Recomandări / Timp Liber

7 concerte pentru o vară suportabilă

de Scena 9

Publicat pe 30 mai 2017

Pentru cei care au uitat cum e, vară e atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

  • ești pe un stadion / pe o pășune / într-o pădure;
  • ai la mână o brățară din plastic / hârtie / cauciuc;
  • bei bere / gin tonic / cuba libre la pahar din plastic;
  • asculți live muzica copilăriei / adolescenței / studenției / pasată de un coleg de serviciu;

Vin trei luni de ocazii în care să bifați elementele mai sus-menționate. Pentru că e aglomerație mare de festivaluri / concerte mișto vara asta și o s-o luăm și noi la pas prin țară, ne-am împărțit concertele preferate și am scris despre ele. 

La lista scurtă de mai jos adăugăm musai Awake Festival, care-i aduc pe Rag’n’Bone Man și Tom Odell într-o pădure fermecată din Transilvania, și viu coloratul Outernational Days 2, pe care l-am răsucit pe toate părțile aici.

Andra Matzal

Gogo Penguin // Smida Jazz Festival, Smida - Parcul Național Apuseni, 25-28 august

Oricât de bune-ar fi boxele sau căștile pe care-am ascultat până acum piesele celor trei Gogo Penguin, sunt convinsă că atunci când o să fiu în pădure la Smida o să fie ca și cum i-aș asculta pentru prima oară. Fiindcă un contrabas, un pian și niște tobe lăsate libere în mijlocul munților au cu totul altă personalitate decât într-un studio. Gogo Penguin înseamnă că trei tipi din Manchester s-au apucat să cânte și să compună împreună piese care să sune cât mai aproape de cum sunau capetele lor. A ieșit un amestec oarecum neobișnuit de pian minimalist, tobe de muzică electro și contrabas subversiv, amestec despre care mulți spun c-ar fi jazz, dar doar pentru că-i foarte liber și greu de catalogat. Britanicii care fac muzica asta pe care-am purtat-o zile-n șir prin oraș zic că fac muzică electronică cu instrumente acustice. Eu zic că fac un fel de povești fără cuvinte, pline și transformări și răsturnări, sau mai degrabă niște emotional landscapes cu multe forme de relief. Și tocmai asta-mi place când ascult Branches BreakI Am That sau Quiet Mind (sau oricare alte piese de pe cele 3 albume ale lor), că, vorba lui Alice, mă schimb de-atâtea ori, că nici nu mai știu cine sunt.

Jojo Mayer & Nerve // Jazz in the Park, Cluj, 26 iunie - 2 iulie

De fiecare dată când ascult ce fac Jojo Mayer & partenerii lui de aventuri ritmate de la Nerve, îmi vine să mă mișc mai repede: tastez accelerat, mă-nvârt de colo-colo mai energic, de parcă toată muzica lor s-ar juca cu fizica. Despre Mayer am aflat după un concert dement al belgienilor de la KermesZ a l’Est, când l-am întrebat pe bateristul lor, Thibault Jungers, care-i eroul lui percuționist. „A, păi clar Jojo Mayer”, și după ce-am dat primul „play”, am înțeles perfect. Pentru că Mayer, un elvețian cu multe festivaluri de jazz și multe colaborări inovatoare la activ, reușește să se conecteze la tobe și să redea tot ce face un computer când îl pui să redea un ritm amețitor de precis și rapid, ca-n drum’n’bass sau jungle. Doar că el îi împrumută și toată treaba aia de modă veche, pe care-o numim umanitate. Fac cum fac și vara asta ajung neapărat la Cluj să-i ascult pe Mayer cu trioul lui, Nerve - bas, clape&sintetizator + „deconstrucție audio în timp real”. Ca să mă duc în primul rând, aproape de difuzoare, să-nchid ochii și timp de vreo oră și ceva să mă transport în cu totul altă lume, cu o arhitectură din sunet, pe care-o improvizează oamenii-ăștia care nu mai țin la religiozitatea genurilor, dar țin cu religiozitate la explorarea sunetului. 

Ioana Pelehatăi

Alt-J // Electric Castle - Castelul Bánffy, Cluj, 15 iulie 

O s-o spun direct: Alt-J live sunt impecabili. Poate un pic prea. Clapele și armoniile alea de pe primul album suprapuse pe ritmuri sincopate, care le făceau piesele să sune ca The Beach Boys după ce-au supraviețuit recesiunii de început de mileniu, au sunat perfect la Primavera Sound 2015. I-am văzut acolo și o să-i ratez la Cluj. Pe de-o parte îmi spun: „E cu ok, al doilea album nu m-au mai convins.” (Un fenomen la care m-a expus de mai multe ori valul de băieți alternativi ai anilor 2010 – la voi mă gândesc, Mumford and Sons.) Pe de altă parte, știu că mi-ar fi plăcut să-mi iau simbolic la revedere de la ei ascultându-le în concert primul album ăla șlăgăros-melancolic.

A existat era Alt-J în viața mea și a început în hruba din Controlul vechi, când mi se termina o iubire și începea alta și eu nu-mi dădeam seama. „Something good, oh something good tonight will make me forget about you for now./ Get high, hit the floor before you go./ Matador, estocada, you’re my blood sport.” A continuat cu descifrarea hipersexualizării șăgalnice din Fitzpleasure („In your snatch fits pleasure, broom-shaped pleasure”), s-a înlăcrimat pe alocuri („And she needs you/This is from Matilda”), dar, una peste alta, a fost o aventură. Lungă ca un album de debut pe care-l asculți on endless loop, pentru că ți se pare nedrept să se termine după doar 48:42 de minute. Cu entuziasm și îndoieli, cu opintiri și tandrețuri. („She may contain the urge to run away,/ But hold her down with soggy clothes and breezeblocks.”) Și terminată cu un val, care te scaldă din cap până-n picioare, ca să poți s-o iei de la capăt.

„A wave, an awesome wave,
That rushes skin and widens in blooded veins.”

Ionuț Dulămiță

Interpol // Summer Well, Domeniul Știrbey, Buftea, 12-13 august 

Acum mulți ani, când lucram la Cotidianul și intrasem pentru prima oară într-un mediu „alternativ”, când rezistam la alcool, dar nu și la tentațiile sentimentale ale vieții, am dat de Interpol. După o perioadă lungă în care mă încărcasem cu tone metal furios, am început să mă descarc cu indie metalic și sensibil. M-a surprins detașarea aia cool, tapetată cu feeling a lui Paul Banks și-am planat într-un al doilea val al adolescenței. Unul plin de delicii și suferințe hipsterești, în care-am aflat că emoția poate fi mimată atât de ușor, dar atât de dulce. Intram într-o mică transă când ascultam Rest My Chemistry, mi se părea că rezona perfect cu incapacitatea și dorința mea de-a mă adapta unei lumi noi, cu senzații destabilizatoare, după care eram flămând. Apoi am văzut Interpol la primul Summer Well și mi s-a luat. Nici măcar n-au încercat să mimeze emoția aia metalică. Au cântat sec, chirurgical, iar chimia dintre noi s-a dus pe apa Știrbey-ului. Acum, însă, proaspăt intrat în al treilea val al adolescenței, unul în care nostalgia întrece emoția, am zis să le mai dau o șansă. Dacă nu mă mai operez încă o dată de menisc, mă duc să-i văd iar la Summer Well.

Luiza Vasiliu

The Kills // Summer Well, Domeniul Știrbey, Buftea, 12-13 august

Am câteva zeițe în viață, iar una dintre ele vine la Summer Well. Alison, punkerița cu inimă de frișcă și kilometri de coolness înfășurați în jurul picioarelor ei lungi, Alison, gagica sour cherry care pictează, citește o grămadă de cărți bune și e tovarășă cu băieții răi (dar adorabili, aka Jack White, Keith Richards, Jamie Hince), Alison, idolul feminin al prietenilor mei cei mai buni, Cristi și Serghei, care nu mai știu cum să se dea peste cap ca s-o cunoască vara asta, Alison, furia din Treat Me Like Your Mother, și mierea din The Last Goodbye, Alison, care i-a ținut locul lui Jarvis Cocker la BBC Radio 6 și-a pus numai muzici mișto, Alison, fata care-aș fi vrut să fiu dacă mă nășteam în Florida, pe la sfârșitul anilor ‘70. De fapt, fata care-aș fi vrut să fiu așa, în general.

Mai multe de la Gărâna, 6-9 iulie

Nici nu știu ce s-aleg de la Gărâna, pentru că Gărâna știe s-aleagă cel mai bine pentru tine. Poate chitara lui Bill Frisell, poate basul suedez din Tonbruket, poate quintetul funky al lui Muthspiel, poate afro-cubanismul lui Omar Sosa, poate saxofonul lui Håkon Kornstad, poate trompetele lui Enrico Rava și Tomasz Stanko, sau poate pianul netemperat al lui Bobo Stenson. Orice-aș alege, trag lozul câștigător. Sper doar să nu plouă. :)

Vlad Odobescu

Depeche Mode // Global Spirit Tour - Cluj Arena, 23 iulie 

Am în dulap un tricou de la un concert care nu s-a mai întâmplat. Pe față e coperta albumului Sounds of the Universe, iar pe spate scrie „Depeche Mode - Tour of the Universe - București - 16 mai 2009”. Ar fi trebuit să fie a doua pogorâre a trupei mele preferate din lume și prima la care puteam asista. În iunie 2006, când Dave & Martin & băiatul de la clape au venit prima dată, a picat în zi de licență, licența se dădea la Iași și, printre suspine, am ales până la urmă patalamaua. 

Am primit tricoul de la un cuplu de fani care-și tatuaseră pe antebraț trandafirul de pe coperta Violator. Tot de la ei am aflat, câteva zile mai târziu, primele vești despre posibila anulare a concertului de la București, fiindcă erau conectați la forumurile fan-cluburilor. Lui Dave Gahan i se făcuse rău înaintea concertului de la Atena. În rândul fanilor, starea solistului varia - în funcție de predispoziția spre tragedie / optimism - între enterocolită și cancer. Până la urmă a venit comunicatul oficial, era anulat cam tot, dar au promis să se întoarcă.

Au venit patru ani mai târziu. Erau ceva mai bătrâni, scoseseră un album mai slab, dar n-avea nicio importanță. Au zis „Bună seara, București”, au cântat și piesele vechi pe care le ascultasem demult pe casetofon și nu putea fi decât o minune. 

Vara asta au pus Clujul pe lista Global Spirit Tour, ca ultimă oprire europeană. Cum scria și Filip aici, primul single de pe noul album, Where’s the Revolution?, s-a nimerit în perioada de vârf a protestelor din Piața Victoriei, de unde a rezultat un nejustificat, dar emoționant sentiment de solidaritate. Depeche Mode au fost cu noi.

Dacă mai vreți să fie o dată, găsiți bilete pentru Cluj aici. Să nu vă așteptați însă la vreo revoluție muzicală sau de alte feluri de la Depeche Mode. Eu unul nici nu mi-o doresc: e clar că am îmbătrânit și eu un pic.

Fotografie de Adi Bulboacă

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK