Sunt mamă singură, am doi copii și am trecut în acești ani prin setul clasic de experiențe al unui părinte în pandemie, cu școli închise și redeschise de atâtea ori și în atâtea formule, încât le-am pierdut șirul, cu ritualuri date peste cap și adaptări din mers. Am încercat să rezum câteva dintre momentele importante, așa cum le-am trăit noi.
Lecții în izolare. File din jurnal, martie-mai 2020
De la copiatul mecanic de pe tabla pe care scrie doamna, cu variațiunea „scoateți o foaie de hârtie și scrieți”, s-a trecut instant la Assignments în Google Classroom și videoconferințe pe Zoom. Am creat conturi pentru copii pe toate platformele, am schimbat parole, am notat parole, am pierdut parole, am luat-o de la capăt cu asistență prin WhatsApp de la un tătic IT-ist. Cum cei mai mulți părinti sunt în ceață, grupurile de WhatsApp au explodat de explicații, nedumeriri și print-screen-uri lămuritoare: unde bag codu' ăla, am încercat și n-a mers, vedeți că acum e altul, păi nu pe ăsta trebuia să-l băgați, încercați celălalt link, și acum eu ce apăs?
În două săptămâni de școală online, am reușit să conectez tot ce se poate prin casă, am făcut upgrade la sistemele de operare ca să meargă camera video pe Hangouts, am legat un nou laptop la imprimantă, am învățat copiii să descarce fișiere din Drive, să trimită attachment pe email, să-și noteze orele pe Zoom în Google Calendar. Casa noastră s-a transformat într-un hub unde lucrează trei freelanceri – de fapt, adultul freelancer nu mai lucrează propriu-zis deloc, doar îi bate la cap pe ceilalți doi să-și facă temele și-apoi îi verifică. Am devenit, în sfârșit, manager! Homeschooling Manager. Predau și supraveghez lecții în două camere în paralel. Fracții și adjective la clasa a treia, completiva directă și eul liric la a opta. Asta după runde intense de negocieri în care epuizez toate argumentele logice în fața refuzului: „Da’ nu-i corect să facem lecții în VACANȚĂ”. Ei încă cred că dacă stăm acasă suntem în vacanță…
Copiii reacționează diferit la această schimbare bruscă de paradigmă. Anton (clasa a treia), exponent perfect al generației Z, e încântat. O să facă videoconferință cu doamna și colegii? Ce tareee! Clara, în schimb, în prag de examen de final de gimnaziu, e copleșită și confuză. „Lumea se prăbușește în jur și profii se gândesc doar cum să ne mai dea teme?” Îi înțeleg pe amândoi, dar nu avem timp de dezbateri filozofice și discuții psihologice, trebuie să ne logăm pe platforme, să pornim Zoom, să pozăm fișe rezolvate. Și nu a rămas vreo materie neacoperită: la Religie am primit un power point despre Sfânta Euharistie, iar la Educație fizică unul cu regulamentul de baschet. Nici Educația Civică nu s-a lăsat mai prejos, demonstrând o adecvare superbă la realitatea înconjurătoare: Anton a avut de copiat din manual de la lecția „Grupurile” un text care începe așa: „Omul este o ființă care nu poate trăi IZOLAT” (sic!). Am râs toată ziua, în izolarea noastră, între reprize de încărcat fișe pe Classroom.
Poate că temele astea ne mențin iluzia unei normalități pierdute, am realizat într-o dimineață când simțeam gheara angoasei crescându-mi în piept, poate că e un fel de-a ne păstra mintea ocupată, de-a nu ne lăsa pradă gândurilor negre și panicii. Mă gândesc cum să explic metoda figurativă în loc de „ce se va întâmpla cu copiii dacă eu mă îmbolnăvesc?”. Mă enervez pe profa de latină pentru că trimite teme irelevante, în loc să intru în panică pentru că-s spitalele nepregătite. Îmi bat capul cu eul liric și apartenența la genul epic, în loc să tremur citind textele ordonanțelor militare. Și-așa mai trece încă o zi.
Școala în sistem hibrid. Toamna 2020
Din nebunia și confuzia generalizată a începutului de an școlar, rețin în special „pepsiglasul” (a.k.a panourile despărțitoare din plexiglas, montate pe bănci în scopul distanțării fizice, botezate „pepsiglas” de Monica Anisie, Ministrul Educației de atunci) și, desigur, discuțiile nesfârșite între părinții pro și contra pepsiglas, dilemele irezolvabile și întrebările fără răspuns pe care le-au iscat bietele suprafețe trântite în mare grabă pe băncile copiilor înainte de începerea școlii, pentru a mima „îndeplinirea condițiilor”. Copilul meu nu vede la tablă prin pepsiglas, își strică ochii! Am și eu o întrebare: doamna de serviciu șterge vreodată aceste panouri, că au în fiecare zi aceleași urme de murdărie? În banca a treia de la geam panoul s-a desprins și l-a rănit pe Vlăduț al meu, e posibil așa ceva? Vreau să știu dacă s-a făcut proces verbal de recepție la aceste panouri!
Prima ședință cu părinții de început de an, pe Zoom, a debutat cu o discuție despre purtarea măștii la ora de sport și s-a încheiat două ore mai târziu, fără să se ajungă la vreo concluzie în privința momentului exact când trebuie scoasă masca: înainte de intrarea în sala de sport sau după? Și când se dezinfectează copiii „pe mânuțe”, înainte sau după ce scot, respectiv pun la loc, masca?
De parcă nu avuseserăm destule discuții pe grupurile de WhatsApp, pandemia ne-a furnizat noi și inepuizabile subiecte de dezbatere. Singurul câștig din povestea asta e că s-au terminat (sau cel puțin suspendat) festivitățile de deschidere și închidere de an școlar, alea la care se înghesuiau într-o curte a școlii neîncăpătoare cel puțin vreo mie de copii, părinți și cadre didactice cu mormane de flori în brațe…
Altfel, „hibridul” a însemnat un chin pentru toată lumea, în special pentru profesorii care dintr-odată s-au văzut nevoiți să predea în același timp elevilor din clasă și celor de acasă, de multe ori fără echipamentele necesare, cu propriul telefon mobil sau, în cazurile mai fericite, cu „laptopul clasei” ținut în poziții caraghioase, contorsionate, astfel încât să vadă și copiii „din online” ce scrie doamna cu creta pe tablă. Iar copiii „din online” și-au desăvârșit capacitatea de-a copia în orice condiții, folosind tehnologia în avantajul lor & ducând metodele de trișare la next level.
Ia vacanța, nu-i vacanța! Aprilie-mai 2021 & octombrie 2021
E șase la mie? La cât s-a ajuns azi? În fiecare zi stăm cu ochii pe știri, statistici și raportări, uitând că în spatele numerelor ălora sunt niște oameni bolnavi, care poate se zbat între viață și moarte. Pentru noi contează doar pragul de la care se-nchid sau se redeschid școlile, ca să știm cum ni se vor reordona viețile în perioada imediat următoare. Ce va fi: online, offline sau hibrid? Ei bine, nici una, nici alta, deși câteva săptămâni am votat în draci opțiuni pe grupurile informale de whatsapp ale părinților. Ni s-a spus că se dorește doar o opinie „orientativă”, dar că, pe de altă parte, se va ține cont de opinia majoritară în decizia consiliului școlii. Aruncă unui grup de părinți ceva de votat și-apoi ia-ți niște popcorn și asistă la discuții! S-a ajuns cât ai clipi la acuzații politice, la atac la persoană, argumente de tipul „e doar o gripă” și „școala online nu e școală”, dar tot acest zbucium colectiv a fost în zadar, căci la sfârșit de martie ministrul Educației a anunțat o variantă imprevizibilă: prelungirea vacanței de primăvară cu încă două săptămâni, până pe 4 mai. Bucuria copiilor a fost spulberată o zi mai târziu, când am aflat cu toții că „vacanța” se va recupera cu o săptămână în plus de școală, până pe 25 iunie.
La final de octombrie, la noi acasă nu s-a mai bucurat nimeni când ministrul Sorin Câmpeanu a anunțat o nouă „vacanță forțată” (o sintagmă care-ți dă fiori, precum titlurile filmelor gen „iubire fatală”). Știam că urmează nota de plată și nu ne-am înșelat: câteva zile mai târziu am aflat că se taie o săptămână din vacanța de iarnă și „Școala Altfel” din aprilie. E adevărat, amintindu-mi de „Școala Altfel” de anul trecut, când am avut de făcut mai multe (și mai complicate) activități online, precum realizarea unui tablou cu „ștampile din fructe” sau a coifului dacic din hârtie creponată, aproape mă bucur că anul ăsta am scăpat…
Așadar, la 13 la mie în București am intrat în vacanță, la fix să se adune liceenii pe la malluri, cu certificate verzi împrumutate de la colegii vaccinați. Pe grupul clasei a zecea, se cere zilnic câte-un QR code pentru „un prieten care vrea să iasă în oraș”. La clasa a cincea lucrurile sunt mai simple: se joacă fotbal în parc, în înghesuială (c-așa-i la fotbal!) și, evident, fără mască. Vremea e caldă și frumoasă, așa că „vacanța forțată” trece repede, în timp ce valul patru își face de cap cu noi toți, pregătindu-se să scadă ușurel, numai cât să se transforme-n valul cinci.
Hai să scuipăm în punguliță! Decembrie 2021
După zilele libere de 1 Decembrie, ritualul nostru de dimineață s-a îmbogățit. Acum în afară de clasicele hai să te speli pe dinți, ți-ai făcut ghiozdanul, vezi să nu-ți uiți masca, ia-ți pachețelul, avem în program și vino să scuipi în punguliță! Mult-promisele teste de salivă, a căror licitație a întârziat luni de zile, înnămolită în hățișuri birocratice, au ajuns într-un final în școli și-au fost distribuite – cui altcuiva? – părinților, căci unitățile de învățământ nu au condiții și nici cadre medicale pentru a testa sute de copii de două ori pe săptămână, iar profesorii au refuzat să-și asume această responsabilitate. Așa se face că am primit, în ghiozdanele copiilor, niște pungulițe cu componentele a două teste rapide Covid, iar pe WhatsApp un PDF cu instrucțiuni de folosire. În prima săptămână, am avut de făcut testele luni și joi, dar în cea de-a doua, pentru că testele au ajuns cu întârziere în școli, s-au schimbat zilele. Rezultatul se declară doar dacă e pozitiv (dar nu duce automat la izolare, pentru că legea cere test PCR), iar părinții care nu au semnat că sunt de acord cu testul – pur și simplu nu primesc pungulițele. În aceste condiții, nici măcar copiii nu au înțeles la ce bun să mai scuipe de două ori pe săptămână… Cu excepția unora mai zeloși care, neavând destul „material” de dimineață, au completat saliva din punguliță cu ceva apă de la robinet!
Deznodământ: Ongoing
Toate evenimentele școlare ale ultimilor doi ani, vacanțe forțate, reveniri, hibrid, online, izolare, se amestecă într-o pastă amorfă din care mai iese la iveală câte-un eveniment demn de ținut minte; în rest, e multă confuzie și din ce în ce mai puțină empatie. O epuizare cronică a pus stăpânire pe noi toți, copii, părinți și profesori; mărșăluim de la lună la lună, într-un efort continuu de adaptare și nimeni nu ne întreabă vreodată dacă mai putem sau măcar cum ne simțim în tot acest haos.
Psihologii spun că efectele izolării și ale schimbărilor bruște și repetate din viața școlară a copiilor sunt abia la început și se vor vedea în timp. Iar în România, cel mai probabil, se vor vedea mai ales efectele abandonului școlar care a crescut în pandemie, pentru că școala online nu a făcut decât să adâncească diferențele între copii din mediul urban și cei din mediul rural, din zonele defavorizate în care școala online a însemnat pur și simplu un gol, în lipsa tehnologiei, a conexiunii la internet și-a familiei care să ofere sprijin (unele estimări spun că 65.000 de copii nu au frecventat deloc școala, nici măcar în varianta online, în timp ce altele, mai pesimiste,vorbesc despre faptul că 51% dintre copiii României nu au acces la tabletă sau computer, aflându-se în risc de sărăcie și excluziune socială).
I-am întrebat pe copiii mei dacă s-ar întoarce la varianta online și-au răspuns și da, și nu. „La școala online e mai rău, că nu poți să vorbești cu colegul de bancă în timpul orei!” Cumva, să vorbești cu colegul de bancă, chiar și prin mască, e cea mai bună chestie care ți se poate întâmpla la școală.
