Teatru

Concert pentru bormașini și castraveți. Muzica muncii la teatrul-spălătorie

de Oana Stoica

Publicat pe 20 septembrie 2022

Ediția a 33-a a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț a inclus spectacolul teatrului–spălătorie din Chișinău, Simfonia progresului, creat în coproducție cu HAU Berlin. Spectacolul — ce a avut premiera la începutul acestui an — vorbește despre exploatarea muncitorilor din estul Europei în Occident în timpul pandemiei. Tema exploatării economice a Estului de către Vest, sub umbrela Uniunii Europene, merge dincolo de contextul sanitar și este recurentă la teatrul–spălătorie. Moldova și România sunt furnizoare principale de muncitori ieftini pentru Occident. Dar spectacolul nu se rezumă la tema asta, iar teatrul-spălătorie nu se reduce la acest spectacol. 

„este civilizat să furi tu de la mine
și nu-i civilizat să fur eu de la tine”

Îmbrăcați în uniforme fosforescente portocalii, ca ale muncitorilor în construcții, trei performeri, Doriana, Kira și Artiom, susțin un concert live în care instrumentele sunt bormașini, având în fundal panouri de lumini preluate din cămine culturale dezafectate din Republica Moldova. De altfel, tot mecanismul scenic este construit din obiecte din viața de zi cu zi și din artefacte ale istoriei recente (comuniste), transformate în elemente ale arhitecturii dramatice. Practic, uneltele muncitorilor devin instrumentele muzicale cu care se interpretează o simfonie despre muncă și exploatare. Sunetul acestor obiecte, adaptate pentru muzică, este dur, scârțâit, nu este vorba aici de sonorități catifelate, nici de muzică în sensul tradițional, ci mai degrabă de un univers audio care pare să se fi dezvoltat din experimentele sonore și performative ale lui John Cage spre un tehno / electro / jazz. Și tot ca la Cage, nu e vorba de o compoziție amplă, ci mai degrabă de o lucrare de cameră – pentru cei vulnerabili nu se compun simfonii (titlul spectacolului este ironic din acest punct de vedere). 

Foto: Ramin Mazur

Pe fundalul ăsta se desfășoară poveștile pandemice ale migranților economici. O translatoare din Parlamentul european ajunge să culeagă castraveți în Finlanda. Un student devine livrator pentru Amazon în Germania. Muncile sunt prost plătite în raport cu standardele vestice, există abuzuri continue, de la orele suplimentare neplătite la condițiile dure de muncă în care nevoile de bază ale angajatului nu sunt respectate. Se remarcă un tipar vestic de exploatare a esticilor, a nevoii lor de muncă, fără a face diferența între cei care vin din interiorul UE și cei din afară. Estul european rămâne spațiul de livrare a „servitorilor”, cei care fac muncile nedorite de occidentali, grele și prost remunerate și care pot fi plătite și mai prost dacă muncitorul este un migrant. În acest spectacol și în altele precedente ale teatrului-spălătorie (Recviem pentru Europa) se identifică un comportament standardizat abuziv al Occidentului care, în ciuda discursurilor despre democrație și egalitate, transferă balanța inegală de putere între state în relațiile de muncă. Așa cum sunt state de nivelul al doilea în Europa, care se supun voinței celor puternice, sunt și cetățeni de rang secund, ale căror drepturi pot fi „ajustate” pentru profitul celor de prim rang. 

„Să călătorești este ceva foarte civilizat
Să lucrezi în altă țară,
ca imigrant
e mai puțin civilizat”

Cazurile de exploatare a imigranților estici nu sunt noi. Badantele (îngrijitoarele bolnavilor și vârstnicilor), muncitorii în construcții și sezonierii din agricultură veniți din Est sau din afara continentului european au fost constant subremunerați și exploatați la lucru: zi de muncă de 10 ore, fără acces la toaletă sau fără pauze, traiul în barăci sau locuințe mici în care sunt înghesuite multe persoane, confiscarea pașapoartelor sau a actelor de identitate, limitarea libertății de mișcare în afara zonei de locuit, etc. Poveștile de pe frontul muncii occidentale au devenit cunoscute în ultimii ani, dar chinga dintre lipsa de orizont de acasă, unde locurile de muncă sunt puține cu bani și mai puțini, și sclavia modernă din Vest s-a strâns tot mai tare pentru est-europeni. 

„E civilizat să mănânci căpșune,
dar nu e civilizat să culegi căpșune”

În pandemie, lucrurile au atins la o culme a abuzului – avioanele cu muncitori estici au primit derogare să zboare în timpul carantinei pentru că britanicii aveau nevoie de căpșuni la micul dejun și nemții de sparanghel la prânz. Ajunși la destinație, muncitorii s-au confruntat cu lipsa protecției sanitare, a medicamentelor și a obiectelor de igienă și cu condiții subumane de muncă și trai. O problemă majoră este că nici statele de proveniență ale muncitorilor nu sunt capabile să își apere cetățenii, nici cele de rezidență nu se interesează de soarta acestora. Pe ici, pe colo a mai izbucnit câte un scandal, când lucrurile au ajuns în stadii grave, dar nu  există o formulă de reglementare sistemică a condițiilor de muncă ale imigranților. Teoretic, legi sunt, practic, ele se aplică selectiv în cazul acestor muncitori. Pentru că așa se face „progresul”. Pentru că așa se împart lucrurile: progresul este al Vestului, munca și umilința sunt ale Estului. 

„Când ești civilizat
ești alb
și te instalezi la conducere
oriunde ai pune piciorul

Este civilizat să civilizezi țări
să decizi ca țările îți sunt datoare
să trăiești pe spinarea lor
culegând an de an datoriile”

Există un final în care se face un exercițiu de imaginație – cum ar fi dacă Vestul ar fi nevoit să exporte lucrători în Est care să facă muncile nedorite? Cum ar fi ca relațiile postcoloniale, care păstrează inerția superiorității și a vasalității, să fie răsturnate? O utopie pentru unii, o distopie pentru ceilalți/ dar cum ar fi dacă ne-am trata cu respect, în drepturi și fapte, unii pe alții? 

„Nu este civilizat să nu reciclezi
dar să-ți exporți gunoiul pentru reciclare în altă țară e civilizat, nu?

din Germania în România e ok, nu?
sau în Polonia?
e ok, nu?
și acolo e Uniunea Europeană
dar puțin mai puțin europeană ca Europa
de ce n-am trimite noi gunoiul nostru la ei
ca să nu pută la noi?

este civilizat să fii din Vest
și să-i înveți civilizație pe cei din Est”

Din toate elementele acestui construct dramatic – textul documentar, care păstrează mărturiile în forma originală (verbatim), intermezzo-urile poetice ale creatorilor, sonoritățile uneltelor, imaginea și arhitectura industrială a decorului - se creează un spectacol-concert, cu o lirică contemporană, abrazivă și de impact. Este un limbaj performativ specific teatrului-spălătorie. În Recviem pentru Europa, un spectacol despre fabricile de textile deschise în Republica Moldova de mari branduri occidentale pentru a folosi mâna de lucru locală și ieftină, muzica era creată de mașini de cusut cu care se intona la final, glorios, Oda bucuriei. Sub masca unor poeme performative, teatrul–spălătorie ridică vălul de autoflatare a Occidentului ca salvator al Estului și ca promotor al democrației, arătând că reflexele și practicile colonialiste nu au dispărut, ci doar s-au transformat și sunt camuflate de „bunăvoință”. Perspectiva din spectacole este mereu a celor vulnerabili, tonul discursului este calm, dar nu cald, mai degrabă constatator, se lansează argumente unul după altul, fapte, informații, livrate lucid, cu precizia ghilotinei.

„Civilizat este când te calci în picioare la coadă de Black Friday
nu când stai la coadă să-ți iei unicul prânz cald gratis (...)

Să produci iaurt cu mai puține fructe pentru Est
zicând că Estul are un“different taste”
nu e violent, nu? (...)

Este violent să treci granița ilegal,
dar să alegi cine poate intra în țara ta nu e violent, nu?”

Se tot scrie în Germania despre teatrul-spălătorie că reprezintă un teatru furios, dar nimic din ce este pe scenă nu are nici furie, nici patos. Pare că aceste constatări la rece ale sclaviei moderne deranjează mai mult decât revolta. Însă ceva funcționează în lumea occidentală, din moment ce spectacolele lor sunt coproduse de instituții germane de top, printre care HAU Berlin, ba chiar au primit în acest an Premiul Tabori, unul din cele mai importante distincții pentru artele spectacolului (teatru, dans, arte media, arte conceptuale) din Germania. Discursul Nicoletei Esinencu la primirea premiului a vizat din nou relațiile ierahice dintre Vest și Est, generând un disconfort autorităților germane aflate în sală (Momentul poate fi vizionat aici, cu ministra germană a Culturii, Claudia Roth, în primul rând).

Foto: Ramin Mazur

Deși este recunoscută la nivel european ca o companie care inovează în artele performative și are coproducători instituții culturale germane de prin rang, asta în ciuda sau tocmai datorită lucidității inconfortabile cu care „pune oglinda în față” Vestului, acasă teatrul-spălătorie nu are un spațiu propriu de repetiții și reprezentare. După ce în 2017 au decis să renunțe la locul care le-a dat numele – o fostă spălătorie auto, transformată în spațiu cultural, dar pe care nu o mai puteau finanța, neprimind niciun sprijin de la autoritățile moldovene —, compania nu și-a mai permis să închirieze un alt spațiu. În această vară, patru directoare de instituții culturale din Germania, începând cu Annemie Vanackere, directoare artistică la HAU Berlin, au cerut autorităților moldovene să acorde sprijin companiei ca să poată lucra din nou acasă și să-și poată prezenta spectacolele.

Situația nu e nouă prin părțile astea de lume. Pe aceleași principii, a imposibilității de a crea spectacole în țară, în timp ce erau apreciați în străinătate, dansatorii și coregrafii din dansul contemporan românesc au inițiat o serie de revolte care au dus în 2004 la crearea Centrului Național al Dansului București. E o obișnuință aici să nu valorizezi artiști care ies din standardele culturale locale. Sper ca autoritățile de la Chișinău să reacționeze la scrisoarea managerilor germani, măcar ca să nu provoace alte proteste, dacă nu din convingere. Deși, dacă aș fi autoritate în Republica Moldova, aș face din teatrul-spălătorie brand de țară. Ce poate fi mai vizibil și mai demn în același timp, stabilind o relație de egalitate cu Vestul, decât creația teatrului-spălătorie?

Spectacolul poate fi văzut la Timițoara în 29 septembrie, în cadrul Festivalului European de teatru Eurothalia.

Foto main: Ramin Mazur

teatrul-spălătorie, Chișinău și HAU Berlin
Simfonia progresului 
un spectacol de Artiom Zavadovsky, Doriana Talmazan, Kira Semionov, 
Nicoleta Esinencu, Nora Dorogan, Oana Cîrpanu
Performeri: Artiom Zavadovsky, Doriana Talmazan, Kira Semionov
Coproducţie: FFT Düsseldorf, HELLERAU – Europäisches Zentrum der Künste Dresden, Rampe Stuttgart, Festival Theaterformen
Dezvoltare tehnică: Iulian Lungu, Neonil Rosça
Ingineri lumini: Sergiu Iachimov
Consultant artistic: Aenne Quiñones
Management de producţie: Jana Penz
Management tehnic HAU: Annette Becker
Sunet HAU: Janis Klinkhammer
Lumini HAU: Lea Schneidermann
traducere din română în germană: Eva Ruth Wemme 
traducere din română în engleză: Artiom Zavadovsky 
traducere din rusă în germană: Yvonne Griesel 
traducere din rusă în engleză: Artiom Zavadovsky 

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK