Pe Vlad Niculescu, unul dintre fondatorii Anthony Frost și librar-șef timp de nouă ani de zile, l-am cunoscut acum trei ani, când am început să lucrez la librăria franceză Kyralina. Atunci încă exista Federația Norilor, o alăturare a trei librării independente din București: librăria de ilustrație Jumătatea Plină, librăria engleză Anthony Frost și Kyralina. Peste puțin timp, Jumătatea Plină era obligată să părăsească localul pe care îl ocupau în incinta MNAC. Câteva luni mai târziu, Vlad ne povestea despre dificultățile financiare de la Anthony Frost. Tot atunci, Kyralina era obligată să se mute din casa în care locuise încă de la deschidere.

Anunțul închiderii Anthony Frost în martie 2017 m-a surprins și m-a întristat, la fel ca pe mulți alții. Nu voiam să cred că nu voi mai putea să mă opresc în drumurile mele prin oraș să-i vizitez pe Vlad, Aurel sau Cristina. Mă obișnuisem să merg din când în când la ei. Eram primită cu cafea sau limonadă, uneori caise. Stăteam la povești, citeam câteva rânduri, răsfoiam un roman grafic și apoi plecam la drum. De obicei cumpăram o carte și mereu petrecusem un moment pe care nu mi-l putea oferi niciun alt loc din București.

Însă nouă luni mai târziu, vestea redeschiderii Anthony Frost a făcut înconjurul internetului. Pe 15 noiembrie, prieteni și clienți s-au înghesuit pe Edgar Quinet nr. 9 la deschiderea Cărturești & friends. Prietenii sunt trei, reuniți sub umbrela Cărturești: Vlad Niculescu cu Anthony Frost, Ramona Chirică cu Receptor, o mini galerie de ilustrație românească, și un brand nou de cafea, Brewtiful.

Propunerea de asociere a venit din partea celor de la Cărturești, prin Daniel Voinea, unul dintre oamenii de bază ai lanțului. Spațiul din Quinet nr. 9 are o simbolistică aparte, căci este locul unde s-a deschis prima librărie Cărturești în anul 2000. Tot acolo a funcționat până de curând Cărturești Fandom.

M-am întâlnit cu Vlad în pub-ul de lângă librărie să vorbim despre redeschiderea Anthony Frost și despre ce înseamnă colaborarea cu Cărturești. Am discutat cu el despre viitorul librăriilor, despre piața de carte engleză în România și despre munca de curator pe care o face. Întâlnire cu un librar.

Vlad și un câine, foto: Fb-ul Cărturești & friends

Care e direcția pe care vrei să o dai librăriei, e ceva diferit față de Anthony Frost?

Încerc să păstrez ideea de punte, de pod între cultura de limbă engleză și România, în ambele sensuri. Vreau să încerc prin diverse contacte să fac ca ilustratori, artiști, scriitori pe care eu îi iubesc din România să fie mai bine cunoscuți în spațiul vorbitor de limbă engleză. Și invers: lucruri din Anglia sau America sau apărute în limba engleză care nu sunt cunoscute aici, autori care nu sunt promovați aproape deloc în România, să înceapă a fi cunoscuți și aici.

Volumul Sorinei Vazelina, Old Farts: Short Stories About Aging from Romania, e un exemplu în sensul ăsta, ai ajutat-o în vreun fel cu publicarea?

Nu, Sorina nu cred că mai are nevoie de ajutorul cuiva. Pe Sorina o îndrăgesc de mult! Sunt cei de la Centrala care au abordat-o, e o editură din Polonia care are o mică sucursală în Londra și publică și în engleză. Cartea ei e în exclusivitate la noi în București și o puteți găsi și La Două Bufnițe în Timișoara.

Ca și la Anthony Frost, încercăm o selecție alternativă, o selecție curajoasă care să fie recognoscibilă, o selecție care să asigure viitorul locului. Vor fi multe titluri care se vor găsi în exclusivitate aici, nu le vom putea găsi pe Amazon sau la alți distribuitori online. Vom avea colaborări cu artiști și ilustratori din România, fanzine, lucruri create aici, în România, care nu se vor găsi în altă parte.

Pentru mine, ăsta este viitorul unei astfel de întreprinderi: spații nu foarte mari, spații care să distribuie produse greu sau imposibil de găsit în altă parte. Cred că vorbesc în numele tuturor celor care sunt în retail, de la cizmari până la orice alt negoț: oamenii se străduiesc să facă din bunul pe care îl distribuie ceva unic, dacă el nu este deja.

Sigur că vom aduce aici lucruri care se găsesc și în alte locuri, dar nu neapărat în România. În primul rând pentru că unora le este teamă că nu se vor vinde și nu au curaj. În al doilea rând pentru că nu răbdare să scormonească, or mie tocmai asta îmi place, să găsesc lucruri peste care nu dai așa ușor.

Sunt destule argumente pentru a veni să ne faci o vizită (râde).

Foto: Librăria Jumătatea Plină

Care îți sunt sursele de inspirație pentru a face selecția de cărți, cum cauți autori, titluri, edituri?

Habar n-am, am senzația uneori că ele vin la mine. Azi dimineață eram pe site-ul Yale University Press și chiar atunci mi-a scris reprezentanta lor de vânzări, cu care de 10 ani de zile am o relație foarte bună. Uneori funcționează aproape telepatic, când am nevoie de anumite chestii, parcă îmi răsar în față.

Așa e cel mai frumos: e ca atunci când mergi prima oară într-un oraș pe care nu-l cunoști și primul lucru pe care îl vizitezi e o librărie. Încerci să te lași purtat de val, nu vrei nimic, lași titlurile să vină către tine și tocmai atunci descoperi ceva. Altfel totul e mult prea matematic, e dificil când ești închis în tot felul de criterii.

Sigur că există surse de inspirație: autori pe care îi citim, critici pe care îi respectăm din țări în care această meserie se practică în niște gazete care își respectă blazonul. Am câțiva, și în America și în Anglia. Sunt o mulțime de articole bune în toate domeniile, reviste, filme, muzică, și așa mai departe.

Dar am mai spus-o de nenumărate ori: cred că orice om pe lumea asta nu poate să-și facă un gust propriu într-un domeniu decât dacă încearcă de-a valma tot felul de lucruri și își dă seama care dintre ele e o capodoperă sau un dezastru. După o vreme, sigur, nu de la început. Trebuie să muncești mult ca să-ți dai seama de toate lucrurile astea și ușor ușor încep ele să vină către tine.

Pe vitrina de pe Quinet scrie „anthony frost, brewtiful, receptor”. Anthony Frost e o entitate care continuă să existe?

Anthony Frost e o marcă înregistrată în trei pe numele meu și al prietenilor cu care am deschis librăria, Dan și Nicolae [Dan Nicolaescu și Nicolae Ion]. E o marcă protejată asupra căreia noi avem exclusivitate. Nu știu ce ne va rezerva viitorul. În orice caz, e o marcă cu care iată că oamenii sunt bucuroși a se asocia și pe care sunt bucuroși să o vadă din nou prezentă într-un spațiu din București.

După închiderea librăriei, ai spus că ai primit multe mesaje, multe persoane au venit să-și exprime susținerea într-un fel sau altul.

Da, a fost o perioadă plină cu tot felul de mesaje, de reacții. A fost o perioadă dificilă pentru că Anthony Frost a fost o investiție în primul rând de suflet, chiar dacă și cea materială a fost importantă și nu foarte fructuoasă. Timp de nouă ani și un pic, între decembrie 2007 și martie 2017, pe lângă prietenia care ne-a legat pe noi cei ce eram în spatele tejghelei, la Anthony Frost s-a creat o prietenie cu o comunitate pe care am creat-o împreună cu publicul, cu cititorii, cu clienții. Mulți dintre ei au devenit prieteni, chiar prieteni apropiați unii dintre ei. Și sigur, e uman, am schimbat mail-uri, telefoane, cu unii mă văd mai des, cu alții mai puțin, dar tot timpul când ne întâlnim o facem cu bucurie.

Au fost foarte foarte emoționante zilele acelea când am închis și dintr-o dată (ziceam asta și la radio săptămâna trecută la Orașul Vorbește cu Ioana Bâldea Constantinescu) mi s-a părut că a devenit din nou vizibil un gol care se acoperise odată cu deschiderea ei în 2007. Și de aici și reacția de solidaritate a oamenilor. La anunțul că va fi ultima zi a Anthony Frost au sosit imediat în librărie sute de oameni care veniseră doar să ne mulțumească pentru ce am făcut. E foarte emoționat, e foarte greu de exprimat tot ceea ce am simțit în ăștia nouă ani și mai ales ce simți atunci când ești forțat să părăsești această comunitate.

Găsește-l pe Vlad ;) Ilustrație de Sorina Vazelina

Pe care o regăsești astăzi până la urmă.

Da, acum e încurajator. Acest hiatus, această dispariție a fost scurtă, doar de opt luni. Am reușit să mă regrupez benefiicind de această invitație oarecum neașteptată, dar pe undeva logică, dacă stăm să ne uităm la situația în care se găsește piața de carte din București, piața de carte din România. E inutil să mai precizăm câtă nevoie este de astfel de spații care să te facă să-ți bată un pic inima când intri și vezi anumiți autori, să-ți pună mintea la contribuție, să te provoace, să iasă un pic din această sferă a banalului de care suntem înconjurați în mod agresiv și care duce la o situație foarte neplăcută.

Dacă mi-ar da cineva răgazul și mi-ar permite financiar, mi-ar plăcea să deschid în fiecare lună câte o librărie specializată. Ne lipsesc aceste librării pe piața de aici. O librărie în care să intri și să știi că găsești numai cărți pentru copii sau științe ale naturii sau muzică sau film. Asta e ceva ce există în toate orașele mari din Franța, Germania, Polonia, Ungaria. În București e prăpăd, după cum știm. Abia avem niște librării care să arate cât de cât ca niște librării și eu mă gândesc la librării specializate, o să zică lumea că sunt nebun (râde).

În ce fel cartea de limbă engleză se încadrează în piața de carte românească, așa cum e ea azi?

Cum spuneam, e un fel de conectare la ce se-ntâmplă în lume. Vrem nu vrem, ne place sau nu, fie că e una dintre limbile în care ne exprimăm sau că avem alte limbi în care scriem sau citim, piața de carte engleză este una dintre piețele cele mai importante din lume. Are o deschidere enormă și o reprezentativitate importantă, chiar dacă traducerile din alte limbi în limba engleză reprezintă un procent foarte mic. E foarte greu de anticipat cum poate fi schimbat lucrul ăsta, altfel decât prin aportul și munca editorilor din America și Anglia. Așa că e un fel de a te conecta la ce se întâmplă în lume, pentru că altfel piața de carte de aici rămâne sub o zodie provincială și în niciun domeniu nu e bine să fii izolat la nivel global.

Deși există din ce în ce mai multe traduceri la noi? Piața de carte românească este purtată de traduceri până la urmă.

Da, dar eu unul sunt foarte nemulțumit de cum se traduce acum în română. Am copilărit și am fost adolescent într-o periodă cu siguranță artificială, când nu aveam o piață liberă și normală, dar în care am avut șansa ca editurile de aici să lucreze cu traducători extraordinari din toate limbile importante. Însă aceastor oameni li se acorda mult mai mult respect, în mod ciudat tocmai în acea perioadă, și mult mai mult timp pentru a-și face treaba. Acum totul are anumite rigori care țin mai mult de marketing, de nevoie de preschimbare în bani imediată a tuturor lucrurilor care apar sunt tipar.

Sigur, există și oameni care sunt nepotriviți pentru ceea ce fac, dar pur și simplu foarte mulți dintre ei sunt sub presiunea acestor termene de livrare foarte scurte. Există încă oameni extraodinari care își fac treaba extraordinar de bine chiar și în aceste condiții. Citesc cu plăcere traduceri chiar din engleză făcute de Iulia Gorzo sau Alexandra Coliban, ca să citez doar două nume care îmi vin acum. Și cred că mulți mulți alții își fac treaba foarte bine, în domenii foarte diverse. Ioana Pârvulescu, spre exemplu, s-a ocupat anul ăsta de primul volum din seria Asterix de la editura Arthur și e tradusă adorabil.

Deschiderea Cărturești & friends, foto: Fb-ul librăriei

Ai zice că o parte dintre clienți vin la voi pur și simplu căutând textul original?

Sigur că unii își doresc doar să citească, dincolo de problematica despre care am vorbit. Dar am auzit și astfel de opinii: „Nu mai pot să citesc traducerea în română, parcă nu mai sună bine, vreau să citesc în engleză și îmi exersez și limba în felul ăsta”. Asta spun oameni care nu-s profesioniști, care pur și simplu își doresc să citească varianta în limba engleză fiindcă acum au posibilitatea să aibă acces la ea.

E concurența în București pe carte de limbă engleză?

Una e ce mi se pare mie și una ce înțelege publicul. Nu poți să te apuci într-o librărie să-i explici unui cititor, unui client ce înseamnă piața de carte de limbă engleză. Ea e foarte plină de oportunități și neajunsuri, ca orice altă piață. În principiu mie nu mi-e teamă de concurență și nu mi-a fost nici la Anthony Frost.

Aici funcționează într-adevăr și faptul că lucrurile sunt cu atât sunt mai prizate de public cu cât sunt mai ieftine. Prețul este un criteriu încă foarte important pentru bucureștean, pentru român. Asta este, trebuie să recunoaștem lucrul ăsta.

În piața de carte de limbă engleză există așa numiții remainder care cumpără din stocul editurilor cantități enorme dintr-un anume titlu care din diverse rațiuni a rămas în cantități mari în stocuri. Să zicem că un titlu nu s-a vândut așa cum a crezut editura, au apreciat greșit că Orhan Pamuk ar trebui tipărit în 250 000 exemplare și au rămas cu 100 000. Și atunci evident că se bucură să aibă pe cineva care vine să cumpere stocul, chiar dacă primesc doar 10 pennies pe tot.

Acest om care cumpără un stoc enorm la 10 pennies va vinde cărțile la kilogram alături de diverse alte titluri unor oameni din România sau din altă parte. Acești oameni există în București, sunt Antic ExLibris, chiar la 500 m de noi, care vând cărți la 20 lei. Însă lor nu poți să le comanzi nimic, cărțile nu sunt apariții recente, ei cumpără carte la kilogram și asta îți și vând.

Am citit un articol cu directorul de la ExLibris care spune: „Eu vând prețuri, nu vând cărți”, deci își asumă chestia asta. Eu, la Anthony Frost sau la Cărturești & friends, vând cărți, nu vând prețuri. Noi nu vorbim doar despre preț. Cărțile noi trebuie aduse cu niște cheltuieli de transport din Anglia, din America, nu se poate să ai în stoc ce a apărut ieri la Londra și la New York și să nu plătești pentru lucrul ăsta.

Dacă comparăm numai prețul, concurența există! Dacă nu ai nevoie de ultimul roman al lui Claire Messud sau Martin Amis, nu trebuie neapărat să te duci la Cărturești & friends.

Foto: Fb-ul Cărturești & friends

Atunci, cine va veni la Cărturești & friends?

Deocamdată cred că e devreme. Din ce-am văzut până acum, 70% sunt veniți dintre clienții Anthony Frost, 30% sunt chipuri noi. Sper să fie din ce în ce mai mulți, și dintr-o parte și din cealaltă.

Clienți noștri sunt cei interesați de apariții noi, care vor să comande cărți, care caută fanzine sau cărți tipărite în tiraj foarte mic, lucruri de acestea underground. Hard-core-ul mainstream-ului poți să-l găsești oriunde. La noi e un butic, un butic cu oameni și cărți. Oameni care vorbesc despre cărți, oameni care sunt îndrăgostiți de cărți și care vor să încurajeze toate inițiativele de tipul ăsta.

Cum va arăta Cărturești & friends peste un an sau doi?

Vreau să se păstreze aerul ăsta de început, fiindcă știu ce înseamnă să te blochezi într-un circuit, vreau să fie proaspăt! Oamenilor care lucrează aici să le facă plăcere întotdeauna să vină, să aibă cu cine discuta. Oamenii din București să fie încurajați, să intre în librărie cu plăcere.

Trebuie să învățăm să contribuim cu ceva la comunitatea locală. Nu e vorba de a mă plăti pe mine. Dacă acest loc al cărui curator sunt eu este frecventat și oamenii vin și cumpără cărți de aici, acești bani vor rămâne în comunitatea locală. Dacă comandați pe Amazon sau pe orice alt site, acei bani nu rămân în comunitatea locală. E atât de simplu, nu e complicat deloc!  Și nu e vorba numai de un discurs împotriva Amazon, ci e vorba de a crea o relație între astfel de locuri și comunitatea locală, dacă ea își dorește acest lucru. Dacă comunitatea nu are nevoie de mine, asta este, nu e nicio problemă. Dar după semnalele din zilele trecute, când oamenii au venit să mă îmbrățișeze cu drag, sper să continuăm așa, într-o îmbrățișare (râde).

Vlad și Cătălina Miciu, la sesiunea de autografe pentru „Destinul Prințesei de Nor”, foto: Fb-ul Cărturești & friends

Ce ai făcut în cele opt luni între închiderea Anthony Frost și deschiderea Cărturești & friends?

Am avut grijă de mine, am încercat cel puțin. Am tras puțin aer în piept, mi-am vizitat niște prieteni de peste hotare, am mai stat cu familia, m-au vizitat și rude și sora care locuiește în Cluj. A trebuit să mă ocup de toate lucrurile administrative care sunt horror în România. Și am petrecut o perioadă de doliu, a fost ca și cum aș fi pierdut pe cineva drag. Așa că în astea opt luni nu am făcut mare lucru din ceea ce îmi propun, să citesc, să scriu, să consemnez. Nu mă plâng, e o bucurie că această invitație a sosit și putem să ne înhămăm la o nouă luptă. Să vedem ce se va-ntâmpla în viitor!

S-a schimbat în vreun fel modul în care vezi meseria de librar după perioada aceasta?

Esențialmente, nu. Sunt aici și mi se adresează cam aceleași întrebări, văd în ochii oamenilor cam aceeași licărire când văd un titlu nou. Agățăm cuvintele, deschidem discuții, schimbăm impresii.

Dar e o experiență nouă, o pagină nouă. Încerc să privesc înainte cu benefica experiență a găsirii unei vocații în spațiul de la Anthony Frost. Pentru mine a fost revelator faptul că toate lucrurile pe care le făceam oricum au putut fi desemnate cu acest cuvânt, librar. Eu oricum recomandam prietenilor tot ce citeam și îmi stârnea entuziasmul, încercam să pasez, să dau mai departe, că era vorba de o carte, un film, un concert sau orice altceva. Oricum o făceam și asta a căpătat un nume și o recunoaștere la Anthony Frost și acum continuă la Cărturești & friends. Dar e mai mult decât ideea de recomandare, încerci să te faci util cumva. Vin oameni și mă întrebă de locuri din oraș. Ești un birou de informații culturale, ceea ce îmi doresc să continuu.

Ne recomanzi o carte sau un autor?

Pe Sorina (Vazelina), cea mai tare descoperire!

Un autor, Claire Messud, cu noua carte, The Burning Girl. Sper să o văd tradusă în română. I-a fost tradusă o singură carte la noi, Copiii Împăratului, la Tritonic, acum ani buni și a fost foarte puțin observată. Am redescoperit-o acum câțiva ani în The New York Review of Books, unde colaborează. Făcuse cronica noii variante a Străinului lui Camus în engleză, care a fost apărut în noua traducere The Outsider, și nu The Stranger, cum era până atunci. Totul pleacă de la titlu și ea explică de ce. Vă recomand să căutați acest articol să vedeți o mostră de scriitură inteligentă și rafinată. Descoperind-o acolo, i-am citit apoi mai toate articolele și toate cărțile. E efectiv o delectare când te apropii de-o carte de-ale ei.