Bogdan Răileanu lucrează de ani buni în publicitate, a fost elev al cursurilor de creative writing cu Chivu&Iaru, e colaborator frecvent al revistei Iocan și-l știm din epoca de glorie a blogurilor, când rupea penița internetului în două. Acum Bogdan Răileanu debutează cu proză scurtă la Editura Polirom. Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari scrie pe coperta a patra că „Tot spațiul dintre gândurile mele” e „o carte tonică, prin care autorul ne îndeamnă să ne bucurăm de viață, cu bunele și cu relele ei, și să facem ceva bun pentru viețile celor din jurul nostru”. Pe scurt: 1. hell yeah, 2. cartea va fi lansată la Gaudeamus, vineri, 24 noiembrie, ora 19:00, 3. până apare, citiți proza asta scurtă&grozavă despre un deget sfânt și credințele noastre.

 

Simțea nisip sub pleoape. De fiecare dată când făcea ceva greșit sau ascundea vreo faptă la spovedanie, se simțea rău toată ziua și până nu mărturisea nu scăpa. Acum se simțea iar rău, o durea capul, ochii, dar nu știa dacă de la nesomn sau de la faptul că nu se culcase imediat după slujbă cum îi spusese părintele să facă și stătuse până noaptea târziu la telefon cu fratele ei plecat în Spania, cu care nu mai vorbise de câteva luni.

- Hai mai repede, soră, că îndată răsare soarele şi ne prinde căldura pe drum, spuse părintele pornind motorul maşinii.
- Iertare, părinte, dar nu am găsit încărcătorul telefonului unde mi-aţi spus că l-aţi lăsat şi am aruncat o privire şi în strană, spuse fata.
- Sper că nu ai îndrăznit să intri în altar, o opri părintele cu o voce gravă şi se uită în ochii fetei încruntat, apoi izbucni în râs repede. Am glumit, hai, că e târziu, încărcător găsim şi la Iaşi. Ne aşteaptă Maica Filofteia.
- Binecuvântează, părinte!, îşi aplecă fata privirea urcându-se în maşină.

Mașina era plină de resturi de ambalaje de biscuiți, napolitane, eugenii, firimituri, chitanțe, facturi și hârtii mototolite. Un miros dulceag de tămâie și vanilie plutea în interior ca și când cineva ar fi gătit o prăjitură într-o cădelniță uriașă. Turtă dulce, gândi fata privind la gunoaiele de pe scaunul pe care trebuia să se așeze.

- Adună și tu alea într-o parte, făcu părintele semn spre resturile de pe scaun.

Porniră. Vânticelul rece al dimineții intra prin toate încheieturile mașinii. Drumul prin pădure era în întuneric total. Pe jos i-ar fi fost frică să îl facă singură. De o parte și de alta se vedeau copacii deși ai pădurii. O vulpe țâșni din tufișurile de pe margine și se opri în mijlocul drumului cu ochii în farurile mașinii. Părintele încetini. Vulpea căscă o dată lung și porni mai departe țopăind prin întuneric. Fata își făcu o cruce.

- Ascultă, Ană!, spuse părintele după ce porni iar.
- Ascult, părinte.
- Ăsta e un semn, spuse părintele. Vulpea înseamnă vești bune. Tu ai să ajungi la Iaşi şi mare binecuvântare ai să primeşti. Nu ai ţinut în zadar post şi rugăciune la mănăstire. Harul lui Dumnezeu e acum cu tine.
- Binecuvântează, părinte, spuse fata.
- Dar tu ştii, Ană, de ce la mănăstirea Moldoviţa e mai multă putere şi har şi milă de la Dumnezeu decât la noi la mănăstire? Că ştii doar câtă lume se vindecă acolo de boală trupească şi sufletească şi câţi credincioşi vin şi lasă acatiste şi se roagă pentru cei dragi.
- Ştiu, părinte, spuse fata urmărind tufișurile de pe marginea drumului cum pier în întunericul nopții.
- Ce ştii?, spuse părintele zâmbind ironic la ea.
- Că vin oamenii, părinte, şi se vindecă şi se roagă la slujbă şi primesc ajutor de la Domnul.
- Nu ştii nimic, Ană, râse preotul.
- Nu ştiu, părinte?, spuse fata privindu-l pe preot.
- La Moldoviţa, e lucrare mare de la Dumnezeu şi Maica Domnului, Ană, spuse părintele făcând niște rotocoale în aer cu mâinile grăsuțe.
- Binecuvântează, părinte, spuse fata cu evlavie, aşa am auzit şi eu că a fost o vecină din satul meu acolo şi s-a rugat pentru bărbatul ei bolnav şi bărbatul ei s-a făcut bine. Doar că după aceea bărbatul a început s-o bată că de ce a dat toţi banii din casă pe la mănăstiri şi femeia a rămas beteagă.
- Taci tu, Ană, că vorbeşte Diavolul acum prin tine şi îţi dă ispită, spuse părintele lovind ușor volanul.
- Iertare, părinte!, spuse fata cu umilinţă şi se aruncă să pupe mâna părintelui de pe schimbătorul de viteze.
- Ieșiră din pădure. Pe dealuri se vedeau luminițe prin căsuțele răzlețe. Oamenii își începeau ziua alături de animalele înfometate care își așteptau porția de fân sau gălețile de apă.
- Ascultă, Ană, să-ţi spun o taină mare, făcu preotul cu o voce joasă.
- Ascult, părinte. Binecuvântează, părinte!, spuse fata și îşi lipi fruntea de mâna preotului fixată pe schimbătorul de viteze.
- Ridică-te că nu pot să conduc.
- Binecuvântează, părinte, şi fata eliberă mâna preotului din încleştare.
- La mănăstirea Moldoviţa e stareţ Părintele Evdochie. Îl ştii, nu ?
- Îl ştiu, părinte.
- Mare har de la Dumnezeu s-a coborât asupra părintelui acum 8 ani.
- Cum asta?, întrebă fata.
- A visat părintele într-o noapte pe Cuvioasa Parascheva, spuse preotul.
- Minune mare, părinte!
- De fapt, în prima noapte a visat un deget al Cuvioasei Parascheva şi degetul i-a vorbit în vis părintelui să îi facă raclă mică în altar şi să ţină post, adăugă părintele.
- Doamne Dumnezeule!, spuse fata cu adoraţie.
- Şi a doua noapte, părintele a visat degetul Cuvioasei Parascheva cum plângea, dar degetul nu era în raclă şi părintele doar auzea plânsul degetului. Şi a treia noapte la fel şi a patra la fel, tot auzea plânsul, dar nu mai vedea degetul.
- Ăsta e semn mare, părinte.
- După câteva zile de post şi rugăciune a pornit părintele la Iaşi cu două măicuţe după el. Şi au ajuns la Iaşi şi era într-o vineri când se ţinea slujbă mai mare şi s-au dus la raclă să se-nchine. Lumea era la rugăciune şi când i-a venit rândul stareţului să pupe sfintele moaşte s-a pornit ca un iureş între credincioşii care aşteptau rândul la raclă şi l-au împins pe părintele cu capul în sicriu şi s-a trezit cu un deget al Cuvioasei drept în gură.
- Vaaai!, țipă fata uitandu-se la părintele care conducea maşina.

Părintele nu s-a speriat, continuă preotul. A ţinut degetul în gură până au ajuns la mănăstire înapoi şi nu a scos un cuvânt. Măicuţele credeau că primise ascultare de la mitropolitul. Dar când a ajuns în mănăstire părintele s-a oprit drept în altar şi a pus degetul Cuvioasei și Sfintei Parascheva în racla mică de argint, a făcut o cruce mare şi s-a dus să se culce că era obosit de pe drum.

- Doamne, părinte, ce minune mare!
- Da, soră, oftă părintele, și de atunci au început minunile. Doar mie mi-a povestit părintele şi într-o zi mi-a arătat și racla în care stă degetul mic al Cuvioasei Parascheva. Racla e din argint masiv, a fost făcută la un meșter de la București. Foarte frumoasă, lucrare.
- Binecuvântat eşti, părinte!
- Mare e puterea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, spuse părintele și se închină.

Fata își făcu și ea o cruce și începu să se roage pentru sănătatea familiei ei și pentru sănătatea părintelui, cerându-și iertare în gând pentru faptul că stătuse prea mult la telefon azi-noapte și parcă simțea deja durerea de cap cum o mai lasă. Părintele luă mâna de pe schimbător şi începu să pocnească din degete în aer de câteva ori, apoi o întrebă pe fată:

- Tu cu ce degete pocneşti din degete, Ană?
- Poftim, părinte?, întrebă fata cu inocenţă.
- Ce degete foloseşti când pocneşti aşa din degete?, spuse părintele şi pocni repede din degetele butucănoase ca să vadă fata.
- Fata se uită la el neîncrezătoare şi încercă să pocnească din degetele ei mici şi subţiri.
- Nu ştiu, părinte, că nu prea pocnesc.
- Păi, ia pocneşte, o îndemnă părintele.
- Fata încercă de câteva ori şi reuşi la un moment dat să le pocnescă.
Părintele sări ca ars:
- Aşa! Asta a fost! Cu ce degete ai pocnit acum?

Fata repetă mişcarea neîncrezătoare, după care spuse timidă:

- Cu inelarul si cu degetul mare.
- Minune mare, spuse părintele şi îşi făcu cruce. Eu asta visez de câteva nopţi, cum îmi apare Cuvioasa şi îmi pocneşte din degete şi râde la mine. Eu văd în vis cum pocneşte cu inelarul şi degetul mare, dar mie nu îmi iese decât cu degetul mijlociu şi cel mare. Am vorbit si cu părintele Evdochie şi mi-a spus că ăsta e semn mare, mai mare ca la dânsul.
- Ce vrei să spui, părinte?, întrebă înfricoşată fata.
- Ce vreau să spun, soră, e că eşti binecuvântată între femei şi că prea Cuvioasa Parascheva mi-a trimis un vis pentru tine şi că în tine îmi pun acum toată nădejdea şi  speranţa ca să ajungă şi mănăstirea noastră binecuvântată si făcătoare de minuni.
- Dar, părinte, ce am făcut?, spuse fata îngrjiorată.
- N-ai făcut nimic, spuse preotul. Stai liniștită. Fă-ți rugăciunile, și azi când om ajunge la racla Sfintei Parascheva să fii pregătită și să nu ai frică. Maica Filofteia o să-ți facă vânt și eu o să fiu lângă tine.

Părintele se închină după care pocni o dată din degete și puse ambele mâini pe volan. Mașina trecu de un hop și legănatul se opri. Ajunseseră la asflat. Gândurile și rugăciunile se auzeau parcă mai bine, își spuse fata privind prin parbrizul maşinii cum se crăpa de ziuă. La orizont apărea Iașul.