De Ziua Culturii Naționale, câteva răspunsuri de la tineri despre relația lor cu artele & cunoașterea, adunate la firul ierbii din sate și orașe mari & mici. Un antidot care să ne arate că tinerii români de azi nu pot fi descriși după un portret robot unic creat din stereotipurile pe care le vedem în media sau social media.
Este foarte tentant și ușor să instrumentalizezi cuvintele celorlalți pentru a-ți demonstra validitatea propriilor puncte de vedere, este ușor să decupezi din viața unei alte persoane o afirmație pentru a o folosi apoi ca armă în propriile lupte, fie ele imaginare sau teoretice. De multe ori citesc articole care par promițătoare din titlu, rezumat, referințe, dar la final ajung să mă întreb dacă autorul chiar are și o opinie personală sau doar a vrut să-mi arate cât de mult a citit despre un subiect sau altul. Când demersul științific se reduce la a alcătui un puzzle doar pentru că trebuie să rotunjești în grabă o idee, de multe ori poate nici nu mai contează vocea celui despre care scrii, tonul și nuanțele ei, faptul că nu este neapărat definitorie pentru acesta. Categoriile epistemologice se transformă brusc doar în simple etichete și toată aparenta construcție conceptuală într-un castel de nisip. Se scrie prea mult despre oameni fără oameni, prea tautologic, de multe ori doar de la birou și „din cărți”, iar analizele prețioase se pierd în această cacofonie „teoretică”, lipsită de experiența muncii de teren, dar totuși validată științific, cu o greutate uneori copleșitoare.
Cel mai ușor de trasat generalizări este atunci când vocile celor pe care îi folosim în discursul nostru nu pot răspunde. Chiar dacă este sfidător și unilateral, este de asemenea la îndemână. Un exemplu recent îl reprezintă discuțiile și certurile inutile din spațiul public la final de 2025 despre noua programă de literatură pentru clasa a IX-a. Ar fi fost atât de simplu ca cineva, oricine, din respectiva comisie care a imaginat noua programă să bată timp de câteva săptămâni liceele din țară, licee de artă, tehnologice, economice, teoretice și abia apoi colegiile naționale, să asiste la câteva ore de română, apoi să stea de vorbă cu tinerii, cu profesorii lor, să îi asculte vorbind la oră, dar și liber despre literatură. Cu o privire limpede, curioasă în mod autentic, curățată pe cât se poate de propriile proiecții și priorități academice, lucrurile s-ar fi putut schimba în mod radical. Tinerii români de azi nu pot fi descriși după un portret robot unic creat din stereotipurile pe care le vedem în media sau social media.
Pentru mine, ca și pentru alți mediatori culturali, în ultimii ani, cel mai important efort a devenit acela mai întâi de a înțelege și apoi de a face auzite vocile cât mai multor tineri în diversitatea lor, de a arăta distanțele uriașe de șanse, de educație și de acces la cultură dintre ei, să ajut la conștientizarea în moduri diferite, cele mai multe dureroase, puterea copleșitoare a adulților asupra tinerilor, felul în care fanatismul, prostul gust, corupția, misoginismul, ideologiile politice se strecoară în mințile lor cu ajutorul divertismentului și uneori, din păcate, chiar a felului în care adulții înțeleg sau vor ca tinerii să înțeleagă cultura.
Educația culturală înseamnă să aducem cultura aproape de tineri, dar în moduri relevante pentru ei. Mai înseamnă și redefinirea permanentă a granițelor geografice, economice, personale și terminologice, iar tinerii pe care îi întâlnesc în diverse locuri din țară mă învață lucruri pe care nu le găsesc în cărți, articole de specialitate și cu siguranță nu în statistici. De aceea, vă propun un material lung, dar polifonic, fără chei de interpretare prin uniformizare sau generalizare, adică un soi de cartografiere parțială care cere atenție, reflecție și, mai ales, respect și invitația de a nuanța în viitor orice discurs despre tineri și cultură.
Indiferent cu ce ne-am ocupa, câte ore am scrolla online pe zi, la câte evenimente culturale am participa sau la ce spații culturale am avea acces, la noi ajung oricum doar fragmente, de obicei digerate de altcineva, frânturi ideologice care instrumentalizează cultura, perspective personale, de la care avem atât de ușor tendința de a generaliza etc. Iar dacă mediul în care trăim nu încurajează varietatea contextelor culturale, aprofundarea lor și, mai ales, conturarea unei obișnuințe în a problematiza și în a privi critic, atunci și noi vom privi lumea fără îngăduința pe care ne-o oferă confortul nuanțelor și al gândirii critice. Educația culturală, în sensul ei informal, intrinsec sau aleator, are loc și fără strategie, dar încă nu știm către câte alte fracturi periculoase va duce în societatea românească această lipsă de coeziune și de profesionalism.
Ca să fiu din nou autoreferențială pentru ultima dată în acest material, mi se pare sănătos ca din când în când să ne întoarcem la întrebările esențiale și să vedem ce întrebări s-au mai ramificat între timp din întrebarea trunchi și, mai ales, ce sensuri nevăzute de noi se văd prin alți ochi. Suntem colecții ambulante de dicționare în relațiile cu ceillalți. Formația mea pedagogică mă face să caut scopul unei acțiuni înainte de a o planifica, dar cea filosofică m-a obișnuit să definesc întâi de toate termenii pe care îi folosesc. Așa se face că în anumite perioade, poate aparent într-un mod contraproductiv, mă ocup doar de definirea și acordarea înțelesurilor. Să ne întoarcem împreună pe firul semnificațiilor primare, iar și iar, mi se pare că reprezintă o formă de grijă, de curiozitate și un efort pe care nici măcar nu-mi propun să-l finalizez.
Forma preferată în care torn acest tip de interogare este întâlnirea directă, maieutica, dar, recunosc, am început să dezvolt o slăbiciune și pentru chestionare în sensul lor mai degrabă „proustian”. Mi-ar plăcea să am timp să le personalizez, să le înfrumusețez, să le transform în dialoguri semnificative pentru cei pe care îi întâlnesc prin intermediul dialogului mediat de cuvântul scris, care vine de multe ori în urma unei reflecții mai profunde față de cel rostit în mod spontan. O astfel de formă care mi-a adus o satisfacție intelectuală și emoțională în ultima vreme este Chestionarul despre cultură pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, pe care l-am creat vara trecută din dorința de a sonda teritoriul larg al culturii din câteva perspective. Scopul final este acela de a folosi cât mai multe date din el în cercetarea mea doctorală în Studii Culturale pe care o derulez de câțiva ani la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Universitatea București, iar chestionarul este încă disponibil pentru completare.
Am pus în el o parte dintre întrebările care mi s-au părut în acel moment importante într-un dialog cu tinerii, dar am încercat nu doar să cer, ci și să dau. Prea multe întrebări deschise, prea lung, mi s-a spus. Nu-ți va răspunde nimeni, tinerii nu mai au răbdare, nu sunt motivați, le ceri prea mult. Chiar și acest lucru mă interesează, am obiectat: cât de mult e prea mult, câte și ce întrebări vor rămâne fără răspuns, câte chestionare vor rămâne nefinalizate. Niciunul. Dintre cei care au scris, deși toate întrebările au fost opționale, majoritatea au răspuns la toate, câțiva le-au ratat pe cele mai generale, dar toată lumea a terminat și a ținut să lase la final un mesaj. Deși cele peste o sută de pagini de text primite de la tineri vor face parte din cercetarea mea în studii culturale, mi-aș dori ca o mică parte din această muncă a lor să se vadă în lumina zilei de către oricine este măcar un pic curios să înceapă să înțeleagă relația dintre cultură și tineri mai mult sau mai puțin norocoși în ceea ce privește accesul la cultură. Inițial, pentru materialul de față m-am gândit să selectez anumite răspunsuri, cât mai variate pentru fiecare tip de problemă abordată în acest dialog la distanță, însă mi-am dat seama că acest lucru nu ar face decât să pună în prim-plan vocea mea prin concluzii și teze de cercetare. Prin urmare, medierea mea se rezumă doar la a le pune în fața cititorilor ca atare.
Sunt foarte multe întrebări la care au răspuns în detaliu, prin filtre personale, cu o exprimare mai mult sau mai puțin convențională, din experiențele lor atât de diferite, dar mai ales cu o privire proaspătă îndreptată direct către noi. Dintre toate zecile de tineri care mi-au răspuns la acest chestionar doar unul singur mi-a lăsat impresia că a folosit AI pentru a răspunde la întrebările mai generale sau cu un context mai complex și străin de propriile experiențe, dar chiar și asta mi-a dat de gândit. Am strâns până acum aproape o sută de pagini de text cu răspunsuri date de tineri aflați în locuri variate ale țării, de vârste diferite și cu grade diverse de acces la cultură. De la întrebări despre meme-uri, personalități istorice sau contemporane, prezente în conținutul digital disponibil online la întrebări despre activism în cultură sau despre alocări bugetare, situații ipotetice în care i-am rugat să se imagineze, am rămas impresionată de disponibilitatea lor de a da din timpul și energia lor pentru a răspunde cât mai pe larg. Unul dintre motive este că în trecut mulți dintre ei nu prea au fost luați în serios. Iar această atitudine este, din păcate, emblematică pentru felul în care societatea românească își tratează tinerii în general.
Atunci când auzi cuvântul „cultură" la ce te gândești prima dată?
Uhhh, cred că la culoarea galben închis. Dar al doilea lucru este o comunitate sau o persoană efectiv care are niște trăsături care o definesc, împrumutate de la alții, strămoși etc. Cultura face parte din noi și se referă la multe chestii, cum ar fi mâncare, muzică, dans, teatru, îmbrăcăminte, mod de gândire, religie etc., care se desfășoară într-un grup (nu am explicat foarte bine, dar sper că ai înțeles ce voiam să spun).
Evoluție.
La evoluția unui grup de oameni de-a lungul timpului și la amprentele acesteia.
Primele cuvinte care îmi vin în minte ar fi: patrimoniu, educație personală și națională, identitate, cunoaștere și autocunoaștere, drept aparent luxos și altele (a nu se înțelege „și altele”, deși...).
La o sală în care se ascultă jazz, unde lumea discută despre filme, cărți, piese. În orice caz, un loc în care eu nu m-aș simți în largul meu.
Muzică populară românească.
Prima dată când aud cuvântul „cultură”, mă gândesc la dezvoltare.
La ceea ce cunoaște și poate înțelege un om, experiența sa de-a lungul vieții, distilată în propria persoană.
Cunoștințe noi.
Prima oară, mă gândesc la elementul care îmi ocupă cea mai mare bucată din viața mea. Tot ce implică evenimente culturale/literare prin oraș mă atrage, iar la mersul de câteva ori pe lună (uneori chiar săptămână) la teatru nu aș renunța niciodată, indiferent de cât de aglomerată e perioada în care mă aflu.
Costume populare, sarmale, mămăligă, Ștefan cel Mare, ora de socială și tricoul meu roșu de la mami pe care scrie de câteva ori „Why culture matters”.
Când mă gândesc la cultură, mă gândesc la riturile și obiceiurile pe care le-am dezvoltat încă din Antichitate și care ne-au modelat societatea până acum: felul în care vorbim, ne îmbrăcăm, ne construim case, ce considerăm frumos sau nu, în ce filosofii credem; și natura schimbătoare a culturii în timp.
Pentru mine cuvântul cultură este greu de definit în cuvinte.
Când aud cuvântul cultură, mă gândesc la multe lucruri, nu le-aș spune definiții, dar prima chestie care îmi vine în minte sunt cărțile. Cumva asociez automat cărțile cu cultura pentru că în mintea mea ele sunt cumva top of the pyramid în cultură, de la ele pornește cultura, chiar dacă ea înseamnă mult mai mult de atât.
Oameni.
Cred că la teatru, dar cel mai des îmi vine în minte mirosul unei case vechi din Centrul Vechi.
Pe de o parte, la o paletă largă și holistică de cunoștințe - să știi câte un pic sau fun facts din fiecare domeniu și să privești învățarea ca pe un proces continuu: oricând și oriunde poți învăța. Pe de altă parte, valorile materiale/ spirituale ale unei comunități și locurile care le promovează pe acestea.
Imaginează-ți că organizezi un atelier, un festival, concepi un spațiu creativ sau organizezi un eveniment cultural chiar la tine acasă pentru tineri de vârsta ta. Despre ce ar fi vorba?
Probabil ceva pe tema SF. Lumea vine să afle mai multe despre universurile lor preferate din acest genre. Sau să descopere unele noi. În sufragerie s-ar ține debate-uri pe anumite subiecte ce țin de aceste lucrări SF. Pe balcon, tinerii pot participa la niște quiz-uri. Sau să joace șah. În orice caz, o idee cam ridicolă ținând cont că locuința mea e prea mică pentru astfel de evenimente.
Atelier de kendama.
Ar fi vorba despre un atelier de emoții prin artă, fiindcă mai ales în prezent copiii sunt tentați și învățați încă de mici să-și inhibeze emoțiile, ceea ce duce la probleme mult mai mari în adolescență sau maturitate. Atelierul s-ar desfășura prin jocuri artistice, unele poate chiar de rol, unde învățăm ce înseamnă legăturile cu cei din jurul nostru, ce înseamnă limitele relațiilor și cum gestionăm emoțiile fără a le ignora.
Nu cunosc toți tinerii de vârsta mea din lume, așa că o să mă refer la cei de la mine din clasă. Aș face un club de lectură, la care fiecare vine cu ultima carte pe care au citit-o la liber, nu de la școală sau părinți, și să întoarcă un ochi critic când îmi zic de ce au vrut să o citească, dacă le-a plăcut, dacă ei cred că este o carte bună sau doar o carte care vinde bine, dacă le-ar plăcea o continuare sau dacă cred că o continuare ar strica seria. Vreau să îi întreb dacă la o serie populară li s-a părut vreodată că autorul ar fi trebuit să se oprească după o carte, că a devenit prea diluat universul. (Se aplică și la filme, întrebările de mai sus). Aș putea chiar să fac un club de vizionare, ținând cont ca apetitul de lectură s-ar putea să se dezvolte puțin mai încolo.
Păi dacă ar trebui sa fie la mine acasă mi-aș transforma casa într-o mini-expoziție (pentru că deja am chestii de pus în muzeu) și aș face un atelier de desen pe baza lucrurilor din casa mea.
Probabil ar fi legat de Henri Coandă şi motorul cu reacție. Poate o demonstrație.
Cred că ar fi un eveniment legat de folclor și tradiții în care am putea pune accent pe muzica populară mai veche care este acum reinterpretată și folosită pentru a crea melodii moderne de trupe precum Subcarpați.
Despre discriminare.
Despre filme (cinematografie), animale.
Cred că o vizionare de film, urmată de o dezbatere
Tehnologii de imprimare 3D.
Probabil un festival de muzică și de film. Eu cel puțin sunt un mare fan de muzică.
Despre literatură sau colaje deoarece în ultima vreme au început să mă intereseze.
Probabil ar fi o adunare de prieteni ca să ne uităm la un serial, film nou sau să jucăm D&D, restul pasiunilor mele sunt online, deci nu se prea potrivesc pentru asta.
Poate să adun toți copiii din apropierea mea care vor să fie într-o trupă sau orchestră pentru a se cunoaște sau chiar face parte din așa ceva.
O expoziție de artă plastică.
Cred că ar fi vorba despre mai multe subiecte, printre care literatura, istoria și muzica, ar fi un trio cultural perfect pentru mine în care mă regăsesc și aș avea multe de spus despre fiecare în parte.
Aș vorbi în mare parte despre formele de bullying și despre traficul de persoane, cât și despre droguri și cum să ne ferim de toate acestea, am participat la câteva prezentări și mi s-au părut un subiect interesant de împărtășit cu colegii de clasă, de exemplu.
Mi-ar plăcea să se adresez problema cu „persona”-urile pe care simțim nevoia să le retușăm mai mult decât pe sinele noastre mai profunde; de ce am nevoie să vadă toată lumea că sunt fericită?
Cred că ar fi un spațiu în care aș organiza discuții cu personalități din literatură, arte vizuale, teatru, dar și cu cei care organizează alte evenimente, pentru cei care vor dori să afle mai multe despre profesiile lor. Cred că aș mai vrea să le ofer celor de vârsta mea un spațiu în care să cunoască niște oameni model fără formalitățile unei singure întâlniri, ar fi niște ateliere care s-ar întinde pe cel puțin o săptămână. Ar ajunge să fie un fel de mentorat, sigur, asta ar presupune un număr restrâns de participanți.
Eu vreau să organizez ateliere de micro macrame pentru adolescenți.
Am organizat un joc de rol împreună cu câțiva adolescenți și am creat o lume fantastică. Pentru asta am făcut cercetări și am studiat elemente din mai multe culturi reale: arhitectură, istorie, elemente de religie și spiritualitate, sărbători, mâncare și tradiții. Intenționăm să continuăm cu acest proiect.
„Orice. (punct)” poate fi considerat un răspuns? Nu am o idee anume de atelier/festival/eveniment cultural, dar dacă aș scana puțin piața, aș putea să fac o supă de interese din care să scot o idee de eveniment (sper), cred că e nevoie oricum de ele ca de aer, cât mai multe și cât mai diverse.
Despre un loc în care oamenii se pot destinde și învăța în același timp.
Unul dintre obiectivele mele principale pentru anul școlar care se apropie este să fac cât mai mult advocacy pentru tinerii din rural. Prin urmare, mi-ar plăcea să organizez mai multe workshop-uri în comunitățile adiacente satului meu unde să creez un spațiu de învățare despre educația juridică. Din păcate, am observat că această inițiativă există în urban, chiar avocați vin și le vorbesc copiilor, dar în rural, încă ne lovim de prejudecăți. :( Prin urmare, cu toate informațiile pe care le culeg din dezbateri, internship-uri și proiecte similare, vreau să ofer tuturor o șansă egală, să le vorbesc despre ce drepturi și responsabilități au, cum să se implice în procesele decizionale cu privire la viitoare proiecte despre și pentru tineri, unde și când să ceară ajutor dacă simt nevoia și tot așa. Am încredere că voi reuși să fac ceva frumos ca într-o zi cât mai mulți elevi să preia inițiativă și să ajungă la rândul lor prezentatori, creând astfel o ”moștenire culturală” frumoasă.
Dacă aș organiza un eveniment cultural la mine acasă acesta ar fi despre obiectele antice găsite pe teritoriul României.
Am fost organizator la un festival “Obciniada”. Un festival de sport, dar și de muzică.
Cred că aș organiza un festival de muzică în orașul nostru, tinerii fiind atrași de acest gen de festivaluri.
Despre filme clasice, cinematografie.
Despre prezentarea anumitor cărți pe care le consider fundamentale și pe care cred că oricine trebuie să le citească.
Probabil un atelier de dezvoltat jocuri video fiindcă la asta mă pricep.
Despre povestea pământului.
Dacă e vorba despre tineri de vârsta mea, cred că cea mai bună opțiune ar fi un festival, un loc în care s-ar regăsi mai mulți dintre ei. Ar fi vorba de un festival de muzică, dar cu trupe sau cântăreți tineri, de care nu a auzit nimeni. 😝
Inteligența emoțională și bune maniere (chiar și în spațiul digital).
Dacă aș organiza un eveniment cultural pentru tineri de vârsta mea, mi-ar plăcea să fie un spațiu creativ deschis poate chiar la mine acasă. Un loc relaxat, unde să ne putem simți liberi să explorăm și să ne exprimăm. L-aș concepe ca un atelier interdisciplinar, în care muzica, filmele, fotografiatul, desenul și alte forme de arta se împletesc natural.
Aș vrea să arăt celor care ar veni că se pot lasa mișcați de orice se întâmplă sau este în jurul lor, un sunet, o imagine, o emoție, o întâmplare sau o mișcare de dans, și să transforme acea trăire în ceva complet al lor. Nu contează ce iese, o mică poveste, o idee de scurt metraj, o schiță sau un simplu gând scris pe o foaie, important este doar să fie sincer și al tău.
Despre credință, consider că ar trebui să insistăm pe acest domeniu și să învățăm oamenii de toate vârstele câte ceva nou despre religia noastră.
Istorie bazată pe filme deoarece majoritatea preferă să învețe din acestea însă nu tot ce este prezentat este bazat pe viața reală.
Aș organiza un atelier de dans contemporan acasă, cu muzica variată și exerciții de improvizație, ca sa ne mișcăm și să ne distrăm împreună. Spațiul ar fi relaxat, cu loc pentru socializare.
Aș organiza un club de carte la mine acasă. Am putea alege o carte o dată pe lună și, la finalul ei, ne întâlnim să discutăm despre ea și poate să facem anumite ateliere pe baza ei (semne de carte tematice, să ne punem în pielea personajelor, mini-sceneta etc.).
Probabil aș încerca să îmbin toate pasiunile mele într-un singur festival, ceea ce este cam greu, însă probabil ar fi un festival de muzica rock și metal, cu artiști mici locali, în timpul zilei ar avea loc piese de teatru jucate de tineri sau nu doar, ateliere de teatru, ateliere de creație cum ar fi pictură, scriere creativă, sculptură și concursuri de fotografie.
Mi-ar plăcea să organizez un eveniment legat de cinema, în care s-au arăta mai multe filme și s-ar face dezbateri.
Spațiul cosmic! Aș vrea să le arăt toate interpretările diferite de constelații, a culturilor diferite, și cum legendele lor erau o parte din rutina de zi cu zi. Astronomia norsă, sardiniană, indiană, coreeană și toate culturile oceanice, fiecare la fel de diferite.
Un memorial al tuturor artiștilor români, studiu de caz asupra influențelor politice ce au avut efect asupra artei românești (influențele otomane, grecești, chiar și rromani).
OOOOO!!!! MI-AR PLĂCEA SĂ FAC UN ATELIER DE SCRIERE CREATIVĂ. OMG, SAU DE BENZI DESENATE, AR FI PREA TARE!!! Sauuuu, mi-ar mai plăcea să organizez un festival de film (în fine, mult spus „festival”, idk, un eveniment, UN CLUB) și să ne uităm la filme super mega tari și după să vorbim despre ele!!!!!!
I-aș duce într-o poiană frumoasă cu multe flori și le-aș explica valorile florilor, cu ce ne ajută, cum se numesc, remedii naturale din flori și cum strămoșii noștri foloseau florile pentru diferite motive (habar n-am de ce mi-am ales flori a fost super spontan).
Mie îmi place mult folclorul și aș putea să-i plimb prin țară și să îi învăț superstiții, povești din folclorul românesc, remedii naturale pe care le foloseau bunicii noștri etc., deoarece copiii de ziua de azi nu prea mai au această apropiere de cultura românească neapărat și ar fi păcat să fie uitată, fiindcă este foarte frumoasă „o podoabă 😉” (am încercat să fiu glumeață cu chestia cu podoaba, eu nu vorbesc așa în general :D).
Dacă aș organiza un eveniment cultural pentru tineri, l-aș face să fie despre muzică și artă stradală. Aș transforma curtea casei într-un spațiu vibrant, cu un mic concert live al unei trupe locale de tineri, un atelier de graffiti și un colț cu jocuri video. Aș vrea să creez o atmosferă relaxată, unde tinerii să se simtă liberi să se exprime, să socializeze și să-și exploreze creativitatea. Muzica, arta și jocurile ar fi modalitățile perfecte de a ne conecta și de a ne distra împreună.
Aș vrea să mă centrez pe a aduce tineri de vârsta mea în prezent prin metode de grounding, de a ne ancora în prezent într-o lume care cere constant randament din partea noastră și ca să supraviețuim trebuie sa fim mereu pe fugă. Aș vrea să fie un spațiu liniștit, gratuit, unde lumea poate sta să citească în liniște sau să facă parte la discuții despre filosofie, istorie, mintea umană și toate ramurile științelor.
Dacă aș avea ocazia să organizez un atelier despre orice subiect aș vrea eu, cu adolescenți de vârsta mea, probabil că l-aș face despre emoții. Mi se pare că tinerii din România suferă de o lipsă totală a perspectivei emoționale. (să ne înțelegem, nu vreau să fac terapie cu ei, dar vreau să le ofer niște instrumente emoționale pentru a înțelege mai bine interacțiunile și lumea din jurul lor). Și mereu mi se pare interesant să vorbesc cu tineri de vârsta mea despre emoții, simt că învăț foarte multe lucruri despre mine. Atelierul ar consta într-o discuție liberă, în care aș înțelege nivelul grupului de maturitate emoțională, iar apoi un joc de Mafia, deoarece este un instrument genial pentru munca emoțională de grupuri, iar apoi le-aș vorbi eu puțin despre joc și despre ce am înțeles eu din poveștile lor.
Dacă aș organiza un atelier la mine acasă pentru tinerii de vârsta mea, ar fi vorba despre subiecte comune pentru noi, cum ar fi anxietatea, depresia, dependența de telefon sau altele, aș încerca să vorbim deschis despre modalitățile prin care am putea scăpa de ele.
Cum ți-ai descrie cultura pentru un tânăr/o tânără dintr-o altă țară?
The only notable thing my country has contributed to the larger picture in terms of culture is the music as far as I know. Romanian people may be talented as artists, movie directors, writers, but overall, it doesn't have such a big impact on the world. However, football has become interchangeable with culture in Romania, something I’m not really proud of.
Destul de bogată.
De multe ori învechită, constrânsă, dar frumoasă.
E amuzant pentru că deseori eu însămi îmi critic țara sau anumite aspecte ale ei, comparând-o cu alte țări din vestul Europei, dar atunci când aud o altă persoană lamentându-se de țara noastră și simt cum se naște în mine dorința de a o apăra.
Dacă mi-aș descrie țara cuiva, i-aș povesti despre anumite locuri interesante, cum ar fi Sighișoara sau orașe îngrijite, precum Clujul, Sibiul, Iași și Timișoara. I-aș povesti despre Carpați și frumoasele excursii prin pădure și pe munte (cotropite de urși pădurile noastre în ultima vreme, spre dezamăgirea pasionaților de drumeții). Legat de cultura noastra, i-aș zice despre toate straturile interesante din portul românesc, de la ie, la poale, la fotă, la maramă și toate tipurile de cusături, modele și culori care disting iile din diferite regiuni ale țării.
Tare de tot. Cultura noastră este importantă pentru noi, dar și pentru alții din alte țări să ne cunoască. Unele părți din cultura noastră e furată (sarmale).
În primul rând, aş spune faptul că nu avem o cultură extraordinar de diferită față de cele vestice. Sigur, avem mici diferențe în abordarea unor situații excepționale. Însă bazele morale sunt cam aceleaşi ca în toată Europa.
Este o cultură bogată care încă mai este păstrată și în ziua de azi în viața oamenilor, poate chiar fără ca aceștia să-și dea seama.
O combinație fascinantă între tradiție și modernitate.
Aș descrie cultura României ca fiind o combinație între tradiții vechi și tentative de modernizare. Avem obiceiuri și sărbători populare, muzică și dansuri tradiționale, dar și încercări de a ține pasul cu moda, social media și tendințele internaționale. Românii încearcă o adaptare la modernitate, dar se face treptat și uneori ezitant.
O conglomerație de trecut, prezent și viitor.
O cultură a fraternității și prieteniei.
O cultură bogată și frumoasă, care îmbină tradiții autohtone cu influențe din jurul țării.
Tradiții vechi păstrate din generație în generație, veșminte unice.
Cultura României este bogată. În clasa a cincea de-abia așteaptam să plec, tocmai în clasa a șaptea mi-am dat seama că nu e atât de rău aici.
Ciudată, dar plina de viață, mâncare bună, tradiții și literatură fascinantă.
Cred că aș avea o cultură asemănătoare.
Aș începe cu cultura gastronomică, portul popular și celebritățile născute în această țară care sunt pline de istoria acestui neam.
Îmi place să cred că România este un tărâm al oamenilor buni, cu toate că mi s-a dovedit contrariul uneori, încă îmi păstrez speranța că România are potențialul necesar (tinerii inspirați în orice domeniu) să devină o țară culturală care pune valorile morale și culturale mai sus decât cele materiale. România este o țară frumoasă cu o natură și istorie bogată care definesc la perfecție splendoarea acestor plaiuri din ce în ce mai puțin vizitate
Prin termeni generali precum „frumoasă” și „interesantă”, așa cum sunt toate culturile de fapt.
I-aș spune că este o cultură plină de povești, care a trecut prin momente grele de încercare, dar a avut întotdeauna oameni care să o prețuiască. Aș mai spune că este pestriță, sunt conștientă că mediul în care trăiesc eu nu reflectă situația întregii țări, dar am încredere în toate generațiile care își depășesc condițiile.
Este o cultură care ar face bine să învețe să-și prețuiască oamenii de valoare încă din timpul vieții. :)
România ca popor și ca țară este un loc plin de inspirație pentru mine. Mi-e greu să descriu doar în cuvinte ce îmi place la țara mea, dar aș recomanda cu toată căldura să o experimenteze și cei din străinătate!
Greu de spus. Ignorată, trecută cu vederea, apreciată greșit, ciuntită și ascuțită de cine trebuie și înfiptă în ochii unora nostalgici aidoma unui căluș legat de un jug greu, dar frumos decorat și altele mai frumoase care nu îmi vin acum în minte ca să nu-l sperii pe săracul om și nici să îl bag prea tare în depresie.
Diversă, unică, bogată, dar de multe ori subapreciată.
Cultura României se bazează pe mai multe influențe în funcție de eră, însă cele mai relevante influențe istorice sunt în primul rând probabil cele otomane și franceze, România împrumutând aspecte atât din cultura Orientală cât și din cea Occidentală, iar printre influențele mai recente se numără cea sovietică, însă aceasta a început să dispară treptat de-a lungul ultimelor decenii în favoarea apropierii de restul statelor din Uniunea Europeană.
Sincer să fiu, aș spune că personal, mi-aș descrie cultura ca fiind „interesantă”, având mai multe pasiuni ce nu se compară una cu cealaltă.
Avem multă cultură din multe părți și influențe.
Cea mai frumoasă din lume.
I-aș prezenta exemple din muzică, artă, poezie sau alte aspecte a culturii românești.
România are niște peisaje splendide, iar oamenii de aici și tradițiile sunt magnifice.
Țuică, pălincă, sarmale, vișinată.
O țară bogată în peisaje naturale frumoase, cu o cultură vibrantă.
Aș descrie cultura mea ca fiind un mix între tradiții vechi și deschidere către nou. Există festivaluri, muzee, teatre și evenimente care aduc comunitatea împreună, iar tinerii pot experimenta atât tradițiile, cât și inovația, făcând această cultura vie și accesibilă pentru toți.
Aș încerca să îi explic despre tradiții, obiceiuri și să-l fac interesat să vină să viziteze și el țara, fiind pentru el un fel de ghid turistic cu atât cât știu și eu la vârsta mea.
Cultura din țara mea cred că este definită cel mai bine de portul tradițional, anumite tradiții și gastronomia vastă.
Complexă și diversă.
Hmm… Chiar o întrebare grea. Cred că aș spune că în România avem o cultură frumoasă, cu multe tradiții și O TONĂ DE MÂNCARE. Că și în România avem evenimente culturale, poate totuși mai puține decât în alte țări. Că mereu e loc de mai bine dar, dacă știi unde să cauți, poți găsi multe secrete frumoase.
Haotică.
Aș zice că este variată, cu mult umor și deseori inspirată din viața de zi cu zi.
Una foarte frumoasă, dar care a avut de suferit în perioada comunismului și actualmente din cauza globalizării... dar din cultura care a ajuns la mine prin părinți, bunici și alte surse, este una plină de elemente interesante, cum ar fi legendele (ielele, strigoii, chestiile păgâne ale strămoșilor), dar și tradițiile bisericești rămase (la Bobotează, în orașul meu, oamenii sar in Dunăre să prindă o cruce).
Păi, gen...😔 hmm... aș zice că mulți autori super faini din România au plecat și cred că asta explică multe (în fine, exagerez puțin). Aș zice că toate profesoarele de română au fantezii legate de poetul nostru național și ca foarte multe persoane consideră shaorma o mâncare tradițională, deși nu este și cred că și asta explică multe.
Pfff, ok, deci: Dacia, hora, vampiri, istorie crazy, mâncare crazy bună, muzică crazy bună, nunți gălăgioase, amintiri frumoase (așa a fost mai simplist ca să fie pe înțelesul lor) sau le-aș spune: average balkan country.
Cultura mea este vastă și diversă, la fel ca și lumea. Este un amestec de istorie, artă, muzică, literatură, tradiții și obiceiuri. Valorile centrale includ respectul, familia, educația și comunitatea. Oamenii sunt calzi și ospitalieri, cu o puternică apreciere pentru frumusețe și autenticitate.
I-aș recomanda cu sufletul cald să vină, deoarece avem o varietate destul de mare de relief, deal, munții, orașe mari și ieșire la mare, avem tradiții frumoase de sărbători și încă suntem o țară tradițională, care și-a păstrat foarte frumos obiceiurile.
Înapoiată.
Cultura românească este foarte interesantă, având un amestec de valori materiale și spirituale, plină de tradiții populare.
Nu suntem o țară tare bogată, iar după căderea regimului comunist oamenii pare că s-au distanțat unii de ceilalți. Acum ne e greu să ne găsim un loc în care să aparținem, mai ales când politicile față de tineri sunt pline de ostilitate. Toți tinerii încearcă să-și găsească o casă, o comunitate. Și mulți pleacă din cauza asta.
E foarte greu să ne găsim oamenii noștri și încercăm să ne dezvoltăm identități/etichete pentru a ne face mai ușor digerabili față de ceilalți. Tuturor le e greu să fie cu adevărat ei înșiși. Și oamenii cu adevărat buni sunt rari.
În unele țări, psihologii recomandă experiențe culturale ca forme de terapie. Există vreo carte, vreun film sau joc video, o piesă muzicală sau un spectacol care, atunci când au ajuns la tine, păreau să vorbească despre tot ceea ce simțeai și gândeai mai intens? Poți descrie pe scurt experiența? Cui ai recomanda-o?
Atunci când consum orice fel de experiență, nu încerc să corelez ceea ce văd/aflu cu modul în care percep viața. Mai degrabă, sunt mijloace de evadare, relaxare, visare.
Nu am reținut.
Aș recomanda să asculte melodia Schimbări sau Priorități de la Oscar adolescenților de vârsta mea. M-a făcut să mă gândesc la aspecte despre trecerea de la adolescență la maturitate la care nu mă mai gândisem înainte.
Gândindu-mă la această întrebare, mi-am dat seama că eu îmi evaluez lecturile, filmele în funcție de ce sentimente și gânduri noi îmi instigă, mai degrabă decât cât de mult se potrivesc cu ce exista deja în mine. Dar o experiență intensă de curând a fost filmul “Dead Poets Society”. Nu am obiceiul sau tendința de a deveni emoțională la filme, trebuie să fie ori un film foarte prost încât să mă revolt, ori un film complex și bun, dar cu un final sau un eveniment care chiar să mă întristeze (pentru că doar în momentul în care un film și-a construit atent personajele și ai trecut prin diferite întâmplări împreună cu ele, abia atunci pierderea unuia dintre ele ți se pare de nejustificat). Deci am avut nevoie să-mi iau un timp după ce am văzut filmul ca să mă conving pe mine că ce s-a întâmplat în final a avut, de fapt, sens, și să înțeleg și să mă împac cu circuitul poveștii, astfel încât pot, acum, să zic că este un film bun. La recomandări observ că îmi vine cam greu. Mai degrabă mă pricep să sintetizez punctele forte și punctele slabe ale anumitor cărți, filme, etc., pentru ca apoi ceilalți să-și aleagă singuri.
Filmele Ghibli. Mi-au arătat frumusețea lumii din jur. Aș recomanda tuturor.
Din păcate nu am avut parte de o experiență de acest tip. Cel mai apropiat lucru este filmul "Fight club" care mi-a gâdilat puțin creierul cu metoda lui surealistă de scriere. Pot recomanda filmul pentru toată lumea.
Pot spune că un spectacol de teatru ținut de trupa de teatru a liceului meu, Colegiul National "Matei Basarab", m-a impresionat și m-a captivat destul de mult. Piesa se numea "Ora de geografie sufletească" și vorbea despre diferitele experiențe personale ale tinerilor dintr-o sală de clasă. Am putut vedea cum multe experiențe și gânduri de-ale acelor tineri se regăseau în ceea ce eu simt și trăiesc uneori. Aș recomanda experiența aceasta oricărui adolescent dornic să vadă o piesă de teatru unică, care prin muzica, luminile și gesturile folosite transmite mai mult decât cuvintele.
Da, cartea „Colecționara de Povești “.
Da, pentru mine o astfel de experiență a fost lectura scrierilor Sylviei Plath, în special “The Bell Jar”. Cartea mi s-a părut că exprimă direct frământările interioare și presiunile sociale. Aș recomanda-o oricărei tinere care vrea să înțeleagă mai bine lupta pentru identitate.
Piesa de teatru ,,La câțiva oameni distanță de tine" m-a emoționat profund, am plâns o oră după terminarea acesteia. Aș recomanda-o oricui simte că-și pierde sufletul încetul cu încetul.
Da, jocul „Red Dead Redemption 2” m-a impresionat foarte mult. Povestea și personajul principal, Arthur Morgan, m-au făcut să simt emoții puternice, de la libertate până la pierdere. L-aș recomanda oricui vrea o experiență intensă, nu doar un simplu joc video.
„De veghe în lanul de secară” m-a atins la corason, să zic așa. Mi s-a părut că nu-s nebună pt că nu vreau să cresc și că adulții mi se par falși. O recomand des, prietenilor mei de vârsta mea.
Probabil piesa de teatru Brainstorm, e relativ nouă, dar cred că este gândită de tineri care au ajuns într-un fel să exprime părinților și adolescenților ce simt ei unul față de altul.
Cartea „Grădina Secretă” de Frances Eliza Hodgson Burnett. Când citesc această carte mă simt în siguranță. Această carte mă transpune în lumea aceea și acolo este un loc sigur pentru mine.
Da, există foarte multe cărți, filme și melodii care mi au vorbit și încă imi vorbesc despre tot ceea ce simt. Mă voi rezuma însă la o singură carte citită destul de recent, este vorba despre cartea „Omul amfibie” de Aleksandr Beleaev. În carte povestind-se despre un tânăr, Ichtyandro, care putea să respire și în apă și pe uscat. Tema cărții este neînțelegerea oamenilor din jur, care l-au considerat un monstru, cu toate că el făcea numai bine celor din jur. Morala pe care am concluzionat-o este acea că dacă ești diferit nu contează dacă faci foarte mult bine sau foarte mult rău, cei care nu te cunosc și nu te iubesc nu te vor privi niciodată cu ochi buni, calzi, ci vor încerca să te evite doar pentru că ești diferit. Aș recomanda-o celor care se confruntă cu anxietate sau timiditate ca să afle că nu sunt singuri și fără sprijin.
„Cronica Păsării-Arc”, de Haruki Murakami. La început cel puțin, am avut mereu senzația că a scris-o geamănul meu spiritual. Când se întâmplă ceva de genul îmi amintesc că nu sunt singură și că trebuie să trăiesc ca să mai editez și eu din ce au spus ei.
Spectacolul lui Botond Nagy de la TNB, „Proorocul Ilie”, vorbește despre ce nu ne place să recunoaștem din biserică (ca instituție) și despre confuzia și manipularea implicată în binomul biserică-religie. Cred, dar nu sunt practicantă și am un dezgust deosebit față de oamenii din BOR care profită și fac violuri, evaziune fiscală etc., așa cum am și o enormă admirație față de cei care fac fapte bune pentru nevoiași. Nu e o temă comodă, dar pe mine m-a liniștit să văd un astfel de exercițiu de sinceritate și de libertate din partea echipei spectacolului. L-aș recomanda celor cărora spectacolul le-ar satisface dorințele artistice, dar mai ales celor cărora sunt convinsă că nu le-ar plăcea, celor care se satură cu propria ipocrizie.
Fratele meu mi-a arătat un joc video acum un an, se cheamă „Spirit Farer”. Pe scurt, este un joc în care personajul tău, Stella, trebuie să ajute persoanele din viața ei care au murit, să se împace cu viața lor și să treacă de partea cealaltă. Este un joc genial, mi-a schimbat perspectiva asupra vieții și l-aș recomanda tuturor!
Există în mod cert, însă memoria mea nu m-a ajutat niciodată să vorbesc despre lucruri care mi-au vorbit, nici măcar despre lucruri pe care le-am văzut, decât la foarte multă vreme după ce m-am despărțit de persoana (formularul în cazul de față) care mi-a pus întrebarea, însă tu, Iulia, ai aflat de ele atunci când m-au afectat pentru că ți le-am povestit și ți le-am recomandat.
„Frații Karamazov” - transformativă din punct de vedere cognitiv și emoțional, mi-a schimbat chimia creierului și perspectiva asupra emoției - Aș recomanda-o absolut oricui, e acea carte pe care trebuie să o citești neapărat măcar o dată în viață.
Nu pot să zic că am avut vreo experiență culturală de acest fel, deoarece nu prea simt emoții sau am gânduri „intense", însă cel mai relaxant joc pe care l-am jucat vreodată este „Stardew Valley”, care pe scurt este un joc în care ești un fermier și trebuie să ai grijă de ferma bunicului tău, toată atmosfera jocului este extrem de plăcută, de la muzica de fundal până la grafica simplistă. Este un joc potrivit pentru oricine, așa că l-aș recomanda oricui.
Un joc care m-a marcat a fost „Life is Strange”, pentru că surprinde prietenia, alegerile dificile și emoțiile intense ale adolescenței. Modul în care deciziile tale schimbă povestea m-a făcut să simt că jocul reflectă propriile mele dileme. L-aș recomanda celor care vor să se regăsească într-o poveste profundă și interactivă.
Mi-a plăcut „Maitreyi”, aș recomanda-o oricărei persoane.
Nu-mi vine niciun exemplu în minte. Am văzut filme sau cărți care mi-au adus perspective noi, dar nu pot să zic că m-am simțit ca și cum vorbeau despre exact ceea ce simt.
Experiența a fost neașteptat de interesantă și aș recomanda celor care au nevoie: „LITTLE MISS SUNSHINE”, PUNCT.
Au fost cazuri de asemenea cărți și filme când eram preadolescentă - era vorba despre anxietățile create de schimbările corpului. M-am simțit înțeleasă, dar și liniștită pentru că corpul meu era normal. Evident, aș recomanda-o altor preadolescenți care se simt la fel.
Albumul „In Rainbows”, de la Radiohead a fost pentru mine o experiență puternică, pentru că fiecare melodie părea să exprime exact stările și gândurile mele dintr-un moment greu și confuz. Versurile și atmosfera muzicii m-au făcut să reflectez asupra emoțiilor mele și să înțeleg mai bine ce simt, oferindu-mi un fel de alinare și introspecție. L-aș recomanda oricui simte nevoia să se conecteze cu propriile emoții sau să descopere muzica care poate transmite mesaje profunde și personale, chiar dacă este un album trist.
Există, probabil muzica pentru mine, îmi place nonstop să ascult muzică, însă nu am o piesă în care pot spune că mă regăsesc, dar, din experiență, pot spune că mă ajută să trec peste probleme. Ca recomandare pot spune că unele gusturi muzicale te pot ajuta să treci peste probleme, în sensul că, din propria experiență, dacă eram nervos ascultam muzică și mă liniștea, făcându-mă să-mi „revin", să zicem așa.
Există, dar, din păcate nu-mi amintesc numele lor. Este o experiență unică, mai ales persoanelor ce au suferit și suferă de depresie, anxietate, abandon etc.
Muzica lui Beethoven mă ajută să mă relaxez și să simt că o pot lua de la capăt atunci când îmi este greu.
Hmm... Nu îmi vine o carte în minte dar, cu siguranță m-am mai regăsit în anumite melodii. E plăcut să le cânt în momentul în care mă confrunt cu anumite emoții. Deci sunt de acord cu cele spuse mai sus. În cazul cărților, în cazul în care cartea e bună, simt că mă deconectez de la toate problemele mele și intru în lumea cărții.
„Învățături de la Muntele Athos” scrisă de Pr. Pimen Vlad este cartea pe care am citit-o la momentul potrivit și care m-a apropiat de Dumnezeu mai mult, totodată și Biblia de multe ori pare să vorbească despre tot ceea ce simt la momentul actual, așa ca aș recomanda-o oricui vrea să se descopere pe sine, dar și să aibă o relație mai apropiată cu Dumnezeu, pentru că ăsta e scopul.
Filmul „The Pianist" este excelent din toate punctele de vedere, îl revăd cu fiecare ocazie și are un loc special în inima mea, recomand oricui să se uite la el, te schimbă.
Nu sunt sigur, dar când am citit „Fahrenheit 451” erau multe idei care mi s-au părut că descriu foarte bine lumea actuală. A fost o experiență unică și deseori mă gândesc la carte și este una dintre cărțile mele preferate și am recomandat-o la mai mulți prieteni.
În perioada cu alegerile de anul acesta am fost la piesa de teatru „O scrisoare pierdută" care satirizează societatea de acum sute de ani. Totuși, a fost o copie fidelă a perioadei actuale... Scandal, bârfă, oameni inculți și multe altele se găsesc și în societatea de astăzi. O recomand tuturor celor care simt o frustrare față de politică.. Piesa aceasta de teatru ne aduce aminte că oricât am încerca să îndepărtăm corupția și incultura, tot va exista o verigă slabă.
OMG. EUGH. Deci. „The Bell Jar”. Sylvia m-a înțeles. Gen, neironic, ea a înțeles. EXACT AȘA MĂ SIMT. The fig tree analogy? Efectiv eu acum și în tot ce urmează. Așa mă simt și eu. „I wanted each and every one of them, but choosing one meant losing all the rest, and, as I sat there, unable to decide, the figs began to wrinkle and go black, and, one by one, they plopped to the ground at my feet.” Exact, Sylvia, continuă, te rog, așa mă simt o să plâng. Mă înțelegi, Sylvia. 😣 Vrei sa dai relate? Ascultă RADIOHEAD. (EFECTIV ESTE CEA MAI BUNĂ TRUPA EVER. ȘI CÂNTECELE CARE NU SUNT NICHE, FRATE, DE LA „CREEP” PÂNĂ LA „TRUE LOVE WAITS”. TOT. TOT E BUN. MAI MULT DECÂT BUN. ASCULTĂ TOT. În acest moment ascult „Indian Rubber”, btw.) SLOWDIVE. JEFF BUCKLEY. ELLIOT SMITH. UGH. Also? Ca film? Tbh? DON'T JUDGE ME !!! „The Perks of Being a Wallflower”. It just hits different, gen, efectiv, so real, so me. Dar, gen, un super film care să-ți aducă depresie și apopi să te și vindece? „Little miss sunshine”. A fost asa wholesome.
Ummmm, foarte multe melodii au versuri care descriu ceea ce simt, pot să mă regăsesc în diferite personaje fie că sunt din filme, seriale, jocuri, animații sau cărți ( astea două sunt principale, că așa pot să mă regăsesc și în flori, dar na).
Se simte bine să vezi părți din tine în ceva, te face să te simți văzut și îți dă un sentiment de confort.
S-a întâmplat că atunci când citeam cartea să mă mai regăsesc în anumite momente, dar nu cred că a descris o carte ceea ce simțeam în acel moment. În schimb, uneori m-au calmat puțin cărțile, și m-au ajutat să evadez, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat.
Menționasem anterior „Geographies of Solitude” - magnitudinea impactului antropic asupra naturii și a celor din jur. M-a facut să îmi doresc să fiu mai aproape de natură, istorie și oameni.
Da, cel mai recent am văzut la Paris, la Musee d'Orsay, pictura „La famille Schuffenecker” a lui Gauguin. Am stat să mă uit la pictura aceea jumătate de oră, a fost prima oară când o pictură m-a făcut să-mi dea lacrimile, ea în sine nu arată impresionant, era băgată undeva în colțul camerei și nu prea era apreciată de lume, însă uitându-mă mai bine, observând contrastul de culori, fețele personajelor, liniile care stabileau dinamica familială, am înțeles o poveste ascunsă care m-a dat pe spate și a rezonat cu mine la un nivel extrem de personal. Recomand oricui să se uite de două ori la orice lucru în viață, deoarece nu-și poate imagina ce va descoperi la a doua privire.
Ce îmi poți spune despre tine?
Am 15 ani, locuiesc în Timișoara, iubesc mult caii, pictura, cărțile de aventură și practicarea tenisului și a echitației, cânt la pian și la chitară.
Am 17 ani și locuiesc în București. Sunt pasionat de tot ce ține de artă și creativitate, îmi place să desenez, să pictez, să surprind momente prin fotografie și să mă las inspirat de muzică și filme. Petrec ore în șir explorând aceste pasiuni, pe bicicletă, cu căștile pe urechi sau la birou.
18 ani, Vicovu de Jos (din Suceava), îmi place să citesc :).
14 ani, Galați. Îmi place sportul și matematica.
Am 14 ani, fac 15 în decembrie și îmi place să încep fiecare introducere cu: am un cățel-cârnat pe nume Terru. Îmi plac toate nuanțele culorii albastru, limba franceză, oamenii și să gătesc. Îmi place să alerg dimineața devreme, când e o liniște profundă în cartierul adormit, o liniște pe care o simți mai degrabă decât auzi, nu că ai putea să o auzi oricum, căci nu pot să alerg fără muzică.
Sunt din comuna Roșia Montană, județul Alba, am 16 ani, aproape 17, îmi place să fac hiking, trekking, îmi plac calculatoarele și natura.
Am aproape 17 ani. Locuiesc în Bucureşti dar merg la şcoală în Madrid. Sunt pasionat de motoare şi doresc să lucrez în aeronautică.
16 ani, Piscu, Galați
Îmi plac foarte mult pisicile <3.
Iubesc să citesc.
Când mă plictisesc, caut citate/concepte în latină.
Am 15 ani, locuiesc în București, îmi place să mă joc jocuri video și să mă uit la filme.
Am 15 ani, locuiesc în București, îmi place să mă joc jocuri video și să mă uit la filme.
Am 18 ani, sunt din Gura Humorului, sunt la profilul bio-chimie și sunt pasionat de teatru, fotografie și video.
15, Densuș, îmi plac steagurile și jocurile.
Am 18 ani, locuiesc în Dumbrăvița, Timișoara și mă pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Medicină Dentară, iar în timpul liber cânt la pian.
Locuiesc în satul Ocnița, aproape de Târgoviște și sunt pasionat de religie, în prezent fiind student în primul an la Liceul Sfântul Ioan Gură de Aur.
Am 14 ani, locuiesc în Poboru, județul Olt, sunt zodia leu și îmi place să citesc!
Am 20 de ani, locuiesc în Cluj-Napoca și sunt studentă.
Am 18 ani, locuiesc în satul Isvoarele din județul Giurgiu, ador să călătoresc, îmi place să descopăr lucruri noi și să învăț ceva în fiecare zi.
13, București dar nu-mi place viața de oraș, eu m-am născut să trăiesc la țară 😔Cred că sunt o persoană foarte complexă, to say the least :>
Am 18 ani și locuiesc în municipiul București, mă declar o fire calmă care caută mereu plăcere în lucruri noi și îmi place să aflu și să caut mai multe informații.
Am 15 ani și locuiesc în satul Băbiciu din județul Olt, cât despre mine pot spune că îmi place să socializez, să intru în contact cu ceilalți oameni și să îi ajut pe cei care se confruntă cu timiditatea sau anxietatea deoarece și eu le-am cunoscut.
Am 17 ani și sunt din București, Sectorul 1. Sunt pasionat de informatică, matematică, fizică și jocuri video.
Am șaptesprezece ani, locuiesc în București, am o problemă cu deadline-urile și-ncă una cu cafeaua (fac deja prima mică pauză de la completarea chestionarului ca să mă duc să-mi recuperez cafeaua pe care am facut-o la opt și am uitat de ea (e treisprezece și douăzeci și două).
Am 16 ani, sunt din București și îmi place să citesc.
14 ani, București, sectorul 5.
Epilog:
„Acest formular m-a provocat să mă gândesc la multe lucruri la care nu m-am gândit prea mult. Mulțumesc, Iulia!”
„Nu m-am mai ridicat să iau cafeaua, iar între timp s-a făcut șaptesprezece și unsprezece minute.”
„Zi faină și mulțumesc că faci asta!”
„Și eu îți mulțumesc! Am aflat că am opinii pe care nici nu știam că le am. Mi-ar plăcea oricând și un interviu telefonic.”
„Sper că a fost de folos și sper că nu ți-am dat dureri de cap în timp ce încercai să înțelegi ce voiam să spun, dacă da, îmi pare rău :(.”
„Nu am nimic de adăugat, mi-a plăcut maxim chestionarul.”
„Un formular foarte interesant... sper ca oamenii să simtă aceeași apartenență de propria cultură, cum o simt și eu... și sper să îmbunătățim cu ceva țara asta, ca cei de vârsta mea să nu aleagă să o părăsească…”
„Și eu îți mulțumesc! Am aflat că am opinii pe care nici nu știam că le am. Mi-ar placea oricând și un interviu telefonic.”
Imagine principală: Fotografie de Andrei Becheru, realizată în timpul taberei de artă Minitremu, ediția din 2019
