Actual

Summer Well 2016: șpriț de vară

de Filip Standavid

Cum e țara, tot așa și festivalurile: dacă te uiți, fie și în grabă, peste monumentalul line-up pe care l-a avut Primavera anul ăsta te ia cu amețeală: Radiohead, PJ Harvey, LCD Soundsystem, Kamasi Washington, Deerhunter. Destroyer și Cabaret Voltaire, măiculiță!, erau trecuți mai pe la mijloc. 

În vecinătate, Sziget-ul maghiar, care începe mâine, pe 10 august, e mai amestecat: headlineri sunt Rihanna și SIA (care-și fac drum și pe la noi), Muse (care și-au făcut deja drum pe la noi) și David Guetta (care, în ceea ce mă privește, poate să facă borș). Pare trecută vremea în care mai-mai că-ți doreai „să ne fure ungurii Ardealul”, poate-așa mai apucai și tu să asculți live niște muzică de Doamne-ajută din contemporaneitate. 

Clujul a punctat decisiv (și) anul ăsta cu Sigur Rós, iar Spellground-ul de la mare s-a făcut praf înainte să înceapă. Fanii Editors mai așteaptă, deci, și sper doar să fie ceva mai cu minte decât ăia care fac petiții online ca să-i aducă pe U2 în București. Breaking news: U2 nu mai există de multișor, ceea ce vedeți voi acum este o fostă trupă transformată în propria-i gașcă de lăutari de evergreen-uri. 

Așa că ne-a rămas Summer Well, din acest weekend: domeniu boieresc nu departe de București și vreo 350 de lei intrarea în ambele zile. Unii s-au plâns că e un preț prohibitiv, eu aș zice că dacă vrem niște live-uri în ton cu epoca ar trebui să începem să mai și plătim pentru ele. Nu poți avea pretenții „ca afară” așteptându-te la intrare moca, de parc-ai nimerit la nu mai știu ce Zile ale Orașului …………………… (completați aici numele orașului în care stați și procentajul din taxele voastre care intră în organizarea unor astfel de șușe). Summer Well are un line-up nici prea-prea, nici foarte-foarte: un șpriț de vară în cea mai mare parte electro-pop și radio-friendly (unele trupe au intrat chiar și pe la radiourile noastre), dar cu un headliner major. Trei nume sar în mod categoric în ochi.

Hurts

Cine?
Îi știți, chiar dacă nu le țineți minte numele. Synth-pop dator vândut optzeciștilor, o variantă edulcorată și fără zvâc a unor Pet Shop Boys, să zicem. Producție impecabilă și nu prea multe alte lucruri. Sunt deja la al treilea album, gâdilă plăcut urechea și nu pare să le pese că peste vreo 10-15 ani mai nimeni n-o să și-i amintească. Au mai trecut prin România.

Pentru cine?
Îmi imaginez că ascultătorul-tip al unei astfel de trupe ar cam vrea el s-o ardă indie-electronicos, dar că se plictisește de moarte dacă-l pui să asculte Tour de France-ul kraftwerkian. Genul de om care-și face drum prin clubul Control pentru c-a început să-i pară nefrecventabil Centrul Vechi. Hurts merge și la liceeni, în speranța că mai au când să descopere ceva mai bun și mai adevărat. Sau poate că sunt eu hater, cuvânt sub a căui umbrelă o generație întreagă pare să bage, la grămadă, orice soi de spirit critic.

Crowd pleaser
„Wonderful life”, duh!, cu tot cu refrenul pe care nimeni nu l-a mai auzit vreodată: „Don’t let go/Never give up/It’s such a wonderful life”.

Hurts - „Wonderful Life”

Years&Years

Cine?
Trupă britanică foarte tânără, luată-n brațe și pupată pe frunte de BBC, de o subsidiară Universal Music (Polydor) și de mai toată lumea bine conectată din UK. Un soi de Disclosure light, Years&Years au „pocnit” în special grație suținerii media de care se bucură.

Pentru cine?
Aici e-aici: dacă aș lucra la organizații neguvernamentale precum Accept sau la MozaiQ, eu mi-aș instala un cort în fața domeniului Știrbey, chiar la intrare, și aș începe să strâng semnături pentru legalizarea parteneriatelor civile în România. Vocalistul, Olly Alexander, e cum nu se poate mai gay și mai relaxat în privința asta, una dintre relațiile sale a fost intens documentată de presa britanică și n-a mai murit nici un cuplu hetero din UK din această cauză. Glumesc eu, dar – indiferent de sexualitate – chestiunea parteneriatelor civile nu poate rămâne la mila mai știu eu cărei „Coaliții” din care face parte Tudor Sișu. Poate că s-or prinde de asta și-o trupă-două de pe la noi, dintre cele foarte grăbite, altminteri, s-o miștocărească pe Andreea Bălan.

Crowd pleaser
„Take shelter” e hitul care s-a strecurat (remixat) chiar și în playlist-urile radiourilor CHR (Contemporary Hit Radio) din România. Avertisment: live, Olly are tendinţa să falseze rău.

Years & Years - „Take Shelter”

The Chemical Brothers

Cine?
Ca un hater ce mă aflu, nu pot spune decât că a întreba „Cine sunt The Chemical Brothers?” ar trebui să te condamne automat să te uiți la Etno TV întruna, toată viața.

Pentru cine?
Pentru puștimea nouăzecistă care-a luat parte la explozia electro din acea perioadă fără să fie foarte sigură ce se-ntâmpla, dar sesizând că se întâmpla ceva rar. Pentru cei care s-au aruncat fără plasă se siguranță în hedonismul (citește: „în drogurile tari”) ale culturii techno: unii s-au prăpădit, unii s-au prăjit iremediabil, câțiva au supraviețuit. Pentru cei interesați să observe cum poți, totuși, să eviți să devii propria-ți caricatură (n-or mai avea The Chems relevanța culturală de altădată, dar albumul lor de anul trecut, Born in The Echoes, e proaspăt, sincer și profund). În fine, pentru puștimea prezentului, inundată de contrafaceri precum Skrillex: se poate (și ar fi cazul) ca „big beats” să sune mult mai bine și să însemne mult mai mult. 

Crowd pleaser(s)
Ne-apucă Summer Well-ul de la anul dacă le-nșir pe toate. Când mă mai surprind visând cu ochii deschiși, însă, pe la mijlocul cântării apare Beck de nicăieri și se-aude minunăția asta:

The Chemical Brothers - „Wide Open”

de

9 August 2016 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9