Spectatoare: Dacă ne uităm în urmă, manifestările naționaliste au fost legate de declin economic și toate s-au vărsat în al Doilea Război Mondial. Acum… Economia mondială e în declin. Manifestările naționaliste le avem. Om fi învățat sau nu? Sau avem nevoie de al treilea război ca să ne punem la loc cu toții?

Vintilă Mihăilescu: Dacă mai aveți multe întrebări din astea… (Publicul râde.) Mă duc în prima cârciumă, mă-mbăt și mă-mpușc. „Cam când plănuiți că va fi al Treilea Război Mondial? Numai mâine nu, că am treabă.” Da, din păcate, răspunsul e că e posibil. Doar că nu va fi război așa cum știm noi, ci puțintel altfel. Dar zău… Am și eu o familie… (Se râde din nou.)


Sunt la Intersecțiile de miercuri cu Vintilă Mihăilescu. Sezonul 3.9 și sala e plină până la refuz. Gazda serii, scriitoarea și jurnalista Svetlana Cârstean, îl prezintă pe
cel pentru care am venit acolo cu toții: antropologul Vintilă Mihăilescu. Urmează
să vorbească despre naționalism și patriotism, despre ce-nseamnă țară, stat,
națiune, neam, popor, chiar pe 24 ianuarie, la 159 de ani de la Mica Unire.
Suntem și în anul Centenarului Marii Uniri, iar ascensiunea mișcărilor populiste
face discuția cu-atât mai importantă.

În două ore și 20 de minute, Vintilă Mihăilescu a demontat mituri despre naționalism în România și despre identitatea noastră națională. Dacă vrei să mai scapi de clișeele despre glorioasa perioadă interbelică, comunismul exclusiv malefic și România, grânar al Europei, citește înainte.

1. A fi naționalist în Balcani înseamnă să-ți pui steagul propriu pe brânza tuturor

Feta cu steagul Greciei. Imagine via gourmed.com

Pornind de la o imagine similară celei de mai sus, antropologul spune că a fi naționalist în Balcani înseamnă „să-ți pui steagul propriu pe brânza tuturor.” Se referă la un fapt real: din 2002 încoace, feta desemnează exclusiv brânza produsă într-un anume fel, în anumite zone din Grecia, deși același tip de brânză se produce „din Pind până hăt departe”. „De când faceți voi brânza asta?”, ar fi întrebat organismele europene în țările balcanice unde se produc alimente similare. „De mult”, am fi răspuns cu toții, din Israel până-n Albania.

Grecii, însă, au fost singurii care-au adus și atestare documentară. În Iliada lui Homer, eroul Ahile mănâncă feta, în cca. sec. XII î.e.n. Ca atare, doar urmașii lui Ahile au voie să producă brânza respectivă, ca produs cu denumire de origine controlată. Celelalte brânze asemănătoare din Europa se numesc „brânză albă”. (Da, inclusiv telemeaua autohtonă.)

2. Populismul e atunci când ești naționalist, dar nu și patriot

Patriotismul e o atitudine a individului, pe când naționalismul e o ideologie - ține de anumite politici implementate de către stat. Individul poate sau nu să subscrie acelei ideologii și poate fi patriot fără să fie naționalist. Poate fi atașat de propria națiune, fără să fie de acord cu practicile de promovare ale statului respectiv. Dar mai poate și să fie naționalist, fără să fie patriot - asta se cheamă populism, explică antropologul.

3. Poți să-ți schimbi sau să-ți părăsești identitatea

„Nimeni nu știe ce înseamnă identitatea, în afară de români”, glumește Vintilă Mihăilescu. Sugerează că mulți intelectuali locali par să aibă opinii foarte ferme pe marginea unui subiect extrem de nuanțat și fluid.

Propune o definiție: identitatea e un discurs, nu o „realitate” - nu te „naști” român, cum te naști bărbat sau femeie, ci te construiești român datorită unui discurs. E despre o apartenență, una dintre multele posibile pe care le poți avea ca individ. Există și apartenențe non-identitare (poți să aparții unui club de fotbal de amatori, fără ca asta să-ți definească identitatea). Și poți să ai mai multe apartenențe simultan: să fii femeie, bucureșteancă, jurnalistă etc.

Poate cel mai important aspect al identității e că discursul ăsta trebuie să fie important, să aibă sens pentru individ. Să aibă rost, spune Mihăilescu că ar fi cel mai bine zis în limba română. Pentru că identitatea poate sau nu să aibă rost într-un context. În același timp, poate avea rost într-un anumit context, dar nu în altul. Identitatea se poate schimba. Se poate părăsi. Nu e un dat. „Identitatea nu e un blestem, precum rudele”, glumește antropologul, iar cei a căror identitate se schimbă nu sunt deloc de condamnat.

„Un om singur pe o insulă nu are identitate, pentru că nu are de ce. Să fiu identic cu mine însumi, de unul singur, nu are rost.”

Un ultim aspect important al identității, explică Vintilă Mihăilescu, e că discursul identitar se construiește întotdeauna într-un joc de doi: nu există identitate fără alteritate. Ne definim ca la fel sau altfel față de un celălalt, nu în izolare.

Vintilă Mihăilescu și Svetlana Cârstean, la Rezidența BRD Scena9. Foto: Vlad Catană

4. Identitatea etnică e ca atunci când faci ciorbă ca la mama acasă, cu tot ce ai în gospodărie

Identitatea culturală și cea etnică nu-s același lucru. Cea etnică poate fi lesne înțeleasă dacă ne uităm, de exemplu, la cele „două Canade”: cea anglofonă și cea francofonă. Fiecare comunitate și-a creat obiceiurile proprii, ca să-și marcheze specificitatea.

Cu toate astea, din conviețuirea de secole a celor două grupări pe teritoriul aceleiași culturi, s-a creat o identitate culturală comună: cea canadiană. A apărut din temele și valorile circulate între cele două comunități, pe care au ajuns să le împărtășească. În cazul României, identitatea culturală, „îmi pare rău să vă spun, nu e occidentală, e balcanică”, se amuză Mihăilescu. „De la folclor la sarma, ghiuveci și alte meze”, obiceiurile și tradițiile au circulat în regiune și au ajuns comune.

Identitatea etnică „e ca atunci când faci o ciorbă cu ce-ai în gospodărie. Dacă le pui pe toate într-o oală, nu-ți iese o ciorbă, ca la mama, ca la bunica.” Și e împortant cum îți construiești propria ciorbă. O să semene cu a celorlalți, dar ca să fie ciorbă românească, trebuie să aibă leuștean. „Și asta e jumătate de glumă”, adaugă Mihăilescu.

„Baza construcției naționale e amnezia.”

Antropologul spune că structura identității naționale se bazează pe un joc universal de amnezie și hipermnezie. Ca să te construiești ca națiune, trebuie să uiți anumite lucruri și să-ți amintești foarte pregnant altele. Oferă ca exemplu controversata propunere a istoricului Neagu Djuvara, cum că românii ar fi cumani. Nu dă bine să fim cumani, pentru că înseamnă că nu suntem la fel de puri etnic, deci nu suntem. Alegem să uităm că am (putea) fi.

5. Naționalismul produce națiunea (și nu invers)

Vintilă Mihăilescu speră că nu ne-am întrebat niciodată ce-a fost mai întâi: națiunea sau statul? Asta pentru că dilema e din familia celei cu oul și găina. Explică cele trei variante posibile de răspuns:

  1. Statul creează națiunea. Atitudinea asta e vădită din afirmații de tipul „Am făcut Italia, acum trebuie să-i mai facem şi pe italieni" (Massimo d'Azeglio) sau „Statul sunt eu!” (Ludovic al XIV-lea). Cum România nu a fost niciodată un stat puternic și n-a avut un Ludovic al XIV-lea care să îi facă pe români români, varianta asta nu prea e posibilă în spațiul nostru cultural.

  2. Națiunea necesită crearea unui stat, care să o susțină. Aceasta e poziția naționalistă, în sensul popular al cuvântului. E ceea ce cred cei care susțin existența unui „simț natural al națiunei”, precum Mihai Eminescu sau Nae Ionescu, care a afirmat că „ceea ce primează este națiunea; statul e, într-un fel, doar instrumentul acesteia”.

  3. Naționalismul produce națiunea și nu invers, afirmă filosoful și antropologul social Ernest Gellner, citat de Mihăilescu. Această variantă intermediară între cele două precedente susține că există o „proto-națiune”, creată din existența unui sentiment național, care trebuie confirmată și impusă prin crearea unui stat.

România e o națiune care pare să se revendice din a treia variantă. Aceasta nu poate fi legitimată fără întrebarea de când există națiunea română? De demult, răspund românii. Și totuși de când, întreabă națiunile vecine, marile puteri politice, minoritățile etnice? De la daci, de la romani, de la Cucuteni?

Din punct de vedere politic, e necesar ca această întrebare să aibă o limită și un răspuns ferm, clar. Elitele culturale care au participat la crearea națiunii române au legitimat pretențiile naționale prin caracterul „natural” al poporului român, existent în acest spațiu de la origini, dar „adormit” de către „barbarii de tirani”.

6. Războiul de independență n-a fost niciodată despre independență

„Grecii ne zic Kutzovlahi, aromânii din Grecia Viryareni, Bulgarii Vlasi, aromânii fârșeroți ne zic Cipani, românii din România machedoni. Nimeni nu știe să suntem Grămușteni!” (bătrân din Dobrogea, apud Irina Nicolau )

Munții Grămuștei sunt o zonă din Dobrogea, iar citatul de mai sus arată că identitatea etnică în Balcani s-a construit în comunități relativ mici și izolate, dar între care au circulat obiceiuri purtătoare de identitate culturală transbalcanică.

Mihăilescu spune că s-a întâmplat așa pentru că otomanii au fost deștepți. Populațiile non-musulmane din suzeranitatea otomană erau organizate pe mileturi - comunități religioase. A fost un fel de-al otomanilor de a le spune „N-aveți decât să vă faceți de cap în comunitățile proprii”, atât timp cât dădeau cezarului ce-i al cezarului. Adică își plăteau djizia (tributul) și își mențineau statutul inferior.

Ca atare, războaiele de independență din regiune n-au fost niciodată despre independență. „O sută de țărani cu coasa împotriva a un milion de ieniceri. Bau!”, glumește profesorul. Luptele au fost mai degrabă negocieri împotriva exceselor Imperiului, care mărea dările peste puterile celor colonizați. „Pe vremea aia, negocierea se făcea cu paloșul și nu la Bruxelles, pentru câ încă nu se inventase Bruxelles-ul.”

7. România nu a fost niciodată grânarul Europei

„E complet infantil să explicăm totul despre identitatea culturală românească prin comunism.” Vintilă Mihăilescu insistă că perioada comunistă a construit mult în România, pe când despre idealizatul interbelic nu se poate spune același lucru. Mai susține că e extrem de important să știm „de unde venim pe bune”, ca să știm unde nu mai vrem să ajungem.

Venim, explică antropologul, dintr-o societate țărănească mai mult pastorală. E important că românii erau mai păstori decât agricultori la final de secol XIX, pentru că asta însemna că trăiau  în comunități mici, foarte izolate, în zone cu densitate a populației foarte mică. Păstorii au nevoie de suprafețe mari și au productivitate mică, pe când agricultura eficientă necesită comunități mari, concentrate. Principatele Române aveau circa 20 de locuitori/km2 la sfârșitul secolului XIX, pe când în Belgia trăiau 128 de locuitori/km2 în 1831.

Foto: Vlad Catană

Mai mult, în România lui 1930, circa 75% dintre români lucrau în agricultură. În Anglia lui 1803 doar 8% din populație se ocupa cu așa ceva. În 1938, în medie, țările din Balcani aveau o agricultură productivă în proporție de 52% dață de media occidentală - productivitatea României era de 38%. Aveam cea mai mare proporție de analfabetism din regiune în 1938: 54%, față de 45% în Iugoslavia, 31% în Bulgaria și doar 6% în Ungaria. Chiar și după al Doilea Război Mondial, 75-80% din populație locuia în mediul rural. Nu aveam în continuare orașe mari, unite de rețele comerciale eficiente.

România nu a fost niciodată grânarul Europei. Exportam foarte mult, însă produceam prea puțin pentru nevoile continentului. În ierarhia „grânarelor” europene, eram pe un loc 5 - 6, după țări mult mai mici, dar cu agricultură mult mai eficientă.

„Eșecul Europei de Est de a ține pasul [cu Occidentul] nu a fost atât de neobișnuit încât să necesite o explicație aparte. Europa de Est, sau cea mai mare parte a ei, era mai asemănătoare cu restul lumii, înceată în a se schimba și a progresa.” (Daniel Chirot, 1989)

Cu alte cuvinte, după cum spune profesorul de Studii Internaționale în citatul de mai sus, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, ca români, nu e Cum dracu’ suntem noi atât de subdezvoltați? Nu țările din Balcani sunt subdezvoltate, ci câteva țări occidentale sunt supradezvoltate - ele sunt excepția și nu invers. Țările balcanice sunt societăți țărănești obișnuite. Întrebarea, deci, ar fi mai degrabă Cum dumnezeu sunt ăia atât de dezvoltați?, spune Mihăilescu.

8. Identitatea națională nu se schimbă peste noapte, chiar dacă așa pare să se fi întâmplat în România

România s-a schimbat târziu, dar extrem de repede. Deși prima europenizare a României a avut loc abia în secolul XIX, societatea s-a schimbat mult în doar două - trei decenii. „Gândiți-vă că părinții voștri au fost [tributari imperiului otoman], iar voi sunteți [occidentalizați]”, spune Mihăilescu arătând spre două poze cu vestimentația specifică celor două aspecte ale perioadei.

Imagini via Vintilă Mihăilescu

E perioada în care se naște forma fără fond a lui Titu Maiorescu. Pașoptiștii au fost nevoiți să o adopte, să treacă la sincronism, ca să poată să recupereze decalajele enorme dintre societatea românească și cea occidentală.

„Orice triumf se plătește. Dacă vreți să propășim națiunea, asta necesită sacrificii.”

Avem tendința să ne punem întrebări metafizice, să gândim totul în termeni de cultură - în loc să ne uităm și la datele istorice și statisticile societății, spune antropologul înainte să prezinte un tabel cu evoluția PIB-urilor în regiune de la 1870 și până în 1990. Se vede cu ochiul liber că România stătea cel mai bine în Balcani la 1870. A căzut până pe ultimul loc în perioada interbelică. Marele succes care fusese Marea Unire a costat enorm. Abia după 1990, în urma perioadei comuniste, România a reușit să recupereze parțial decalajul și să depășească Albania. „Orice triumf se plătește. Dacă vreți să propășim națiunea, asta necesită sacrificii,” explică Mihăilescu.

9. Țăranul român e și icoană a românismului și blestem al înapoierii

Deși azi ne place să credem că „țara asta a fost construită de boieri”, Mihăilescu insistă că n-ar fi avut cum să fie așa. Când populația e 90% rurală și vrei să construiești o națiune modernă dintr-un popor tradițional, ușor nu va fi.

Mihăilescu amintește de o lucrare a istoricei Mirela Murgescu, care descrie incursiunile inspectorilor școlari la țară după Marea Unire, „ca să facă din țăran român.”  Păi, cum, țăranul nu era român? Nu, spune antropologul, pentru că la momentul respectiv identitatea etnică și națională nu erau niște lucruri de care ar fi avut de ce să-i pese.

În același timp, țăranul român, invizibil pentru puținele elite ale României, și reprezentat ca o brută de către occident, a trebuit re-branduit. Românul s-a născut poet, vorba lui Alecsandri de care râdem azi, a fost la vremea sa un super branding politic, de țară. Pașoptistul a transformat țăranul român dintr-un sălbatic într-un poet natural.

„În ţara noastră, singura realitate durabilă şi de nezdruncinat a fost şi încă mai este ţăranul.” (Liviu Rebreanu, 1940)

versus

„Nu mai vrem să fim eternii ţărani ai istoriei!” (Constantin Noica, 1943)

Identitatea duală a țăranului român, care e fie icoană a românismului (ca la Rebreanu), fie un blestem al înapoierii (ca la Noica) persistă până-n zilele noastre. Se vede în reprezentări idealiza(n)te, gen puritatea ideologic conservatoare pe care o doresc unii la Muzeul Țăranului, dar și în proliferarea unor sinonime pentru „băi, țăranule”: ciumpalac, știrb, cocalar etc.

10. Românii s-au construit ca popor împotriva a ceva

„E țara plină de țări”, îl citează Mihăilescu pe Ion Conea. Și s-au înfrățit ca să scape toate de turci. E greu de spus dacă poporul român s-a luptat pentru independență sau războaiele de independență au creat poporul român. Existau elemente comune, gen limba și circulațiile între țări, precum și Principatele Unite încă dinainte de Marea Unire. Însă Mihăilescu spune că sentimentul de apartenență la națiunea română probabil n-ar fi putut să existe fără dușmanul comun.

Ne-am construit ca popor împotriva a ceva”, explică antropologul. Nici nu e de mirare. Statele naționale în regiune au apărut în urma războaielor balcanice, desfășurate cu interesul marilor puteri, în urma destrămării Imperiului Otoman. Noi, balcanicii, „suntem naționali împotriva celorlalte națiuni”.

Ca studiu de caz, Mihăilescu vorbește despre Dobrogea, „pământ românesc”. Înainte de 1878, când a devenit parte din Principatele Române, avea o populație românească de doar 18%. În 1913 erau deja 57%. Cum? Prin purificări etnice și schimburi de populație - soluția recomandată de Națiunile Unite la momentul respectiv. Schimburile se desfășurau după cum se poate vedea în imaginea de mai jos:

Imagine via Vintilă Mihăilescu

S-au construit școli și biserici românești, unde „au aflat românii că sunt români”. Și tot românii (dar doar ei) au primit pământ, ceea ce a dus la denaționalizare și, astfel, la naționalizare. Simplu spus, explică Mihăilescu, e de presupus că și Ali și Ițic s-ar fi declarat români ca să primească pământ.

Concluzii: „Identitatea e ca măseaua. Simți că o ai doar când te doare.”

Citatul de mai sus e o parafrază după Liiceanu, pe care Mihăilescu o folosește ca să puncteze situația actuală complicată. Adaugă că, prin revirimentul naționalismului în România, românii sunt „cât se poate de europeni”. Modelul discursului naționalist e european. „Vadim și LePen se înțelegeau ca frații, vorbeau aceeași limbă: europeană.” Antropologul explică faptul că niciun popor nu poate fi naționalist de unul singur, pentru că riști să te izolezi. În schimb, dacă și ceilalți sunt naționaliști, ești și tu.

Asta pentru că naționalismul are o puternică dimensiune xenofobă: e simultan pentru o națiune și împotriva altor națiuni/naționalități. „Dacă vreți, e echivalentul politic al economiei de piață. Dacă construiești o corporație, o companie mare, calci pe cadavre (...) A reuși înseamnă a-i distruge pe ceilalți.”

Sigur, spune Mihăilescu, există niște reguli ale jocului chiar și în cazul naționalismului. Atât timp cât ele sunt respectate și nu se sare calul, dimensiunea xenofobă poate să nu fie atât de vădită. Dar în România s-a sărit de două ori calul grav deja: în timpul perioadei legionare și în cel al naționalist-comunismului. Cât despre conviețuirea pașnică timp de secole, antropologul zice să nu ne bazăm pe asta. Pacea e fragilă și condiționată de apariția celei mai mici nesiguranțe, fie ea economică sau culturală. „Și ce dacă am conviețuit atât timp? Când apare nesiguranța, mai întâi pocnești și apoi întrebi Cum te cheamă?


Puteți revedea integral conferința Naționalisme, susținută de antropologul Vintilă Mihăilescu și moderată de scriitoarea Svetlana Cârstean, la Rezidența BRD Scena9 pe 24 ianuarie 2018, mai jos. Video de Vlad Catană.