Arte vizuale / Best of

10 expoziții pe care aș fi vrut să le văd pe viu în 2016

de Ionuț Cioană

Publicat pe 13 ianuarie 2017

​Pentru că nu am călătorit prea mult anul trecut, expozițiile din topul de mai jos sunt în general văzute pe internet. Din cauza asta, nu am inclus în listă nicio bienală, pentru că nu poți să înțelegi un show cu sute de artiști din câteva poze. La fel, nu am inclus în topul de mai jos artiști tineri, din același considerent: nu se poate evalua o expoziție a cuiva pe care nu-l cunoști din niște poze de pe internet. În schimb, am ales expoziții cu artiști care îmi erau deja cunoscuți, mulți dintre ei clasici, pe care mi-ar fi plăcut să le văd de cealaltă parte a ecranului.

 

10. Roni Horn, Fondation Beyeler, Basel

Roni Horm (ca și Mona Hatoum, despre care veți citi mai jos) e o artistă care funcționează în zona post-minimalismului. În cazul ei, legătura cu minimalismul e și mai vizibilă – materiale prețioase și forme geometrice simple – adică cilindri de sticlă colorată de mărimi monumentale. Ca și în cazul minimalismului, prezența obiectului-sculptură, cât și a privitorului construiesc împreună o experiență senzorială apropiată de noțiunea de sublim – e ceva atât de frumos, atât de aproape, încât emană o fascinație și declanșează o bucurie. În spatele acestui impact aparent direct și simplu, Roni Horn investighează și noțiuni mai subtile și poate mai abstracte, cum ar fi lipsa de unicitate a obiectului sculptural, ideea dublurilor, dar și efectul pe care îl au obiectele non-unice asupra spațiilor, creând copii, replici în oglindă, reflecții si spații hibride, care trăiesc între două imagini identice ale aceluiași lucru.

9. Kerry James Marshall - „Mastry”The Metropolitan Museum of Art, New York

Ce poate face un pictor de culoare? Care e misiunea lui în lumea artei? La tipul ăsta de întrebare încearcă să răspundă Kerry James Marshall, un artist care a fost distins cu „the genius award”, adica bursa Fundației Macarthur, în valoare de 500.000 de dolari. Răspunsul pe care artistul îl formulează este: misiunea unui artist de culoare este să introducă imaginea afro-americanilor în miezul canonului picturii occidentale, dar nu în forma subordonată specifică colonialismului. Expoziția, despre care puteți citi mai multe aici, e o amplă demonstrație atât a posibilităților picturii, dar și a diversității imaginarului post-colonial.

Kerry James Marshall - „Better Homes, Better Garden” (1994). Sursa: Artsy

8. Mona Hatoum, Tate Modern Bankside, Londra

În istoria artei recente există un capitol numit post-minimalism. E vorba de obiecte geometrice, folosite pentru puterea lor de sugestie senzorială, care sunt încărcate cu semnificații etice, sau politice. Mona Hatoum e un reprezentant al acestui curent, Felix Gonzales Torres e altul. Născută în Liban, palestiniană de origine, trăiește la Londra și la Berlin. Arta ei vorbește despre a fi femeie astăzi, despre război, dar și despre suferința umană, în general. Cu toate astea, obiectele ei sunt în marea lor majoritate extrem de vesele și de seducătoare, cel puțin la suprafață. În interior – povești locale din Liban, sau istorii personale din viața artistei. Mai multe despre expoziție, puteți aici aici

Mona Hatoum - „Undercurrent (red)” (2005) Sursa: Artsy

7. William Eggleston: Portraits, National Portrait Gallery, Londra

Eggleston este primul fotograf care a avut o expoziție cu fotografie color  la MoMA. A folosit toată viața un proces de producție al imaginilor numit „dye transfer process”, care imprimă o textură și o saturație specială imaginii finale. Culorile puternice și impactul vizual convingător al fotografiilor lui vin și din această tehnică, la care se adaugă filmele color Kodak. Până la el, fotografia alb-negru a lui Ansel Adams fusese standardul pentru fotografia de artă. După el, subiectele fotografiei color ies complet din zona contemplativă și ecologică a rezervațiilor naturale de tip Yellowstone și încep să abordeze lumea orașului și a autostrăzii, colorată, comercială, violentă, de multe ori tristă și tragică. O parte seducția fotografiei color i se datorează și Eggleston rămăne și astăzi un standard înalt pentru cei interesați de producția de imagine pe film. O parte din viziunea sa despre America se poate întâlni deja în pictura lui Edward Hopper din anii 30. Mai multe despre expoziție puteți citi aici.

Untitled, c.1970 (Devoe Money in Jackson, Mississippi), 1970. Sursa: Artsy

6. René Magritte. La Trahison des Images, Centre Pompidou, Paris

Magritte este probabil unul dintre cei mai cunoscuți suprarealiști. Mai puțin cunoscută e corespondența lui cu Michel Foucault, dar și importanța capitală a picturilor lui, care fac din el un strămoș al artei conceptuale. Oricum l-ai privi, Magritte are ceva de oferit, fie că e vorba de imagine, de ideea din spatele imaginii, sau de articulația dintre cele două. 

René Magritte, „La Décalcomanie” (1966). Sursa: Artsy

5. Marcel Broodthaers: A Retrospective, Museum of Modern Art, New York

Un poet care și-a început cariera de artist vizual la 40 de ani, în 1964, Marcel Broothaers vine din suprarealism și ajunge în instalație și video. Propunându-și să facă un gest „nesincer”, adică sa producă artă, el ajunge să creeze unele dintre cele mai importante lucrări de artă contemporană. Într-un video celebru, se apucă să scrie un text, dar începe ploaia și cuvintele se șterg. Inventează un muzeu de artă modernă și produce exponatele: o galerie cu reproduceri de pictură de secol XVII, alta cu pictură de secol XIX, alta cu reproduceri de acvile, acele pasări prădătoare care în cazul de față scurtcircuitează seria curatorială și împing toată expunerea direct în absurd. În 1972, Broothaers a „demisionat” de la conducerea muzeului, pe care l-a și dizolvat în același an, ceea ce nu a împiedicat MOMA să-l re-expună în 2016, în cadrul unei retrospective de artist, despre care puteți citi mai multe aici.

4. Francis Bacon: Invisible Rooms, Tate Liverpool

Francis Bacon se numără printre puținii pictori expresioniști din anii 60 interesați atât de pictura figurativă, cât și de corpul uman. (I-am putea adăuga aici pe Lucian Freud și pe Georg Baselitz). Felul lui specific de a structura spațiul pictural este folosirea unui cadru geometric abstract, ca un cub, desenat în jurul corpurilor umane dispuse în interiorul lui. Și tocmai acest fel de a reda spațiul real este tema acestei expoziții, despre care puteți citi mai multe aici.

Francis Bacon, „Three Studies for Figures at the Base of a Crucifixion” (1944). Sursa: Artsy

3. Conceptual Art in Britain 1964-79, Tate Britain, Londra

Acea artă raționalistă și materialistă de care o vorbesc puțin mai jos e tocmai arta conceptuală. Dincolo de refuzul psihologiei și al subiectivității, arta conceptuală păstrează două atribute umane – ironia și umorul. Chiar dacă artiștii conceptuali foloseau filosofia și lingvistica anilor ’60 în lucrările lor, atitudinea lor față de lume și de artă era apropiată și de noțiunea de joc, asa cum se vede din ideile și din metodele lor de producție, fie că e vorba de înscenarea de „dispariții” cu ajutorul camerei foto, sau de împingerea ipotezelor științifice, administrative, sau lingvistice până la punctul în care devin absurde, sau poetice. Expoziția de la Tate e o bună dovadă a acestor lucruri. Mai multe despre expoziție puteți citi aici.

Keith Anartt, „Self-Burial (Television Interference Project)”, 1969. Sursa: Artsy

2. Louise Bourgeois - „Structures of Existence—The Cells”, Guggenheim Bilbao 

De multe ori mă gândesc la Louise Bourgeois ca la un Joseph Beuys feminin. Nu văd în comparația asta o ierarhie, ci un punct de legatură – lucrul cu lumea simbolică și cu universul psihanalitic, mult după anii ’60. În acea perioadă, se instaura în America și în lume dominația unui tip de artă preponderent raționalist și materialist. Universul subiectivității e lăsat astfel complet la o parte și tocmai în această penumbră lucrează Bourgeois și Beuys, ambii în moduri exemplare. Expoziția de la Bilbao se concentrează asupra „camerelor” construite de Bourgeois, care sunt niște stări psihice materializate ca încăperi populate cu obiecte simbolice. Mai multe despre expoziție, puteți citi aici.

Instalație din cadrul expoziției Louise Bourgeois. Sursa: Artsy

1. „L’Image Volée”, curatoriată de Thomas Demand, Fondazione Prada, Milano

Pentru mine, cea mai interesantă expoziție internațională. Curatorul Thomas Demand își propune să arate cum circulă imaginile de la un autor la altul, dovedind încă o dată faptul că ideea de autor e o ficțiune.

FONDAZIONE PRADA | L’IMAGE VOLÉE | EXHIBITION VIDEO from Fondazione Prada on Vimeo.

Foto main: Instalație de Louise Bourgeois, la Guggenheim Bilbao. Sursa: Artsy

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK