de lei, pentru companiile care nu respectă normele.
De asemenea, din acest an va funcționa și o platformă națională împotriva risipei alimentare, unde companiile, dar și restaurantele vor trebui să raporteze cât risipesc. Platforma ar trebui să rezolve problema lipsei de date despre câtă hrană aruncăm în România. O posibilă problemă, spun cei din domeniul HoReCa, este că platforma va adăuga un nou strat birocratic, într-o industrie care deja suferă din cauza lipsei de personal.
Urmează să vedem cum va funcționa platforma și, odată ce vom avea date, să înțelegem mai bine dimensiunea risipei hranei în România. De la Lăcrămioara, dar și din alte discuții pe care le-am purtat de-a lungul timpului cu diferiți actori din lanțul alimentar și din experiență proprie – nimeni nu vrea să risipească. Majoritatea ne simțim vinovați când aruncăm mâncare, pentru că, conștient sau nu, știm că risipim bani și efort. Probabil cu toții am auzit o variantă de: „mănâncă tot din farfurie, în Africa mor copii de foame”. E o formulă care provoacă mai multă vinovăție decât schimbare, dar care conține, totuși, un adevăr.
„Timp de ani de zile, alimentele perfect comestibile ajungeau la gunoi. Într-o lume în care milioane de oameni se confruntă cu foamea, nu ne mai putem permite ca risipa să fie o opțiune”, a întărit și Lăcrămioara.
Și, dincolo de dimensiunea socială a problemei, risipa alimentară contribuie activ la înrăutățirea criezei de mediu. Dacă ignorăm această criză, riscăm să sfârșim într-o lume în care gândul de a risipi alimente va redeveni absurd, pentru că ne vom întoarce la a nu avea destule.
Fotografiile din acest material provin din arhiva Fortepan.
