Pe 11 martie, școlile și-au încuiat porțile iar elevii și profesorii au plecat acasă fără să știe când se vor mai întâlni. Pentru cei izolați acasă și încolțiți de grija coronavirusului, școala a devenit o sursă în plus de incertitudine și instabilitate. Pentru mulți dintre copii, orele s-au suspendat pur și simplu și n-au mai auzit nimic de la profesorii lor. Pentru profesori, a început o perioadă nebuloasă, cu aplicații pe care nu le cunoșteau și zero experiență în educația online. Când autoritățile au decis continuarea orelor în mediul digital, la mai bine de o lună de când sălile de clasă au fost închise, profesorii și elevii cu acces la internet au fost copleșiți de haosul birocratic. Cei mai puțin norocoși, care nu au acasă net sau calculator, au rămas în continuare deconectați de la școală. Un studiu apărut săptămâna trecută arată că peste 900 000 de copii români nu au cum să învețe de acasă, pentru că nu au un laptop sau o tabletă pe care să o folosească individual. Guvernul a alocat bani să cumpere tablete pentru elevii care nu-și permit, dar a numărat doar 250 000 dintre ei.
Am vorbit cu opt elevi și profesori despre cum s-au adaptat la școala online în vremea pandemiei, ce resurse au pentru a învăța pe internet și ce relație au cu tehnologia.
Rareș Voicu are 17 ani și e în clasa a unșpea la liceul teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila. A primit vestea închiderea școlilor de la colegii lui confuzi, când se afla la un training în Istanbul. Liceul și-a închis porțile de pe-o zi pe alta și, timp de peste o lună, Rareș nu a mai auzit nimic de la majoritatea profesorilor lui. Singura legătură între el și școală erau niște poze, de multe ori neclare, cu notițe scrise de mână pe care o colegă în care profii aveau încredere le încărca în fiecare săptămână pe grupul de Whatsapp al clasei. Erau temele la economie, sociologie și istorie, pe care trebuia să le rezolve fiecare în caietul de lucru, apoi să le facă poză și să le trimită înapoi celor trei profesori pe mail. „Un fel de fosilă online”, îmi spune Rareș.
Deși e obișnuit să fie des pe drum, ca vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, și să primească lecțiile de la distanță, școala pe timp de pandemie l-a bulversat. De când dialogul cu profesorii s-a întrerupt, s-a străduit să țină singur pasul cu materiile de la școală. Și-a făcut un program zilnic de lucru, dar trecerea la studiul individual a fost dificilă. „Suntem închiși în case cu ai noștri și stăm între patru pereți și simțim nevoia din ce în ce mai acută de conexiune umană. Ar fi fost mult mai util să intrăm pe Zoom și pe Skype decât să ne uităm la niște poze cu notițe”, mi-a explicat Rareș, la începutul lunii aprilie.
De două săptămâni, de când președintele a anunțat că anul școlar se va încheia pe net pentru toți elevii care nu sunt în anii terminali, Rareș a început să primească brusc de la mai mulți profesori notificări despre teme. Spune că profesorii folosesc platforme diferite și fiecare lecție începe cu o căutare prin grupul clasei de pe Facebook messenger, pe Google Classroom sau Edmodo, până la sursă. Bâjbâiala pe net în căutarea temelor și modul haotic de lucru al profesorilor îi derutează și mai tare pe Rareș și pe mulți dintre cei aproape 3 milioane de elevi din România care au trecut peste noapte la școala online. Haosul ăsta e provocat de autorități, care n-au sărit în ajutor cu niciun plan concret și unitar, în afară de emisiunile Teleșcoala pentru elevii în anii terminali, câteva conferințe online și o platformă cu informații pentru profesorii cu acces la internet.
România e una dintre țările Uniunii Europene care investește cel mai puțin în educația celor mai tineri dintre noi. În prezent, guvernul are patru obiective pentru digitalizarea școlilor: catalogul electronic, biblioteca virtuală, o platformă națională de internet wireless în școli și portalul online digital.educred.ro. Nu se știe în ce stadiu se află cele patru direcții pentru școlile din România, dintre care multe se confruntă cu probleme mult mai de bază. În perioada 2013-2018, cursurile de formare în noile tehnologii reprezentau doar 4% dintre cursurile dedicate profesorilor și au fost gândite ca un ajutor pentru sălile de clasă tradiționale, nicidecum pentru mutarea întregului proces de învățare pe internet. „Chiar și așa, e destul de clar că mulți profesori nu au nici măcar competențe digitale de bază, alții poate au, în ideea că știu să folosească un smartphone sau minimal un computer. La fel e și cu elevii”, explică sociologul și profesorul universitar Sebastian Țoc, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. „Am experiența contactului cu mulți studenți care vin în anul întâi și nu știu să folosească e-mailul. Mai nou, nici nu prea au laptop - fac totul de pe telefon, nu știu să utilizeze adecvat un motor de căutare, să caute date utilizând site-uri oficiale, să se informeze din studii științifice, nu mai zic că mulți nu prea fac distincția dintre a scrie propriul text și a copia paragrafe de pe internet”. Elevii nu au în școală programe de educație media, iar mulți dintre profesori nu au făcut cursuri de inițiere în noile tehnologii și nici nu i-a pregătit nimeni să folosească uneltele necesare pe timp de pandemie. Fiecare s-a adaptat la școala online cum a putut.
Mihai Lungan, elev în clasa a douășpea la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, i-a învățat singur pe profesorii lui să folosească Zoom, o platformă video pentru conferințe online. De la anunțul președintelui, spune că o mână de profesori s-a mobilizat să reia cursurile pe net, dar nu știu să folosească aplicațiile pe care trebuie să comunice cu elevii. Așa că s-a apucat să le arate primii pași cu fiecare clic pe harta platformei virtuale. „Nu poți într-o lună să înveți oameni de 60 de ani să lucreze pe calculator cum ar trebui. Ei depind de noi să-i învățăm”, îmi explică Mihai la telefon.
Anul ăsta, adolescentul termină liceul, dar până acum două săptămâni nu a făcut deloc școală online. „Am plecat acasă și profesorii ne-au spus mai învățați și voi", povestește el. Acum, Mihai spune că primește pe Whatsapp teme care seamănă mai mult cu un proces birocratic decât cu o lecție de învățat. „De exemplu, la franceză, profesoara ne dă fișa altei profesoare să o copiem, să o scanăm și s-o trimitem înapoi pe Whatsapp, cât să ne țină ocupați”. De când e izolat acasă, Mihai a întrerupt și meditațiile la română și istorie, pe care le făcea pentru admiterea la Academia de Poliție. Pentru bacul din vară, se pregătește singur și nu știe cum va da testele în sala de clasă fizică. Profesorii așteaptă ca autoritățile să vină cu un plan concret.
La colegiul la care studiază, tehnologia a pătruns în sălile de clasă doar sub forma tablelor electronice și a video-proiectoarelor, pe care le foloseau uneori când vizionau câte-un film la ora de franceză. Deși nu și-a văzut niciun prof sau coleg fără smartphone, Mihai spune că mutarea școlii pe net a transformat procesul de învățare într-o muncă mecanică, fără un plan coerent și un dialog între elevi și profesori. Profesorii care nu știu să folosească aplicațiile nu-i mai caută deloc pe elevi, iar cei care au învățat, petrec mai puțin timp cu ei la orele online. Pe Zoom, cursurile lui Mihai durează uneori și 15 minute, iar profesorul vorbește de multe ori în fața unor mini-ecrane cu camerele video oprite și microfonul amuțit.
Elevii participă cu ecranele negre și la orele pe care le ține pe Zoom Paula Ciucur, o profesoară de 52 de ani care predă psihologie, sociologie, filosofie și logică la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. „Le spui elevilor: Toată lumea dă drumul la cameră! și te trezești cu mesaj în privat: Profa, nu pot, nu am freza făcută. Respiri și ți-e clar, sunt copiii tăi, nimeni nu le-a furat corpul”, glumește ea. „Nu-i vezi pe toți, ecranele acelea negre cred că sunt cele mai ciudate din viața mea de prof”.
Până să se mute școala pe net, toată experiența Paulei cu tehnologia se limita la Facebook, mail și Whatsapp. Dintre toate platformele online, a ales să-și țină cursurile pe Zoom, pentru că avea nevoie să-și vadă elevii la față când le explica lecția. Copiii au ajutat-o să învețe cum funcționează și, pe moment, au făcut schimb de roluri. „Cred că acesta a fost unul dintre beneficiile școlii online, faptul că am învățat de la copii, mi-au predat cu răbdare și umor. Au aflat că și profesorii sunt oameni”, povestește ea.
Dar o lecție pe Zoom nu este ușor de dirijat nici pentru cel care vorbește cel mai mult la microfon. Comunicarea mediată de ecrane ți-l arată pe celălalt într-o realitate decupată, în care emoțiile se citesc mai greu, iar relația pe care o ai cu camera de filmat te poate descuraja de la participarea în clasa virtuală. Într-o sală fizică de curs, Paula spune că îi e mai ușor să-i evalueze pe elevi și să se asigure că lecția a fost înțeleasă. „Există un fel de complicitate dată de faptul că învățăm împreună. Îl privești pe celălalt în ochi când ai ceva de spus. Îi văd și îi simt dacă sunt atenți, dacă sunt bine, dacă pricep. În online aproape că nu-i văd când zâmbesc”.
Lavinia Vișan, o profesoară de 44 de ani care predă aceleași materii ca Paula, dar la liceul teoretic „Petru Cercel” din Târgoviște, știe cât de important e pentru un copil să plece de la ore cu lecția înțeleasă. Spre exemplu, la o disciplină precum filosofia, Lavinia povestește că elevilor le ia foarte mult să înțeleagă un text în care apar cuvinte necunoscute. La clasa offline, îi punea de multe ori pe adolescenți să caute termenii pe dexonline.ro de față cu ea sau mergea imediat la tablă și le explica sensurile. De când școlile s-au închis, n-a mai putut supraveghea procesul de învățare al elevilor. Din când în când, le încarcă teme pe un catalog online, plătit de primărie de dinainte de pandemie și gândit mai mult pentru părinții plecați la muncă în afara țării, care vor să vadă activitatea copiilor la școală. I s-a părut o idee bună să se limiteze la o singură resursă virtuală, ca să nu-i bulverseze și mai tare pe copii.
Lavinia n-a încercat nicio aplicație video până acum, pentru că semnalul la internet nu pătrunde foarte bine în zona în care locuiește, iar calculatorul vechi o poate face să aștepte și o oră ca să trimită un singur mail. Cei de la primăria din Târgoviște i-au întrebat câți copii și profesori din școală au acces la internet și la calculatoare, dar nimeni nu s-a interesat cât de performante sunt aparatele pe care le folosesc sau câți membri ai familiei le împart. „Am colegi, amândoi sunt profesori, soț și soție, au doi copii la școală și au doar două calculatoare. Stresul e foarte mare”, povestește ea. „Nimeni nu a venit cu un plan coerent. Așteptam asta de la autorități. Mulți s-au adaptat din mers. Sunt multe resurse, dar pe care le descoperim acum și le testăm din mers”. Un alt motiv pentru care Lavinia nu folosește platforme ca Zoom este intruziunea în spațiul privat prin ochiul camerei video, care o neliniștește. În anii trecuți, mai mulți elevi au hărțuit-o la telefon și de atunci a devenit mai grijulie cu viața ei în afara școlii.
De când guvernul a decis încheierea anului școlar online, autoritățile le-au pus în brațe profesorilor, pe lângă haosul tehnologic, și mai multă muncă birocratică. Spre exemplu, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, de care ține liceul unde predă Lavinia Vișan, a trimis școlilor mai multe rapoarte săptămânale, în care profesorii trebuie să consemneze activitatea de la curs, impactul activității, canalele de comunicare, „aspecte pozitive identificate”, dar și soluții pentru disfuncționalitățile depistate în școala online. După completarea lor, fiecare trebuie să atașeze dovezi în imagini sau link-uri. „Colegii încep să cedeze psihic. E un șoc pentru toți pierderea drepturilor, iar faptul că nu știm ce urmează, ne termină. Am cedat și eu când a apărut presiunea cu școala online și dovezile pe care trebuie să le aducem”, mai spune profesoara. În urmă cu câteva zile, a primit vestea că numărul rapoartelor săptămânale s-a redus la unul singur, într-un formular Google Forms, dar fiecare școală interpretează diferit indicațiile de raportare.
Alături de unii dintre profesori, toți elevii cu care am vorbit simt că școala, odată ce s-a mutat pe net, a devenit un birou virtual de contabilitate. Sunt excepții cazurile în care profesorii și elevii au toți resursele și disponibilitatea, iar orele lor online sunt reușite. De cele mai multe ori, profesorii le cer copiilor, nativi în tehnologiile digitale, să copieze în caiete cantități mari de informații pe care nu le înțeleg sau nu le văd rostul în procesul de învățare. Ăsta e și cazul lui Sebastian, un elev dintr-a zecea de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești. Cu mulți dintre profesori a pierdut legătura în perioada asta, dar cei care le trimit teme, îi pun să execute fără să înțeleagă ce muncesc. „Materia nu este predată, explicată și înțeleasă, în schimb este notată mai degrabă capacitatea de a scrie de mână decât de a ști ceea ce scrii. O zi poate face cât o săptămână din școala fizică, diferența fiind că o zi în care scriu automat nu este o zi în care chiar am învățat ceva”, îmi explică adolescentul. „Într-o lume instabilă, școala îți provoacă și mai multă instabilitate”.
Într-un colț din sud-vestul țării, un elev de 15 ani visează să revoluționeze sistemul de învățământ și să transforme tehnologia într-un instrument care simplifică educația, și nu doar pe timp de pandemie. Alex studiază la liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal și vrea să transforme testele scrise pe hârtie în documente digitale, care pot fi corectate pe calculator. În felul ăsta, elevii vor scăpa de grijile estetice care ghidează privirea profesorului prin lucrare - aspectul foii, scrisul frumos, corecturile și petele de cerneală -, iar profesorii vor scăpa de stresul centralizării hârtiilor și de scrisul indescifrabil. Când va reveni la școală, va trimite o scrisoare deschisă către conducerea liceului.
Pe lângă atașamentul față de hârtie al profesorilor, formați în alte generații, și care s-a prelungit în școala online, lipsa unui dialog interactiv și susținut a adâncit nesiguranțele de ambele părți. Nici profesorii și nici elevii nu se mai simt stăpâni pe rolurile lor. „Copiii și adolescenții sunt persoane dinamice, empatice, pentru a le atrage atenția ai nevoie de mai mult decât o cameră și o conexiune la internet. Ai nevoie de un ton al vocii atrăgător, de un discurs ce pune la încercare mintea”, îmi explică Alex. „Nici învățământul clasic, românesc, din sala de clasă nu era cel mai bun mulaj pe nevoile emoționale ale copilului, dar acum situația doar s-a înrăutățit”, crede el.
Mutarea educației pe net nu vine în fiecare casă cu aceleași nevoi sau neajunsuri. Pentru elevii unei școli de arte, de exemplu, contează până și mărimea locuinței ca să-și poată continua studiul la domiciliu. Hilda Iacob are 51 de ani și e profesoară de teoria muzicii și directoarea Colegiului de muzică „Sigismund Toduță”, din Cluj. Povestește că în perioada asta, copiii nu pot exersa la instrumentele de percuție, care fie sunt prea scumpe și le iau cu împrumut de la școală, fie sunt prea mari și prea zgomotoase ca să încapă în micul univers de la bloc. Copiii care stau la casă au împrumutat de la școală câte-un vibrafon sau câte-o marimbă.
Cel mai scump instrument din școală este harpa, care costă peste 20 000 de euro și pe care o folosesc elevii pe rând, pentru că nici instituția nu și-a permis să cumpere mai mult de o bucată. În perioada izolării la domiciliu, instrumentul circulă câte-o săptămână pe la fiecare dintre elevii care îl studiază. Părinții se asigură de transportul din casă-n casă și de măsurile de igienă.
În casele elevilor ajung și profesorii, atunci când copiii nu mai pot studia pentru că s-a rupt coarda viorii sau muștiucul saxofonului, ori când instrumentul trebuie acordat. Atunci, directoarea completează adeverințe și își trimite profesorii să repare obiectul muncii. Pentru cei care au condiții să exerseze din propriile dormitoare, tehnologia devine un instrument al auto-cunoașterii, care înlocuiește auzul critic al profesorului din sala de clasă. „Când un copil se înregistrează și nu este mulțumit de înregistrare își spune: Ah, nu pot să-i trimit doamnei profesoare așa, mai fac o dată. Pe când la școală profesorul te aude din prima că ai greșit și te corectează. Cumva, copiii sunt mai responsabilizați și mai autonomi în procesul de învățare”, îmi explică Hilda.
În comunitățile cele mai sărace, pandemia a închis școlile cu totul. Copiii își întâlnesc pe stradă profesorii, dar drumurile lor nu se mai intersectează nici offline, nici online. Asta e experiența lui Ion Tache, care are 60 de ani și predă limba romani la școala din comuna Clejani din Giurgiu. Nici el, nici elevii lui nu au cum să facă școala online. „Eu predau la opt clase, toate clasele din ciclul primar. Romii nu au niciun fel de tehnologie, domnișoară. Nu au nici românii toți, nu mai zic de romi”, îmi povestește el la telefon. Cu 2-3 dintre cei care au un telefon mobil în fiecare clasă la care predă, comunică pe Whatsapp, unde le trimite câte-o temă, iar o vecină îl ajută să folosească aplicația. Cu restul se întâlnește zilnic prin comuna restrânsă. În izolare la domiciliu, copiii își petrec timpul la joacă. „Trec mașinile de poliție, ei fug în curți, după aceea ies din nou afară să se joace fotbal, tenis de picior”, mai spune profesorul. Pentru încheierea anului școlar, spune că cel mai probabil va face o medie cu notele puse în primul semestru, elevii lui având fiecare câte două. Așteaptă însă o decizie finală din partea autorităților.
Copiii care au o situație financiară precară sunt cei care au cel mai mult de suferit în perioada în care școala s-a mutat online. „Ei erau și înainte de pandemie cei care abandonau școala. Fenomenul ia amploare în contextul în care o lungă perioadă au avut contact limitat cu școala, iar celelalte probleme sociale generate de pandemie vor influența la rândul lor participarea la educație (pierderea locurilor de muncă ale părinților, deprecierea nivelului de trai)”, spune sociologul și profesorul Sebastian Țoc. România e una dintre țările europene cu cei mai mulți copii care abandonează școala. Dintre cei care ajung la cursuri, 32% nu au cum să folosească individual un laptop, tabletă sau desktop ca să învețe de acasă.
În timp ce anul școlar se încheie pe net pentru cei mai mulți dintre elevi, cei care termină clasa a opta și a douășpea se întorc în băncile lor pe 2 iunie. Încă nu știu sigur cum se vor întâlni în sălile lor de clasă.
foto: Shutterstock
