Criza economică, consumul de droguri, creșterea extremei drepte. Sunt episoade aparent independente din istoria ultimilor aproape 20 ani în România. Și totuși, spectacolul studenților de la UNATC, Regnuri, text Alex Gorghe, regia Alex Ianăși, demonstrează pertinent conexiunea dintre aceste realități.
Regnuri este un spectacol care jonglează cu stiluri, paradigme, teme și (auto)reflecții într-un ritm care ține spectatorul în priză prin dramaturgie, căci efectiv nu se poate prevedea ce urmează, prin construcția dramatică dinamică și inventivă și printr-un joc actoricesc de o suprinzătoare maturitate, cu precise interpretări ale unor personaje din registre extrem de variate, de la realism psihologic la simbolism postmodern. Un spectacol de o consistență profundă într-o cheie satirică, cu un limbaj de un realism impudic, cu coloratura lingvistică de rigoare (precizările sunt pentru cei care care se simt încă lezați de limbajul colocvial pe scenă).
Regnuri este povestea Mădălinei, o tânără dependentă de droguri dintr-o familie decimată de criza economică din 2008, abandonată de mama plecată la muncă în Italia și dispărută total din viața familiei, cu un tată șomer, cu care împarte disperarea de a găsi bani pentru chirie. Pentru Mădălina, drogurile sunt cea mai la îndemână soluție de supraviețuire într-o realitate dărâmătoare social, financiar și psihologic și faptul că le găsește peste tot îi întreține nu doar adicția, ci și convingerea că e singura formă prin care poate face față propriei vieți.
Drogurile pătrund în România pe filierele americane - aș zice că aici „american” poate semnifica „occidental” (că tot e la modă). Aici se face primul raționament care arată că contextul social favorizează dependența și decizia de a se droga are mai puțin de-a face cu individul și mai mult cu configurația politică. Lucrurile iau amploare, inclusiv adicția, când înfloresc etnobotanicele pe fundalul unui stat incapabil să le oprească proliferarea. Într-o scenă antologică, dezbaterea parlamentară — recreată după una reală și reprezentată aproape verbatim, doar cu schimbarea numelor partidelor și politicienilor în registrul floral (etnobotanice, deh), de exemplu, ministrul Pământ de Flori - privind „magazinele de vise” ia turnura grotescă a unui vodevil, iar concluzia Mădălinei, ca reprezentantă a dependenților, este că parlamentarii sunt mai „sparți” decât ea.
La nivelul următor, etapa în care dependenții de droguri caută soluții pentru dezintoxicare și constată că statul român ignoră domeniul, lăsându-l pe mâna privaților și dând astfel șanse de recuperare pe bază de clasă socială, definește un nou cadru pentru adâncirea în adicție. Vânarea consumatorilor amplifică haosul cu care statul gestionează fenomenul drogurilor, fără a reuși să distingă între dealeri și victime și aruncând responsabilitatea pe umerii acestora din urmă. O ultimă și relevantă conexiune se realizează între dependenții pentru care autoritățile nu au nicio plasă de salvare și prin extenso, toate categoriile sociale abandonate de stat, și creșterea populismului de extremă dreapta care altoiește discursuri naționaliste pe probleme reale pentru a crea false soluții.
Într-o altă scenă antologică, Mădălina participă la Săptămâna altfel, vorbind în fața elevilor împreună cu un călugăr numit Zelea Codreanu (!) și cu Iisus din Nazareth în persoană, varianta martir cu coroană de spini combinat cu motociclist zen. Confruntarea este mai degrabă între cei trei decât cu elevii — abandonată de toată lumea, oameni și instituții, celule de bază ale societății și autorități, Mădălina este o victimă sigură a discursului naționalist radical de dreapta. Cineva trebuie să fie de vină pentru praful din viața ei (statul, Occidentul asupritor, Uniunea Europeană, you name it), o comunitate trebuie să o adopte (românii, dacii, Zamolxe, Zelea Codreanu sau Călin Georgescu), ea trebuie să-și găsească, ca orice ființă umană, un spațiu, un sistem de valori, un trib. Mădălina va găsi / i se vor livra toate astea în extrema dreaptă istoric însiropată cu biserica ortodoxă. Pentru o persoană vulnerabilizată economic, social, psihologic și emoțional, adeziunea la un tipar rigid de gândire și acțiune poate oferi un cadru de supraviețuire.
Ultima scenă are ingredientele unui final di grande, nu la nivel de efecte scenice și deux ex machina dramaturgice, ci ca luciditate politică și abilitate dramatică. (Atenție, spoiler) Miza confruntării este manipularea maselor și lupta de idei se dă între Iisus, tradițional plasat la stânga eșichierului clasic politic, și Zelea Codreanu, icon-ul extremei drepte românești, care mixează discursul patriotard cu ipocrita evlavie religioasă. Între original și copie, electoratul devreme îndoctrinat va alege întotdeauna sclipiciul.
Spectacolul strălucește de-a dreptul nu doar prin aceste silogisme politice care arată că dependența de droguri este integrată, favorizată și amplificată de un context politic care include impotența statului de a gestiona fenomenul, ci și printr-o serie de elemente excelent configurate în arhitectura performativă. America este reprezentată de un Mickey Mouse adorabil și perfid, cercetătorii britanici fac studii delicios de inutile, organele corpului și excrementele devin personaje, omul cu cărămida care stă în curtea băncii (personaj de poveste) este parte dintr-o descriere aproape picturală a depresiei economice, logo-ul de țară asociat sloganului „România - Explore the Carpathian Garden” este adorabil infuzat cu conotații etnobotanice, iar fostul președinte Băsescu caută flota prin râul Dâmbovița.
Textul scânteietor de lucid și scormonitor pe turnanta socială al lui Alex Gorghe și regia neortodox de inventivă a lui Alex Ianăși converg către un spectacol dinamic, impredictibil, configurat într-un spațiu mic, inteligent mobilat de scenografa Alesia Istrate care poate face orice cu câteva garduri de protecție — elemente care setează conflictual povestea, antagonizând metaforic personajul feminin și statul, familia, sistemele de susținere a individului, întrupate în diferite formule de trei actori.
Spectacolul este parazitat intermitent de hit-urile inexistentei trupe de hip-hop Regnuri, care preia realitatea din perspectiva victimei și o întinde pe starea de frustrare efervescentă a cartierelor mărginașe. Și cum mecanismul dramatic este suficient de inteligent încât să se auto-chestioneze, există constante ieșiri din convenție și auto-reglări de ton. Regnuri este dus de patru actori — Valentina Moghină, Luca Fumuru, Sorin Manea, Mihai Trăsnea — care se aruncă entuziast în fiecare personaj și în paradigma acestuia, fie că e vorba de realism psihologic, satiră, verbatim sau parodie, cu treceri fluide și dezinvolte între caractere și stiluri de joc, având siguranța unor artiști experimentați și aplombul aproape obraznic al unor vedete. S-a născut o stea cu stele — un spectacol și o echipă de creație absolut minunate.
Într-o postare despre Regnuri, regizorul Radu Apostol, profesor la UNATC, scria despre necesitatea unui teatru de rezidențe care să preia producțiile absolvenților. Ideea este salutară, dar până la materializarea ei — cine o pune în aplicare? —, teatrele publice ar trebui să ofere spațiu și viață acestui spectacol. Măcar pentru că este mult mai viu, actual, lucid și argumentat decât o bună parte din producțiile lor. Deci cine îl găzduiește?
Următoarele reprezentații vor avea loc în 31 mai, 1 iunie, 26 iunie și 27 iunie la UNATC, Sala Ion Sava.
UNATC
Regnuri de Alex Gorghe
Regia: Alex Ianăși
Scenografia: Alesia Istrate
Univers sonor: Robert Găgeată
Video și lighting design: Milena Muranyi
Asistență regie: Teodora Simion
Cu: Valentina Moghină, Luca Fumuru, Sorin Manea, Mihai Trăsnea
Spectacolul este produs în cadrul proiectului „𝐒𝐨𝐥𝐢𝐂𝐮𝐥𝐭𝐄𝐔”
Proiectul „𝐒𝐨𝐥𝐢𝐂𝐮𝐥𝐭𝐄𝐔” este inițiat de 𝐔𝐍𝐀𝐓𝐂 București, alături de Centrul de Teatru Educațional Replika (România), Teatro Dos Aloés (Portugalia) și Citizen.KANE.Kollektiv (Germania), și finanțat de Uniunea Europeană prin European Education and Culture Executive Agency (EACEA), în cadrul programului Citizens’ engagement and participation.
