În afara bulei / Spiritualitate

„Am realizat că am fost într-o sectă”. Copiii Soarelui rup tăcerea

De Delia Marinescu, Fotografii de Bogdan Dincă

Publicat pe 18 aprilie 2022

În decembrie 2020 am publicat un material amplu despre amestecul de bine și rău din comunitatea Copiii Soarelui de la Dumbrava de Sus, județul Hunedoara. La centrul de meditație înființat în 1997 de minerul Ardelean Fărcaș ajung anual aproximativ 1.000 de oameni, din țară și din străinătate. Aceștia sunt interesați de Vipassana, o tehnică de meditație pe care au practicat-o și istoricul Yuval Harari sau artista Marina Abramović. 

Centrul de la Dumbrava de Sus nu este însă acreditat, iar liderul Ardelean Fărcaș, cunoscut ca Adi de la Brad, nu are certificare de profesor Vipassana, așa cum el însuși pretinde, potrivit reprezentanților rețelei internaționale dhamma. El predă sub un nume fals o metodă proprie, în care amestecă teorii ale conspirației, invenții tămăduitoare, și abuzuri.

Unii dintre cei care merg la cursurile de meditație decid să rămână în comunitatea Copiii Soarelui ca să trăiască în mijlocul naturii, să-și cultive singuri hrana, să se regăsească și să-i sprijine și pe alții să o facă. Printre cei care renunță la viața din societate și se mută în munți se numără oameni din toate categoriile sociale, de la tineri care abia au terminat liceul până la artiști cunoscuți sau absolvenți de doctorat.  

După publicarea articolului, mai mulți membri au plecat de la Copiii Soarelui, pentru că au realizat că viața lor arăta foarte diferit față de cum și-o imaginaseră la început. Am stat de vorbă cu șapte foști Copii ai Soarelui (care au plecat atât după publicare, cât și înainte), pentru a înțelege ce i-a făcut să spună stop, dar și cum a fost să-și ia viața de la capăt în societatea din care fugiseră. Am publicat mărturiile a cinci dintre ei.  

Foștii membri îl acuză pe Adi de la Brad de abuz sexual, abuz emoțional, exploatare prin muncă, izolarea de propriile familii, constrângerea de a nu merge la medic, de a trece copiii pe numele lui și a nu-i trimite la școală. Avem informații că există o anchetă în curs, însă autoritățile au refuzat să confirme acest lucru. 

Și în primul material documentasem abuzurile emoționale ale liderului, care le indica oamenilor când au voie să facă sex sau să mănânce, care le recomanda să apeleze la obiectele și poțiunile create într-un laborator improvizat în loc să meargă la medic și care includea teorii ale conspirației în meditație. În acest material există însă o mărturie explicită de abuz sexual și întăriri ale acuzațiilor anterioare.

E prima dată când mai mulți Copii ai Soarelui vorbesc public și asumat despre experiența trăită, deși inițial au avut numeroase frici alimentate de insinuările liderului că vor păți ceva rău. Nu se feresc să folosească cuvântul „sectă” și repetă că nu vor să-i rănească pe oamenii care au rămas la Dumbrava de Sus prin destăinuirile lor. Ba dimpotrivă, vor să îi încurajeze să aibă încredere în sine și în momentele în care conștientizează și ei manipulările și abuzurile lui Adi de Brad. „Nu ești nebun, chiar ești abuzat! Nu este evoluție spirituală, este umilință”, le transmite Cristina Schumacher, care are 41 de ani și 11 dintre ei i-a trăit la Copiii Soarelui.

În același timp, sunt conștienți că unii dintre ei au puține opțiuni. De exemplu, adolescenți crescuți în comunitate le-au mărturisit că ar vrea să plece, dar nu au unde. Cristina a asistat la mai multe situații în care Adi le spunea minorelor: „«Lasă că crești tu și îmi faci un prunc»”.

Ardelean Fărcaș zis Adi de la Brad, în comunitatea Copiii Soarelui. August 2020

Am stat de vorbă și cu părinții unor foști membri de la Copiii Soarelui, pentru a înțelege cum a fost pentru ei să aibă copiii acolo vreme de mai mulți ani. „Am acceptat să vorbesc pentru că nu vreau să pățească și alți copii ce a pățit copilul meu. Acolo e un loc unde se nenorocesc oameni”, avertizează o mamă a unui fost membru, care dorește să rămână sub anonimat pentru că se teme că Adi de la Brad s-ar putea răzbuna pe ea. Aceasta nu și-a văzut copilul care locuia în comunitate vreme de cinci ani, pentru că Adi îl asmuțise împotriva ei.

„Părintele spiritual”

„Eu am ambele perspective: Am fost și acolo, spălată pe creier, am și ieșit și am văzut adevărul despre ce se întâmplă acolo, și trebuie oprit și trebuie să plătească (n.r Adi de la Brad). A distrus foarte multe familii și multe vieți”, spune Cristina Schumacher.

Cristina abia terminase Facultatea de Limbi Străine, secția Engleză-Germană, când s-a mutat în comunitate. Era în 2004, avea 24 de ani. Crescuse cu un tată alcoolic care urla des la ea și o făcea „proastă”, așa că ajunsese să se înfurie repede și avea o stimă de sine scăzută. Mama ei i-a recomandat să meargă la un curs de meditație la Dumbrava de Sus, după ce participase și ea la unul și simțise că o ajutase. Încă din adolescență, Cristina o însoțea pe mama ei la diferite cursuri de yoga în încercarea de a se detașa amândouă de atmosfera din casă. Mai târziua, mama s-a învinovățit ani la rândul că și-a dus fiica la Copiii Soarelui.

Tânăra îi spunea lui Adi de la Brad taica, pentru că era mult mai în vârstă decât ea și pentru că îl vedea ca pe un părinte spiritual. Taica, însă, o hărțuia sexual. Îi punea mâna pe sâni și pe fund fără voia ei și o șantaja mințind-o că afecțiunea ginecologică pe care o avea se va înrăutăți dacă nu va face sex cu el. În paralel, mai multe femei din comunitate o presau să se culce cu el, pentru că doar așa se va vindeca, va evolua și se va curăța de karmă, la fel ca ele. „Avusese și cineva de la Centru grijă să-mi citească în astrogramă că eu în viețile anterioare am făcut parte din haremuri”.

La fel ca ceilalți membri care munceau pe gratis în agricultură și în întreținerea centrului de meditație, Cristina era dependentă financiar și emoțional în totalitate de Adi. Astfel, s-a simțit constrânsă să întrețină relații sexuale cu el ani la rând. Astăzi le numește „violuri consimțite”. Mai târziu, când bărbatul i-a permis să țină și ea cursuri de meditație, acesta și-a justificat abuzurile sexuale. „«Vezi că toate astea au avut rostul lor de fapt, ca să poți tu să ții cursuri, ca să ai vibrația mea, să ții cursurile cu vibrația mea, cu vibrația centrului?»”, i-a spus liderul. Mai mulți foști membri susțin că Adi de la Brad le promite femeilor „evoluția spirituală” și unele privilegii în comunitate în schimbul contactului sexual.

Adi de la Brad neagă acuzațiile de abuz sexual. „E incorect ce s-a spus. Nu e adevărat și cine o spus să vină în față cu toți oamenii, de față cu toți. Minciunile astea îs grave, minciunile astea cineva o să suporte consecințele. (...) Măi, la mine acasă dacă vrei să respecți o disciplină o respecți dacă nu, sigur te vei răzbuna pe mine.”

Adi de la Brad înconjurat de partenerele lui. În dreapta jos, Cristina Schumacher. Fotografie din arhiva personală

După ce a născut un copil cu partenerul ei, tot un bărbat din comunitate, Cristina s-a lăsat convinsă de Adi să îl treacă pe cel mic pe numele lui de familie, Fărcaș, ca să-l „protejeze energetic”. Cristina spune că Adi i-a împins și pe alți părinți de acolo să facă asta, ca o metodă de a-i păstra cât mai mult timp legați de el. După un proces care a durat un an, Cristina l-a scos pe fiul ei de pe numele lui Ardelean Fărcaș. Adi de la Brad spune că a trecut pe numele lui copii care nu sunt ai lui, inclusiv pe cel al Cristinei, „ca să nu rămână de izbeliște, să aibă și el un tată”. 

Damia Salloum, 32 de ani, fostă cântăreață, a ajuns la Copiii Soarelui în toamna lui 2018, imediat după ce a lansat alături de Șatra B.E.N.Z hitul „Adidașii”, care azi are peste 18 milioane de vizualizări pe YouTube. În ciuda succesului, era în burnout după ani de turnee, nopți nedormite, alcool și iarbă, așa că a fost vrăjită imediat de meditația, liniștea și oamenii care lucrau împreună în mijlocul naturii. 

A rămas însărcinată cu partenerul ei din comunitate și s-a chinuit mai multe zile în travaliu, pentru că Adi insista ca toate femeile să nască acolo. Dacă vor fi aduși pe lume prin cezariană, copiii nu vor avea aceleași șanse la evoluție spirituală ca ceilalți, le spunea des. 

După ce a născut în cele din urmă prin cezariană de urgență la un spital din oraș, liderul îi tot repeta Damiei că fiul ei are un plâns ciudat, întrucât ar căuta metta (energie pozitivă și bunătate față de ceilalți în meditația Vipassana). I-a luat mult timp să se vindece emoțional după naștere, din cauza învinuirii constante la care o supunea liderul. Adi de la Brad o trimitea adesea să mediteze singură în „Modulul plasmatic”, o cabină dreptunghiulară din lemn și metal inventată de el, despre care pretinde că vindecă boli grave sau chiar învie.

„Modulul plasmatic”

În august, pe un grup de Facebook al Copiilor Soarelui la care au acces doar foști studenți, cineva din comunitate a postat două fotografii în care Adi de la Brad era întins, cu ochii închiși și galben la față, alături de mesajul: „S-a încheiat un ciclu, îi urăm trecere frumoasă dincolo”. 

La scurt timp, altcineva a scris în comentarii: „Fiți fără griji, Adi a fost dus la Modul și avem încredere că va fi bine. Va reveni din nou printre noi. Modulul l-a ajutat de multe ori să revină înapoi. A mai trecut prin experiența asta.” 

Captura de ecran de pe grupul de Facebook al comunității
Captură de ecran de pe grupul de Facebook al comunității

Foștii membri cu care am stat de vorbă sunt de părere că liderul a pus la cale scenariul că a murit și a înviat ca să mai promoveze proprietățile „magice” ale obiectelor inventate de el și în special, „nemurirea” acestuia. În afară de Dumbrava de Sus, „Modulul Plasmatic” se găsește în șapte locații din București, Brașov, Sibiu, Piatra Neamț și Cluj și costă 80 lei ședința.

Întrebat telefonic dacă este adevărat că a murit în vară și a reînviat la modulul plasmatic, Adi de la Brad mi-a spus: „Măi, am murit clar. Dar o fost de Crăciun, nu astă vară.”

Un alt obiect căruia i se atribuie proprietăți „vindecătoare” este „Chivotul”, al cărui nume e împrumutat din repertoriul religios. Acesta arată ca o minge mare de plastic și, pretinde Adi, încarcă oamenii cu energie, îi face mai înțelepți și le dezvoltă atenția și spiritul pozitiv. În plus, ar proteja și animalele și plantele „împotriva radiațiilor solare, nucleare și 5G”. Chivotul l-ar fi salvat pe Adi în trecut de la moarte.

Pentru că mingea uriașă din plastic care se află în comunitate nu putea fi luată acasă, Adi a inventat și „mini chivoturi”. Arată ca niște butoiașe cu murături din care ies, ca niște antene, câteva eprubete, iar prețul lor variază de la 2.000 de lei la 4.000 de lei. Aceste obiecte și multe altele care nu au nicio bază științifică se vând pe site-ul energetik.ro.

„Mini chivot”

În comunitatea de la Copiii Soarelui, spiritualitatea și conspirațiile se împletesc, iar cei care urmăresc fenomenul ăsta au scos la lumină „conspiritualitatea”, un concept elaborat în 2011 de cercetătoarea Charlotte Ward și David Voas, șeful Departamentului de științe sociale de la University College London. Cei doi arată că acest fenomen e în creștere în toată lumea și că vine din dezamăgirea față de politică și din popularitatea din ce în ce mai mare a viziunilor alternative despre lume. 

Lucian Țurlică, un tânăr de 30 de ani din Constanța, a muncit în agricultură de dimineața până seara și a meditat zilnic sub îndrumarea lui Adi de la Brad. După doi ani de locuit în comunitate s-a internat la spitalul Obregia cu episoade psihotice. Spune că a primit diagnosticul de tulburare psihotică acut delirantă, iar medicii au asociat episoadele psihotice cu drogurile pe care le consumase până să se mute în comunitate. Terapeuta lui de acum e de părere că meditația și munca duse la extrem i-au pus afectat sănătatea. „Înainte încercasem și LSD, ciuperci, Ayahuasca, bufo alvarius, kambo (n.r diferite tipuri de halucinogene), multe, în speranța că o să mă fac mai bine. Voiam să fiu mai fericit”, spune tânărul care s-a confruntat cu depresia încă din copilărie. 

Înainte să ajungă la Copiii Soarelui, începuse Facultatea de Relații Internaționale la insistențele mamei, dar o abandonase pentru că nu-i plăcea, lucrase ca asistent manager la magazine din București și Constanța și muncise în Anglia la o fabrică, pe o mașină de curățenie și ca ospătar. „Era ceva din mine care voia mai mult de atât. (...) Tot îmi puneam întrebări, îmi spuneam că așa nu e viața, că nu văd viața muncind, ieșind la pensie și murind după.” Comunitatea Copiii Soarelui părea să-i răspundă căutărilor lui.

Lucian Țurlică în comunitatea Copiii Soarelui. Fotografie din arhiva personală.

Izabella Varro a ajuns la un curs la Dumbrava de Sus în 2008, la 27 de ani, la propunerea unei prietene. Era într-o perioadă de tranziție, se pregătea să-și dea demisia de la un job care nu o împlinea și să iasă dintr-o relație, așa că participarea la un curs de meditație silențioasă de zece zile i s-a părut o idee inedită. A fost o experiență foarte frumoasă, spune ea, așa că a revenit la un curs și anul următor, iar apoi a început să participe din ce în ce mai des la cursuri și să rămână să lucreze în agricultură alături de tinerii din comunitate. „Te simțeai ca la bunici. Cred că ăsta era sentimentul meu, că era ca și cum ai avea o gașcă de verișori cu care te revezi de fiecare dată.”

După luni de zile de trăit acolo, ajunsese să nu mai accepte ca oamenii din afara comunității să o ia în brațe și să o atingă pe cap, de teamă că îi vor da din karma lor, pentru că asta propovăduia Adi de la Brad. Izabella Varro a făcut parte din comunitatea Copiii Soarelui, cu pauze de câteva luni, timp de 5 ani. 

Izabella Varro. Fotografie din arhiva personală.

 Vrăjirea. „Dacă ar fi fost totul nasol de la început…”


Când l-a cunoscut pe Adi de la Brad, Cristina Schumacher spune că a avut o intuiție pe care nu a ascultat-o. „Am avut gândul: «ce e și cu țăranul asta?»” Bărbatul a întrebat-o pe tânăra de 24 de ani de ce nu mai face sex cu iubitul ei și alte lucruri intime. „Și eu pe atunci nu știam să îi spun unui om care îmi pune întrebările astea: «N-am înțeles, dar tu cum îți permiți?». Atunci m-o slăbit, m-o făcut să plâng. Eram un copil traumatizat și eu sunt sigură că Adi o văzut chestia asta și s-o folosit.” 

Tot atunci a mai avut o bănuială pe care a ignorat-o. Când a intrat prima dată în casă, fetele dormeau pe jos, „exact stilul de la munte al comunității, de dormit în familie, la comun” și toate erau rase în cap. I-a apărut în minte cuvântul „sectă”. „Sectă condusă de un țăran”. Adi i-a spus ce repetă și azi, 18 ani mai târziu, la cursurile de meditație – dacă ai părul lung, energia îți curge prin păr pe lângă corp, iar dacă ți-l tai, energia îți intră direct în corp. La scurt timp s-a tuns și ea. „Rasul în cap îl face ca să te simți umilit și să stai acolo, că unde mai pleci ras în cap în oraș, mai ales ca fată?”.

După primul curs s-a hotărât să se mute la Dumbrava de Sus. După zece zile în care meditase câte zece ore pe zi în tăcere absolută, a ieșit din casă. „Eram ca pe lună, era zăpada mare, de un metru. Nu auzeai niciun zgomot, cerul clar, a fost și lună plină. (...) Și Adi trecea pe lângă casă și m-o văzut și o zis: «Uite, știi cum trebuie să fii tu? Ca soarele.»” 

Apoi i se părea că fetele de acolo au o aură aparte, ca niște sfinte. „Deci era și ceva frumos. Că asta a fost… amestecul. Dacă ar fi fost totul nasol de la început… Asta e păcăleala.” 

Cristina Schumacher la Copiii Soarelui. Fotografie din arhiva personală.

Când s-au mutat în comunitate, Damia și Sică îi auzeau pe oamenii care locuiau acolo de mulți ani spunând că „Adi i-o ajutat, i-o salvat, le-o ars karme”. Și, din dorința de a aparține grupului, au început să adere la aceleași credințe. „Când de fapt, te adâncești într-un nou sistem de valori, nici nu îți dai seama. Și când îți pui întrebări ți se zice: «Păi, da, mă, dar așa e Adi, păi da, mă, dar așa trebuie, păi da, mă, dar Adi știe mai bine, păi da, mă, dar Adi vede». Și atuncea tu: «Na, bine, dar de ce-o plecat ăla?» / «Păi n-a rezistat la vibrație.»” 

Li se spunea mereu că energia acelui loc e extraordinară și că acolo rămân doar cei puternici, pe când cei care pleacă sunt slabi. În acest fel, prin întărirea credinței că ei sunt mai presus decât ceilalți pentru că sunt capabil să rămână acolo, Adi le creștea ego-ul spiritual, povestește Damia.

 

Primele îndoieli. „Și atunci ne-am dat seama că e un pic cam vrăjeală”

Damia era însărcinată în luna a cincea când Adi i-a spus: „Copilul ăsta trebuia să fie al meu, Damia, eu ți-am mai zis”. Tânăra i-a ignorat mereu avansurile sexuale, însă atât ea, cât și partenerul ei erau deranjați de ele și simțeau că Adi încerca să-i despartă, cum făcea cu majoritatea cuplurilor de acolo. 

Dacă nu era de acord cu o relație și în special, dacă el își dorea să fie cu femeia dintr-un cuplu, Adi le spunea partenerilor că într-o viață anterioară au fost frați și că ceea ce fac e incest, povestesc mai mulți foști membri. Invocarea vieților anterioare ca pretext pentru o formă de abuz e întâlnită și la alte secte. Keith Raniere, liderul cultului NXIVM din Statele Unite, care a primit o sentință de 120 de ani de închisoare pentru trafic sexual și alte infracțiuni, le spunea discipolilor lui că într-o viață anterioară au fost naziști și că ei sunt de vină pentru crimele din timpul Holocaustului. 

Psihologul suedez Håkan Järvå, specializat în secte și el însuși fost scientolog, mi-a explicat care sunt semnele că te afli într-o sectă sau într-o mișcare de tip fundamentalist: slăbiciunea e condamnată și cei care nu fac față ritmului impus vor fi pedepsiți; oamenii care părăsesc grupul sunt considerați cei mai răi; grupul se află în posesia adevărului și lumea exterioară e un loc periculos; cei care critică grupul sunt dușmani; există reguli care controlează nevoile umane de bază: banii, hrana, relațiile sociale, somnul și sexul. 

Toate aceste semne se regăsesc în comunitatea de la Dumbrava de Sus. 

„Pentru Adi tot timpul femeia are karmă, trebuie să o pui la respect. Cum zicea el: «Dacă nu face cum vreau eu, mă duc la alta»”, spune Marius Căpâlna. Dacă îl vedea supărat după o ceartă cu Damia, Adi insinua să își caute pe altcineva. De la începutul relației lor, liderul îi spusese că partenera lui nu e potrivită pentru el, pentru că îl distrage de la misiunea de a medita. Deși părea un sfat inofensiv, acesta venea cu greutatea liderului spiritual al comunității. 

„Tu dacă îți faci în interiorul tău un altar cu el, el și numai să facă cu ochiul, pentru tine înseamnă mult, te influențează în deciziile tale și în modul tău de gândire, te împinge spre ce vrea el ușor, ușor. Asta e și arta lui pe care o face, manipularea”, explică Sică mecanismul prin care ceea ce-ți spunea Adi devenea de multe ori literă de lege. „El vrea să fie adorat de oameni, vrea să fie Adi de la Brad - al doilea Iisus, să fie omul ăsta mare, spiritual cu super puteri, care are multe femei. Asta o avut mult de câștigat, partea sexuală. Odată ne-a zis că el stătea pe scaun acolo sus și deschidea ochii la sfârșitul cursului să vadă cu care se mai poate combina”. 

Damia, Sică și fiul lor Amza la Copiii Soarelui, în august 2020

În timp ce Adi flirta cu noile studente și avea în paralel mai multe foste studente drept partenere, le recomanda membrilor comunității fie abstinența sexuală cu anii, ca să se curețe de karmă, fie le contoriza partidele sexuale. „Adi ne programa pe mine și pe partenerul meu când avem voie să facem sex. Ne spunea că sâmbăta și lunea să nu facem, că nu știu ce face luna și o dată e Saturn și o dată e luna și nu e bun”, povestește Cristina Schumacher. 

Tot ea spune despre experimentul care a existat la Copiii Soarelui vreme de mai mulți ani. Adi nu le dădea voie taților să își atingă copilul în primul an de viață, uneori în primii doi, pentru că tatăl i-ar da din „karma și mizeriile” lui nou-născutului. „Eu am făcut parte din experimentul cu copiii. Partenerul meu nu a avut voie să pună mâna pe copil până la un an, că îi ia vibrația.” 

Mama lui Sică nu a avut voie să îl viziteze în comunitate sau să îi atingă copilul până nu a făcut un curs de meditație de 10 zile acolo. „Și ăsta e un mare semn de întrebare, adică în orice credință, religie, fiecare să creadă ce vrea el, dar odată ce ajungi să-ți impui punctul tău de vedere și să șantajezi oameni emoțional, să-ți șantajeze familia, că dacă nu faci cum zic eu atunci îți tai ce vreau eu, deja e greșit. Adică tu zici că ești zen și vorbești despre observarea naturii, dar tu folosești șantajul. Ce mai e acolo natural și pozitiv și frumos?”, realizează tânărul tată.  

Pe lângă limitarea contactului cu părinții, Adi îi convinge pe membrii comunității să înceteze mersul la medic. „Cât am fost gravidă, nu m-a lăsat să mă duc la doctor. Îmi spunea că dacă fac ultrasunet îi fac rău copilului. Și eu m-am dus prima dată la 7 luni jumate că aveam niște scurgeri și aveam și contracții și nu mai puteam”, povestește Cristina. În materialul anterior, Delia Burnham spunea că și ei îi zisese Adi să nu meargă la medic după ce pierduse o sarcină, pe motiv că doctorul o va atinge. Deși femeile erau libere teoretic și s-ar fi putut duce dacă își doreau, obediența lor era un efect al viziunii polarizate asupra lumii pe care liderul le-o insuflase, explică psihologii. „Grupul se află în posesia adevărului, iar lumea exterioară e un loc periculos. Doar grupul reprezintă un mediu sigur”, explică psihologul Håkan Järvå.

În cele câteva zile în care Damia a fost în pre-travaliu, Adi îi sugera că o să o ajute spiritual să nască mai ușor. „Zicea că leagă el energii, dar Damia avea un travaliu lung, nici nu știam ce să facem, el nici nu venea să zică nimic. Tot zicea: «Meditați cu metta». N-o venit să-mi dea nicio chestie spirituală să mă ajute, nimic. Îmi zicea: «Lasă că naște Damia între ora 2 și 4». Și atunci ne-am dat seama că e un pic cam vrăjeală, că nu are niciun control, că nu poate să facă nimic”, spune Sică și apoi au mers la spital.  

Liderii sectelor au întotdeauna trăsături de sociopatie sau psihopatie, spune Järvå. „Ei pot minți fără remușcări și pot juca roluri diferite în funcție de ceea ce pare potrivit pentru a obține ceea ce își doresc. De asemenea, nu li se pare că sunt diferiți de ceilalți oameni, ei cred că și ceilalți păcălesc și mint pentru a obține ceea ce își doresc.”

 

Dezvrăjirea. „Păi gata, hai să plecăm” 

Damia și Sică s-au hotărât să părăsească comunitatea în ianuarie 2021, la scurt timp după publicarea articolului despre Copiii Soarelui pe Scena9.  

Momentul decisiv pentru Sică l-a reprezentat participarea la un curs de zece zile (și membrii comunității fac cursuri periodic), în care a meditat pentru prima dată cum a simțit, fără să urmeze instrucțiunile. În timpul meditației îi tot apărea în minte un episod în care Adi îl umilise chiar după ce i se născuse fiul, pentru că nu îngrijise niște răsaduri. „M-o făcut în toate felurile, m-am simțit foarte abuzat, abia mai puteam vorbi, aveam pulsul în cap, transpiram tot. Nu e normal când un om străin te ceartă să te simți trântit pe jos. El, atotputernicul, maestrul spiritual nu ține cont că se descarcă pe un tată care o trecut de 5 zile cu travaliu cu femeia lui.” Deși trecuseră luni de atunci în care încercase să-l înțeleagă pe liderul comunității, tot nu reușise. I se părea inadmisibil ce făcuse atunci și în multe alte ocazii și nu mai avea de gând să mai suporte comportamentul abuziv al lui Adi de la Brad.

Pe 10 ianuarie 2021, dimineața, Damia și Sică au vorbit din nou despre viitorul copilului lor și despre toate frustrările pe care le-au acumulat – ea în cei doi ani și jumătate trăiți acolo, iar el în cei patru ani jumate. Într-un final și-au spus „Păi gata, hai să plecăm.” Faptul că s-au sprijinit reciproc le-a dat putere să se desprindă de comunitate, spune Damia. De obicei, oamenii sunt dezbinați de Adi și nu au încredere în momentele în care își dau seama de abuzuri, de aceea crede că e important să discute cu partenerul sau cu un prieten apropiat despre ce îi macină.

Când au luat hotărârea să părăsească comunitatea, Damia a izbucnit în plâns. Și-a dat seama că o să lase în urmă niște oameni și un loc care îi deveniseră dragi. „Cumva mi-am creat acolo o viață și mi-era și groază să o iau iar de la început. Investisem mult acolo din toate punctele de vedere, inclusiv banii noștri.” Ea și Sică aveau 2.000 de euro puși deoparte din indemnizația de creștere a copilului și din drepturile de artist pe care Damia le primea pentru videoclipurile în care apăruse. Inițial, plănuiau să-i investească în casa lor din comunitate la care turnaseră deja fundația, însă acum urmau să înceapă cu ei o nouă viață. „Gândește-te ce posibilități ai. În condițiile în care nu știam dacă o să ne ajute ai noștri.” 

Când i-au sunat pe părinți să le dea vestea, aceștia s-au bucurat, pentru că nu fuseseră niciodată de acord cu mutarea lor acolo și erau îngrijorați că fiii lor se îndepărtaseră de ei și se schimbaseră cu totul. Lui Adi i-au zis: „No, Adi, noi ne-am hotărât să plecăm. O zis: «Bine, ar fi mai bine să plecați». Nu ne-a zis nimic frumos”, își amintește Sică.  

Cristina Schumacher a decis să plece de la Copiii Soarelui în toamna lui 2015. Se dusese acasă, să stea câteva săptămâni cu mama ei care era bolnavă. Adi o tot suna să se întoarcă mai repede să culeagă semințe de floarea soarelui. Când i-a răspuns că n-o să facă asta, ci o să se ocupe de școala copiilor, Adi a luat-o peste picior. „«Ei, lasă, că se termină și cu școala.»” De multe ori Adi îi întrerupea orele și îi chema pe copii la cules de porumb sau la alte munci agricole. Le spunea că educația oricum n-are valoare, că într-o zi „o să vină războiul”. Cristina se gândește că de când Rusia a invadat Ucraina, Adi, care e „putinist convins” spune: „«V-am zis eu!»”.

După ce i-a închis telefonul lui Adi, Cristina a început să plângă și i-a spus mamei despre toate abuzurile prin care trecuse timp de 11 ani. „Mamă, eu nu mă mai întorc. Mă duc, îmi iau copilul și asta a fost tot.” Cu puțin timp în urmă, Cristina își făcuse curaj să refuze să mai întrețină reelații sexuale cu liderul, pentru că abuzul escaladase și mai mult. „Adi a început să-și permită să mă amenințe că mă lasă gravidă fără să știu sau că mă imobilizează și mă forțează să fac sex anal.” Drept urmare, „când m-am opus unor acuze random, m-a amenințat că îmi dă foc la rulota unde stăteam.”

Tatăl Cristinei a condus-o până într-un loc aproape de Dumbrava de Sus, unde se poate ajunge cu mașina și de acolo a urcat singură un sfert de oră prin pădurea prin care ajungi la comunitatea Copiii Soarelui. „Adi nu era, era ascuns. M-au întâmpinat R., P., G., mă filma una din ele cu camera, m-a urmărit cu camera peste tot, ca pe un hoț. Astea sunt tehnici de intimidare”, își amintește Cristina. „Vrei să vii cu mama”?, l-a întrebat pe fiul ei. „Da”. Îi anunțase dinainte la telefon pe cel mic, pe partenerul ei și pe Adi că urmează să vină să își ia fiul și spune că Adi încercase să îl convingă pe cel mic să rămână acolo cu tatăl lui. „«Mi-a zis Adi să-ți spun că nu vreau la școală»”, îi spusese cel mic printre lacrimi. Surpriza a fost că partenerul ei, deși îi ziseze că merge cu ei, s-a răzgândit.

Pentru Izabella Varro, finalul a venit în 2013, când a participat la un curs oficial de Vipassana în Austria. Înainte să înceapă meditația îi era frică de ce i s-ar putea întâmpla acolo, pentru că Adi îi băgase în cap că la cursurile din rețeaua dhamma nu e nicio urmă de spiritualitate. „Mă enervam pe mine că mi-era frică și mi-am zis: «bă, ce naiba, sunt om în toată firea, ce-i cu lipsa asta de autonomie și de gândire critică? Intri acolo, nu-ți place, ai plecat, ce pot să-ți facă oamenii ăia?»” A intrat la curs și și-a dat seama că era cu totul altceva decât ceea ce practicase la Dumbrava de Sus. „Nu era ortodoxismul ăsta pe care l-a amestecat Adi cu vină, cu pedeapsă, cu karmă, cu «ți se întâmplă nu știu ce».” S-a hotărât să nu se mai întoarcă în comunitatea din Apuseni, deși îi era și ei greu să se desprindă de oamenii care îi deveniseră dragi după cinci ani petrecuți împreună. „Am plecat furioasă pe minciună, nu mă minți că-mi predai Vipassana când tu predai un ghiveci. Nu-mi veni la sală să pretinzi minuni și rahaturi când pretinzi că faci ceva pentru mine”, spune adresându-i-se unui Adi imaginar. 

Lucian Țurlică a plecat în decembrie 2020, când spune că a fost alungat de Adi după doi ani de trăit acolo. Într-o zi în care ajuta la bucătărie s-a simțit brusc rău. „Aveam niște episoade ciudate și am început să pierd controlul, idei delirante, halucinații.” Unii dintre băieții din comunitate l-au dus cu mașina până la București, la sora lui, și aceasta a mers cu el la un spital de psihiatrie unde a stat internat câteva săptămâni. După ce s-a externat, l-a sunat pe Adi să îl întrebe dacă se poate întoarce la Copiii Soarelui, însă își amintește că acesta i-a spus că e momentul să-și vadă părinții. Lucian s-a simțit îndepărtat din comunitate pentru că era bolnav. „Cât am muncit acolo pe brânci eram printre favoriți. Munceam și eram bine venit. După ce ți se întâmplă ceva și nu mai ești bun de muncă nu mai ești bine văzut”, oftează tânărul. 

 

Înapoi în societate

 

Damia și Sică povestesc că le-a fost „greu tare” să se readapteze la viața din societate, deși părinții i-au primit cu brațele deschise în casele lor și i-au ajutat și financiar.

Stilul de gândire de la Dumbrava de Sus își pusese amprenta asupra lor și a durat un timp până s-au scuturat de credințele, gesturile și exprimările dobândite. De exemplu, Adi le spusese frecvent că dacă nu se simt bine sau lucrurile nu merg bine e vina colegilor că au karmă și nu meditează suficient sau că ei înșiși nu meditează suficient. 

Noua matrice de gândire a devenit și mai evidentă când au interacționat din ce în ce mai mult cu vechi prieteni și oameni din exterior care făceau gesturi firești. „Gândește-te că mai venea cineva și mai punea mâna pe Amza și primul gând care era era că îi ia energia, înțelegi?”, spune Sică. 

Vara trecută, Damia și-a propus să posteze un video pe YouTube în care să povestească experiența lor de la Dumbrava de Sus. Deși era convinsă că trebuie să facă asta, înainte să îl publice îi apăreau în minte fricile cimentate de Adi. „Dacă chiar o să pățească Amza ceva, dacă trimite ființele pe noi? Îți ies din subconștient toate lucrurile ce ți s-or băgat acolo.” Adi îi amenință pe foștii membri că dacă spun public lucruri negative despre el sau despre comunitate o să își trimită spiritele să îi bântuie, o să le asculte telefoanele pentru că ar avea relații la S.R.I., o să îi calce mașina sau o să li se întâmple alte rele, spun mai mulți foști membri.

Pentru Damia și Sică cel mai greu a fost să-și reconfigureze noul traseu de viață. Știau că vor să trăiască în continuare în natură, undeva la munte, așa că s-au plimbat prin mai multe sate din Apuseni să caute o casă veche, pe care ar fi putut-o recondiționa. Aveau un buget mic, însă i-au ajutat cu bani, materiale sau muncă fizică părinții și prietenii, cărora le sunt recunoscători. 

Când au plecat, unii dintre membrii comunității le-au spus că se vor întoarce, pentru că așa au mai făcut și alții. „Pentru că Adi după ce ți-o închis toate portițele cu toată lumea ce le aveai înainte create, cu prieteni, cu tot, tu când te întorci în societate, nu te așteaptă nimeni cu nimic și cum ai tratat tu cu aroganță oamenii că tu meditezi și ei nu sunt în stare să facă un curs, e rândul lor să zică: «Du-te de aici cu centrul tău, acum vii la mine?»” 

După ce a părăsit comunitatea după 11 ani trăiți acolo, Cristina Schumacher s-a întors inițial acasă la mama ei împreună cu fiul său. Avea 35 de ani, era mamă singură și nu avea nimic în CV în afară de facultate. Și fostul partener, și Adi o amenințau că ea și copilul se vor îmbolnăvi sau chiar vor muri pentru că au plecat de acolo și nu mai sunt „protejați energetic”. Financiar au ajutat-o mama, prietenii și alocațiile copilului primite retroactiv. Pe băiat l-a înscris în clasa I la 9 ani. I-a explicat cât de mult a putut ce înseamnă o sectă și l-a sfătuit să nu îl condamne pe tatăl lui că a rămas în munți și nu a venit cu ei. „I-am spus că el este într-o fază în care nu mai judecă cu mintea lui, că i se pun cuvinte în gură, e manipulat, și că așa am fost și eu și am reușit să ies pentru el, să nu crească ca un sclav”.

Apoi s-a hotărât să folosească atuurile pe care le are, indiferent de experiența formală. Cunoștea bine limba germană și alte limbi străine și știa să cânte, așa că și-a căutat de lucru în Germania, unde a plecat împreună cu copilul. A continuat să primească telefoane și mesaje de la fostul soț care îi spunea că noul ei partener îi va abuza sexual copilul.  

Izabella Varro a simțit mulți ani nevoia unei încheieri și își dorea ca oamenii care au locuit la Dumbrava de Sus să vorbească public despre ce au găsit în comunitate. Voia să le spună și altora: „Dacă mergeți să căutați ceva spiritual, nu mergeți acolo. Sau dacă căutați ceva spiritual și încă nu v-ați hotărât pe ce planetă trăiți și cu ce extratereștri vă conectați, mergeți acolo și căutați, că îi găsiți. Dar să nu spună că e Vipassana.”

 

Acum

E o după-amiază blândă de octombrie, iar soarele pare un far îndreptat spre copaci. Sică sparge lemne, pentru că noaptea e deja nevoie de foc în sobă, iar Damia culege mere cu Amza în brațe. Sunt toți trei în spatele casei lor dintr-un sat din județul Bihor. Atât casa, cât și zona seamănă izbitor cu locul în care trăiau la Copiii Soarelui. Până acolo mergi pe un drum neasfaltat cu dealuri în jur, casa e bătrânească și are nevoie de reparații, în jur e liniște și se văd doar câteva locuințe răsfirate, iar noaptea stelele n-au loc pe cer unele de altele. 
 

Sică în spatele casei din județul Bihor
Damia și Amza culeg mere în spatele casei

Damia și Sică se bucură că au în sfârșit locuința lor în inima munților și lucrează să mai construiască o bucătărie, o baie și să amenajeze șura. Momentan se întrețin din drepturile de autor pe care Damia încă le primește pentru munca ei de artistă și din alocațiile lui Amza care are doi ani. În plus, fiecare mai meșterește ceva cu mâinile, Damia vinde creme făcute de ea, iar Sică – obiecte din lemn, printre care veioze și leagăne pentru copii. Pe viitor, își propun să deschidă un atelier de tâmplărie și să țină workshop-uri de lucrat în lemn pentru adulți și copii. De asemenea, le-ar plăcea să organizeze tabere în care cei mici să învețe să cioplească în lemn, să danseze și să facă drumeții. Pe Amza plănuiesc să îl înscrie la grădinița din sat, pentru că acum au înțeles că i-ar prinde bine să aibă parte de un colectiv. Damia mai vine uneori în București pentru diferite colaborări muzicale pe care și-ar dori să le aibă din ce în ce mai des. 

Lucian Țurlică are un job part-time la o companie de livrat mâncare și s-a înscris la o școală de asistenți medicali. Spune că e mai bine „pe zi ce trece.” 

Izabella Varro lucrează ca psiholog și în urma experienței în comunitate a rămas inițial cu un sentiment de rușine pentru că crezuse toate inepțiile lui Adi de la Brad. A auzit despre acest sentiment de rușine și de la alți foști membri ai comunității, pe care acum îi consiliază ca terapeut. De asemenea, la toți a văzut și frica de a vorbi deschis despre experiențele lor negative de la Dumbrava de Sus. „De ce nu zicem, frate? Știu un tată care și-a lăsat copiii acolo și n-a vorbit despre asta. Cred că e și o frică să nu iasă la suprafață toată informația, pentru că atunci ar ieși la suprafață tot rahatul. Dacă ai copilul acolo nu știi cum o să se reflecte asta asupra copilului. (...) E exact ceea ce întreține povestea lui Adi”.

Cristina Schumacher locuiește astăzi în Germania împreună cu fiul și actualul soț și se ocupă de traduceri și muzică pentru copii. E specializată pe traducerea de poezii și compune melodii în propriul studio, pentru școli de muzică și dans din întreaga lume. Vrea să le spună tuturor că poți ieși dintr-o sectă și te poți „deprograma și seta pentru succes în societate în stilul tău”. 

Când se uită în urmă, rememorează momentul declicului post-desprindere. „Eu, când am plecat de la centru, nu am plecat dintr-o sectă, am plecat dintr-o comunitate pentru că am simțit că sunt batjocorită. La două-trei săptămâni am realizat că am fost într-o sectă. Când eram acolo ziceam: «Ceilalți nu înțeleg. Noi suntem vizionari, noi suntem pionieri». Adi zicea: «Noi suntem haiduci, noi creăm o nouă rasă, despre noi se va vorbi peste 100 de ani.»”  

S-a învinovățit mult timp că și-a petrecut 11 ani din viață la Copiii Soarelui. Nu înțelegea de ce nu a putut să plece mai devreme, însă la ședințele de terapie și-a dat seama că i-a lipsit cineva care să-i împărtășească îndoielile. Și s-a mai învinovățit pentru ceva. „Am participat în neștiință de cauză la creșterea sectei și la îndeplinirea visului lui Adi. Asta mi-a fost greu să accept, nu numai că mi-am pierdut 11 ani din viață și energia tinereții, ci și că am participat cu toată energia mea la minciună. Îmi pare rău de oamenii pe care i-am dus acolo. Plus alți oameni care m-au văzut pe scaun și s-au simțit inspirați și au venit și s-au mutat acolo.”

După ce pleacă dintr-o sectă, foștii membri se pot confrunta cu probleme psihice, explică terapeutul suedez Håkan Järvå. Depinde cât timp au stat acolo, cât de mult abuz au îndurat și câtă rezistență au în general la experiențe negative, spune el. „Unii oameni au simptome foarte grave și pot ajunge chiar la psihoze. Mulți se confruntă cu depresia. Unii pur și simplu se abat frenetic de la toate regulile pe care le-au respectat în grup și pot dezvolta dependențe din această cauză”, explică Järvå. „Neîncrederea în alți oameni este un alt simptom comun ulterior”. De obicei, ca să te vindeci, ai nevoie de o perioadă la fel de lungă ca cea pe care ai petrecut-o în interiorul sectei, concluzionează psihologul.

„Dragii noștri, în această primăvară vom mai organiza două cursuri pentru începători (prima și a doua parte), tot cu număr limitat de locuri. După aceea, dacă vremea va permite, vom trece la agricultură. Vă vom informa din timp când apar noutăți”, așa sună ultimul email pe care l-am primit la sfârșitul lui februarie de la centrul de meditație de la Dumbrava de Sus. 

Viitorilor Copii ai Soarelui, Cristina Schumacher ar vrea să le poată spune că meditația și viața din comunitate sunt strâns legate una de alta. „Cursurile sunt pe sudoare și pe sânge clădite, pe abuz, pe oameni neplătiți, pe sclavie modernă.” 

18 aprilie 2022, Publicat în Lumea noastră / În afara bulei /

Text de

  • Delia MarinescuDelia Marinescu

    Reporter pe teme sociale. Se simte privilegiată că oamenii o lasă să le descopere viețile.

Fotografii de

  • Bogdan DincăBogdan Dincă

    Fotojurnalist independent, membru fondator al Documentaria, comunitate de fotografie documentară. Îl interesează în special subiectele sociale și în ultimii 15 ani a fotografiat în comunități vulnerabile. 


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK