Pandemie / Coronavirus

Capitolul 2. Cine e Blocul Liric?

de Ionuț Sociu, ilustrații de Sorina Vazelina

Publicat pe 14 mai 2020

Undeva în curtea interioară a Blocului Liric se află o plăcuță cu un istoric al locului, montată de cei de la Grupul de Inițiativă Cișmigiu: 

În vremuri demult pierdute în locul blocului se afla casa marelui spătar Costache Ghica, iar ulterior casa a servit drept sediu pentru instituții precum Academia Română, Tribunalul, Teatrul Lyric, Societatea filmul de artă română Leon Popescu și a găzduit spectacole ale Operei Române.

În august 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea Teatrului Lyric fost bombardată, iar 15 ani mai târziu, în 1959, a fost ridicat Blocul Liric, o construcție solidă, cu linii drepte, reprezentativă pentru stilul arhitecturii comuniste al vremii. Asta îl și distinge, de fapt, de multe dintre clădirile din zona Cișmigiului, care sunt mai vechi. 

Construit sub forma unui U, cu zece etaje, blocul are trei scări și 220 de apartamente. Sunt două ganguri cu porți zăbrelite prin care poți intra în curtea interioară. Scara C, în care locuiesc eu, e lipită de parcul Cișmigiu. Scara B dă spre Brezoianu, iar Scara A, din mijloc, e paralelă cu piața Valter Mărăcineanu. În 2018, parterul uneia dintre scări a trecut printr-un proces de remodelare. Arhitecții Alexandra Mihailciuc și Andrei Tache au inițiat proiectul BLOC. UNBLOCK, bazat pe ideea de regenerare a patrimoniului din perioada socialistă, în care au implicat studenți la arhitectură, design, fotografie și antropologie. E locul pe care îl admir de fiecare dată când mă duc să plătesc întreținerea, în special cutiile de scrisori, care, așa cum arată acum, refăcute (și vopsite într-un bej plăcut), mă trimit cu gândul la sertarele cu fișe de lectură dintr-o bibliotecă veche.

„Numa gradați stăteau aici pe vremuri”, îmi spunea de curând  președintele blocului, domnul Romeo, referindu-se la începutul anilor ‘60, când aici locuiau doar cadre militare. Evident, pe atunci Blocul Liric era cunoscut și ca „un bloc de securiști”. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare, în condițiile în care vizavi, de cealaltă parte a pieței Valter Mărăcineanu, se afla pe atunci Ministerul Apărării Naționale. 

Deși n-a rămas nicio urmă din Teatrul Lyric și din arhitectura de dinainte de război, e totuși fascinant să te gândești că ce se întâmpla pe aici la începutul secolului 20 nu e foarte diferit de ce se întâmplă azi în zona Cișmigiului și a Palatului Universul, un nod al vieții culturale din București, cu teatru, galerii, ateliere și birouri. Pe atunci, Leon M. Popescu „instala” Teatrul Lyric în conacul de unde tocmai se mutase Tribunalul, și crea un spațiu cu „dotări moderne” și un program de spectacole la zi. Și atunci, la fel ca acum, scopul era de a inova (dar și de a face bani, evident) și de a ține pasul cu ce se întâmplă pe afară;  evenimentele care aveau loc la Lyric  „urmăreau educarea în spirit european a locuitorilor Capitalei”. Pe lângă operă și operetă, la Lyric erau organizate proiecții de film, Leon M. Popescu fiind, printre altele, și producător de film.  A produs, printre altele, Independența României (1912), iar în 1913 organiza o proiecție cu circuit închis pentru Amorurile unei prințese, printre spectatori numărându-se Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu și Ion Minulescu. La fel ca azi, zona colcăia de hipsteri și de creativi, de „bucureșteni get-beget”, dar și de provinciali rătăciți ca mine.

Revino la Blocul Liric

Citește Capitolul 3

14 mai 2020, Publicat in Pandemie /

text de

  • Ionuț SociuIonuț Sociu

    Reporter. Îi plac trenurile, filmele cu spioni și literatura americană. Îl găsiți la ionutsociu@scena9.ro.

ilustrații de

  • Sorina VazelinaSorina Vazelina

    Ilustrator. E una jumătate designer grafic, un sfert ilustratoare și o pătrime autoare de benzi desenate.


Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK