Am vizitat atelierul artiștilor Șerban Savu și Ciprian Mureșan, la o zi după ce Ministerul Culturii a anunțat că proiectul celor doi, „CE ESTE MUNCA/WHAT WORK IS”, a fost ales să reprezinte România la cea de-a 60-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă de la Veneția. Am stat de vorbă cu cei doi artiști despre tema muncii în proiectul lor și în realitatea socială în care își practică profesia, și despre prietenia care i-a adus împreună în același spațiu de lucru.
Cu cinci ani în urmă, intram pentru prima dată în atelierul celor doi artiști și prieteni, aflat undeva în apropiere de gara Cluj-Napoca. Acolo, spunea Șerban Savu, își petrece cea mai mare parte a vieții, și tot acolo, Ciprian Mureșan dormea uneori pe canapea în timp ce el picta. Era atunci un spațiu în care personajele anonime din tablourile lui Șerban umpleau și luminau încăperea, ancorate și, totuși, rupte de realitate. Oameni din cartiere, de la periferia societății, o lume rutinată, obosită, plictisită. Pentru că lucrările lui Șerban sunt despre viață, dincolo de momentele istorice consemnate în cărți sau pe ziduri. Sunt scene imaginare, lipite și adunate, fără o referință directă cu realitate imediată, dar care formează un peisaj complet al vieții cotidiene.
„De aceea ne și regăsim toți în picturile lui,” spune Ciprian Mureșan. „Tot timpul când vezi o scenă pe stradă, îți vine să spui, uite o pictură de Șerban. Cumva, aici e și esența proiectului nostru de la Veneția”.
Acum, când am intrat din nou în atelierul celor doi, masa de bucătărie pe care o știam era tot acolo, dar parcă mult mai crestată de zeci și sute de tăieturi de cutter. Un scaun ca nou, de la Ikea, fusese reparat recent de Ciprian, după ce timp de 15 ani a stat inutilizabil într-un beci. Camerele atelierului erau la fel de pline de obiecte și lucrări, rezemate de pereți, cele mai multe aparținând lui Ciprian. De la desene și obiecte, la fotografie, publicații și video, toate erau într-un fel sau altul prezente pe hol, în bucătărie, în camere și în baie.
„Ciprian are tendința să ocupe tot,” spune Șerban. „Mai am mici tentative de revoltă, dar le abandonez repede. Și acum, în timp ce vorbim, baia e ocupată cu un fel de cameră obscură, un atelier foto improvizat, deși acolo speram să nu ajungă”.
Nu e prima oară când Ciprian experimentează cu camerele obscure. În 2023, la expoziția Ciprian Mureșan. Nimic nu e real, dar e bazat pe evenimente care au avut loc, prezentată la deschiderea Aluvial, un nou spațiu de proiecte transdisciplinare din Cluj, au fost prezentate pentru prima dată publicului cele mai recente sculpturi ale lui Ciprian Mureșan. Lucrările din seria „Ecouri” erau puse în relație cu două video-uri mai vechi ale artistului. Sculpturile erau dotate cu camere obscure, care captau prezența privitorului, imortalizându-ne în timp ce ne mișcam și ne trăiam viața printre ele.
Cei doi artiști și-au găsit actualul spațiu de lucru după ce, în 2016, s-au destrămat „cei șapte ani de utopie” numiți Fabrica de Pensule, o fostă clădire industrială convertită în rețea de ateliere și galerii, unde lucraseră și ei doi. „Nu mai aveam putere să o iau de la capăt cu alte asocieri și nu îmi mai doream un spațiu industrial, deși nu am nimic împotriva lor. Am răbdat destul frig la începutul Fabricii de Pensule”, își amintește Ciprian despre un capitol demult încheiat, dar semnificativ pentru generația de artiști care s-a afirmat acolo. Atelierul lor de acum, întins pe mai bine de o sută de metri, este o fostă locuință construită în 1902, într-un stil Secession transilvan, „mai sobru, mai geometric un pic și mai puțin meandric sau ornamental”, explică Șerban. În câțiva ani, cei doi artiști speră să finalizeze construcția unui nou atelier pe care îl vor împărți, undeva la țară, în apropiere de Cluj, de data asta un spațiu care să răspundă cu adevărat la nevoile lor.
Fabrica de Pensule din Cluj a fost un spațiu cultural independent asociat cu producerea și promovarea artei contemporane. La înființarea ei, în 2009, a coagulat artiști pe cale de consacrare - Adrian Ghenie, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, Marius Bercea, Mircea Suciu, Cristian Rusu, care au ajutat-o să funcţioneze şi să se afirme. Mai târziu a devenit un spațiu de exprimare pentru ONG-ul și asociații culturale, urmând ca în 2016, să se divizeze în două entități. Un an mai târziu, proprietarul fabricii a anunțat un amplu proces de renovare și reconfigurare a spațiilor, care marcat trecerea fabricii într-o nouă etapă, cea de producție IT. După restructurare, la Fabrica de Pensule au rămas doar câteva ateliere de lucru, clădirea funcționând aproape integral în prezent ca spațiu de birouri.
În spațiul lor de acum, cei doi lucrează la CE ESTE MUNCA, proiectul pe care-l vor expune, începând cu luna aprilie, în Pavilionul României de la Bienala de Arte de la Veneția.
Curator este Ciprian, artist multidisciplinar interesat de straturile istoriei și mecanismele memoriei culturale. A absolvit în anul 2000 Universitatea de Artă și Design din Cluj și a mai reprezentat România la această Bienală, în 2009, în calitate de artist. În 2017, a fost din nou invitat la Veneţia şi în același an a fost laureat al „Premiului pentru Desen Contemporan” oferit de Fondation d’art contemporain Daniel et Florence Guerlain. În 2017, Ciprian Mureșan și Sebestyén Székely curatoriau proiectul Despre sexul îngerilor la Galeria Nicodim din București, prin care deschideau un dialog alimentat de încrederea că arta este și va rămâne sursă de libertate.
De data aceasta, pentru Veneția, el și Șerban au gândit un concept care să fie reflectat cel mai bine de creația de până acum a pictorului, în legătură și cu tema Bienalei din acest an „Foreigners everywhere” („Pretutindeni străini”), dar și cu Veneția, oraș de suflet și de maturizare profesională pentru Șerban.
În perioada 2002-2004, cât timp a fost bursier acolo, după absolvirea Universității de Artă și Design din Cluj, Șerban Savu a dobândit o altă înțelegere asupra propriei sale persoane și asupra lumii.
„M-am dus acolo copil și m-am întors schimbat. M-am reîntors la Veneția, la majoritatea bienalelor de artă, și cu atât mai mult e incredibil să expun la Bienală anul acesta. Nu făcusem un obiectiv din asta”, spune Șerban, amintindu-și că primul său contact „real” cu arta contemporană a fost în 2003, chiar la Bienala de Artă de la Veneția. Până la acel moment își amintește că avea acces la reviste de artă contemporană și cam atât. A fost marcat profund de acest șoc cultural, iar astăzi e însoțit permanent de senzația de familiaritate față de acest oraș construit pe apă. Îi e dor mereu de mirosul specific Veneției, de lagună, de aerul puțin mâlos care pe alții îi deranjează. Îți trebuie timp să ajungi în inima Veneției, spune Șerban Savu, dincolo de tot ce înseamnă turismul care acaparează orașul ca un căpcăun.
Deși suntem foarte diferiți, avem o compatibilitate
Cei doi artiști și prieteni nu au foarte multe proiecte în comun, dar se întâlnesc uneori în galerii și muzee de artă din lume. Pe amândoi îi reprezintă Galeria Plan B din Berlin, coordonată de managerii culturali Mihai Pop și Mihaela Luțea. În 2018, de exemplu, Muzeul Național de Artă Modernă-Centrul Pompidou le-a propus alăturarea într-un generos spațiu al muzeului, pornind de la ideea că un pictor și un artist conceptualist care împart un spațiu de lucru își potențează unul altuia lucrul și opera. Curatorul a propus atunci, ca liant, lucrările, desenele și fotografiile lui Brâncuși, care aparțin sferei muncii de atelier, plasând o parte a lucrărilor celor doi chiar în Atelierul Brâncuși din Paris.
Prima expoziție care a adunat lucrările lui Ciprian Mureșan și Serban Savu, intitulată L’entretien infini, a avut o abordare narativă: Mureșan a invocat în desenele sale „fantomele” artiștilor Yves Klein și André Cadere, în timp ce tablouri mari ale lui Savu, cu caracter alegoric, introduceau iconografia religioasă sau realismul socialist în perspectivele atelierului. Brâncuși a fost și el „prezent” cu desene și fotografii, și i-a primit pe cei doi artiști în propriul atelier. Numită Atelier sans fin, cea de-a doua expoziție a lor s-a bazat pe alte două corpuri de lucru dezvoltate de Șerban, peisaje pustii și tablouri meditative, în timp ce Ciprian a transformat atelierul lui Brâncuși într-un muzeu cu o varietate de opere între sculptură, fotografie și video.
„Uneori, când e nevoie, Șerban îmi fotografiază desenele, în timp ce eu nu fac nimic pentru el. Când îi arăt o lucrare e foarte critic și îmi spune ce crede,” spune Ciprian Mureșan. „În unele expoziții sau proiecte pe care le am, își ia foarte în serios rolul de ghid, atât de bine cunoscându-mi intenția artistică. Deși suntem foarte diferiți, avem o compatibilitate și de aceea m-am gândit că am putea construi împreună acest proiect pentru Veneția”.
De data aceasta, în mijlocul încăperii unde lucrează de obicei Șerban Savu se afla macheta unei biserici care părea neterminată. O formă primitivă, construită meticulos din bucățele mici și dreptunghiulare de ipsos. „Nu are finețea sau suplețea unei biserici reale, dar când o văd acum, după tot procesul de lucru, îmi transmite o conexiune cu pământul, ca element primordial. Dacă o lucram din cărămidă, efectul nu mai era același”, precizează Șerban. Dacă pe Șerban Savu îl cunoaștem în calitate de pictor, de data îl găsim experimentând cu un nou mediu, mai potrivit pentru ideile sale de acum. Se declară mulțumit, deși procesul de lucru minuțios s-a dovedit destul de frustrant și acaparator. Ciprian privește toată lucrarea cu un ochi sceptic și spune că el ar fi făcut altfel.
Biserica „neterminată” se va alătura la Veneția altor trei machete, sub formă de sculpturi sau mozaic, ca parte a proiectului expus în Pavilionul României din Giardini della Biennale: „Toropeala de amiază” - biserica, „Adevarata natură” - blocul socialist, „Pauza de masă” - fabrica de pensule, „Ultimele descoperiri provinciale” - sit arheologic.
Una dintre aceste machete, respectiv blocul socialist, reprezintă chiar blocul de locuințe în care Șerban a crescut, căruia artistul i-a adăugat un mozaic cu oameni care-și petrec timpul liber la un grătar. Lucrarea a făcut parte din expoziția Renovări și a fost expusă la MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană al României, în urmă cu doi ani.
Proiectul de la Veneția va cuprinde alături de cele patru machete, și un poliptic cu 40 de picturi ale lui Șerban Savu din ultimii 17 ani. Un alt exponat va fi o monedă creată/desenată de artistele de la Atelier Brenda din Belgia, fără valoare financiară și putere emitentă, inscripționată cu ideograme dezvoltate din picturile și personajele stilizate din picturile lui Șerban, în jurul temei muncii. Va fi, deci, cheia de lectură a expoziției. Proiectul va fi completat inclusiv de intervențiile celor două artiste specializate în design grafic de la Atelier Brenda. Nana Esi și Sophie Keij vor folosi fațada și intrarea Pavilionului României pentru a enunța mesajul proiectului: „WHAT WORK IS/CE ESTE MUNCA” Un fel de copertă pentru ceea ce vizitatorii vor vedea în interior și care va funcționa ca un mediator pentru public, într-un limbaj stradal, de tip publicitar.
„Am pornit inițial de la machete, care au foarte mare rezonanță în picturile lui Șerban. De fapt, de la toată această arheologie a monumentelor de factură comunistă și dezgroparea acestor monumente, care reprezintă, de altfel și o temă a mea ca artist,” explică Ciprian.
Nu toate lucrările care vor fi expuse pleacă de la ideea de muncă și nu toate sunt o ilustrație a titlului, mai spune artistul curator, dar multe se conformează. Reuniuni de familie, prieteni la iarbă verde, o salcie plângătoare, un electrician, călători și soldați dormind somnuri fără vise, șantiere, case oranj și roz, situri arheologice și fabrici de cărămidă. În lucrarea „Paznicul - The Guardian”, (2015), de exemplu, un paznic doarme într-un muzeu, în fața unei picturi de Filippo Lippi, unul dintre pictorii preferați ai lui Șerban. Dincolo de familiaritatea și cotidianul imaginii în sine, Savu apelează la o metaforă a artei, care nu are nevoie de pază, de protecție împotriva oamenilor. E interesant cum, în această lucrare, paza există și nu există.
O altă lucrare monumentală, de tip mozaic, va fi expusă la Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură și Cercetare Umanistică Veneția (Palazzo Correr), tot ca parte a proiectului „What work is / Ce este munca”. Dacă Pavilionul României va funcționa ca spațiu de meditație, la IRCCU va fi un spațiu de producție, un making of, locul unde se va întâmpla comunicarea cu orașul și cu istoria lui.
Mozaicul de la Noua Galerie va fi varianta monumentală a mozaicului grefat pe macheta blocului socialist - picnicul de la marginea pădurii - și va purta același titlu, „Adevărata natură”.
„Mozaicul e o tehnică laborioasă și provocatoare, care a servit multor puteri de-a lungul istoriei,” explică Șerban, care a început să lucreze în mozaic în 2009. „În lucrări am încercat să accesez o mare parte din ceea ce înseamnă acest limbaj și ce aduce el la nivel ideatic, fie că am pornit de la mozaicul greco-roman, sau de la mozaicul realist socialist, cum este mozaicul cu scop propagandistic Victoria Socialismului, de pe fațada clădirii administrative a Întreprinderii de Vagoane (IVA) din Arad.” Pentru proiectul de la IRCCU, vor aduce mozaicari de la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău și la sfârșit ar vrea să doneze mozaicul în Chișinău pentru un spațiu public. Artistul are și două picturi inspirate din Chișinău, una dintre acestea având ca sursă mozaicul „Plugarul Universului”, realizat pe un perete al Centrului de Tineret „Iuri Gagarin”. La IRCCU, în timpul creării mozaicului, vor fi trei runde de discuții moderate de filozoful și traducătorul Ovidiu Țichindeleanu, pe diverse teme socio-politice, inclusiv pe tema artei mozaicului în Europa de Est.
You know what work is—if you’re
old enough to read this you know what
work is, although you may not do it.
(Fragment din poezia „What Work Is” de Philip Levine, 1991)
Titlul proiectului „WHAT WORK IS/CE ESTE MUNCA” este, de fapt, titlul unui poem scris de poetul american Philip Levine, pe care Șerban Savu l-a descoperit prin intermediul vecinului său de bloc și totodată, un bun prieten, traducătorul și editorul George State. „Nu sunt un cititor de poezie, sau nu eram, dar am ajuns să citesc mai multă poezie datorită lui George”, povestește Șerban. „În discuțiile noastre despre literatură și arte, mi l-a sugerat pe Philip Levine, iar după ce l-a tradus a venit cu propunerea editorială de a aduna lucrările mele în jurul a cinci poeme de Philip Levine. Am descoperit o poezie puternică, simplă, intimă, foarte directă și adevărată. Crezi fiecare cuvânt din ea”.
În cele peste 200 de pagini, albumul drifting, apărut în 2019 la Editura Idea Design&Print, editat de Mihai Pop și George State, cuprinde picturile lui Șerban Savu din perioada 2005-2018, care se vor regăsi într-un număr ceva mai restrâns și la Veneția.
Tema muncii e constantă în arta lui Șerban Savu, alături de alte teme apropiate, cum este și cea a Bienalei din acest an, „Foreigners everywhere/Străini pretutindeni”, sau relația dintre muncă și timp liber, foarte discutată și în permanentă dezbatere astăzi.
„A lucra opt ore pe zi e un concept învechit”, e de părere Șerban. „În Germania se testează săptămâna de lucru de patru zile, în Franța am văzut cu toții protestele privind vârsta de pensionare. Pe mine, această actualitate și lumea în general, mă interesează să le văd prin filtrul istoriei artelor. Muncitorii industriali nu îi mai vedem. În jur totul se transformă în blocuri de locuințe. Dar pentru mine acesta nu e un subiect. Nu mă interesează munca în sens productiv, ci mai degrabă ipostazele anarhice, oameni care stau în timpul programului și lucrează în timpul liber. Care se află între stări, de fapt”.
În ultimii ani, Şerban s-a îndepărtat de realism, conceput atât ca o reflectare a realităţii, cât şi ca relaţii sociale. Noile sale lucrări sunt pline de referințe la istoria artei, pline de întâlniri neobișnuite între oameni și creaturi fascinante, tradiții antice și creștine, experiențe ale imigranților.
Despre lumea pictată a lui Șerban Savu, managerul cultural Mihai Pop spunea că este un fel de reconfirmare, prin prezent, a unei întregi culturi, pe care o vezi ilustrată în istoria artelor. Tipologiile, oamenii, situațiile, istoriile se repetă într-un fel și atâta timp cât ești un bun cunoscător, iar Șerban este un bun cunoscător al istoriei și al istoriei artelor, este ușor să identifici în viața de zi cu zi situații prototip ale unei vechi istorii. Dar activismul din lucrările lui, care redau realitatea din jur, cu atenție asupra omului sau a muncitorului, este foarte subtil.
„Ce vezi pe stradă sunt oamenii care lucrează pe platforme, iar printre ei sunt toți curierii despre care știi că lucrează aproape non-stop pe bani puțini,” spune Șerban. „Poate singura suferință la modul fizic pe care o vedem este chiar cea a curierilor și livratorilor de mâncare. Munca nu o mai vezi pe stradă. În ultimii ani, de când m-am mutat aici, nici nu mă mai uit pe stradă cum o făceam la Fabrica de Pensule. Nu mai sunt un observator al realității imediate”.
Cât despre viitorul muncii artistice din perspectiva evoluției tehnologiei, Șerban nu îl vede în termeni catastrofici. Asociază inteligența artificială o cu o unealtă, la fel cum te folosești de aparatul de fotografiat ca să faci artă. De aceea, nu vede un pericol în dezvoltarea AI, ci consideră că oamenii vor avea întotdeauna capacitatea de a găsi alte soluții în afara tehnologiei care pot fi foarte interesante. Inclusiv lucrul cu lutul, fără tehnologie, spune Șerban, poate să nască lucruri interesante mult mai apropiate de ceea ce suntem noi ca ființe.
„Nu am văzut lucruri remarcabile făcute de AI,” crede artistul, „dar asta nu înseamnă că nu ar putea produce un colaj reușit, inspirându-se din istoria artei. Și eu fac asta și poate nu o fac atât de bine. Dar nu știu în ce măsură va avea valoare pentru noi, ca oameni. Dacă inteligența artificială va avea o intenție, atunci într-adevăr discutăm despre altceva. Dar, personal, mă interesează mai mult intenția autorului, ce vrea să comunice, nu metoda prin care face asta”.
În atelier, Șerban și Ciprian reiau discuția despre Bienală. În primul rând, trebuie să se asigure că cele 40 de picturi care vor intra în alcătuirea polipticului vor ajunge la timp. Unele dintre ele se află în expoziții și galerii de artă din țară sau din lume, altele în colecții private. Urmează apoi planificarea transportului pentru toate machetele și lucrările care vor ajunge la Veneția și stabilirea tuturor detaliilor care le implică pe artistele colaboratoare de la Atelier Brenda din Belgia. Logistica nu va fi ușoară, cum nu va fi nici organizarea tuturor detaliilor în Pavilion.
Ediția din acest an a Bienalei de la Veneția se va deschide pe 20 aprilie și va putea fi vizitată până pe 24 noiembrie 2024. Curatorul ei este brazilianul Adriano Pedrosa, director al Museu de Arte de São Paulo Assis Chateaubriand. Conceptul de „străin” în jurul căruia va fi construită Bienala explorează sensuri multiple: de la artistul queer sau outsider, la artistul indigen.
